Despre Iosif Ton si nevoia de reconciliere intre evanghelicii romani

Câteva consideraţii pe marginea schimbului de mesaje între Doru Motz şi Iosif Ţon

Despre raporturile lui Iosif Ţon cu Securitatea s-au scris si s-au spus foarte multe lucruri, unele adevărate, foarte multe absolut inventate sau imaginate. Din păcate, cu cât un om este mai cunoscut, cu atât riscă să fie ţinta atenţiei, binevoitoare sau răuvoitoare, a multora.

Iosif Ţon este vinovat, cel puţin în parte, de aceste discuţii, deoarece păstrarea tăcerii cu privire la o chestiune devenită publică – aşa cum a fost colaborarea sa cu Securitatea – nu putea decât să alimenteze suspiciunile celor care îl invidiau, îl antipatizau ori pur şi simplu îl urau, din tot felul de pricini. Cu siguranţă, el va fi avut motivele sale, pe care nu le-a explicat, dar rămân la convingerea că această decizie nu i-a făcut bine nici lui, nici comunităţii evanghelice din România.

Repet aici ceea ce am mai spus şi altădată. Consider că cea mai mare greşeală a lui Iosif Ţon (şi a altora ca el) a fost aceea că n-a făcut public, cel puţin după plecarea din România, faptul că a semnat cândva un angajament de colaborare cu Securitatea şi că apoi a rupt definitiv acea relaţie (dacă într-adevăr este aşa, ceea ce eu, în absenţa unor dovezi contrarii, tind să cred). Dacă ar fi făcut-o, cred că multe dintre aceste speculaţii ar fi fost evitate.

Nu toate însă. Există un episod din această „epopee” care încă necesită clarificare. Iosif Ţon afirmă că după căderea regimului comunist a avut o întâlnire cu colonelul care a orchestrat elaborarea scrisorilor care încercau să acrediteze ideea că Iosif Ţon şi-a continuat colaborarea cu Securitatea şi după revenirea lui în biserică. Ţon afirmă ca Paul Negruţ şi Vasile Taloş au fost martori la această întâlnire. Ori Paul Negruţ contestă public faptul că această întâlnire ar fi avut loc, în vreme ce Vasile Taloş tace. Este evident că cineva minte în această chestiune. Şi cred că Vasile Taloş, oricât i-ar fi de greu, are datoria morală, de lider creştin responsabil, să facă lumină în această chestiune.

De asemenea, deşi se poate să mă înşel, cred că Iosif Ţon a făcut o altă greşeală, care cu siguranţă că a alimentat şi mai mult suspiciunile legate de aşa-zisa continuare a colaborării sale cu Securitatea. Repet, se poate să mă înşel, dar tind să cred că Iosif Ţon a făcut aceeaşi greşeală cu aceea a unora dintre foştii disidenţi sovietici, şi anume, a considerat probabil că este suficient de inteligent şi de abil pentru a se folosi de Securitate în folosul comunităţii evanghelice din România. Sunt absolut sigur că a făcut acest lucru cu cele mai bune intenţii. Din păcate, această strategie a condus întotdeauna, într-o măsură mai mare ori mai mică, la compromiterea morală a celor care au adoptat-o.

Există persoane, unele dintre ele foşti colaboratori apropiaţi ai lui Iosif Ţon, care cred că el a continuat să colaboreze cu Securitatea şi după revenirea în biserică, atunci când a fost recuperat din perioada de apostazie prin care a trecut. În definitiv, este dreptul lor să creadă ceea ce vor. Dacă însă, la Judecata cea mare, vor descoperi că au făcut o mare nedreptate, atunci cred că vor avea o problema serioasă. Sper că aceştia, măcar din când în când, încearcă să-şi examineze conştiinţa cu privire la acest serios risc.

Alţii îi sunt adversari lui Iosif Ţon pentru că au probleme personale cu el: istorii de familie, certuri in biserica, invidii, amărăciuni legate de anumite atitudini sau decizii ale lui Iosif Ţon cu privire la ei sau la cei apropiaţi lor.
Şi în acest domeniu cred că Ţon are suficiente lucruri să-şi reproşeze. Căci, dincolo de marile lui calităţi şi realizări, trecute şi prezente, pe care orice om obiectiv le va recunoaşte, el poate fi uneori extrem de abraziv şi de autocratic (în definitiv este şi el un om al epocii lui, ca noi toţi, cei care am trăit mai mult de 20 de ani sub comunism). Am simţit eu însumi, pe pielea mea, în mai multe rânduri, aceste contondenţe.

