Despre necesara umilinta a marilor spirite – Raspuns lui Paul Dan

Ilustraţia de mai sus prezintă cât se poate de exact impresia
pe care mi-o face atitudinea reflectată de textul lui Paul Dan

Problema

Paul Dan a publicat recent pe noul lui blog un text în care analizează, din perspectiva lui particulară, teologia mistică ortodoxă, pe care o socoteşte eretică şi periculoasă pentru creştinii care au respect pentru Sfânta Scriptură. În acest text, şi aparent fără prea mare legătură cu acesta, autorul etichetează pe scurt şi fără argumente, concepţiile teologice a trei evanghelici români care au obţinut doctorate la universităţi din Marea Britanie, pe teme legate de teologia ortodoxă. Această secţiune din textul lui formează obiectul răspunsului meu. Înainte însă de a intra în subiect, vreau să precizez câteva lucruri.

Precizări

Mai întâi, apreciez că domnul Paul Dan mi-a trimis textul său înainte de a-l face public. Mărturisesc faptul că am fost surprins de acest lucru. Nu mă aşteptam de la el la un asemenea cavalerism. Sau este vorba de altceva? Fără îndoială, este mai cinstit ca cineva să te „înjure“ pe faţă, decât să auzi de la alţii că a făcut-o.

În al doilea rând, experienţa mea anterioară cu Paul Dan nu-mi permite a-mi face iluzii cu privire la posibilitatea iniţierii unui dialog real şi deschis cu el, în care concluziile nu sunt trase dinainte şi care nu sfârşeşte în argumente ad hominem sau în etichetări ieftine. Oricum ar fi, felul în care arată textul afişat de el pe blog nu-mi dă prea multe motive de a-mi face iluzii în această privinţă.

În al treilea rând, şi ultimul, nu scriu acest răspuns pentru a mă apăra pe mine însumi. Ceea ce am scris, am rostit şi am făcut, în domeniul teologiei, ca şi în altele, cu toate cele bune şi rele, sunt publice şi nu am nimic de adăugat la ele.

Mai degrabă, voi încerca să fac ceea ce cred că Scriptura, în care Paul Dan spune că nu cred, îmi cere să fac, adică să-i apăr pe cei atacaţi de el pe nedrept şi fără justificare. După părerea mea, în ciuda aparenţelor şi a dimensiunilor, textul domnului Paul Dan este extrem de subţire sub raport academic. Sau poate că standardele academice ale şcolilor la care ne-am luat diplomele şi am făcut ucenicia întru ale teologiei sunt radical diferite. El apelează cu „generozitate“ la etichetări facile şi se caracterizează prin cvasi absenţa argumentelor. Sau poate, socoteşte autorul, lucrurile pe care le afirmă el (cu o tărie a convingerilor care, trebuie să recunosc, este vrednică de invidie) sunt de domeniul evidenţei şi nu au nevoie de demonstraţie. Îmi pare rău, dar acest lucru nu este acceptabil în ceea ce mă priveşte. Vă prezint mai jos, spre exemplificare, câteva dintre afirmaţiile lui gratuite, îndoielnice şi lipsite de argumentaţie.

• „Since the 5th Century, the Eastern Orthodox Church is frozen in Neoplatonic mysticism, due to the philosophical leanings of the Church Fathers.“ (p. 4)
• „Genuine Christian life has nothing to do with mysticism…“ (p. 9)
• „The supernatural is not mystical in nature.“ (p. 11)
• „Schmemann makes one of the most important remarks concerning how salvation is viewed in the Eastern Church as contemplation, a pagan concept.“ (p. 28)

Îi voi lăsa pe cei mai competenţi decât mine în tainele teologiei ortodoxe să identifice şi alte asemenea năzdrăvănii „teologice“.

Din cele de mai sus, şi altele asemenea, reiese că autorul vădeşte o incapacitate funciară de înţelegere a limbajului metaforic al Bibliei şi, ca urmare, a lucrărilor teologice fundamentale ale Părinţilor Bisericii şi ale altor autori clasici ai spiritualităţii creştine. Astfel, pentru Paul Dan scrierile mistice ale unui Bernard de Clairvaux, cele ale Teresei de Avila sau ale lui Simion Noul Teolog nu sunt decât nişte simple expresii ale frustrărilor lor sexuale. Desigur, el nu este singur în această confuzie. O mare parte a creştinătăţii, cea care a cedat la cântecul de sirenă al raţionalismului modernităţii, care continuă să domine spaţiul evanghelic american, împărtăşeşte aceeaşi orbire spirituală.

