O aventura afghana – 7 – Plimbare prin Herat

plimbare in Herat

În perioada cât am stat acolo, de sâmbătă până joi, am ieşit o singură dată în oraş, împreună cu două colege, pentru a vedea câteva locuri mai cunoscute din oraş. Am oprit întâi la Moscheea Albastră, o construcţie care datează din secolul al XIII-lea şi este foarte asemănătoare cu cele pe care le-am văzut în Uzbekistan (datând din aceeaşi perioadă).

Moscheea Albastra

Curtea centrală, în care nu puteai intra decât descălţându-te era pavată cu piatră şi marmură, fiind înconjurată de clădiri care găzduiau şcoli koranice (madrase) şi alte încăperi cu destinaţie religioasă. Pereţii interiori ai clădirilor ce înconjurau curtea erau acoperiţi cu mozaicuri decorative, în care predomina albastrul (de aici şi numele moscheii).

Turnul - detaliu

Unghiurile clădirii erau străjuite de 4 minarete, de o înălţime apreciabilă, decorate şi ele cu mozaicuri.

ceramica albastra

Nu am intrat dincolo de porţile interioare, deoarece era vremea rugăciunii şi nu voiam să deranjăm. Credincioşii, mai ales oameni în vârstă, predominant bărbaţi, veneau unii după alţii la închinare.

După ce am făcut câteva fotografii, am plecat mai departe. Am înconjurat apoi citadela oraşului, o clădire masivă cu destinaţie militară construită între secolele al XIII-lea şi al XV-lea.

Citadela

Citadela2

La întrebarea adresată paznicului dacă am putea vizita incinta, ni s-a spus că nu, după care omul a fost dispus să negocieze aceasta pentru un preţ. Anumite mişcări suspecte în incinta citadelei şi privirile scrutătoare ale unor oameni înarmaţi, cu sau fără uniformă, aflaţi în interiorul citadelei ne-au făcut să plecăm repede de acolo. Francois îmi spusese ca asta este o zonă nesigură, deoarece cu câteva zile înainte de a ajunge eu acolo avusese loc un atentat în zonă – un atac al forţelor aliate s-a soldat cu victime între civili, şi oamenii erau încă foarte agitaţi.

Minarete1

Următorul loc vizitat se numea ,,la minarete.” Era un loc la ieşirea din oraş , în care, în mod evident, fusese cândva o moschee veche de mari dimensiuni.

Minarete2

Din aceasta au supravieţuit doar 4 minarete, şubrezite de adversităţile istoriei şi ale climei. În jurul lor păşteau acum oi, capre şi măgari. Sic transit gloria mundi!

Minarete3

După ce am luat fotografiile de rigoare, am plecat mai departe, spre ultimul loc pe care urma să-l vizităm. Acesta se afla pe o înălţime care domina oraşul.

vedere asupra osarului

După un traseu foarte accidentat, am ajuns aproape de vârful dealului, care era dominat de o clădire, ce aparţinuse talibanilor, un soi de punct de observaţie.

punct de observatie

Şoferul, în engleza lui aproximativă, ne-a explicat că acea clădire avea o oarecare legătură cu Bin Laden (n-am înţeles prea bine care; probabil fusese folosită de acesta în perioada când talibanii guvernau Afghanistanul). Oricum, în prezent era utilizată de poliţie care monitoriza zona, mai ales că pe un alt vârf se afla un centru de comunicaţii cu antene şi radare.

inaltime in Herat

De fapt, pe drumul spre vârf ne-am intersectat cu o maşină a poliţiei, plină de poliţişti înarmaţi. Privirile reci, scrutătoare ale ofiţerilor ne-au cam îngheţat. Dar am trecut mai departe şi nu ne-au oprit.

De sus se vedea bine oraşul, dominat de minarete şi clădiri de locuit, înconjurate toate de ziduri înalte. Câteva clădiri în stil tipic comunist erau semne ale fostei ocupaţii sovietice, din anii ’70.

Herat in ceata

Oraşul era acoperit însă la apus de o pâclă deasă, datorată atât poluării, cât şi prafului suflat de vânt în toate părţile. Am aflat că vara, timp de câteva luni, în afară de căldura sufocantă, suflă şi un vânt  puternic care ridică în văzduh nisipul din deşert şi face aerul imposibil de respirat, în asemenea condiţii aerul condiţionat şi izolarea ferestrelor cu bandă transparentă sunt vitale pentru un confort minimal. Aerul este în permanenţă extrem de uscat, aşa încât dacă nu foloseşti o cremă hidratantă, pielea începe să se usuce şi să crape. Nepreaavându-le cu pomezile, am cam neglijat acest sfat şi am simţit consecinţele spre finalul vizitei acolo.

Mausoleul cimitirul

În acelaşi drum am mai vizitat un mausoleu, tipic pentru lumea musulmană. Acolo am făcut câteva portrete, mai ales de bătrâni

musulman in rugaciune musulman in rugaciune2

şi copii.

baiat afghan mica frumusete afghana copii

Magdalena chiar a îndrăznit să fotografieze cu nişte soldaţi, care, spre uimirea noastră, au acceptat cu bucurie.

soldati afghani

Una dintre curiozităţile din Herat o reprezintă nişte mijloace de transport numite “harange”, voi colorate, ca nişte papagali pe roţi.

harange1 harange2 harange3

Este vorba de motorete cu spaţiu  pentru transportul a circa patru călători, deşi în realitate pot transporta şi zece. Nu mă întrebaţi cum. În Thailanda acestea se numesc tuk-tuk, din pricina zgomotului pe care-l fac motoarele. Observaţi textul din ultima fotografie, nu prea “corect politic” în raport cu etica supra austeră a telibanilor.

Cam asta a fost mica noastră aventură prin Herat. Ar mai fi fost multe de văzut, dar condiţiile delocate de securitate nu ne permiteau mai mult. Aşa încât ne-am mulţumit şi cu atât.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

4 thoughts on “O aventura afghana – 7 – Plimbare prin Herat”

  1. Sunt foarte frumoase imaginile. Eu sunt un admirator al arhitecturii islamice(nu si al religiei in sine) . Si mai ales al decoratiunilor geometrice . Sper ca intr-o zi cand va fi pace sa pot sa vizitez si eu moscheile din Herat.In vremuri de pace ar fi niste obiective turistice care ,,s-ar vinde” bine.

    Like

  2. Interesant articolul, dar esti putin dezinformat. Oricum multe sunt reale in articol tau. Unde erau amplasate minaretele a fost o gradina mare si nu o moschee, sub cele 2 minarete din dreapta se afla un tunel unde si azi se mai pastreaza cateva obiecte pretioase care au scapat de talibani. Castelul a fost construit de Alexandru cel Mare si “modernizat” dupa moartea. Da, casa aia i-a apartinuit lui Osama Bin Laden dar nu a locuit niciodata in ea, iar motoretele taxi se numesc ZARANG. Moscheea albastra este a doua ca marime din Afghanistan. Informativ sunt mult mai multe monumente si locuri istorice in oras. Oricum bun articolul. Felicitari

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s