De asemenea, Iosif Ţon are şi el orgoliile lui (oamenii mari au, de cele mai multe ori, orgolii mari). Aceasta l-a făcut să se înconjoare adesea cu linguşitori, gata să-i facă pe plac ori să-l laude, pentru un folos sau altul. Este un păcat de care, din păcate, aproape niciunul dintre liderii evanghelici români nu este străin. Uneori Iosif Ţon a trebuit să plătească pentru greşelile în care l-au împins, într-un fel sau altul, aceşti yesman-i.

Ţon are însă o calitate pe care am văzut-o la foarte puţini lideri evanghelici români. El are capacitatea de a se smeri şi de a-şi recunoaşte greşelile, atunci când Duhul Domnului îl convinge de ceva. Există, bineînţeles momente sau acţiuni ale lui în care ne-am fi aşteptat să facă asta şi n-a făcut-o. Dar este suficient să ne uităm la propriile noastre laşităţi şi să devenim mai toleranţi. În definitiv, Dumnezeu n-a terminat încă să lucreze la sfinţirea lui Iosif Ţon. Şi, să sperăm, nici la a noastră. Să avem deci răbdare.

Desigur, aşa cum se ştie, sunt oameni care nu pot fi niciodată suficient de convinşi de sinceritatea sau profunzimea căinţei altora. Din fericire, Dumnezeu a decis să păstreze pentru sine însuşi autoritatea de a valida autenticitatea pocăinţei cuiva, aşa încât suntem pe mâini bune. În mod straniu însă, aceiaşi oameni nu se simt nicidecum obligaţi să aibă aceleaşi aşteptări de la ei înşişi ori de la cei din propria lor partidă. Mi-aş dori să-i văd şi pe alţi lideri evanghelici făcând asta, cel puţin în această măsură.

Am spus toate acestea pentru a explica faptul că nu sunt deloc surprins de reacţia rece a liderilor evanghelici români la acest remarcabil moment de reconciliere. Indiferent de ceea ce cred aceştia despre Doru Motz sau Iosif Ţon, ei ar fi trebuit să fie primii care să aprecieze un act atât de rar şi de necesar între evanghelicii români. Atunci când un păcătos (ori doar unul care a greşit ceva) se căieşte de păcatul lui, întreg cerul se bucură. Întreg cerul, dar nu şi unii dintre liderii noştri.

Închei exprimându-mi profunda apreciere pentru curajul şi smerenia lui Doru Motz (pe care nu-l cunosc personal, dar despre care ştiu câte ceva, căci a studiat în Iaşi). Căinţă lui publică nu va rămâne fără ecou între cei cu inimă curată şi va fi, cu siguranţă, răsplătită în ceruri. Mă bucur că Duhul Domnului l-a convins că ceea ce a făcut cu 25 de ani în urmă a fost greşit. Căci el singur cunoaşte cu adevărat gândurile şi intenţiile inimii. Esenţial este însă că mărturisirea a fost făcută şi, de asemenea, că ea a fost acceptată cu acea nobleţe a spiritului care mă face să-l consider în continuare pe Iosif Ţon drept cel mai important lider evanghelic român, după Richard Wurmbrand.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

24 thoughts on “Despre Iosif Ton si nevoia de reconciliere intre evanghelicii romani”

  1. hmmm. aproape ca nu mai exista loc de comentarii dupa asa o prezentare a lucrurilor. dar totuşi…
    in ceea ce ma priveste, iosif ţon este singurul lider pe care l-am vazut vreodata recunoscând în public că a greşit. mulţi alţii se declară partizanii perfecţiunii, atît a lor, cât şi a celor de lîngă ei. în acest context, mă gîndesc unde ar fi ajuns david (zi david, so tu spic) cu toate păcatele lui? din cîte am perceput eu, mediul baptist romînesc nu permite unui lider ce a greşit flagrant să se pocăiască şi după un timp (atîta cît vrea domnul…) să revină sau de ce nu să evolueze într- o poziţie superioară. sau eu nu am cunoştiinţă despre aşa ceva.
    păcat.

    sau poate ar fi acesta momentul?

