Manual navigatoresc de supravieţuire – 2

II. O poveste comună

A. Povestea

Suntem un grup de creştini care ne-am împrietenit de-a lungul anilor şi care avem un interes comun pentru Biblie şi pentru teologie. Cum niciunul nu este teolog şi în România nu este posibil să-ţi formezi o cultură teologică fără a renunţa la serviciu, ceea ce nu putem face, fiecare având o situaţie stabilă în profesiune, ne-am hotărât să ne ajutăm unii pe alţii în acest sens. De asemenea, am decis să folosim orice resurse s-ar ivi pentru a creşte spiritual şi pentru a contribui la creşterea spirituală a bisericilor noastre. [7]

(Cum ne-am cunoscut?

• Uneori prin intermediul străinilor, când am tradus [şi unii şi alţii] aceiaşi străini.
• Prin intermediul unor prieteni comuni.)

B. Materiale

1. În casa niciunuia dintre noi nu trebuie să se afle stocuri de materiale specifice lucrării, cu excepţia celor folosite în acel moment. [8]
2. Caietele de studii pot fi ţinute în bibliotecă alături de celelalte cărţi.
3. În casele noastre nu trebuie să avem stocuri de Biblii şi literatură creştină în româneşte. (De decis dacă stabilim un număr limită.) [9]
4. Fiecare trebuie să-şi verifice caietele şi să depoziteze într-un loc sigur acele lucruri care pot prezenta un pericol în caz de urgenţă.
5. Niciunul dintre noi nu trebuie să fie implicat decât în mod excepţional în manipularea transporturilor de literatură. [10]
6.(Trebuie decis ce facem cu stocurile de caiete de studiu care nu vor fi folosite pentru o anumită perioadă.) [11]
7. Trebuie evitată cu stricteţe păstrarea în bibliotecă a unor materiale anticomuniste (de ex. RW). [12]

(Trebuie găsită o explicaţie plauzibilă pentru existenţa atâtor cărţi şi casete străine în casele noastre.
Sugestie: Noi traducem pe mai toţi străinii şi ei cunoscând pasiunea noastră pentru cărţi ne aduc asemenea lucruri oricând au ocazia. De asemenea am primit de la prietenii emigraţi.)

8. Să nu ne amestecăm în alte lucrări.
9. Să evităm orice implicaţii politice sau cu tentă politică. (De discutat implicarea lui Paul.) [13]
10. Să avem, pe cât posibil, acoperire legală pentru toate obiectele de provenienţă străină pe care le avem în casă. [14]

C. Regimul străinilor

1. Orice străin cu care venim în contact trebuie testat în măsura posibilităţilor pentru a evita eventualele provocări înscenate. [15]
2. Înainte de a permite unui străin să doarmă în casa noastră trebuie să ne asigurăm că nu este urmărit. [16]
3. Pe cât posibil este bine de evitat parcarea maşinilor străine în faţa caselor noastre. (De discutat.) [17]
4. Trebuie să fim foarte precauţi în ceea ce spunem altor străini despre lucrarea noastră. [18]
5. Nu suntem obligaţi [de lege] să dăm relaţii despre un străin decât dacă acela a avut intenţii duşmănoase către ţară. [19]
6. Este recomandabil a nu (păstra) avea în casele noastre mai mult de o zi valută străină fără documente legale. [20]
7. Atenţie la conţinutul corespondenţei noastre oficiale cu străinătatea. [21]
8. Să evităm pe cât posibil de a călători în maşinile „băieţilor”. Niciodată în oraşul nostru. [21]
9. Să evităm orice relaţii cu străinii care ar putea pune în pericol lucrarea.
10. Să nu avem în case fotografii împreună cu „băieţii” şi casete pe care apar vocile noastre cu străinii. [22]

D. Întâlnirile

1. Să nu ne întâlnim niciodată de două ori la rând în acelaşi loc.
2. Să nu aducem copiii cu noi când întâlnirile au loc în oraş. [23]
3. În preajma întâlnirilor, să evităm orice convorbiri telefonice sau corespondenţă care ar putea produce bănuieli.
4. Să fim cât mai discreţi în privinţa plecării din localitatea de domiciliu.
5. Familia să păstreze discreţia în privinţa locului în care ne aflăm. [24]