Autorul nostru se mişcă cu o dexteritate incredibilă şi cu o încredere de sine de nezdruncinat printre cei mai importanţi autori patristici, dar felul în care îi tratează, scoţându-le ideile din context, vădeşte faptul că, probabil, accesul la ei a fost realizat în mare măsură prin intermediul surselor secundare şi al comentariilor evanghelicilor raţionalişti care i-au fost mentori. Poate că tocmai de aceea textul în sine arată ca un colaj eclectic de citate şi opinii personale inflexibile. Sincer, nu cunosc nici un singur specialist în patristică (fie el evanghelic sau nu) care să îndrăznească a împărţi cu atâta aroganţă şi largheţe etichete de eretici unor titani ai gândirii creştine precum Părinţii Bisericii. Acest lucru este cel puţin lipsit de modestie, dacă nu cumva este semnul a ceva mult mai grav. Aşa fiind, nu este deloc de mirare să vedem la ce concluzii abracadabrante ajunge autorul în urma unui asemenea demers.

Răspuns

Din respect pentru adevăr, încerc în cele ce urmează să clarific câteva erori faptice şi interpretări aberante prezente în textul lui Paul Dan:

1. „At the present time there are many Romanian E. Orthodox theologians who are far superior to Staniloae, but he is promoted because a Byzantine hierarchical procedure which provides that some seniors must have preeminence in spite of their ineffectiveness.“ (p. 56)

Ar fi interesant să aflăm care sunt acei teologi ortodocşi români pe care Paul Dan îi consideră superiori lui Dumitru Stăniloae şi în baza căror criterii a stabilit el acest „clasament“. În realitate, Stăniloae nu numai că nu a fost „promovat“ de ierarhie, ci mulţi ani după moartea sa opera sa teologică era studiată mai degrabă de catolici şi protestanţi, decât de ortodocşi, tocmai din pricina adversităţii pe care o manifestau faţă de gândirea sa unii ierarhi şi teologi ortodocşi cu influenţă.

2. „Timothy Ware is the man behind the E. Orthodox mystical crusade in England and the West… He wrote a very well crafted book titled The Orthodox Church in which he presents a sanitized version of E. Orthodoxy that looks Protestant in order to induce people with a protestant background into the Eastern Church. No mention of Neoplatonism. His work denotes both intellectual dishonesty and scholarly underperformance, besides craftiness. (p. 57)

Autorul pretinde a cunoaşte motivaţiile intime ale episcopului Kallistos, ceea ce este de-a dreptul aberant. De asemenea, n-am întâlnit niciodată în viaţa mea un om cu atât de puţine competenţe teologice care să îndrăznească a eticheta cu atâta uşurătate un academic de talia lui Kallistos Ware. Acest lucru vădeşte o lipsă de caracter incalificabilă şi o aroganţă vecină cu ignoranţa.

3. „The Eastern Orthodox Strategy in England concerning young Romanians seeking PhD in theology.“ (p. 57)

Titlul de mai sus sugerează că ortodocşii (nu se precizează cine anume, în afară, eventual, de episcopul Kallistos), au complotat, elaborând o „strategie“ de atragere la ortodoxie a unor evanghelici români. În realitate, fiecare dintre cei care au studiat teme de teologie ortodoxă în Marea Britanie şi Statele Unite (Paul Negruţ, Silviu Rogobete, Emil Bartoş, Simona Sabău, Eugen Matei şi alţii) au decis independent unii de alţii (şi cu atât mai mult independent de orice imaginare lobby-uri ortodoxe) cu privire la temele lor de cercetare, a căror elaborare şi susţinere s-a realizat în şcoli evanghelice şi protestante de prestigiu. Paul Dan pur şi simplu inventează aici sau, mai precis, minte în mod conştient.

4. „I think it is a fair game for the E. Orthodox to facilitate grants to the young Romanian students (and others) in order to get a PhD in E. Orthodox studies“ (p. 57)

Paul Dan insinuează prin cele de mai sus că cei care au studiat teme de teologie ortodoxă în Marea Britanie, ar fi făcut acele studii cu burse plătite de Biserica Ortodoxă şi, prin implicaţie, n-ar fi altceva decât nişte mercenari năimiţi, dacă nu cumva chiar cai troieni sau de-a dreptul iude. Adevărul este că acele bursele au fost plătite de organizaţii evanghelice, precum Langham Scholarship, Romanian Missionary Society şi altele asemenea. Din nou avem de-a face cu o insinuare perfidă, menită să discrediteze pe cei care se presupune că nu sunt de acord cu opiniile „teologului“ nostru.