    Like

  2. Venind in AMerica mi s-au prezentat scrisorile si scandalurile din presa vremii legate de acuzatiile la adresa lui Iosif Tzon. Tocmai de aceea cererea de ietare a lui Doru nu a fost una facila. Pocaintsa l-a costat pe Doru si probabil ca orice pocaintsa costa, macar orgoliul ranit. Mai ales ca si Tzon putea gasi motive ca sa-si ceara iertare. O polemica publica si extinsa in timp ii pateaza pe amindoi.
    -Tacerea liderilor evanghelici poate fi cauzata de faptul ca mai sunt si altii care ar trebui sa-si ceara scuze, apoi vorbitul in public e riscant, iar subiectul Tson e exploziv.

    Like

  3. Citeva lucruri in apararea lui Tzon:
    Sunt de-acord cu Dl. Manastireanu ca apararea lui Tson vis a vis de scrisori e subtire. Din cei 2 martori, unul tace iar celalat neaga. Poate ne salveaza securistu?
    -Dar scrisorile nu sunt o dovada prea grozava. Continutul lor e scandalos. Dar aparitia lor ridica probleme majore pt acuzatori.
    -Daca ele au fost documente interne ale securitatii cum de au ajuns in Vest?
    -Daca Tson a fost trimis ca agent al Securitatii de ce si l-au deconspirat singuri? S-au razgindit? S-au temut ca se schimba? Este vreo garantsie ca documentele sunt integrale. Nu puteau fi extinse pe baza unui angajament dat la parasirea tsarii. Multor emigranti, oameni simpli, li s-a cerut sa declare ca nu se angajeaza in actiuni dusmanoase.
    -Traiesc in America. De ce credeti dvs ca FBI-ul, in plin comunism, pe vremea republicanului anticomumist Reagen, s-a plictisit de moarte in fatsa acestor dezbateri publice despre un agent al securitatii comuniste. In fatsa unor dovezi clare?Si inca dupa faza Pacepa! Mai mult, FBI-ul a fost solicitat sa faca o analiza grafologica…Contsinutul documentelor e incriminant, nu-s competent sa apreciez autenticitatea, dar prezentsa documentelor in AMerica romanilor evanghelici e suspecta.
    -In 1984, intr-un document intern al Securitati (de pe blogul Mitrofan) se spune ca presedintele Uniunii baptiste e trimis in America sa contracareze actriunile dusmanoase ale lui Tson si Niculescu; sceuritatea n-a stiut ca-s doi poli opusi. Paradoxal, Securitaea isi trimite alti oameni ca sa-si atace pe ceilalti trimisi mai devreme. Cred ca erau si prosti securisti. S-au n-o fi stiind directia I ce face directia V?
    -Linistea lui TSon. Dl Tson a dat aceslasi raspuns lui Mitrofan pe vremeea cind acesta avea acces la dosare. L-am intrebat pe Tson: ” nu va dati seama? Va va dovedi minicnos. De ce nu spuneti tot?”.. ” Eu dorm linsitit. N-are ce gasi mi-a raspuns in scris.”… Well, Mitrofan nu mai are acces dar atunci avea. De ce nu s-a temut Tson? Acuzatorii spun ca e agent in continuare, motiv pt care Secu s-a angajat sa-l acopere pt vecie. Atunci de ce l-au desoperit putin? Doar ca sa stranute?
    Documentele cu pricina sunt explozive prin continut; prezentsa lor in America evanghelica le face extrem de suspecte, de-a dreptul neverosimile! N-o fi Tzon geniu dar nici lipsit de inteligentsa nu este. De ce s-ar “sinucide” in vazul lumii?

    Like

  4. D-le Doru Radu
    Una din cele mai perfide metode ale securitatii si conditia de baza a activitatii ei a fost conspirativitatea. Se intretinea in paralel si continuu. Astfel un informator era pus sa spioneze pe altul si poate viceversa. Se creea astfel ceata necesara. […] a fost perchezitionat ca sa-i creasca “prestigiul” de prigonit si astfel in “capcana” acestui prestigiu au cazut prigoniti si dezidenti adevarati, turnati “generos” de “fratele persecutat.” Era cea mai buna metoda de a acoperi un Iuda, vorba cuiva de anul trecut, “noi credeam ca ei merg la secu’ sa ia bataie, iar ei mergeau sa-si bea cafeaua.” Deci trebuie exclusa din start premisa ca cine a fost odata “urmarit” sau “perchezitionat” de secu’ nu a fost vanzator.
    Oameni buni!
    Vanzare a fost si faptul ca au stat de vorba, ca au negociat, ca nu au rupt-o total cu dialogul. Vanzare a fost ca au tinut lucruri ascunse fata de restul bisericii, stiute doar de ei si de securisti. Vanzare a fost acceptarea pretului chiar daca marfa s-a dat esalonat si in timp.
    Nu fiti naivi!
    Macar acum!

