The Rite of Confirmation in the Anglican Church – 1

1. The meaning of confirmation

What we now call confirmation was originally part of a wider ceremony of Christian initiation and only became a separate rite when bishops were no longer able to preside at all baptisms.

As a separate rite, confirmation marks the point in the Christian journey at which the participation in the life of God’s people inaugurated at baptism is confirmed by the bishop by the laying on of hands, and in which those who have been baptised affirm for themselves the faith into which they have been baptised and their intention to live a life of responsible and committed discipleship. Through prayer and the laying on of hands by the confirming bishop, the Church also asks God to give them power through the Holy Spirit to enable them to live in this way.

When confirmation is part of a combined rite including adult baptism it has a slightly different significance.  In this case, as in the traditional Western service of initiation mentioned above, the confirmation element signifies the gift of the Holy Spirit following on from baptism in water. The biblical model for this is Christ’s own baptism in which, the gospels tell us, the Spirit descended on Him when He came up out of the water after having been baptised by John the Baptist (Matthew 3:16-17, Mark 1:9-11, Luke 3:21-22, John 1:32-33).

More about this rite HERE.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

13 thoughts on “The Rite of Confirmation in the Anglican Church – 1”

  1. “those who have been baptised affirm for themselves the faith into which they have been baptised and their intention to live a life of responsible and committed discipleship.’.. Cred ca acest fel de confirmare este crucial pt cei botezati copii. Ar trebui introdusa in toate confesiunile ce practica botezul copiilor. Inclusiv la non-denominationali care-s in situatisa asta. Evident ca cel mai bine ar fi sa se renuntse la botezul copiilor mici de tot, dar asta ar fi a opta minune a lumii. Desigur probleme apar si la confirmare mai ales daca copiii de 12-13 ani nu sunt maturi destul, sau o fac la presiunea parintilor… Oricum, mai bine decit nimic. Din pacate.. e tirziu (in istorie) ca sa mai speram la modificari majore. Nadajduim in preoti, parinti, nasi care sa-si ia roulul spiritual in serios. Dar daca ei n-au viatsa spirituala? Ramin evanghelistii, adica fiecare din noi; mai necesari astazi ca oricind. Mila Domnului peste totsi…

    Like

    1. Si eu consider ca este o mare pierdere faptul ca, de exemplu, traditia ortodoxa n-a gasit o solutie pentru actualizarea botezului. Mirungerea aplicata imediat dupa botez, desi conserventa cu teologia trinitara, priveaza credinciosul ortodox de sanca actualizarii botezului printr-un rit semnificativ.
      Inteleg ca, din perspective dvs. botezul adultilor este cea mai buna solutie. Daca aceasta optiune este si consecventa si coerenta cu situatia unor copii care cresc in familii de credinciosi care sunt membri activi ai bisericii si sunt considerati ‘pagini’, ‘necrestini’, ‘pierduti’ etc. pina la botezul ca adult, asta este o alta poveste.
      Cred ca oprice biserica poate invata din intelepciunea de veacuri a Bisericii.

      Like

    2. Domnule Radu,
      Unul dintre cele mai frumoase citate pe care le-am memorat vreudata este urmatorul, care vine din cartea Ce que je crois? [Ce vred eu], de Maurice Clavel. El suna cam asa:
      ‘C’etait en Octobre. J’etais presque converti. On n’est jamais.’ [Era prin octombrie. Eram aproape convertit. Nu esti niciodata (pe deplin).]
      Acest citat exprima succint teologia mea cu privire la convertire.
      Si mai cred ca Dumnezeu, slava Domnului, nu ne-a dotat cu ceea ce un amic sugubat numea ‘palengesiometru’ – aparat de masura a nasterii din nou.
      Pe mine, drept sa spun, toata povestea asta cu obsesia ‘nasterii din nou’ (a propos, un concept minor in Scriptura, exprimat de altfel intr-o multitudine de forme – nastere de sus, regenerare, innoire, schimbare, transformare, intoarcere etc etc. – de ce ne-om fi blocat noi la unul singur nu stiu) ma cam lasa rece, mai ales cind vad cum traiesc cei care se pretind a fi fost ‘renascuti’. Ii prefer mai degraba pe amicii mei anglicani, ortodocsi si catolici, care pretind mai putin cu gura si fac mai mult cu fapta – vezi, in acest sens, si poezia afisata recent pe blog, cu titlul ‘When I Say I Am A Christian’.

