Marturia crestina in lumea intelectuala – 6

Pericolul fragmentării

În România ne aflăm în pragul unei multiplicări a formelor evanghelice, ce poate duce în 10-20 de ani la apariţia a peste 50 de confesiuni. Biserica are un singur cap, pe Cristos. Iar dacă are mai multe, nu mai este biserică, ci un club, este o schismă, o erezie sau altceva. Fiecare confesiune are, conform propriei tradiţii, diferite structuri ierarhice, organizatorice, ş.a.m.d. Ceea ce ne interesează în această discuţie este însă duhul fragmentării, dihonia care face ca bisericile si confesiunile noastre să se rupă permanent.

Este important să cunoaştem rădăcinile istorice ale fragmentării, pentru că o vindecare a situaţiei actuale nu se poate realiza decât mergând la rădăcina lucrurilor. Există două extreme între care se poate purta discuţia. Una este aceea a uniformităţii. După unii, unitatea bisericii trebuie să constea în uniformitatea ei. Toţi ar trebui să aibă acelaşi tip de serviciu bisericesc, să cânte aceleaşi cântări, să creadă acelaşi lucru în absolut toate domeniile.

După părerea mea, acest lucru este aberant. Aşa ceva n-a existat niciodată în istoria Bisericii, nici măcar în veacul apostolic. Dacă ne uităm cu atenţie la Sfânta Scriptură, deşi există în ea o evidentă unitate dogmatică, ce vădeşte existenţa unui autor unic, Duhul Sfânt, în acelaşi timp găsim în ea accente proprii diverşilor autori umani.

Să ne uităm de exemplu la Iacov. El lucrează într-un spaţiu iudaic, în care credincioşii au tendinţa de a se prevala de privilegiul credinţei, permiţându-şi să trăiască foarte lax din perspectivă morală. De aceea Iacov accentuează faptul că „fără fapte credinţa este moartă“. Aici centrul învăţăturii este nuanţat diferit de cel al lui Pavel, care accentuează mântuirea „numai prin har, fără fapte“. De fapt, între cei doi autori biblici nu există o contradicţie, ci cele două accente se armonizează la un nivel superior, chiar dacă rămân adesea într-o tensiune paradoxală.

Dacă ne uităm apoi la Petru, la Ioan, fiecare are accentele lui specifice, pentru că sunt personalităţi distincte şi pentru că se adresează unor spaţii confruntate cu o problematică diferită. Aşa încât, dacă ne uităm cu atenţie, observăm că există diferenţe între diversele comunităţi cărora li se adresează autorii Noului Testament.

Ce facem noi însă atunci când vrem să studiem, de exemplu, organizarea Bisericii în Noul Testament? De obicei, luăm toate cărţile Noului Testament, le analizăm pe rând şi încercăm să extragem din ele elementele de organizare a bisericii. După aceasta, amestecăm toate elementele observate, le aşezăm într-o structură logică şi spunem că aceasta este concepţia Noului Testament despre organizarea Bisericii.

Eu spun: fundamental greşit! De ce? Pentru că Noul Testament nu ne relevă UN tipar de organizare a Bisericii , ci un număr de tipare de organizare ale Bisericii, din care, în cel mai bun caz, putem extrage un număr de principii general valabile. A le amesteca însă pentru a produce un model absolut este aberant. Ceea ce ne spune Scriptura este că nu există o formă ideală, ci că forma aleasă trebuie să răspundă unor nevoi concrete.

În fiecare cultură în care a prins rădăcini Evanghelia există elemente distinctive, specifice. Din păcate, unii fac din aceste diferenţe pricini de separare. Şi lucrul acesta s-a întâmplat de la început între Biserica de Răsărit şi Biserica de Apus. În aceste două spaţii Evanghelia a prins rădăcini în forme specifice. Biserica a coexistat în ciuda diferenţelor. Separarea politică a celor două spaţii, dar şi elementele lingvistice specifice – latine în Apus, greceşti în Răsărit, au dus la o distanţare tot mai mare între ele, astfel încât în 1054 anatemizarea reciprocă de către Papă şi Patriarhul de la Constantinopol nu a făcut decât să consfinţească o separare ce exista de facto cu multe secole înainte.

