Marturia crestina in lumea intelectuala – 3

celtic_cross_of_saint_patrick_lg

Ce anume datorăm Bisericii Ortodoxe?

O serie de teologi protestanţi au observat că creştinismul pietist încetează să mai ofere o şansă societăţii în ansamblul ei. Aşa cum spuneam, problema pe care şi-au pus-o ei, începând cu Friedrich Schleiermacher, a fost aceea de a oferi o şansă „dispreţuitorilor cultivaţi“ ai Evangheliei. Din nefericire, pentru a face aceasta, ei au reformulat Evanghelia în termenii paradigmei raţionalismului iluminist şi astfel i-au afectat esenţa.

Ca urmare, au pus sub semnul întrebării posibilitatea revelaţiei, a minunilor, autoritatea Scripturii, naşterea lui Isus din fecioară, adevărul învierii, ş.a.m.d., transformând în cele din urmă religia creştină, dintr-o religie supranaturală, într-un fenomen care ţine doar de lumea aceasta. I-au eliminat astfel acel tăiş transcendental care o face să fie o provocare şi să aibă un mesaj profetic pentru lumea aceasta.

În spaţiul românesc, noi am fost foarte puţin afectaţi de liberalism, şi acesta este, cred eu, un mare avantaj în raport cu protestantismul occidental. Aş îndrăzni să spun că datorăm cel puţin în parte Bisericii Ortodoxe faptul că nu am fost afectaţi de spiritul liberalismului teologic, deşi respectul ortodoxiei pentru Biblie este unul oarecum formal şi uneori chiar superstiţios (Biblia este pentru unii ortodocşi cartea aceea sfântă pe care nimeni nu trebuie s-o atingă).

În acelaşi timp însă, trebuie să recunoaştem faptul că nicăieri în spaţiul dominat de ortodoxie nu a pătruns liberalismul. Ideile liberale sunt aici pur şi simplu trecute la index, sunt socotite incompatibile cu respectul declarat al ortodoxiei pentru Sfânta Scriptură. Ori, pe un asemenea teren nu s-au putut naşte idei liberale. În spaţiul românesc ele au pătruns doar în comunităţile maghiare şi germane, pe filieră reformată şi luterană.

De unde vin marile noastre probleme?

După mine, acesta este un mare avantaj al mediului evanghelic românesc. Noi am sărit practic peste două sute de ani de criză teologică profundă, şi putem construi fără să trebuiască a ne cheltui energiile pentru a contracara problemele create de liberalism. Nu putem însă construi o gândire teologică de nuanţă evanghelică în această ţară fără a găsi un răspuns problemelor create de rădăcinile pietiste ale tradiţiei evanghelice, pentru că tocmai de acolo vin marile noastre probleme.

Şi acesta este lucrul cu care de fapt trebuie să luptăm. Ca evanghelici, trebuie să recunoaştem faptul că nu suntem prezenţi pe scena publică. Şi aceasta pentru că nu avem curajul şi nici nu suntem pregătiţi să o facem. De fapt, reflexele noastre ne împing în direcţie opusă, la retragerea din societate. Şi atunci spaţiul public rămâne la dispoziţia ateilor, a umaniştilor, sau, în cel mai bun caz, a creştinilor neevanghelici. Ori, după părerea mea, noi avem ceva de adus în spaţiul public, ceva ce nici o tradiţie creştină nu o poate aduce, cel puţin nu cu aceeaşi eficienţă ca noi.

Ca să formulez lucrurile în termenii teoriei lui Max Weber, aş spune că lucrul esenţial cu care putem noi contribui la reconstrucţia societăţii româneşti o reprezintă valorile eticii protestante. În acest sens, convingerea mea este că fără o regenerare etică naţiunea româna nu are absolut nici un viitor. Marea noastră problemă este însă că aceste valori nu sunt întrupate decât în foarte mică măsură în trăirea practică a comunităţilor evanghelice de la noi.

Şi, dacă aşa stau lucrurile, oricât am vorbi noi de frumos despre etica protestantă – despre munca îndârjită şi competentă, despre spiritul de economisire, despre cinste, despre adevăr, despre respectul legilor, despre dragostea şi acceptarea aproapelui, despre importanta familiei – nu putem avea un mesaj profetic încărcat de autoritate pentru spaţiul public românesc, pentru că am fi făţarnici să predicăm lucruri pe care nu le trăim, decât în foarte mică măsură.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

12 thoughts on “Marturia crestina in lumea intelectuala – 3”

