Critici catolice adresate enciclicei Caritas in Veritate

Martin Marty Center

Rick Elgendy ne atrage atenţia în numărul din 16 iulie 2009 al revistei Sightings, editată de Martin Marty Center de la University of Chicago, cu privire la faptul, absolut neobişnuit pentru cercurile catolice conservatoare, că doi dintre cei mai importanţi reprezentaţi catolici ai dreptei religioase americane au îndrăznit să exprime critici publice foarte aspre la adresa ultimei enciclice a papei Benedict XVI, Caritas in Veritate.

Astfel, Michael Novak, afirmă într-un articol din revista First Things intitulat, ironic, “The Pope of Caritopolis”:

What Benedict XVI has not spelled out yet is another forgotten lesson from St. Augustine: the ever-corrupting role of sin in the City of Man. Augustine points out how difficult it is even for the wisest and most detached humans to discover the truth among lies—and how even husbands and wives in the closest of human bonds misunderstand each other so often. The Father of Lies seems to own so much of the real world.

What are the most practical ways of defeating him? The Catholic tradition—even the wise Pope Benedict—still seems to put too much stress upon caritas, virtue, justice, and good intentions, and not nearly enough on methods for defeating human sin in all its devious and persistent forms.

Even the Pope’s understandable nostalgia for the European welfare-state too much scants the self-interests, self-deceptions, and false presuppositions that are bringing that system to a crisis of its own making. This was a crisis John Paul II saw rather more clearly in paragraph 48 of Centesimus Annus.

Critica lui Novak sugerează, în mod riscant, că omul ar putea juca un rol esenţial în “înfrângerea păcatului”, ceea ce ar putea implica, la limită, ineficacitatea jertfei lui Cristos în această chestiune.

De asemenea, acuzaţia lui Novak, cu privire la neglijarea de către papă a implicaţiilor păcatului asupra problemei dezvoltării umane, discutate în ultima enciclică, este absolut nedreaptă, în lumina paragrafului nr. 2 din acest document, care afirmă foarte clar:

I am aware of the ways in which charity has been and continues to be misconstrued and emptied of meaning, with the consequent risk of being misinterpreted, detached from ethical living and, in any event, undervalued. In the social, juridical, cultural, political and economic fields— the contexts, in other words, that are most exposed to this danger— it is easily dismissed as irrelevant for interpreting and givingdirection to moral responsibility. Hence the need to link charity with truth not only in the sequence, pointed out by Saint Paul, of veritas in caritate (Eph 4:15), but also in the inverse and complementary sequence of caritas in veritate . Truth needs to be sought, found and expressed within the “economy” of charity, but charity in its turn needs to be understood, confirmed and practised in the light of truth. In this way, not only do we do a service to charity enlightened by truth, but we also help give credibility to truth, demonstrating its persuasive and authenticating power in the practical setting of social living. This is a matter of no small account today, in a social and cultural context which relativizes truth, often paying little heed to it and showing increasing reluctance to acknowledge its existence.

George Wiegel este mult mai temerar, şi mai riscat, în critica sa, publicată de National Review. În esenţă, el afirmă că documentul ar fi un compromis pe care pontiful îl face de dragul infamei (pentru George Weigel) Comisii Pontificale pentru Dreptate şi Pace, ale cărei simpatii presupus de stânga îi repugnă – asta pentru că aceasta îndrăzneşte să vorbească în documentele sale (ca şi Cristos?) mai mult despre drepturile săracilor şi ale celor marginalizaţi, decât despre dreptul la profit nelimitat al celor bogaţi, în numele cărora vorbesc ideologii neoconservatori.

Astfel, Weigel afirmă că poate el decela în acest document, într-o manieră care aminteşte, spune pe bună dreptate Elgendy, de criticii liberali de la faimosul Jesus Seminar, acele pasaje care aparţin lui Benedict şi inserările făcute în text de dragul “infamei” comisii. Este incredibil cum ideologia poate orbi un om atât de inteligent. Oricine îl cunoaşte cât de cât pe papa Ratzinger, ştie foarte bine că un asemenea compromis potici este de neimaginat.

În esenţă, supărarea lui Weigel, şi în egală măsură a lui Novak, este că, aşa cum bine spune Elgendy, ” Benedict refuză să accepte categoriile ideologice asumate de politica americană”. Ori, nimic altceva decât o justificare papală a ideologiei neoconservatoare căreia îi sunt fideli, nu-i poate satisface pe cei doi critici ai documentului emis de Vatican.

Dumnezeu să-i ierte!

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s