Ce s-a întâmplat în 1517, la Reformă, este iarăşi extrem de important pentru noi, care ne considerăm moştenitorii Reformei radicale. Luther a observat stricăciunea Bisericii, atât morală, cât şi doctrinală, şi a încercat să cheme biserica la autoreformare. Intenţia lui Luther, ca şi a lui Calvin mai târziu, nu a fost să producă o schismă. Acest lucru ar fi fost inimaginabil în acele vremuri. Ei au dorit să reformeze Biserica. A rupe unitatea Bisericii era considerat un păcat de moarte, şi prin crezul pe care fiecare creştin îl rostea duminica – „cred în una, sfântă, universală şi apostolică Biserică“ – se afirma această unitate. În ciuda faptului că avusese deja loc o schismă, prin care au luat naştere două biserici ce s-au afurisit reciproc de-a lungul istoriei, încercând totuşi, în acest timp şi în diverse rânduri să refacă unitatea, Biserica continua să afirme unitatea ei de nezdruncinat.

Tragedia a constat în lipsa de înţelepciune a papilor vremii, în aroganţa şi stricăciunea care domina instituţia catolică, pe de-o parte, iar pe de altă parte în încăpăţânarea proverbială a lui Luther. Combinându-se, acestea au dus la o ruptură nefericită. Au mai fost şi motive politice care au dus la această scindare. Principii germani care au dorit să se emancipeze de sub autoritatea papală, au făcut din Luther un purtător de stindard. Astfel, trecerea multora dintre stătuleţele germane la protestantism a fost una pur formală şi fundamentată politic. Se poate reproşa Reformei că oamenii nu au trecut la protestantism printr-o decizie personală, ci au avut loc convertiri formale, care nu au antrenat întotdeauna o schimbare a mentalităţilor. Tocmai de aceea au apărut anabaptiştii şi ceilalţi radicali protestanţi, care au încercat, mai bine sau mai rău, să ducă la bun sfârşit ceea ce n-au făcut reformatorii.

Astăzi, după mai mult de cinci veacuri, Biserica Romano-Catolică a realizat situaţia şi şi-a făcut “mea culpa”, recunoscând faptul că excomunicarea lui Luther a fost o greşeală. Ea a înţeles că dacă Biserica ar fi reuşit să conţină acea încercare de reformare, ea s-ar afla astăzi într-o stare mult mai bună decât se află prin scoaterea acesteia în afară

În concluzie, deosebirile între catolici şi reformaţi nu au fost la început puternic dogmatice, ci ele s-au adâncit cu trecerea vremii. Reformatorii înşişi au sperat tot timpul că unitatea bisericii se va reface. Ori aceasta contrastează foarte acut cu mentalitatea noastră actuală, care este aceea a unei fragmentări nonşalante. Astăzi, când doi fraţi dintr-o biserică se ceartă serios, de multe ori unul dintre ei pleacă, luând cu sine şi pe alţii, pentru a forma o nouă biserică. Iar dacă disensiunea este gravă şi fratele se enervează suficient de tare, va găsi o justificare pretins teologică poziţiei sale şi nu peste mult timp vom avea de-a face cu o nouă confesiune.

Aceasta este tragedia istoriei noastre, iar eu cred că prin această a doua schismă s-a deschis o veritabilă cutie a Pandorei. Astăzi, noi, urmaşii Reformei, ne fragmentăm permanent şi considerăm chiar că aceasta este una dintre calităţile noastre şi o dovadă de veritabilă dinamică spirituală. După mine însă, aceasta este cea mai mare plagă a spaţiului protestant. Avem la ora actuală în lume peste 10.000 de confesiuni creştine, dacă nu cumva s-a ajuns la mult mai mult decât atât. Pe bună dreptate, lipsa noastră de unitate este cea mai mare pricină de poticnire pentru cei din jurul nostru.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

11 thoughts on “Marturia crestina in lumea intelectuala – 6”

  1. Imi permit o intrebare: dvs. de ce parte sunteti acum ?? Ptr ca din cate inteleg nu mai sunteti baptist.
    Odata cu dvs. ne-am mai fragmentat putin, nu ? Sau v-ati reintegrat in biserica mama….

    Like

    1. Domnul meu, daca as fi pornit o noua ‘secta’ ati fi avut tot dreptul sa vorbiti de ‘fragmentare’. Eu m-am alaturat unei biserici mai vechi decit de baptista. Asa fiind, acuzatia dvs. este fara obiect. Si ieftina.

