Jerzy Buzek – Presedintele protestant al Parlamentului European

Jerzy Buzek, un credincios luteran polonez, a fost ales la 14 iulie 2009 ca al douăzeci şi optulea Preşedinte al Parlamentului European. Este primul deţinător al acestei demnităţi care provine din fostele ţări comuniste care au aderat la Uniunea Europeană (citiţi AICI biografia sa oficială).

Buzek s-a născut la 3 mai 1940 într-un sat care face parte acum din Cehia. El este un academic specializat în domeniul ingineriei mecanice şi energetice. Deţine doctorate onorifice de la universităţi din Coreea, Germania şi Turcia.

Şi-a început activitatea politică în anii ’80, fiind unul dintre liderii mişcării anticomuniste Solidaritatea. După căderea comunismului a activat în cadrul aripii politice a Solidarităţii, fiind coautor al programului economic al acestui partid (Acţiunea Electorală a Solidarităţii). În 1997 a fost ales în Seim, camera inferioară a Parlamentului polonez, fiind apoi numit prim-ministru al Poloniei, post pe care l-a deţinut în perioada 1997–2001. În cursul mandatului său, Polonia a devenit membru NATO. Guvernul Buzek a promovat, de asemenea, patru reforme extrem de importante pentru societatea poloneză: reforma împărţii administrative şi a administraţiei locale, reforma sistemului de pensii, reforma sistemului de învăţământ şi reforma sistemului de sănătate.

După pierderea alegerilor în 2001, s-a retras din politica poloneză şi a revenit în spaţiul academic. În 2004 a fost ales ca membru al Parlamentului European, fiind reales în acest an. A fost ales ca Preşedinte al Parlamentului European, pentru o perioadă de doi ani şi jumătate, fiind votat de 555 dintre cei 736 membri ai parlamentului.

Buzek, un creştin angajat, a declarat că doreşte să adâncească dialogul cu Bisericile creştine de pe continent: „Principiile asociate cu întreaga tradiţie, cultură şi, mai presus de orice, credinţa creştină au importanţă fundamentală pentru mine, ca şi pentru identitatea şi dezvoltarea viitoare a Europei”.

Thomas Wipf, Preşedintele Comunităţii Bisericilor Protestante din Europa a salutat alegerea lui Buzek în această importantă poziţie, declarând: „suntem încântaţi că un protestant angajat şi un membru al unei biserici minoritare va prelua preşedinţia Parlamentului European” (citiţi AICI declaraţia lui Wipf în întregul ei.)

Să ne aducem aminte de Jerzy Buzek în rugăciunile noastre. El va avea nevoie de multă înţelepciune în această complicată perioadă din istoria europeană.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

4 thoughts on “Jerzy Buzek – Presedintele protestant al Parlamentului European”

  1. Felicitari. De multe ori ceea ce se posteaza aici citesc pentru linistea mea intr-o lume mediatica atat de agresiva. E pe o ramura a informatiei cea benefica, cea neinvaziva periculos pentru suflet. Va multumesc. Continuati.

    Like

  2. Stimate frate in Domnul (sper sa nu va supere modul meu de adresare),
    Slava Domnului,pentru oameni care incearca sa-L slujeasca cu adevarat! Iata ce spunea si un frate de al nostru, Cristi Petrisor, cu ocazia aniversarii primei decade a grupului Continental: “As incheia cu un adevar pe care un om intelept il spunea vis a vis de slujirea lui Dumnezeu: ,,faptul ca Il slujim pe Dumnezeu nu este un favor pe care noi i-L facem lui Dumnezeu, ci un favor pe care Dumnezeu ni-L face noua”. Lucrul pe care l-am invatat din acest principiu si provocarea pe care o am din acest principiu, este sa slujesc mereu, pastrand constienta faptului ca Dumnezeu imi face un favor si atunci slujirea mea se transforma si IL cinsteste pe El. La un astfel de favor ne invita Dumnezeu pe fiecare.” Ma bucur ca mai exista si astfel de oameni, ca dvs. ,,dl. presedinte Jerzy Buzek, d-na Ana Teodorescu, fratele nostru Cristi Petrisor,… acel om intelept (de la care toti avem ce invata) si atatia altii … nestiuti de noi, dar cunoscuti de EL. Il rog si eu cu smerenie, pe Domnul nostru ISUS HRISTOS sa va binecuvateze cu intelepciune de Sus si cu ascultare de EL. PACE!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s