Contextul editorial evanghelic (6) – Designul

Deşi în România există designeri de carte talentaţi (spun asta din proprie experienţă), de cele mai multe ori traducerile publicate de evanghelici reproduc fidel copertele ediţiilor originale. Acest lucru asigură, cred editorii, un rezultat profesionist garantat, dar, dat fiind că universul simbolic al spaţiului evanghelic american este foarte diferit de imaginalul evanghelicului român, efectul este adesea altul decât cel scontat. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o copertă nerelevantă din punct de vedere cultural şi care, în loc să vândă cartea, este o piedică în calea promovării ei, atât în comunităţile evanghelică câr şi, mai ales, în spaţiul secular.

Calitatea tiparului este o altă problemă cu care se confruntă literatura evanghelică din România. Ca şi în cazul calităţii textelor traduse, criza permanentă de capital a editurilor evanghelice îi face pe editori să apeleze la soluţii ieftine, în toate sensurile acestui cuvânt (tehnoredactare amatoricească, hârtie de proastă calitate,  legătură imperfectă etc.). Sărăcia financiară a acestor iniţiative editoriale, inevitabilă pentru o comunitate care a fost mereu marginalizată, de-a lungul întregii ei existenţe în această ţară, este ceva ce, probabil, va deveni cu vremea ceva de domeniul trecutului, pe măsură ce, sperăm, situaţia economică a României se va îmbunătăţi.

Există însă şi o altă dimensiune, mai profundă, a acestei crize de calitate, care nu depinde şi nu se va schimba în mod implicit ca urmare a creşterii economice. Este vorba de atitudinea multor evanghelici pentru care calitatea este un moft. Aceştia exaltă adesea mediocritatea, ca pe o virtute. „Lasă, că Domnul primeşte” (că şi aşa nu are pe alţii, săracul), par să spună ei. Este evident că, aşa fiind, ei vor apela mereu la soluţii de complezenţă, mulţumindu-se cu a calitate îndoielnică. Pentru ei, scopul (propovăduirii Evangheliei) scuză mijloacele (calitatea îndoielnică a instrumentelor folosite în vederea atingerii acestui obiectiv). Acestora nici nu le trece prin minte că s-ar putea ca McLuhan, care spunea că media is the message, să aibă dreptate şi că astfel mesajul Evangheliei ar putea fi dezonorat prin asemenea mijloace nevrednice.

Desigur, există şi excepţii de la această situaţie generală, dar, ca şi în alte situaţii discutate aici, „cu o floare nu se face primăvară”.

Andrei Pleşu ne spunea în superba sa carte Minima moralia, că leacul, adesea amar, al înţelepciunii are nevoie de talent, pentru a anestezia nebunia, care stă legată de inima omului. Frumuseţea artistică, calitatea şi talentul pot deveni astfel instrumente extrem de eficace în propovăduirea adevărului, de care evanghelicii sunt, pe bună dreptate, atât de pasionaţi.