Orthodoxie vs ortodoxie – 5 – Difuzoarele si postmodernitatea

Orthodoxie vs ortodoxie

În plus, am observat cu stupoare, tot mai mulţi preoţi au luat iniţiativa de a instala în afara bisericilor staţii de amplificare, obligându-te astfel să le asculţi slujbele şi cântările direct de la birou (în cel mai nobil caz). Unde s-a mai pomenit aşa ceva? Liturghia devenită bâlci la drumul mare, spectacol pentru toată lumea! Atunci prin ce se mai deosebeşte lăcaşul sacru, de cult, care este biserica, de spaţiul profan?

Prin practica respectivă… nu numai ca se încalcă libertatea inşilor care nu sunt ortodocşi sau nici măcar creştini, dar se profanează Cuvântul însuşi al lui Dumnezeu. E ca şi cum sfânta liturghie ar fi aruncată peste gard, în urechile oricui. În acest caz, de anulare a graniţei fireşti dintre sacru şi profan, nu înţeleg de ce trebuie să ne mai deplasăm noi până la Dumnezeu, dacă Dumnezeu tot intră singur pe uşă ori pe fereastră? (p. 24)

* * *

Orice am crede despre ceea ce afirmă domnul Bădiliţă mai sus, problema agresivităţii religiosului nu este una nouă şi în nici un caz nu se reduce la spaţiul ortodox. Avem şi noi, evanghelicii, agresivităţile noastre, de la difuzoare stridente, la prozelitismele cele mai evidente. Noroc cu postmodernitatea care vine peste noi. În contextul ei, nimeni nu va putea urla Evanghelia şi nici nu va mai putea izbi cu pumnul în masă pentru a impune altora valorile sale creştine. Va trebui să învăţăm a reveni la smerenia primului secol creştin, când Evanghelia era şoptită la urechi, sporovăită prin pieţe şi pecetluită în circuri, cu sângele martirilor.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

11 thoughts on “Orthodoxie vs ortodoxie – 5 – Difuzoarele si postmodernitatea”

  1. Nu ca sa fac opinie separata, dar cred ca doctorul a incurcat-o rau. Cu incalcarea libertatii, mai treaca mearga.. dar pasajul de mai jos.

    “Prin practica respectivă… nu numai ca se încalcă libertatea inşilor care nu sunt ortodocşi sau nici măcar creştini, dar se profanează Cuvântul însuşi al lui Dumnezeu. E ca şi cum sfânta liturghie ar fi aruncată peste gard, în urechile oricui.”
    Se profaneaza Cuvintul lui Dumnezeu… !?! Oare n-a fi stiut Mintuitorul cind a predicat Evanghelia pe ulitsele satelor si oraselor din Iudeea? S-au bucurat unii de-au vrut sa-L arunce de pe deal. Cine L-a pus sa le nenoroceasca porcii. Dar cind a vindecat bolnavii…? Ce-o fi cautat Pavel in Areopag, incercind sa le vesteasca Evanghelia grecotecilor? …De Ioan Botezatorul care boteza lumea in public, ce sa mai zic?… cita indecentsa…
    I-as felicita pe preoti. Sigur ca trebuie intelepciune si creativitate pina unde si cum sa mergi cu chestiile astea…
    Cind Billy Graham si-a inceput evanghelizarile in porturile Americii (1949?), fundamentalistii evanghelici au reactionat la fel. “In locurile acelea pacatoase”- au reactionat ei…
    Tocmai aici am scrintit-o toti…ne-am inchis in ghetourile bisericilor asteptind sa vina lumea la noi…iar apostolii se duceau ei la lume!…”oamenii aceia care au turburat lumea au venit si aici” -se plingeu iudeii de apostoli… da oamenii vor fi turburati….Keep up sfintsi parintsi!

    Like

    1. Exista totusi, trebuie sa recunoasteti, o diferenta intre ‘a ne duce noi la ei’ si ‘a-i obliga sa ne asculte’. Prima se numeste misiune, a doua prozelitism.

