Orthodoxie vs ortodoxie – 12 – Despre academia

…Monique Alexandre, ne arată, nouă, indirect, de ce, deocamdată, nu se poate face serios patrologie (sau patristică) în România. Pur şi simplu, pentru că nu există nici un loc, după ştiinţa mea, unde să se asimileze în mod temeinic, la nivel occidental, instrumentele obligatorii, de la paleografie până la istoria Antichităţii târzii, de la greaca veche şi latină până la biblistică şi istoriografie…

Studiile făcute în ţară în domeniul nostru, lucrările academice sau doctoratele nu au decât o foarte redusă valoare substanţială, singura lor justificare fiind aceea, simbolică, a obţinerii unei diplome, pios suvenir şi nimic mai mult. Acesta este adevărul: nu poţi încropi o disciplină forte, care pretinde varii competenţe şi frecventarea unor maeştri adevăraţi, singur, după cum te taie capul, după cum îţi dictează inspiraţia revanşardă ori ambiţia…

Monique Alexandre a omis, din „protrepticul” ei sorbonard, un atribut aparent „de la sine înţeles,” dar care într-o cultură haiducească, precum cea din România, trebuie să fie amintit pe primul loc, cu majuscule: CINSTEA INTELECTUALĂ.  Cinstea intelectuală e o calitate devenită cvasinaturală specialistului occidental şi ea constă în parcurgerea în original a unui text antic, în citarea tuturor interpretărilor sale moderne, în consultarea manuscriselor, la nevoie în anchetarea, si posibile, exhautivă a problemei şi mai ales în neînsuşirea ideilor altora fără a le menţiona paternitatea. Nu exagerez de loc spunând că de aici trebuie începută redresarea cercetării româneşti, de la stadiul etic. Cercetarea e încă la noi, o joacă adolescentină, care se cere combinată neapărat cu minima moralia şi necesită formularea următorului imperativ categoric: „Să nu-ţi furi căciula, intelectualule!” (Cristian Bădiliţă, Orthodoxie vs. ortodoxie, pp. 36–37)

* * *

Ceea ce spune domnul Bădiliţă despre nivelul absolut execrabil al studiilor universitare din România este extrem de trist, dar perfect adevărat, din păcate.

Cât despre cinstea intelectuală, într-o ţară în pare plagiatori ordinari continuă să ocupe cu neruşinare cele mai înalte posturi universitare, ce putem spune decât că dacă lucrurile continuă astfel, în curând toţi oamenii de calitate vor pleca fiecare pe unde poate şi o vom lăsa pe Abramburica să stingă lumina.

Advertisement