Manual navigatoresc de supravieţuire – 3

III. Cunoştinţe juridice minime de însuşit

A. Principiu general de drept

  • „Nevinovăţia se presupune; vinovăţia trebuie dovedită.”

Concluzie: Eu nu trebuie să lupt pentru a-mi dovedi nevinovăţia. Cel care acuză trebuie să aducă dovezi concludente. [25]

B. Constituţia

Art. 30 – [26]

C. Codul Penal

D. Codul de Procedură Penală

E. Alte legi şi acte normative

1. Decr. 153, art.1

IV. Principii pentru cazuri extreme

A. Baze biblice

  • Să nu vă gândiţi dinainte ce veţi vorbi [Marcu 13:11]
  • Fiţi înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii [Matei 10:16]
  • Cine vrea să trăiască cu evlavie în Cristos va fi prigonit [2 Timotei 3:12]
  • Judecaţi voi dacă este bine să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni [Fapte 4:19]
  • Dacă am greşit cu ceva arată-mi ce am greşit. Dar dacă n-am greşit de ce mă baţi? [Ioan 18:23]
  • Când a fost acuzat pe nedrept El n-a răspuns. [Matei 27:13–14]
  • Pavel se foloseşte de drepturile lui de cetăţean roman. [Fapte 22:25]
  • Ferice de cei prigoniţi… [Matei 5:11–12]

B. Exemple din istorie

C. Principii în caz de anchetă

1. De preferat a nu răspunde la o chemare la Securitate fără un act oficial. [27]

2. A evita de a răspunde la o chemare la Securitate fără a anunţa în prealabil câţiva prieteni. [28]

3. Să nu promitem şi să nu păstrăm secretul celor discutate acolo. Publicitatea este un bun mijloc de protecţie.

4. Trebuie să folosim toate mijloacele pentru a evita cât mai mult posibil contactele cu organele de Securitate. [29]

5. Nu suntem obligaţi să dăm declaraţii decât dacă suntem chemaţi oficial ca martori sau ca acuzaţi. [30]

6. Între a recunoaşte un adevăr periculos, a minţi sau a refuza să răspunzi suportând eventualele consecinţe (de ex. bătaia), ultima opţiune este cea mai recomandabilă. [31]

7. Trebuie să recunoaştem doar acele lucruri despre care avem certitudinea şi dovada că sunt cunoscute. [32]

8. Nu trebuie să oferim informaţii pe care securiştii nu le cunosc. Să-i lăsăm să le afle singuri.

9. Să facem declaraţii numai despre noi şi în nici un caz despre alţii (eventual, cu excepţia celor plecaţi deja din ţară). [33]

10. Nimeni nu este obligat să facă declaraţii acuzatoare privitoare la membrii familiei sale. Soţia, copiii şi părinţii pot refuza deci să facă asemenea declaraţii. [34]

11. Demnitatea, respectul, buna cuviinţă, curajul, umorul sunt atitudini dezarmante chiar când celălalt apelează la ameninţări, injurii, ţipete sau loviri.

12. În nici un caz nu trebuie să răspundem cu aceleaşi mijloace.

13. Să evităm pe cât posibil ironia şi sarcasmul.

14. Să încercăm să dăm mărturie despre Cristos acelor oameni.

15. Să fim conştienţi că este posibil să fim injectaţi pentru a ni se stoarce informaţii şi că nu putem evita acest lucru, dacă Dumnezeu îl îngăduie. [35]

16. Anchetatorii obişnuiesc să arate declaraţii false pentru a ne motiva sau a ne convinge să recunoaştem anumite lucruri. Să nu dăm importanţă acestora.

17. Uneori anchetatorii pretind că au dovezi cu privire la anumite fapte, care sunt doar bănuieli sau intuiţii ale lor şi ne cer să recunoaştem. Să evităm aceste curse.

D. În caz de percheziţie

1. Să nu permitem efectuarea percheziţiei decât pe baza autorizaţiei emisă de procuratură şi după ce am notat numele şi gradul celor ce efectuează percheziţia.

2. Orice obiect ridicat din casă în timpul percheziţiei trebuie menţionat într-un proces verbal (din care un exemplar trebuie să rămână la cel controlat).

3. Organele de control pot ridica şi alte lucruri ilegale, chiar dacă acestea nu fac obiectul expres al percheziţiei.

E. În caz de arestare

1. Trebuie să fim conştienţi de posibilitatea existenţei unor microfoane sau a unui informator în celulă. [36]

2. De la început trebuie să ne organizăm un mod de viaţă echilibrat care să cuprindă atât activitate fizică (exerciţii pentru păstrarea formei fizice), cât şi intelectuală (discuţii, împărtăşirea experienţei şi a cunoştinţelor etc.)

3. Evitarea nostalgiei după lucrurile lăsate în urmă (soţie, copii, prieteni, lucrare), cât şi a speranţelor deşarte de eliberare înainte de termen.