  1. Danut, sunt putin nedumerit de modul in care mi se pare ca tratezi ‘liberalismul’ in acest post. Mie mi se pare ca acest termen este abuzat in extremis si cred ca aduce confuzii in disputa teologica de acum.
    Totusi in cazul de fata si in contextul in care tu ai folosit termenul, as vrea sa spun ca din contra faptul ca ‘liberalismul’ a fost evitat in spatiul nostru cultural este o pierdere si un handicap si nicedecum un atuu. Cu toate acestea cred ca experienta si zestrea bisericilor care nu au fost expuse ‘iluminismului’ sunt extrem de importante in pesajul crestin contemporan. Cu toate acestea aceste biserici cred ca au mult de invatat de la ‘liberali’, precum liberalii au de invatat de la ei.
    Pe de o alta parte ‘liberalismul’ (din nou mi se pare extrem de arbitrar acest termen – mai bine ziz ideeile liberale) au contribuit simnificativ la redirectionarea crestinismului spre viata publica – si cred ca nu e nevoie de multa persuasiune pentru a demonstra acest lucru.

    Like

    1. Draga Nelu,
      Ceea ce spui tu are mult sens in spatiul in care traiesti (am observat asta si in discutiile mele cu Danbiel, feciorul meu), dar aici, la noi, vei gasi foarte putini oameni care sa inteleaga corect ceea ce vrei sa spui.
      Cind vorbesc de ‘liberalism’ in context roamnesc, ma refer ‘strict’ la contestarea ideologica a dimensiunii transcendentale a crestinismului (manifestata in subminarea unor dogme crestine fundamentale cum ar fi: nastera lui Isus din fecioara, invierea, a doua venire, autoritatea Scripturii etc etc.). In acest sens trebuie sa citesti critica mea la liberalism. Ca si, la nivel macro, cedarea liberalismului in fata ‘cintecului de lebada’ al modernitatii.
      Sunt gata insa sa admit ca absenta unei confruntari serioase cu modernitatea (o corectie absolut necesara la excesele Evului mediu, in Biserica si societate) este o mare problema pentru crestinismul romanescu si in societatea romaneasca in general.
      Repet insa, ma tem ca aceasta discutie trece peste cepetele celor mai multi dintre cei ce citesc acest blog, in lipsa contextului din care vobesti tu.

      Like

  2. Cred ca felul in care definiti liberalismuk:
    “Cind vorbesc de ‘liberalism’ in context roamnesc, ma refer ’strict’ la contestarea ideologica a dimensiunii transcendentale a crestinismului (manifestata in subminarea unor dogme crestine fundamentale cum ar fi: nastera lui Isus din fecioara, invierea, a doua venire, autoritatea Scripturii etc etc.).”… este aspectul cel mai grav.
    Cred insa ca liberalismul trebuie intins si spre aspecte ordin moral. Stiu ca aici sunt pareri multiple. Dar intilnim urmatoarea cursa: bisericile istorice nu pot fi liberale in dogmatica. Dogma e scrisa de mult si n-o potsi schimba. Dar in realiate prelati si biserici intregi duc o viatsa ce nu mai seamana crestinism….. Litera moarta a dogmelor nu inseamna nimic… daca e moara…

    Like

    1. In aceste cazuri este mai corect sa vorbim de ‘libertinaj’, mai degraba decit de ‘liberalism’. Nuantele sunt importante in asemenea discutii.

      Like

  3. Nuantsele sunt importante, dar e tot o contestare a absoluturilor (chiar daca in practica) si la urma urmei exista si absoluturi morale ale lui Dumnezeu.
    La urma urmei am putea spune ca Augustin: iubeste pe Dumnezeu si fa ce vrei. Pt cei mai multi asta ar fi un dezastru. Scriptura e mai practica. Ea nu disociaza conceptia despre Dumnezeu de viatsa personala sau relationala. Iata de ce riscam daca limitam liberalismul la aspecte transcendente… La urma urmei, de cite ori nu se identifica Dumnezeu cu cei marginalizati…deci transcendentul poate fi extins.

    Like

    1. Nu cred ca cineva cu mintea intreaga indraznesta sa conteste existenta absolutelor divine. Problema noastra este ca incercam sa introducem intre absolute preferintele noastra particulare. Aceasta este esenta legalismului, de altfel.
      Oricum ar fi, confuzia terminologica intre liberalism si libertinaj, oricit de iknalte ar fi intentiile, nu va face decit sa creeze confuzie.
      Mai corecta mi se pare indeea de a tine in echilibru ‘ortodoxia’ (doctrina/inchinarea corecta) si ‘ortopraxia’ (trairea morala si etica imparatiei, inclisiv intoarcerea obrazului, cea care ne displace tuturor cel mai mult).