      Like

  2. Aveti dretate si cu noi si cu faptul ca putem invatsa. Din pacate vechimea unei biserici ca si batrinetea unui om nu-i intotdeauna un avantaj. Uneori vechimea/batrinetsea ne da autoconvingerea c-avem dreptate si o anumita inflexibilitate. ..In privints copiilor pocaitilor multi sunt precum banul pierdut din pilda Mintuitorului: pierduti in casa. Care casa? A crestinului si Casa Domnului. Si e tragic. Nu credteti?

    Like

  3. Danut, glad to see you active, as always! Congrats!

    As zice doar ca acei copii care cresc in familii crestine nu sunt considerati “pagini”, “necrestini”, “pierduti”, etc. Pina si cei mai radicali evanghelici care nu boteaza copiii nu vor spune ca un nou nascut este pierdut. Apoi, aduti aminte ca exista o practica a binecuvintarii copiilor cu punerea miinilor, care inseamna identificare. Adevarata deficienta este in lipsa unei teologii a binecuvintarii (in sensul ritualului din biserica pt copiii mici). Eu cred ca o teologie si o practica mult mai sanatoasa poate fi construita in jurul binecuvintarii copiilor si apoi a botezului cind acestia pot exprima credinta personala, decit in jurul botezului copiilor mici si a confirmarii unora… Asupra acestor lucruri ar fi multe de adaugat, dar acum e timpul sa ne bucuram cu Danut!

    Like

  4. Stii bine la ce ma refer eu, Eugen. Exista in bisericile evanghelice asteptarea ca marturiile celor botezati ca adulti sa fie cele ale unor ‘pierduti’. Cu cit mai catastrofice si mai traumatice, cu atit mai autentice (a propos, asta este o mica erezie evanghelica ce-si are inceputurile in perioada marilor treziri).
    Evident ca se poate construi o teologie si practica coerenta in jurul botezului adultilor asa cum, cred eu (altfel n-as fi devenit anglican) se poate faca asta in jurul botezului pruncilor.
    Eu pledez aici pentru consecventa si consistenta in abordarea teologiei si a practicii botezului. Atit.

    Like

  5. Dl. Manastireanu pare intrigat ca unii copii ai evanghelicilor ar fi considerati pagini. Chiar daca termenul nu este folosit implicatia este corecta. Nimeni nu se naste crestin. Ap. Pavel merge pina acolo incit spune despre unii botezati ca nu-L cunosc pe Dumnezeu; bis. din Apocalipsa aveau membri “amenintsati” de Dumnezeu cu pedepse, etc. Si toate astea-n biserica primara? Faptul ca terminologia istorica ii face pe toti ce tin de-o biserica crestini nu-nseamna nimic.
    De-acord cu DM ca marturiile evsnghelicilor urmaresc sablonul inainte, convertire si dupa convertire. Iar unele sunt fortate pt a se potrivi, dar si-n cea mai slaba bis. evanghelica oamenii sunt botezati pe baza marturiei lor in Hristos ca Fiul al lui Dumnezeu si Mintuitor personal si nu pe baza experientsei subiective.
    Am crescut in Arad-ul anilor ’70 unde 5% din populatie era evanghelica, daca-i luam doar pe activi; daca-i luam si pe cei ce nu dadeau pe la adunari si pe “nicodimi’ eram aproape de 10%. Pe buna dreptate copiii de pocaitisi erau perceputi ca “mai cumintsi si mai morali” decit colegii lor de scoala. Privit din interior insa, eram destul de pacatosi (eu eram primul) si in rindul multora era o frustrare ca “n-au voie” sa faca pacatele atragatoare ale “celorlalti” (unele poate si culturale). Cu sigurantsa nu eram copii ai lui Dumnezue; adica nu eram crestini si aveam nevoie de converire. Intelectual, credeam ca Iisus a inviat din morti. Dar asta nu-nsemna nimic!