4. Concentrarea asupra lecţiilor prin care ne trece Dumnezeu acolo.

5. Folosirea oricărei ocazii pentru a da mărturie despre Cristos.

6. În caz de izolare, principiile 2, 3 şi 4 trebuiesc folosite în mod şi mai accentuat. În plus să gândim cu voce tare pentru a nu pierde obişnuinţa vorbirii. (Atenţie la microfoane!)

7. În cazul în care suntem bătuţi să ne ferim cât putem şi să protejăm capul şi ficatul. [38]

8. Să evităm pe cât posibil de a mânca hrană stricată. [39]

9. În cazul când numai unii sunt arestaţi, cei liberi aflaţi cel mai aproape de aceştia au responsabilitatea de a se îngriji de nevoile familiilor lor.

10. Pentru soţii. Nu uitaţi că suntem în România. Cu un mic cadou chiar şi gardienii cei mai duri se îmbunează. Asta poate însemna pachete care depăşesc limita de greutate, şi alte asemenea facilităţi. A se evita lucrurile cu etichete străine în pachete. [40]

11. În cazul când mai mulţi sunt la un loc în aceeaşi celulă, pachetele trebuiesc programate astfel încât cei închişi să aibă mereu hrană proaspătă.

12. Hrana primită în pachete trebuie împărţită şi consumată astfel încât să ajungă până la următorul pachet.

Comentarii

25. Necunoaşterea acestui principiu elementar de drept îi putea face pe cei tracasaţi de autorităţi să încerce a se apăra, cu riscul deconspirării, de acuzaţii pur şi simplu nefondate ale poliţiei.

26. Această secţiune a manualului, ca şi cea de exemple istorice,  urma să fie completată mai târziu, dar n-am mai ajuns să revin asupra ei.

27. Legea prevedea ca invitaţia la Securitate să fie făcută în scris, cu menţionarea motivului, condiţie care adesea nu era îndeplinită de poliţia secretă, care încerca să evite astfel a lăsa „urme” cu privire la activităţile ai represive.

28. Cea mai bună protecţie faţă de presiunile Securităţii era aceea de a-i face pe securişti să ştie că nu păstrezi secretul cu privire la întâlnirea cu ei.

29. Cu cît aveam mai puţine contacte cu securiştii, cu atât erau mai puţine riscuri de deconspirare.

30. Desigur, securiştii făceau presiuni pentru a obţine declaraţii în orice circumstanţe, pentru a-şi dovedi eficienţa faţă de superiori şi nu era întotdeauna uşor a-i refuza. În acest caz, oferirea de declaraţii inutile era calea de urmat.

31. Refuzul răspunsului, cu toate consecinţele, de obicei serioase, era opţiunea eroică, pe care nu oricine şi oricând avea curajul s-o aplice. Minciuna, deşi un păcat, era de preferat deconspirării unui prieten (protecţia viaţii este valoarea supremă pentru un creştin).

32. Dovada de care vorbim aici nu era uşor de obţinut, dar ideea era că dacă tot trebuia să le spunem ceva securiştilor, şi uneori era imposibil să nu le spunem ceva, trebuia sa le spunem ceva ce deja ştiau.

33. Desigur, aceasta este o sugestie delicată şi îndoielnică din perspectiva actuală, dar, oricum, a declara ceva – necompromiţător, desigur – despre cineva care era plecat din ţară, era mai puţin grav decât a o face cu privire la cineva din ţară, care putea deveni astfel victima poliţiei secrete. Oricum, cu mintea de acum n-aş mai sugera aşa ceva.

34. Este vorba din nou de un principiu de drept ce era în general ignorat, dar care ne putea proteja de multe probleme.

35. Riscul de a fi injectaţi cu substanţe care slăbesc voinţa, şi de a face fără voie declaraţii compromiţătoare pentru noi şi pentru alţii, era cel mai înfricoşător lucru pe care ni-l puteam imagina în vremea aceea.

36. Această avertizare încerca să ne protejeze de deconspirarea fără voie. Toate sugestiile din această ultimă secţiune erau idei culese din povestirile celor care fuseseră închişi pentru credinţa lor în perioadă stalinistă şi după aceea.

37. Speranţele neîmplinite cu privire la eliberarea înainte de termen îl puteau demobiliza şi deprima pe un deţinut, făcându-l vulnerabil.

38. Protejarea ficatului, şi a capului, atunci când acest lucru era posibil, era o condiţie importantă a supravieţuirii, în închisoare şi după eliberare.

39. Evitarea, pe cât posibil, a hranei stricate era un alt mod de a ne proteja sănătatea, pe termen lung. Desigur, acest lucru nu putea fi evitat întotdeauna în închisorile comuniste.

40. Era aceasta o sugestie la coruperea gardienilor? Răspunsul este un foarte clar „da”. Iar cei cărora aşa ceva li se pare inadecvat pentru un creştin, n-au decât să rămână în absolutismul lor etic. Noi, sub comunism, nu ne puteam permite luxul unor asemenea sofisticării ieftine.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

2 thoughts on “Manual navigatoresc de supravieţuire – 3”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s