Criza sexualităţii sau criza familiei?
Cum de nu observăm faptul că nu avem de-a face aici în primul rând cu o criză sexuală, ci cu una a căsătoriei? Sau, mai degrabă că, aşa cum spune Regnerus, în vreme ce standardele noastre în domeniul eticii sexuale au rămas în general conservatoare, concepţia noastră despre căsătorie a fost deformată, în mod subtil, dar profund, de spiritul „acestui veac”.
Astfel, în vreme ce evanghelicii fac mult zgomot cu privire încercările grupurilor seculare de a redefini instituţia căsătoriei, în realitate şi pe neobservate, ei au cedat deja terenul secularismului în domenii de mult mai mare importanţă şi cu un impact mult mai larg.
Aşa fiind, agitaţia activiştilor evanghelici împotriva homosexualităţii (oricât de justificată ar fi ea sub raport biblic), pare ridicolă câtă vreme proverbialul „elefant” secularist îşi face deja de cap în prăvălia de porţelanuri care este biserica.
Christian practical ethics about marriage—not the ones expounded on in books, but the ones we actually exhibit—have become a nebulous hodgepodge of pragmatic norms and romantic imperatives, few of which resemble anything biblical.
Mă tem că asumarea mitului liberal al presupusului caracter sacru al pieţei libere şi însuşirea ereziei individualiste a modernităţii sunt cele care au sedus societatea occidentală, dar şi, în egală măsură, pe evanghelici. Astfel, putem auzi peste tot în jurul nostru argumentări ca cele de mai jos, inclusiv de la părinţi care s-au căsătorit devreme şi sunt foarte mulţumiţi de asta.
As we finally climb toward multigenerational economic success, we advise our children to finish their education, to launch their careers, and to become financially independent, since dependence is weakness. “Don’t rush into a relationship,” we caution them. “Hold out for a spouse who displays real godliness.” “First loves aren’t likely the best fit.” “You have plenty of time!” we now remind them. “Don’t bank on a mate.” Even those who successfully married young now find themselves dispensing such parental wisdom with little forethought.
O idee a lui Regnerus, care merită să fie luată în serios, este aceea că nu trebuie să aşteptăm nu ştiu ce nivel de maturitate pentru a intra într-o relaţie de căsătorie, ci că, dimpotrivă, ar trebui să privim căsnicia ca pe una dintre cele mai redutabile „instituţii formative” pe care le-a imaginat Dumnezeu.
Most young Americans no longer think of marriage as a formative institution, but rather as the institution they enter once they think they are fully formed. Increasing numbers of young evangelicals think likewise, and, by integrating these ideas with the timeless imperative to abstain from sex before marriage, we’ve created a new optimal life formula for our children: Marriage is glorious, and a big deal. But it must wait. And with it, sex. Which is seldom as patient.
Din păcate, „spiritul veacului” ne orbeşte şi nu putem vedea ceea ce pierdem prin amânarea sine die a căsătoriei. Rezultatul este o sumedenie de vinovăţii şi o grămadă de imaturităţi.
(Citatele, din articolul lui Mark Regnerus, „The Case for Early Marriage”)
Persona 