5. „The problem is not with the E. Orthodox assisting Eastern Europeans to study their theology, but with those Eastern European Evangelicals who by studying E. Orthodoxy and become persuaded of the mysticism thereof. These Evangelicals prove that they are either uncommitted to the Bible, or not born again.“ (p. 57)

Este interesant cum, de la o presupusă (şi în parte reală) preţuire pentru valoarea teologiei mistice, acest paznic de serviciu al evanghelismului românesc deduce, din nou fără nici cea mai mică urmă de îndoială, faptul că aceşti teologi şcoliţi în spaţiul britanic sunt, fie „lipsiţi de dedicare faţă de Biblie“ (mai precis, faţă de interpretarea particulară a acesteia de către Paul Dan), fie, pur şi simplu „nenăscuţi din nou“ . De unde va fi luat autorul instrumentul de detectare a naşterii de sus a cuiva (înţeleg că s-ar numi… „palingenesiometru“ :-), rămâne un total mister pentru mine.

6. „Another problem with Eastern European students studying E. Orthodoxy abroad is their lack of training in the doctrines of grace, specifically an in-depth analysis of the epistle to the Romans.“ (p. 57)

Rămâne un total mister, de asemenea, de unde anume a tras Paul Dan concluzia că aceşti teologi ar fi pur şi simplu ignoranţi în ce priveşte Epistola lui Pavel către Romani şi „complet neinstruiţi“ în ce priveşte doctrinele harului. De asemenea, nu ştiu ca Paul Dan să fi scris vreun comentariu doct cu privire la această importantă scriere a apostolului Pavel. Aşa fiind, nu înţeleg cum anume are el îndrăzneala de a împărţi certificate de bună cunoaştere a acestei epistole.

7. „Emil Bartos as I mentioned was supervised by Timothy Ware in writing his PhD dissertation.“ (p. 57)

Pentru preciziune, deşi Emil Bartoş a studiat o vreme sub îndrumarea profesorului Kallistos Ware, la Oxford University, coordonatorul oficial al tezei lui, cu privire la doctrina îndumnezeirii în teologia lui Stăniloae, este profesorul Oliver Davies, de la University of Wales, din Lampeter.

8. „This book fails a scholarly exploration of Staniloae’s theology, because it lacks a competent discussion of its Neoplatonic foundation.. Bartos’ work developed within E. Orthodox perimeters is not fully academic. Probably was no freedom to work with Timothy Ware as a PhD mentor.“ (p. 57)

Din nou, mi se pare de o aroganţă fără seamăn faptul că acest om, care n-a reuşit să producă nici măcar un singur text academic decent în viaţa lui, se socoteşte îndrituit şi pe deplin justificat să afirme că un text acceptat de o universitate de prestigiu din Marea Britanie, şi aprobat pentru tipar (în Anglia şi România) cu recomandarea unor teologi de certă valoare academică, este un veritabil „eşec“ în încercarea de explorare a teologiei lui Stăniloae şi un text „nu tocmai academic“. De ce? „Argumentul“, prezent în mod surprinzător de data aceasta, este absolut zdrobitor. Emil Bartos eşuează în a trece de baremul marotei teologului de ocazie – neoplatonismul – temă pe care Paul Dan o repetă obsesiv în acest text, fără a ne convinge însă că o înţelege cu adevărat. Vă las pe dvs. să judecaţi singuri acest mod de a face teologie.

9. „Although Emil Bartos disagrees with different aspects of Eastern Orthodoxy, and respectively with portions of Staniloae’s dogmatic theology, still he adopted concepts from it, and tries to be an integrative theologian of protestant and mystical Eastern Orthodox Theology, which is an impossibility. He renders a indirect service to the mystical cause worldwide. The result is Emil Bartos compromised his Evangelical stand and his Biblical protestant theology. Bartos got a lot of recognition for his work, but in the same time, he became an Eastern Orthodox at heart and later an ecumenist. In private discussions, he was promoting E. Orthodox theology among Evangelical students, while he was a professor of systematic theology at an Evangelical university.“ (pp. 57–58)

Cred că este corect a ne întreba cine anume a decis că a fi un teolog integrator este o imposibilitate? Desigur, în afară de „marele teolog“ Paul Dan?

De asemenea, afirmaţia că „Emil Bartoş a devenit ortodox în inima lui“ este absolut aberantă, deoarece prin aceasta autorul încearcă să calomnieze şi să submineze autoritatea lui în comunitatea evanghelică din România, ştiute fiind sentimentele antiortodoxe ale majorităţii membrilor acesteia. Desigur, într-o lume normală, faptul că cineva şi-ar schimba convingerile teologice în urma studiilor ar fu un lucru absolut normal şi acceptabil. Astfel, dacă într-o asemenea lume unii evanghelici ar deveni ortodocşi sau unii ortodocşi ar deveni evanghelici n-ar putea fi privit nicidecum ca un păcat sau ca o pricină de discreditare. Nu putem însă aplica normele normalităţii la condiţia patologică a spaţiului evanghelic din lumea postcomunistă. Şi nici la patologiile evidente ale textului analizat aici.

