Ortodoxie si evanghelism – Introducere 1 – James Stamoolis

james_stamoolis

James Stamoolis

CINE SUNT ORTODOCŞII?

Biserica Ortodoxă poate fi descrisă cel mai bine ca şi comuniunea bisericilor care îl recunosc pe patriarhul de la Constantinopol şi sunt la rândul lor recunoscute de acesta ca făcând parte din „familia” bisericilor ortodoxe. Această recunoaştere reciprocă se bazează pe aderenţa la credinţa şi practica ortodoxă. Chiar dacă cel mai înalt prelat în Biserica Ortodoxă este patriarhul ecumenic de la Constantinopol, el nu are aceeaşi autoritate pe care o exercită papa (sau patriarhul) de la Roma. Patriarhul de la Constantinopol este „Primul dintre Egali” din vechile patriarhate: Ierusalim, Antiohia, Alexandria, Roma şi Constantinopol. Toate, în afară de Roma, încă privesc Constantinopolul ca având primat în egalitate. Patriarhul ecumenic nu are nicio autoritate de a vorbi ex cathedra într-un mod în care să-i supună pe toţi credincioşii ortodocşi. Nu există echivalent pentru poziţia de autoritate a papei de la Roma.

Este important de reţinut că există biserici străvechi în Orient care nu sunt considerate ortodoxe. Acestea, numite uneori biserici ortodoxe orientale sau biserici non-calcedoniene, nu se află în comuniune cu patriarhul ecumenic. Biserica Ortodoxă este prin urmare o comuniune de biserici care acceptă aceleaşi norme teologice, liturgice şi canonice.

Cu toate că teologia este importantă pentru ortodocşi, la fel de adevărat este şi faptul că formele au înţelesuri adânci. Etimologia cuvântului ortodoxie este „dreapta (ortho) închinare (doxia)”. Astfel, în timp ce bisericile vestice au tendinţa de a utiliza termenul de „ortodoxie” în sensul de „doctrina corectă”, Biserica Ortodoxă este preocupată să aibă o închinare corectă. Biserica Ortodoxă se concentrează mai mult asupra lui Dumnezeu, decât asupra individului. Modalitatea prin care se intră în comuniune cu Dumnezeul trinitar o reprezintă adevărurile şi practicile care au străbătut timpul.

Aceasta nu înseamnă că evanghelicii nu sunt preocupaţi de prioritatea închinării şi nu au nicio dorinţă de a se închina „corect”. Interesul în închinare şi în înnoirea acesteia este foarte puternic în bisericile protestante din zilele noastre. Închinarea este văzută din ce în ce mai mult ca o cheie în cunoaşterea lui Dumnezeu şi a voii lui pentru omenire.

Biserica de Apus s-a despărţit de Biserica de Răsărit în 1054, conform datărilor existente. În acel an, legatul papal a emis un edict de excomunicare pe altar a Hagiei Sofia din Constantinopol, întărind astfel o ruptură care se adâncea continuu de când, cu secole în urmă, cele două începuseră să aibă abordări teologice diferite. Constantinopolul a răspuns prin excomunicarea Romei. Separarea a fost exacerbată atunci când, în timpul celei de-A Patra Cruciade, Constantinopolul a fost jefuit şi pus sub conducerea unui patriarh latin timp de şaptezeci de ani. Cu toate că separarea dintre Biserica Romano-Catolică şi cea ortodoxă a fost oarecum îndreptată prin ridicarea respectivei anateme, problema bisericilor greco-catolice (foste biserici ortodoxe răsăritene, care folosesc riturile liturgice răsăritene, dar se află sub autoritatea Romei) a redeschis răni mai vechi.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

2 thoughts on “Ortodoxie si evanghelism – Introducere 1 – James Stamoolis”

  1. nu contesta nimeni veridicitatea celor scrise de stamoolis, dar de exemplu referitor la schisma dintre est si vest si ridicarea excomunicarilor, s-ar fi putut face un lucru mai simplu si mai eficient. de fapt inca se poate face cred: ambele biserici sa declare impreuna ca cele doua anatemizari sunt nule datorita faptului ca cei ce le-au pronuntat nu aveau juridictie sa le pronunte asupra celeilalte parti. e ca si cum eu m-as duce sa ii anatemizez pe …metodisti! nu am nicio putere sa o fac. nici legatul papal, nici patriarhul ecumenic nu avea juridictie asupra celeilate parti. astfel cele doua anatemizari ar fi lovite de nulitate si GATA. de fapt nu au fost niciodata despartiti prin decizia unui conciliu ecumenic, asa ca se poate rezolva. daca in schimb vor accepta constatarea ca au evoluat diferit in decurs de citeva sute de ani inainte de evenimentele din 1054 si inca citeva sute de ani dupa evenimente, poate ar fi mai bine sa afirme ca sunt doua biserici diferite si sa accepte impreuna existenta unui proces asemanator referitor la alte biserici existente pe planeta noastra.
    danut?

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s