      Like

  4. Oare interogarea, chestionarea si disputarea intelegerii traditionale a ‘dimensiunii transcendentale’ a crestinismului nu poate fi evaluata ca si pozitiva? Spre exemplu “autoritatea scripturii” (care a fost adoptata si redactata in termenii rationali si cultuali ale vremilor respective – a fost un process) trebuie inteleasa si re-evaluata prin prisma orizontului ‘intelctual’ contemporan. Alternativa poate conduce la ‘dogmatismul’ antirational (exemple abunda chiar in unele raspunsuri pe blogul tau).
    In contextul actual in care “paradigmele” intelectuale se suprapun si modul in care facem sens si intelegem realitatea sunt fluide, o pozitie transanta mi se pare destul de limitata si de ce nu eronata.

    Like

    1. Ai dreptate, Nelu. Si interogarea poate fi facuta din paradigma rationalista. Exact asta spuneam ca a facut fundamentalismul.
      Interpretarea nuantata este lucrurl pentru care eu pledez. daca insa aceasta conduce la relativism, asa cum se intimpla adesea in leberalism, atunci acesta este un drum pe care eu nu sunt gata sa merg.
      Am renuntat de mult la fundationalism, si am multa simpatie pentru abordarile care vadesc mai multa simpatie pentru postmodernitate (de gen Stanley Grenz) dar nu pot accepta relativismul. Asa cum au inteles si postliberalii, acesta este un drum care nu conduce nicaieri.
      Dar, din nou, ma tem ca discutam despre lucruri cu care prea putini dintre cei care exploreaza acest blog sunt familiari.

      Like

  5. D-le Manastireanu:
    Intseleg ce spuneti.
    Luind un exemplu practic e mai simplu. Anglicanii/episcopalienii care cred in dumnezeirea lui Iisus, nsaterea din fecioara, etc dar accepta ori ordineaza un homosexual nu sunt liberali ci doar libertini (daca reducem definirea doar la trasncendent). Definirea nu mi se pare incompleta cu referire doar la transcendent. Toata legea VT si aplicatiile Mintuitorului in NT vizeaza si raportarile la oameni, trairile in plan moral, altfel primele sunt considerate ca nerelevante. Adica, cum poti zice ca esti ok cu Dumnezeu daca nu esti ok cu semenul, etc. Mintuitorul pare sa conteste pretentiile mele doctrinare daca ceea ce se vede nu e confirmat.
    Imi place ce-i spuneti lui ulen vis a vis de relativism…
    Problema este ca oamenii (ma refer la prelati si teologi) gasesc in Scriptura tot ce vreau ei pt a face acceptabil tot ce este acceptabil omului modern. Ceea ce e scris nu mai e scris ci e muabil de la caz la caz. Iar modul de raportare la Scriptura ar trebui de asemenea inclus in definirea liberalismului. Oi fi eu nepregatit sa dialoghez cu postmodernismul, dar nici Cuvintul lui Dumnezeu nu e o plastilina ce se muleaza pe orice calapod vrem noi (omenirea) sa inventam. Cred ca contextul cultural trebuie luat in considerare dar problema este ca Dumnezeu ar vrea sa modeleze si cultura si nu doar sa “se lase modelat” (oare se lasa?) dupa cultura schimbatoara a vremurilor. Nu numai pt mine este incomod faptul ca Dumnezeu nu se schimba, iar oamenii se schimba….

    Like

  6. Va apreciez foarte mult atitudinea aratata fata de Biserica Ortodoxa (a carei membra sunt). Sunt de acord cu Dumneavoastra, incercarile de explicare si oranduire excesiv rationalista a religiei duce la pierderea duhului ei autentic, iar pierderea duhului cred ca duce la pierderea trairii autentic crestine, care se face in “duh si adevar”. Pe de alta parte, nici adevarul nu este de neglijat, deoarece fara el riscam un misticism superstitios si habotnic.

    Din pacate, lumea de azi este atat de fragmentata incat rar mai gasim o imbinare care sa duca la Hristos. Nu vad de ce ar trebui sa ne temem unii de altii. Protestantismul cred ca ar trebui sa se apropie cu mai multa deschidere de adevarul lumii ortodoxe, pentru a intelege esenta care a determinat supravietuirea acestei biserici 2 milenii. Iar Ortodoxia ar trebui sa iasa din amorteala si incremenire, sa se deschida dialogului si sa lase anatemele si etichetarile, pentru a descoperi in ceilalti duhul iubirii lui Dumnezeu care ne face pana la urma pe toti crestini.

    Imi face o reala placere sa va citesc blogul. Dumnezeu sa va aiba in paza si sa va lumineze!

    Like

    1. Multumesc frumos. Rareori primesc asemenea aprecieri din partea unor credinciosi ortodocsi. Sunt obisnuit mai degraba, vorba lui Caragiale, cu ‘palme, picioare, spate gios’. 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s