      Like

  2. D.le Danut , ai atins punctul nevralgic … este cel care mie mi a bulversat logica ; m a facut sa aleg intre Logica si Adunare ; am ales Logica apoi alti pasi au urmat ; defectul este “congenital” pt ca se naste mereu din … ” Sola Scriptura” ! ; inventat de … ??? ; Cum asa ????! … simplu. De fapt ar trebuie o corectura ( produsa de observatia mea asupra umanului neoprotestant nu de putina mea logica ) si anume : ” Sola Scriptura fr.Valentin”, “Sola Scriptura fr Tzon “, “Sola Scriptura Genelica “, ” Sola Scriptura fr Gheorghita “, “Sola …. sa mai continuu ?? ; asta fragmentare va continua FOREVER, ca un fractal ; imi pun gatul !!! si i obositoare ! si i nesuferita ! PS : urmaresc comentariile de pe blogu’ asta … multe’s veninoase si multi ar ataca URGENT cu “Sola Scriptura sa ” chiar fizic pe cei de alte opinii ; cre’ca’n iad unii is mai amabili ! sau ma’nsel ?? stie careva ?

    Like

  3. Crisss:
    Fitsi sigur ca daca Dl Manastireanu va lasa comentariul stie raspunsul la intrebarile dvs… chhiar daca nu stie “ziua si ceasul”.
    Ce va pot spune eu e ca acum vre-o zece ani au fost mai multe intilniri intre teologi protestantsi si catolici unde catolicii au recunoscut multe; printre altele si faptul ca “toti oamenii se pot bucura de harul mintuirii”. N-au ajuns pina la sola fidae. Din pacate discutia a ramas la nivel de teologi, comisii ecumenice; deci n-a patruns in mase. Cercetati si veti gasi si putea spune vecinilor mai catolici ca papa.
    _________

    Multumesc, domnule Radu. Sunt inca pe drum si nu am vreme de cercetari. Voi reveni cu detal
    ii.

    Like

  4. genche;
    Daca tot m-am trezit evanghelicul de serviciu va raspund eu.
    Avetsi dreptate intr-un fel: suntem de ridiculizat pt ca [totsi evanghelicii] pretindem ca ne conducem numai dupa Scriptura si cu toate astea am ajuns la atitea curente… Dar nu va amagiti atit de tare. Faptul ca ne-am impartit e tocami o dovada impotriva tezei dvs. Adica, oameni simpli cetindu-si Scriptura au ajuns sa-si contrazica star-urile mentsionate de dvs in mod sarcastic. Iata de ce evanghelicii nu inghit orice la nesfirsit si pe nemestecate. Daca vrei sa-i cistigi trebuie sa gasesti dovezi biblice. Si oricita ironie ati putea pune dvs., asta-i un mare avantaj! Da, erezii apar dar se corijeaza. De ce? Pt ca oamenii-si citesc Scriptura [multi] in mod sincer si pe genunchi. Iar D-zeu ii lumineaza, dar nu devin a toate stiutori.
    Sa va spun un secret; daca Dl Manastireanu vrea poate sa-l confirme. Poate si sa-l ignore dar nu-l poate infirma.
    Iata “taina cea mare”:
    Exista prnintre evanghelicii din Romania oameni dotati cu inteligentsa deosebita si care au petrcut 30-40, ba chiar 50 de ani buchisind Scriptura zilnic citeva ore. Zeci de mii de ore de studiu; n-au avut alta pasiune decit sa studieze Biblia si sa-i invetse si pe altii. Multi abia aveau liceul, iar unii au gatat si o facultate (dar nu teologia care nu era accesibila). Domnul meu, oamenii acestia au ajuns la o asemenea cunoastere a Scripturii incit teologi tineri (30-35 ani)cu doctorat in teologie nu-i pot egala. Chiar daca doctoratul e in NT. De ce? Oricit de straluciti ar fi teologii tineri n-au avut timpul fizic s-ajunga la atitea zeci de mii de ore de studiu biblic. In facultatile teolgice ei au buchisit mai mult alte discipline plus alte lecturi. Au studiat sistematic, dar n-au cum, fizic vorbind, s-ajunga la performantsa aceasta. Un exemplu mai fericit ar fi Faragau care pe linga zeci de mii de ore de biblicizare a adaugat si un doctorat in teologie. El e “perfect”.
    Dar interpretarea acestor biblicisti pasionati dar amatori o f corecta? Daca n-au teologia nu pot intselege gresit? Intrebarea e corecta dar nerelevanta. Cum adica? Simplu: exista doctori in teologie pe la toate confesiunile contrazicindu-se une pe altii destul de mult pe tare multe subiecte din Scriptura. Nu pot toti s-aibe dreptate de-odata. Adica gradul de eroare in interpretarea Scripturii e la fel de mare la academici ca si la amatorii informati… Iata de ce cu evanghelicii nu te poti pune usor; iar dvs, gresiti ridiculizind Sola Scriptura. Sa fisti fericit! Ferice de tine cetitorule!