Grav este însă că ceea ce de această dată Paul Dan nu mai insinuează, ci spune de-a dreptul, este un fals, menit a distruge prestigiul unui om considerat a fi un duşman periculos pentru opiniile autorului.

În ce priveşte ecumenismul lui Emil Bartoş, avem de-a face din nou cu o mistificare. Dacă eu am afirmat deschis convingerile mele ecumenice, Emil Bartoş nu numai că n-a afirmat niciodată asemenea convingeri, dar, ca prieten apropiat, ştiu bine că are propriile lui îndoieli în acest domeniu, chiar dacă a participat, ca orice teolog decent şi civilizat, la dialoguri academice cu teologi din diverse tradiţii. Cine nu pricepe aceste lucruri nu are ce căuta în arena teologică a secolului al XX-lea, ci se condamnă singur, ca ignorant şi fanatic.

10. „Silviu Rogobete is another Romanian Evangelical turned pro E. Orthodox and ecumenist. He is paradoxical because in spite of his pro E. Orthodoxy, he still vigorously defends Evangelical rights.“ (p. 58)

În îngustimea sa sectară şi în fanatismul său fundamentalist, Paul Dan nu poate pricepe nicicum că cineva poate avea apreciere pentru o altă tradiţie, păstrându-şi în acelaşi timp neştirbită dedicarea faţă de propria tradiţie eclesială, inclusiv prin apărarea drepturilor legitime ale acestei comunităţi de orice formă de nedreptate sau persecuţie.

Silviu Rogobete, devenit între timp diplomat, este însă în primul rând un academic, şi unul dintre specialiştii noştri în chestiunea libertăţii religioase. În această capacitate, domnul Rogobete, spre deosebire de criticul său de ocazie, este gata să apere nu numai drepturile religioase ale evanghelicilor sau ale ortodocşilor, ci şi dreptul legitim al ereticilor de a-şi propaga propriile idei.

11. „No one will debate his good intentions, but with time, his appreciation for the Eastern Church mysticism will grow. That will lead him, and others with the same background to later become supporters of mysticism driven apostasy.“

În fraza de mai sus, Paul Dan ne oferă o nouă mostră a aroganţei sale fără limite, de data aceasta într-o formă pseudo-profetică. El pretinde a şti nu numai că intenţiile lui Silviu Rogobete sunt nobile, dar a şi prevăzut deja ce anume se va întâmpla cu acesta în viitor. Mi se pare că deja avem de-a face aici cu un soi de delir.

12. „The three theologians mentioned in this short analysis are part of a larger group of young, eager Evangelicals who have studied or are studying abroad in order to secure doctoral degrees. God gifted them with great abilities, earning highest honors from Cambridge, Oxford, and the like. The problem is that those who depart from a Biblical commitment, and instead practice a philosophical theology, engage on a pathway that is hard to return from. There is also a clear manifestation of an elitist behavior among them, being disconnected from the life of the church.“

Iată, în sfârşit, şi sentinţa supremă. Nu numai că, după părerea lui Paul Dan, aceşti teologi s-au „îndepărtat de Biblie“ (aşa cum o interpretează el, aceasta fiind, se înţelege, singura interpretare corectă), dar au lăpădat-o pe aceasta în favoarea unei teologii filosofice (care – iată o nouă evidenţă pentru „expertul“ nostru în teologie – este incompatibilă cu teologia biblică). Această pretinsă opţiune exclusivă, ştie prea bine „profetul“ nostru autodeclarat, îi va conduce pe aceşti teologi la dezastru. Dar, zice el, la ce altceva te poţi aştepta de la nişte „elitişti“, „despărţiţi de viaţa bisericii“. Aferim!

Concluzie

Aşa cum am spus dintru început, nu consider că se merită a mă apăra singur de acuzele aduse de Paul Dan în acest text. Ele sunt, în definitiv, asemănătoare cu cele aduse altora aici. Cred că am spus deja suficient în această privinţă.

Pariez că autorul n-a citit niciuna dintre lucrările de doctorat pe care le încondeiază aici. Ştiu bine, oricum, că cel puţin pe a mea n-a citit-o, ea fiind încă nepublicată. Ce anume îl îndrituieşte atunci pe autor, în afară de aroganţă şi autosuficienţă, să se pronunţe în lucruri pe care nu le cunoaşte? Prefer să nu răspund la această întrebare, lăsându-vă să decideţi singuri. Oricum, este sigur că nu cu asemenea pseudo opere vor ieşi evanghelicii români din copilăria teologică ce îi caracterizează (încă) în prezent.