Comentarii

7. Aşa cum puteţi vedea, „povestea” nu este numai plauzibilă, ci şi adevărată, chiar dacă nu spunea, şi nici nu putea spune tot adevărul. Nimic nu este mai uşor de apărat decât adevărul.
8. Navigatorii traduseseră şi publicaseră în limba română e serie de materiale de studiu biblic (Lecţii despre siguranţă, Lecţii despre trăirea creştină, iar mai târziu Seria 2:7 – Ucenicie în şcoala lui Isus). Deţinerea acestor materiale, introduse în ţară în mod ilegal, prin colportaj, era un risc serios. Unii au fost condamnaţi la ani grei de puşcărie pentru deţinerea şi colportarea lor.
9. Toată literatura religioasă avea acelaşi statut delicat, cea mai mare parte a cesteia provenind din străinătate, pe căi ilegale.
10. Motivul neimplicării noastre în colportajul de literatură religioasă nu era frica, ci necesitatea specializării, pentru minimalizarea riscului.
11. La un moment dat am decis că am devenit prea dependenţi de aceste materiale, cu toate riscurile adiacente. Aşa fiind, i-am rugat pe Navigatori să ne ajute să ne însuşim metodologia studiului biblic, aşa încât să ne putem concepe propriile materiale de studiu şi să ne putem continua lucrarea de ucenicie chiar dacă nu avem la dispoziţie decât o Biblie, un caiet şi un creion. Această decizie a condus la formarea în România a unei întregi generaţii de lideri evanghelici cu o foarte solidă formare biblică, cei mai mulţi dintre ei fiind încă activi în biserici. Pentru acest lucru comunitatea evanghelică din România ar trebui să fie recunoscătoare Navigatorilor, în ciuda eclesiologiei minimaliste pentru care au fost (pe bună dreptate, aş spune eu) criticaţi.
12. RW – Richard Wurmbrand. Este evident că Wurmbrand era ca un spin în ochii regimului comunist şi simpla deţinere a cărţilor lui putea duce la anchetarea cuiva. Riscul cel mai mare pentru noi era însă punerea în pericol a lucrării Navigatorilor. Din nou, principiul era acela al specializării, nu acela că unele slujiri creştine ar fi superioare altora.
13. Este vorba de Paul Negruţ, care era şi el în vremea aceea membru al „echipei naţionale” a Navigatorilor. Spre deosebire de noi toţi ceilalţi, el păstrase tot felul de conexiuni mai mult sau mai puţin „politice”, care puteau pune în pericol activităţile noastre clandestine. De fapt, Paul a şi părăsit grupul nostru atunci când, în 1982, a devenit pastor al Bisericii nr. 2 din Oradea (ulterior numită „Emanuel”). Acest detaliu datează prezentul document înainte de 1982.
14. Deţinerea de obiecte din străinătate, fără acte de provenienţă, ne putea expune unor acuzaţii de contrabandă, care ne-ar fi putut compromite.
15. Au fost cazuri (inclusiv în dosarul meu de urmărire informativă) de străini care s-au lăsat folosiţi de Securitate, din naivitate sau din interes.
16. Adăpostirea peste noapte a unui străin în casele noastre, fără ştirea organelor de Securitate era ilegală şi ne putea expune unor mari riscuri.
17. Parcarea unor maşini străine în faţa locuinţelor noastre semnala în mod clar prezenţa străinilor în casele noastre. Uneori însă, ca atunci când îi traduceam pe străini în biserică, şi ne expuneam astfel public, era inutil să încercăm a ascunde relaţia noastră cu ei. În acele cazuri, era chiar recomandat ca străinii veniţi în vizită să-şi parcheze maşinile în fata locuinţelor noastre, pentru a mima transparenţa sau lipsa de atenţie, şi a oculta astfel acele relaţii şi întâlniri care trebuiau păstrate secrete. Tocmai de aceea trebuia să discutăm aplicarea acelui principiu.
18. Din nou, era posibil fie ca unii străini să fie folosiţi de Securitate, fie ca aceştia, odată ajunşi înapoi în Occident, să facă publice, din lipsă de înţelepciune, informaţii care ar fi putut să ne pună în pericol pe noi şi lucrarea noastră de ucenicie.
19. Legea era în mod intenţionat ambiguă în această chestiune şi de aceea ne puteam prevala de ambiguitatea ei pentru a refuza să dăm informaţii despre străini. În ce mă priveşte, am refuzat, cu această justificare, să dau note informative, aşa cum cerea legea, despre relaţiile şi întâlnirile mele cu străinii.
20. Nu puţini credincioşi au avut de suferit pentru că au fost acuzaţi, pe drept sau pe nedrept, de deţinere de valută străină fără acte de provenienţă, ceea ce era ilegal. Genovieva Sfatcu, o prietenă apropiată în vremea aceea, fusese exmatriculată de la facultatea de engleză, din această pricină.
21. Evident, aproape toată corespondenţa noastră cu străinătatea era cenzurată. Neatenţia cu privire la ceea ce le scriam celor din afara ţării ne putea crea tot felul de probleme şi putea pune în pericol tot ceea ce făceam în mod clandestin (adică, în esenţă, întâlnirile noastre de formare spirituală şi de studiere a Bibliei şi a teologiei).
22. Arhiprezenţa agenţilor de miliţie pe şosele mărea riscul de a da în vileag legăturile noastre cu misionarii străini, în cazul în care eram găsiţi cu ei în aceeaşi maşină.
23. Neaducerea copiilor la întâlniri era un mijloc de a ne proteja familia de abuzuri, în cazul în care am fi fost surprinşi de poliţia secretă în timpul unei întâlniri.
24. De asemenea, era riscant ca familia să ofere informaţii, fie şi celor apropiaţi, despre destinaţia exactă a călătoriilor noastre, din pricina riscului de a fi urmăriţi şi arestaţi, punându-se astfel în pericol întreaga lucrare a Navigatorilor în ţară.

Advertisement