      Like

  2. este domle, da’ chestia cu profanarea Cuvintului e-o chestie la nivel de popa de la Cucuietii din deal…
    Pricep si eu de unde vine eroarea aceasta… da’ nu vreau s-o iau de la capat.
    ..apoi, stiti dvs. superba pilda in care i-a trimis pe la garduri si prin pietse..exista si persuasiune… etc.
    Un bamc;
    Cica unul cu blugii rupti a intrat in biserica baptistilor milionari din Texas. Bine-ai venit zice predicatorul da intreaba si tu pe Dumnezeu cind vii data viitoare ca sa stii cum sa vii imbracat.
    Duminica viitoare, cowboyul, tot cu nadragii rupti.
    Pai nu L-ai intrebat, zice pastorul…Ba da.. Si ce ti-a raspuns Dumnezeu.?
    Ca nu stie nici El cum sa ma imbrac ca nici El n-a fost la biserica voastra..
    Well, nici eu nu stiu care-i legatura cu bancu’…da asa evanghelic cum sunt, m-as bucura daca preotii ortodocsi ar mai nevoi lumea sa intre ca ni s-au dat cheile imparatiei sa-i bagam pe oameni, nu sa-i scoatem afara.

    Like

  3. Stimate domnule Radu,
    Totuşi, Isus predica mai degrabă pentru cine îl urma prin locuri pustii şi dorea cu orice preţ să-L audă, făcând un efort pentru asta, departe rău de a obliga trecătorii şi gospodarii de prin partea locului să asculte dacă nu îi interesa. Dar despre Rom 14:16 (Nu faceţi ca binele vostru să fie grăit de rău) ce ziceţi? Că de Paşti încep să urle difuzoarele pe la ţară din zori, după ce au urlat toată noaptea, şi nu cred să fie multă lume de acord cu asta, mai doarme lumea, se mai trezesc copiii… Ce diferenţă ar fi faţă de cei care dau manelele la maxim, să profite 1/2 din sat? Păi aceştia din urmă au mult mai mulţi admiratori, iar versurile respective sunt cunoscute mult mai bine decât liturghia. Cât despre a îmbia lumea să intre prin difuzoare în care lălăie înfiorător nişte dascăli… Din păcate, asta e cruda realitate, nu toate bisericile ortodoxe au cor profesionist. Poate se găseşte o altă metodă.

    Like

  4. agnusstick:
    Aveti dreptate criticnd metodele: cit de tare sunt difuzoarele..cum se aude, orele de transmitere…. ba putem aduga si alte versete…ca aruncarea margaritarelor la porci….
    Cu toate astea, nu este o profanare ca liturghia as fie transmisa in afara. Apoi, oamenilor trebuie sa li se transmita mesajul: televiziune, internet, radio. Amplificare decenta si inspirata ramine, dupa mine, posibila. Daca reactia oamenilor e agresiva, ar fi absurd sa continuie pt ca nu si-ar indeplini scopul.

    Like

  5. Imi permit si eu sa intervin. Problema nu cred ca vine din faptul ca li se predica oamenilor din Evanghelie. Difuzoarele de afara sunt puse deoarece in interior cam “bate vantu” (indiferent de biserici ortodoxe sau evanghelice). Populatia si-a pierdut,si pe buna dreptate, increderea in Biserica, iar ceea ce se face e un fel de marketing agresiv. La fel in bisericele evanghelice se da bataie pe microfon- eu ii zic moldoveneste “ciucalau” – s-a cultivat ideea ca e “treaba mare” sa fii in fata si sa povestesti si tu ceva. Oricum efectul obtinut prin combinarea slujbei cu injuratura de peste drum e circ.

    Like

  6. @andrei

    Difuzoarele de afara au fost puse in general pentru ca bisericile erau neincapatoare. Ar trebui citita cartea, domnul Badilita spune mai multe decat este transcris aici. Chiar el face aceasta remarca. Necazul lui este ca Liturghia e ceva sacru care nu trebuie aruncat oricui se nimereste sa treaca pe strada, profanizand ceea ce trebuie sa ramana sacru.

    Like

  7. Poate ii aduceti la cunostinta si preotului Burcea Cornel de la Mihailesti/Tufa/jud. Giurgiu de parerea dumneavoastra, precum ca boxele n-ar trebui sa fie afara si nici date la maxim, in conditiile in care nici in biserica nu se aduna lume, in curte nici atat.

    Like

    1. Eu nu-l cunosc pe acest preot, dara daca dvs. il cunoasteti, cred ca este bine sa-i spuneti. Poate nu stie, saracul.
      Cita vreme nu stie si nu-i spuneti, pacatul e al dvs. Daca-i spuneti si nu se schimba, devine pacatul lui.
      Iar daca nu asculta, ii puteti spune protopopului, care are autoritate asupra lui.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s