Confirmare cu peripetii

În această dimineaţă, aproape de ora 9 a.m. am sosit împreună cu soţia mea la Biserica Anglicană din Bucureşti, aşa cum mă înţelesesem la telefon cu episcopul.

Acolo am avut surpriza că episcopul se gândea să avem astăzi doar o convorbire, urmând ca confirmarea să aibă loc în altă duminică, deşi nu spusese lucrul acesta în mod clar în scurta noastră convorbire telefonică.

Vă închipuiţi, cred, ce am simţit. Din fericire, episcopul a continuat să întrebe: când aş putea veni din nou (şi a realizat că, din pricina programului meu de călătorii de serviciu este foarte dificil), dacă soţia mea ar putea veni cu mine atunci (şi a înţeles că nu este posibil, din multe pricini, inclusiv costul ridicat al acestei călătorii), precum şi cât ne-a costat călătoria (ceea ce l-a cam speriat).

Înţelegând că nu va fi uşor să reprogramăm confirmarea, a început să caute soluţii pentru a face confirmarea mea în slujba din această duminică, ceea ce, slavă Domnului, până la urmă s-a întâmplat, în ciuda câtorva stângăcii inevitabile într-o asemenea schimbare de plan.

A fost o slujba scurtă – puţin peste o oră (aşa cum îmi place mie) şi foarte decentă. Un fel de soft high church (fără tămâie şi flamuri). Liturghia s-a încheiat cu euharistia. Nu era prima dată când m-am împărtăşit într-o biserică anglicană, dar mă împărtăşeam prima dată acolo ca anglican “cu acte în regulă”.

Mulţumesc tuturor prietenilor mei care m-au onorat cu prezenţa lor si au fost alături de mine la această sărbătoare: Daniel şi Violeta Barbu, George şi Rodica Verzea, Vasile şi Simona Ernu, Ioan T. Morar şi Dorin Dobrincu. Le rămân tuturor îndatorat.

Mulţumesc, de asemenea, soţiei mele, care a fost lângă mine cu această fericită ocazie.

În final, mulţumesc tuturor celor care s-au rugat pentru mine, indiferent de poziţia lor faţă de decizia mea. Dumnezeu va şti ce să facă cu rugăciunile fiecăruia.