    Like

  6. Continuare: despre marturii la evanghelici.
    Sunt suprins de unii copii de la liceele evanghelice; prea multe exemple negative.
    Permiteti-mi 3 marturii semnificative de la baptisit. Ar putea fi reproduse in prefatsa la istoria Teleogiei Evanghelice:
    1) Doamna de 65 de ani: “M-am nascut in familie de evanghelici. Tata in mod deosebit era om foarte evlavios. De mica am crezut in Dumnezeu si L-am iubit. AM mers la biserica, am activat in cor si-n alte activitati crestine. Nu stiu sa ma fi indepartat de Dumnezeu si nici cind L-am primit pe Domnul in inima.. Ma silesc sa traiesc in ascultare de Domnul de cind ma stiu”, etc
    2) Om de afaceri, 40 de ani declara la botezul baptist: “As insulta biserica ortodoxa sa spun ca sunt ortodox desi am fost botezat acolo si n-am mai dat pe la biserica pina la nunta. Sotia mea, da, ea era o credicioasa ortodoxa si o crestina autentica. Nu m-a interesat Dumenzeu si am trait in toate pacatele in care traieste un barbat normal.. In urma falimentului, Dumnezeu mi-a iesit in cale desi nu L-am cautat. Acum, nu numai ca m-am lasat de pacate dar vreau sa-L urmez si, culmea, ma intereseaza voia Lui”, etc.
    3) Fotbalist, 19 ani: ” Parintii m-au crescut la bapitisti. Eram relativ cuminte dar atit de mult am fost frustrat ca nu pot face ce fac prietenii mei incit am ajuns sa blestem faptul ca m-am nascut in familie de pocaitsi. Abia am asteptat sa plec de-acasa. Plecat cu echipa intr-un moment de criza m-am hotarit sa ma rog si am citit de buna voie Ioan 14.. Acolo-n parc mi-am dat viatsa Domnului si-L urmez acum de buna voie”, etc.
    Pe toti 3 ii cunosc bine. Au trecut ani de zile de la marturia ultimilor 12 si viatsa lor a confirmat declaratia. Da, prin presiunea publicului marturiile tind sa capete un sablon. Majoritatea cred ca sunt reale.
    Termenologia o putem folsi cum vrem noi. Ea nu creeaza viatsa. Unde nu-i viatsa din Dumenzeu, nu-i oricit am vrea s-o cautam sau inventam. Mulstumesc pt ingaduintsa!

    Like

    1. Domnule Doru Radu,
      Cred ca de fapt suntem mult mai de acord decit pare.
      Toti crestinii, de orice culoare cred, vorba Scripturii, ca ‘in pacat m-a zamislit mama mea’ (prin asta se intelege ca ne nastem pacatosi, nu ca suntem rezultatul unui act pacatos, sau mai rau, ca actul sexual in camin ar fi pacatos prin definitie).
      Tocmai de aceea traditiile istorice boteaza pruncii. Si tot de aceea au ai nasi (chiar daca , din pacate, acestia nu prea-si fac datoria de parinti spirituali; dar va dati seama ce revigorare a uceniciei crestine ar fi daca ar face-o?).
      Multumesc pentru marturiile de mai sus. Sunt frumoase atunci cind sunt autentice.

      Like

  7. Stiu, D-le Manastireanu, ca totsi crestini credem c-avem nevoie de Mintuitor. Din pacate e-o mare inconsecventsa la ei cu fortsarea notei la botezului copiilor.
    Pt ca nu-i pot convinge pe ‘ei” sa va povestec un exemplu semnificativ. Poate nu-l stiti si va spun si eu ceva nou.
    Cind Billy Graham a fost in Polonia, un cardinal catholic i-a povestit experiantsa lui si i-a permis lui Graham s-o povesteasca la cine vrea.
    Suna cam asa:
    “Mi-am dat doctoratul in Chicago”-povesteste prelatul catholic. “Intr-o seara veneam cu atobusul acasa. O negresa ma bate pe umar si ma-ntreaba daca L-am primit pe Iisus in inima si daca-s nascut din nou. I-am spus sa se uite la hainele mele preotesti.”
    “Nu asta” –te-am intrebat zice negresa. “Te-am intrebat daca esti nascut din nou”.
    “Ajuns acasa” –zice prelatul- “m-am rugat ca nici-odata si I-am cerut lui Dumnezeu sa vina-n viatsa mea prin Duhul Sfint. Am trait o experientsa deosebita”.
    “A fost asta nastere din nou?. Nu stiu! Dupa teologia mea n-a fost. Dar pot sa va spun, d-le B. Graham, ca de-atunci au trecut multi ani iar viatsa si predicile mele sunt altfel de-atunci incoace”
    Ioan Alexandru mi-a povestit ca la Notre Dame este o placa pe care scrie:”aici s-a convertit Pierre Emanuel”
    Putem s-o luam cum vrem; termenii se demonetizeaza prin folosire exagerata. Dar totsi avem nevoie de-un “drum al Damascului”; iar unii de mai multe “drumuri ale….