    Like

    1. Domnule ANONIM CURAJOS,
      Am cenzurat mesajul dvs. si asa voi face cu toti cei care incearca sa calomnieze pe acest blog.
      In afara de aceasta, doar alte doua observatii:
      1. Mi se pare straniu ca dvs. care semnati cu nume fals un banal coimentariu de blog aveti neobrazarea sa-i acuzati de vinzare pe cei care ‘au tinut lucruri ascunse fata de restul bisericii’. Fatarnicia este boala grea. Cred ca ar trebui sa va cautati.
      2. Absolutismul si lipsa de nuante cu care tratati aceste complicate probleme va plaseaza automat in tabara ‘talibanilor deconspirarii’. Pariez ca n-ati fost confruntat niciodata in viata in mod serios cu ispita colaborarii. Daca ati fi fost, fie ati fi cedat, fie ati vorbi cu mai multa decenta despre lucruri atit de serioase. Tocmai din pricina unor fanatici ca dvs. nu este posibila cunoasterea adevarului si reconcilierea dupa cosmarul comunist.

      Like

  5. cred ca unele personalitati s-au ‘sinucis public’ fara nici o problema. s-ar putea sa fie si cazul celui despre care vorbim si chiar imi pot imagina de ce a facut-o, dar asa ceva nu poate fi enuntat pe blog.

    in acelasi timp e posibil sa accepti si varianta inteligenta avind in vedere perioada de dupa dec 1989 si revenirea in tara.

    sau poate gindim prea mult in alb si negru.

    si samson a fost un erou in israel, dar… si altzii pe care ii cunoastem s-au aplecat mai mult sau mai putin sub presiunea securitatii, a lacomiei, a setei de putere, a egoismului, a dorintei de lua oaia saracului… si din cauza lor au suferit frati si surori.

    poate si eu am facut asa ceva, dar daca nu ma stie nimeni si nu sunt ‘cineva’ de ce sa dea cu oua in mine?

    dar daca ne-a venit mintea la cap si a aparut si ocazia, de ce nu incearca cineva sa faca o zi a impacarii, a reconcilierii?

    e drept ca am vazut liderii baptisti de dupa 90 kind of scuipindu-se pentru diferite interese, dar mai sper sa existe o zi a reconcilierii si a iertarii, nu de alta dar daca ei s-au comportat asa, ce ar mai asteapta altcineva altceva de la mine?

    Like

  6. Tot nu mi-ati raspuns cum de FBI-ul s-a plictisit de moarte. Ma refer la cei ce sunteti convinsi deja. Probabil stiti ca pedeapsa pt minciuna de la cetatsenie este expulzarea. Una dintre intrebarile persistente la cetatenie este daca nu esti in slujba agenturilor, etc. Iar FBI-ului nu i-a trecut prin dovleac nimic. Si inca ceva de prin emigratie: e mare pacat sa fi reclamat la securitate, da nu-i pacat sa reclami la FBI, INS, IRS; e dovada ca esti cetatean bun.
    Nu stiu daca ati citit scrisorile. Daca nu ma inseala memoria sunt extrem de compromitsatoare si nu seamna cu angajamentele tipice semnate de informatori. Eu nu exclud nimic. Dar e-o leaca de fantezie in chestiune asta.

    Like

    1. Scuze. N-am inteles ca mie mi-ati adresat intrebarea.
      Eu cred ca acele documente sunt “lucrarea” Securitaţii. Şi cred că FBI-ul a ajuns la aceeaşi concluzie, altfel Iosif Ţon ar fi fost expulzat din America.
      Ceea ce ma intriga pe mine cel mai mult este insa de ce tace Vasile Taloş, despre care Iosif Ţon spune că a fost martor, împreună cu Paul Negruţ, la întâlnirea din 1990 în care securistul Zăpodeanu a mărturisit că documentele erau contrafăcute. Mă tem că tace pentru că, spunând adevărul, riscă să-şi supere un prieten. Şi nimanui nu-i place asta.
      Oricum, repet, este clar că cineva minte aici cu neruşinare. Iar eu am văzut multe slăbiciuni la Iosif Ţon (nu aşa de multe ca la mine, dar destule). Nu l-am văzut însă niciodată minţind.
      Cel care ştie care este edevărul şi tace este vinovat solidar cu cel care minte. El ar putea tranşa odată pentru totdeauna această poveste murdară. Mă rog ca Duhul Domnului să-l cerceteze şi să renunţe la laşitate. De dragul adevărului.
      Mi se pare incredibil ca noi, creştinii, să aşteptăm limpezirea lucrurilor în societatea românească, în vreme ce noi nu suntem în stare să clarificăm lucruri infim mai puţin importante.
      Dumnezeu cu mila!