    Like

  5. Domnule Crisss (sau atac, ori cum va spune),
    Vreau sa va spum, mai intii, ca stilul dvs agresiv imi displace profund, mai ales ca este insotit de anonimitate.
    Deci, daca doriti sa continuam conversatia, va rog frumos sa va dezvaluiti adevarata identitate. Altfel refuz sa continui cinversatia cu dvs.
    In al doilea rind, ati intrat cu bonancii plini de noroi in casa mea, fara macar a va cere scuze si incercati sa va impuneti aici propriile reguli. Asta vadeste lipsa de politete. Sunt sigur ca parintii v-au invatat acasa buna cubviinta. Se vede insa ca invatatura nu s-a prins. Nu voi raspunde la mojicie cu mojicie, dar nimic nu ma poate obliha s-o accept in propria casa, fie ea si una virtuala.
    In al treilea, eu sunt cel care decide cind raspund eunui anumit comentariu, nu dvs. Pentru constiinta dvs., daca avetui, ceea ce nu sunt foarte sigur, sunt acum intr-o calatorie, implicat in lucruri mult mai importante decit acela de a raspunde intrebarii dvs. legitima de altfel, chiar daca imbracata intr-o forma de o agresivitate tipica lipsei de bun simt a a romanului comun.
    Deci, daca veti avea bunul simt de a va dezvalui adevarata identitate si veti reveni la un nivel decent de civilitate4, exista sansa ac atunci cind voi ajunge acasa sa va raspund. Daca nu, luati-va gindul. Si mai citit odata Manualul bunelor maniere.
    O zi buna.

    Like

  6. Crisss:
    Ce sa-i faci? Vorba latinului fermiter in res, suavo in modo..
    Va las in seama D-lui Manastireanu. Pretentsia dvs. e legitima (citat Manastireanu) numai un lucru ar trebui sa va duca pe ginduri: le-au trebuit aproape 500 de ani ca s-ajunga la “Starbucks”. Asta spune ceva, nu?… Apoi, daca cautati pe acest blog gasiti ceva despre dialogul catolici/protestantsi la implinirea a 10 ani de la intilnirea de la “Starbucks”. Va doresc o cautare cu succes.

    Like

  7. D le D Radu, va multumesc pt civilizatie si luare ‘ n sama . Stiu ca multi is mai destepti ca mine in lumea neoprotestanta, stiu de cele prea-lungi studii biblice pe cari unii li fac ! Io vorbeam de un principiu euristic, de o stare( mod ) de inferenta … de un mod de a valida adevarul “hermeneutic”… Stiti care i culmea ?! Agreez toate denominatiunile religioase pt ca sunt convins ca ele raspund unui tip de suflet ! ii iubesc pe oamenii religiosi dar ii urasc pe cei ce fac prozelitism ( cu superioritate, fara… ) ; iubesc spiritul care se foloseste de materie …invers nu … poate si noi (fiecare) suntem un gand al Creatorului pe Pamant …poate nu ! Va salut !

    Like

  8. Genche:
    Sunteti mai bun ca mine. Eu nu agreez cu toate confesiunile. Ati spus frumos ca raspund fiecare unui tip de suflet; cu asta sunt de-acord. Cred ca Dumnezeu are oameni peste tot (exceptie: unitarieni, iehovisti, mormoni). Nu cred insa ca toti sunt buni; la-nceput unele lucruri ori fi avut sens, de-a lungul secolelor insa s-au denaturat ele devenind practici inutile iar uneori periculoase si s-a adaugat si mult balast de-a lungul istoriei. Si eu condamn aerele noastre de superioritate… dar n-am probleme ne-aparat cu prozelitismul (depinde de scopul acestuia). Etc….
    Dar adevarul nu-l putem valida prin Scriptura? Ce alt criteriu mai bun avem? In cazul proceselor naturale avem stiintsa… dar cind ii vorba de suflet… cu stiintsa nu mai prea merge… Zile bune s-aveti.

    Like


  9. Domnu’ Crisss,
    Lipsa dvs de buna cuviinta mi-a ajuns nu numai mie, ci si cititorilor acestui blog. De aceea voi sterge in acest moment toate comentariile dvs. Din acest moment nu mai sunteti binevenit aici. Adio!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s