Orthodoxie vs ortodoxie – 4 – Kitsch si cintare

Orthodoxie vs ortodoxie

Ceea ce mă surprinde adesea, intrând într-o biserică din România, este prostul gust strigător la cer. Din pridvor şi până la altar te întâmpină o pletoră de kitschuri expuse spre a fi adorate(p. 22)

* * *

Desigur, în bisericile evanghelice din România nimeni nu se gândeşte să „adore“ tablourile de un kitsch desăvârşit cu râul Iordanului din baptisteriile noastre (atunci când acestea sunt la vedere). Aşa cum nimeni nu cred că este încurajat spre adorare atunci când trebuie să privească timp de două-trei ore peretele de un alb năucitor al bisericii într-un serviciu religios de duminică dimineaţa. Este adevărat că creştinul este chemat să se închine lui Dumnezeu „în duh şi în adevăr“, dar acest lucru nu înseamnă că dimensiunea vizibilului, a palpabilului şi a olfactivului nu are nici o importanţă pentru el. Noroc de muzică, atunci când este bună. Ea mai salvează ceea ce poate fi salvat.

* * *

Cântarea liturgică nu e nici ea mai presus în multe biserici…

E un soi de blegeală în stilul ortodox de a cânta liturghia, încât te întrebi cum de nu aţipesc oamenii în genunchi (deşi unii chiar aţipesc). Ajunge să asculţi, în unele biserici un „Doamne miluieşte” îngălat timp de patru ceasuri consecutiv, ca să dai fie în ateism, fie în alcoolism… (p. 23)

* * *

Nu oricine „are ureche“ pentru  muzica bizantină. Dacă însă te obişnuieşti cu rezonanţele ei neobişnuite pentru urechea secolului al XX-lea, ţi se deschide înainte o lume melodică de o bogăţie infinită. Aşa fiind, cu atât este mai dureros când asişti la o liturghie în care cântatul este îngălat şi în care nimeni nu înţelege cuvintele rostite adesea cu o viteză nemaipomenită, de parcă popa s-ar grăbi să termine odată cu rutina asta plictisitoare, ca să se ducă acasă şi să-şi vadă de viaţă. Ce fel de zidire sufletească poate primi credinciosul dintr-o asemenea slujbă „rasolită“ (ca să folosesc expresia plastică a lui Victor Stoichiţă, care ne descria astfel, într-o discuţie particulară, felul în care se face adeseori liturghia in Armenia, pe vremea când antrena echipa de fotbal a acestei ţări.

Nu pot înţelege cum este posibil ca în Biserica Ortodoxă cântarea liturgică să fie rostită de cele mai multe ori doar de preot sau de cor, credincioşii asistând la aceasta ca nişte simpli spectatori, doar asezonând-o din când în când cu o serie scurta de cruci mari (cu cât mai multe, cu atât mai bine), când trebuie şi când nu trebuie. Mitropolitul Anania lansase cu ceva timp în urmă o campanie de revigorare a cântului liturgic între laici, dar se vede că până la urmă şi el s-a lăsat păgubaş.

Desigur, evanghelicii nu au astfel de probleme. La noi toată lumea cântă. Cum poate. Dar cântă. Mă tem însă că de când cu moda rock a „trupelor de închinare“, s-ar putea ca într-un deceniu să ajungem şi noi ca ortodocşii, o mulţime de spectatori. Şi nici măcar liturghie n-avem, ca să ne ogoim cu ea.

Advertisements

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

3 thoughts on “Orthodoxie vs ortodoxie – 4 – Kitsch si cintare”

  1. …viatsa evanghelicilor e dinamica-n rau si-n bine..
    Pe linga peretii albi apar pe scena tot mai multe plante decorative; naturale ori artificiale, dupa buget coane Manastireanu…
    In plus, mai apar ecranele proiectoarelor cu imagini din natura, statice ori videoclipuri… mai mult sau mai putin nefericite in functie de fantezia echipelor tehnice ori de-nchinare…
    Ecrane pe care schitsele, pasajele biblice si reclamele ametsec ascultatorii ce devin tot mai amatori de icoane miscatoare… Paradoxul electronicelor este ca faciliteaza “vorbitul credinciosilor” in timpul “predicilor captivante” fara a deranja, gratie text mesaging-ului… Natura umana ramine pacatoasa, ispitita de cel rau in timpul slijbelor. adolescenti de linga mine nefiind obligati sa separe de fete se cam imbratiseaza lasindu-se adinc in scaunele ergonomice…. Predicatori moderni, nu tocmai tineri, predica modern cu camasa scoasa decorativ din blugi..Altii mai talentati cu casti de piloti si cu umblelute se bitie pe scena pt a exemplifica auditoriului mai greu de cap… Cel mai tare mi-a placut o masina adusa pe scena -VW Pasat- intr-o biserica non-denominationala pt a exemplifica o predica despre etica crestina. Dansatoarele au ridicat picioarele frumoase tot atit de perfect ca la Broadway. Sotia a fost linga mine si m-am simtit obligat sa ma uit in Biblie. N-am gasit mare lucru nici acolo si nu stiu de ce… Am apreciat foarte mult acolo faptul ca biserica era din boltzari vopsit in alb, iar tavanul era din tabla; coloanele erau din tseava. Totul era simplu. Mocheta pe jos si scaunele dotate cu suport pt cafea care se oferea pe gratis sau apa pe care ti-o puteai cumpara. Tinuta era lejera si puteai veni cu catzelul pt ca era o camera unde se pazeau jivinele…Din cauza luminozitatii mici si a reflectoarelor care-i chinuiau pe pastori si cintareti, ochii mei slabi s-au odihnit; am reusit chiar sa atipesc (cafeaua fiind slaba). tinerii din biserica noastra fug de noi, acolo! Oare de ce?
    Imi plac multe din liturghia ortodoxa.. Cind sunt la ortodocsi cint cu placere mai ales: “Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare Miluieste-ne pe noi”. Mi se pare o melodie frumoase si cuvinte simple si patrunzatoare..
    La evanghelici cint si ce nu-mi place, poate place celor ce conduc inchinarea … si poate chiar Domnului… Am participat recent la negrii carismatici.. Am admirat entuziasmul care mi-a spart timpanele. ..am batut din palem pina la bataturi.. Vorba uneia dintre gazde: “la noi la biserica nu doarme pisica”..-o fi o expresie in engleza necunoscuta mie…

    Like

    1. Vad ca am reusit sa va pornesc. Cred ca si eu m+as fi simtit cam la fel in acele locuri.
      A propos, feciorul meu a scris o versiune foarte frumoasă a Trisagionului (Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte făără de moarte, Miluieşte-ne pe noi), iar cei de la Străjerul au armonizat-o foarte frumos, astfel încât Brad Nassif a fost încântat în duminica în care s-a închinat cu noi.
      Eu nu cred in liturghiile imuabile (însă un motiv pentru care nu sunt ortodox), dar nici nu pot înghiţi “închinarea” în bermude (încă un mitov pentru care sunt anglican).

      Like

  2. nu exact la subiect, dar poate ma ingaduiti.
    la oradea la ubeo mai precis aveam cindva un seminar despre icoane. si acolo am lansat si dezbaterea daca ar fi bine si de ce, sa avem icoane in bisericile noastre. interesant a fost faptul ca cei care proveneau din mediu ortodox, adica stiau despre ce e vorba erau cei mai iconoclasti.
    ne distram copios. cei ce au facut istoria bisericii cu mine stiu de ce. probabil ca de aia m-au si dat afara. nu se merita sa ma plateasca ca ma distram.

    acum se distreaza singuri.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s