      Like

  7. D-le Manastireanu:
    Multsumesc pt raspuns. L-am adresat in general celor care cred ca totul e clar cu scrisorile.
    De-acord cu dvs.

    Like

  8. @Iosif Ţon… cel mai important lider evanghelic român, după Richard Wurmbrand.

    Într-adevăr, DUPĂ.
    Distanţa dintre cei doi nu mai contează.
    Dacă ar îndrăzni cineva să o măsoare, nu ar putea; căci cum să compari pe unul care face puşcărie pentru Hristos, pe un altul care îl vinde (chiar şi numai pentru o vreme)?!

    Şi cum să aplici absolvirea de păcate la unul care o invocă abia după ce e prins cu mâţa-n sac şi strâns cu uşa, în public?

    Greu. Cam la fel de greu pe cât şi drumul parcurs de un Wurmbrand.

    Like

  9. Dragi frati baptisti care pretindenti ca aparati principiile biblice pana la sange,
    Daca doctrina dvs este una biblica, va recomand sa cititi putin mai atenti evangheliile si veti constata ca unul dintre cele mai mari pacate condamnate de Isus Hristos este ipocrizia (fatarnicia). E clar pentru toata lumea ca PAUL NEGRUT a plagiat (sunt dovezi clare in acest sesn si acesta si-a cerut scuze de la autorul pe care l-a plagiat). Tot atat de clar este ca Paul Negrut a exmatriculat mai multi studenti care s-au facut vinovati exact de acelasi pacat. Cum priveste Uniunea Baptista acest comportament? Care au fost masurile de sanctionare impotriva lui Paul Negrut? Desigur, veti spune: “Trebuie sa tinem cont cat a facut Negrut pentru bisericile baptiste”, deci prin urmare trebuie sa-i acordam circumstante atenunate. Dar cu Iosif Ton de ce nu procedati la fel? Sau dvs iubiti doar anumite parti din Scriptura, care va convin? De ce nu va sesizati atunci cand principiul biblic este incalcat in mod flagrant? Arati-ne si noua un alt rector universitar (laic) care a fost prins cu plagiatura. Paul Negrut isi permite in continuare sa sfideze legea bunului simt prin faptul ca nu recunoaste greseala pe care a comis-o in timp ce pe altii ii strange cu usa pana ii face sa recunoasca greseli mai mici. Cele semnalate mai sus sunt fapte grave, ipocrizie dovedita. Acum veti face apel la “iertare”, “ingaduinta frateasca” si altele, pt ca asa fac fariseiii religiosi. Pe altii ii taie si ii spanzura iar pe altii ii scalda in verse de ingaduinta. Duplicitatea aceasta nu este sanctionata de acesti mari iubitori ai Scritpurii? De ce oare? Pentru ei religia este mai importanta decat Cuvantul lui Dumnezeu. Paul Negrut a calcat in picioare Scritpura pe cand Iosif Ton nu a respectat intru totul oranduirea baptista…

    Like

  10. Ati atins un punct foarte important. Este caracteristic pastorilor baptisti sa nu-si recunoasca vina. Daca incerci sa-i intrebi asupra unor aspecte dubioase din viata lor, mereu o intorc impotriva ta in felul urmator: “cine esti tu?”, “Nu ai nici o treaba cu chestia asta” sau iti da el tie sfaturi; “imi pare rau de tine, ar trebui sa te pocaiesti”, “chiar sufar pt tine cand vad in ce stare esti”. Prin urmare, credinciosul de rand nu are dreptul sa isi clarifice unele suspiciuni asupra liderilor lor. Iosif Ton a fost si este diferit din acest punct de vedere, semn ca nu a fost si nu este de-al lor, cu toate greselile lui).

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s