    Like

  8. d-le Manastireanu:
    Faptul ca Scriptura descrie conceptul intr-o multitudine forme (nastere de sus, regenerare, innoire, schimbare, transformare, intoarcere, cunoasterea lui Dumnezeu, nascut din Dumnezeu) dovedeste importantsa acetei stari de har fara care cu nici-un chip nu vom intra in Imparatia lui D-zeu.
    Da, arogantsa nostra nu-i din Dumnezeu cum zice Marcel Cosma.
    Prietenul dvs sugubat surprinde daca vreti arogantsa; s-ar putea insa ca el sa uite unele texte:
    -pe voi insiva cercetati-va daca..
    -cerceteaza-ma Dumnezeule si vezi daca..
    -v-am scris aceste lucruri ca sa stiti ca voi cari credeti suntetti..
    -D. Sfint impreuna cu duhul nostru marturisec ca suntem… iar daca nu … am putea fi lepadati
    -altele pe care le stiti dvs.
    Astea nu-s nici mici si nici lipsite de importntsa. Pritenii dvs ortodocsi/amglicani care va impresioneaza sunt aproape sigur nascuti din nou dar n-o recunosc din cauza teologiei (la fel ca si cardinalul din ex. meu). E rau? Nici bine nu poate fi de vreme ce Dumnezu S-a obosit sa scrie altceva. Din cauza teologiei ignora astea.
    Nu stiu ce spune anglicanismul despre mintuire la sensul trecut (fire insurance) dar banuiesc ca ortodocsii cred ca botezul mintuieste (acelasi sens). Ba si crezul pe care si eu il accept pare sa induca asta:”marturisesc un botez spre iertarea pacatelor”. Nu-l resping pt ca exresia-i veche si ambigua avind in vedere conciziunea crezului. Asigurarea pe care preotul o de la inmormintare ‘citi in Hristos v-ati botezat cu Hristos v-ati si-mbracat” (daca memoria nu ma-nseala) este riscanta. Indiferent de ce-a facut defunctul, famlia primeste incurajare ca totul e ok daca respectivul e botezat. .. Iata unul dintre motivele pt care nu putem avea toti dreptate de-odata. Apoi, mai e o mica problema: de noi scapati da’ cu penticostalii o scoateti mai greu la capat. Mirungerea, cu tot respectul, nu poate garanta Duhul Sfint. Desi cred in predestinatie nu cred ca Dumnezeu invadeaza pe vreun copilas fara voia acestuia…. Cumva si cindva Duhul Sfint trebuie sa vina in viatsa credinciosului; daca nu “vine’ atunci omul nu-i al lui Dumnezeu. Iar acest moment e o nastere de sus/din Dumnezeu, etc. Citatul care-mi place mei este:” nu stii momentul exact cind se face ziua, dar poti constata usor ca e ziua si nu noapte”… La urma urmei si noi si semenii musai sa constatam ceva din Dumnezeu in noi; macar smerenia daca altceva nu.
    PS- Exemplu intrigant de nastere din nou este a parintelui Tudor Popescu de la Cuibul cu barza (Paul Dan redivivus) care a ajuns la concluzia necesitatii nasterii din nou “singur” in timp ce predica din Ioan 3. Ce sa-i faci? Vintul sufla incotro vrea… Il poti opri?

    Like

    1. O clarificare necesara.
      Toate traditiile crestine cred in ‘nasterea din nou’. Dar nu toate fac acelasi ‘tapaj’ cu ea si, mai ales, nu toate o pretind ca oposesiune exclusiva.
      Pentru unii, ‘nasterea de sus’ se petrece la botez si se desavirseste toata viata. Pentru altii se petrece la decizia constienta de a-l urme pe Cristos. Atita vreme cit (si daca) si unii si altii ajung sa-l urmeze pe Cristos, discutiile teoretice despre aceasta taina a dumnezeirii sunt de putin folos.
      Cel mai rau face incercarea tipic evanghelica de a reclama aceasta experienta exclusiv pentru ei si de a-i judeca pe altiiin baza ei.
      Scriptura spuna ca ‘Dumnezenu ii cunoaste pe cei ce sunt ai lui’ (NU NOI) dar adauga ca ‘cine rostesate numele Domnului (adica NOI TOTI care ne pretindem crestini) trebuie sa se departeze de faradelege’.
      Deci, fiecare cu treaba lui: Dumnezeu cu ‘palengesiometrul’ 🙂 iar noi cu viata de sfintenie.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s