Orthodoxie vs ortodoxie – 8 – Limba de uz bisericesc

Cum se face că, la începutul mileniului al III-lea, creştinii ortodocşi români gândesc în scheme de pe vremea lui Petru Movilă?…

Cum e posibil să existe două limbi române, una de uz bisericesc şi alta de uz cotidian într-o ţară de mult culturalizată (vorba vine)? Cum e posibil ca în mileniul III să se folosească încă, pentru liturghie şi pentru lecturi private, zeci de traduceri incomprehensibile datând, unele, de la jumătatea secolului al XVIII-lea sau chiar mai devreme? În sfârşit, cum e posibil să acceptăm aceste lucruri, fără să reacţionăm, fără să crâcnim, consolându-ne cu blestemata formulă „sacrosanctă:” „Asta e situaţia, nu noi suntem cei care vom schimba ceva!” Sau şi mai trist: „Nu putem schimba rânduiala Bisericii după toane!”

Am spus-o de la început, exigenţele în cazul oamenilor Bisericii nu pot fi decât maxime… (Cristian Bădiliţă, Orthodoxie vs. ortodoxie, p. 26)

* * *

Chestiunea pe care o discută mai sus domnul Bădiliţă este una de importanţă vitală pentru mine ca protestant. N-am înţeles niciodată de ce o limbă care „miroase a mucegai” este mai sfântă decât limba literară a momentului istoric în care este concepută respectiva traducere, De ce oare trebuie folosite, la traducerea în limba română, a unor formule sintactice proprii limbii greceşti sau, mai rău, limbii slavone? Cu ce sunt acestea „mai sfinte” decât formulele sintactice ale limbii române moderne?

După opinia mea, dacă ortodoxia românească va persista în acest conservatorism desuet, ea va rămâne, vorba domnului Liiceanu, „încremeniţi în proiect” şi vor pierde tinerii, rămânând doar cu nostalgicii, şi, vai!, fanaticii naţionalişti neolegionari. Sper totuşi că actualul Patriarh va găsi leac pentru această boală, care, netratată, mă tem că poate duce la moarte.

Şi încă ceva? Cum este posibil ca după un secol de ecumenism unii dintre clericii şi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române să continue a descuraja lectura privată a Sfintei Scripturi, în virtutea unor canoane desuete, deplânse de oamenii cei mai luminaţi ai ortodoxiei. Şi aceasta într-o ţară în care anafalbetismul biblic are dimensiuni gigantice. Este suficient sa ne uităm la crasa incultură religioasă a jurnaliştilor noştri ca să ne convingem, de acest lucru.

Fraţi ortodocşi, dacă vă temeţi de protestanţi, de ce nu încercaţi să-i „bateţi” la capitolul cunoaşterii Scripturii? Acest lucru nu mai este atât de dificil în aceste zile în care, din păcate, Scriptura este citită din ce în ce mai puţin chiar şi de cei care încă proclamă formal sola Scriptura, orice vor fi înţelegând ei din asta.