Contextul editorial evanghelic (4) – Relevanta

Unul dintre fenomenele îngrijorătoare de pe piaţa editorială românească este acela al importului de dispute teologice, mai ales din spaţiul american, care nu am nici un fel de relevanţă pentru contextul evanghelic românesc. Aşa cum bine se ştie, imaturitatea culturală care îi caracterizează, dar şi felul în care editurile evanghelice manipulează fără scrupule piaţa, îi face pe americani să se dea în vânt după tot felul de mode editoriale. Acestea fac o vreme deliciul publicului, şi profitul editurilor, după care sunt uitate, pentru a fi înlocuite de alte dispute, la fel de frivole ca şi cele dinainte, dar la fel de aducătoare de profit.

Deşi aş putea da multe exemple, mă voi limita la două. În urmă cu vreo douăzeci de ani a avut loc în America o dezbatere acerbă între Charles Ryrie, de la Dallas Theological Seminary şi cunoscutul autor John McArthur. Ryrie profesa sub raport soteriologic un soi de calvinism rudimentar în baza căruia, pentru ca cineva să fie mântuit, era suficient să credă în Isus ca Mântuitor şi, desigur (cum altfel?) „odată mântuit, acesta era pentru totdeauna mântuit” – once saved, always saved – (spun asta pentru că o cunosc destul de bine, căci eu am tradus în româneşte pentru BEE teologia sistematică a lui Ryrie şi tot eu am sugerat pentru ea, cu ironie, titlul Teologie elementară).

A propos, dacă tot vorbim de patologii editoriale, trebuie să vă spun că traducerea mea a fost plagiată câţiva ani mai târziu şi a fost republicată sub numele unui alt traducător; din nou, nu-i voi da numele, căci, dacă doriţi, sunt sigur că-l puteţi găsi şi singuri. Deşi l-am confruntat în privat cu plagiatul, ca şi în alte situaţii similare, cel vinovat a negat cu vehemenţă acuzaţia, a cărui adevăr poate fi dovedit foarte uţor, printr-o simplă comparaţie între cele două texte şi prin textul original al traducerii, aflat în computerul meu.

Revenind la disputa noastră, McArthur a replicat, pe bună dreptate aş spune eu, că abordarea lui Ryrie conduce la ceea ce Bonhoeffer numea promovarea „harului ieftin” şi a răspuns acestei provocări cu teoria, la fel de primitivă ca şi cealaltă, numită „Lordship salvation”, potrivit căreia pentru a fi mântuit nu era suficient ca cineva să creadă în Isus ca Mântuitor, ci trebuia ca, eventual ulterior, să-l accepte pe acesta şi ca Domn. Potenţialul legalist al acestei propuneri ar trebui să fie evident pentru oricine. Acum, sincer vorbind, numai unor americani le poate trece prin creier ideea că persoana unică şi indivizibilă a lui Cristos ar putea fi ruptă în calitatea lui de Mântuitor şi în cea de Domn. O asemenea idee, pe care evanghelicul român, oricât de puţin educat ar fi, o respinge instinctiv ca fiind absurdă, este la fel de stupidă ca şi ideea (de-a dreptul eretică) a unor penticostali care cred că cineva îl poate primi pe Cristos fără să-l primească şi pe Duhul Sfânt, ca şi cum Sfânta Treime ar putea vreodată despărţită. Ei bine, vă întreb, care este relevanţa importării în România a unor asemenea absurdităţi? Ori, tocmai în acest scop a fost publicată în româneşte cartea lui McArthur Evanghelia după Isus.

Un alt exemplu, la fel de grotesc, este încercarea unora, din nou de sorginte americană, de a importa în România disputele de peste ocean legate de conceptul de ineranţă a Scripturii. Acest straniu concept epistemologic raţionalist, care ar fi apărut deosebit de suspect Părinţilor Bisericii, înseamnă, în esenţă, „lipsa de eroare” a Bibliei. Este, cu alte cuvinte, o dublă negaţie şi, ca atare, un concept aproape imposibil de perceput de cei neobişnuiţi cu sofismele scolasticii evanghelice americane. Nu este de mirare că el a fost privit de restul lumii creştine ca o curiozitate şi ca o complicaţie inutilă, dacă nu cumva chiar periculoasă, prin conotaţiile sale fundamentaliste. Pentru a exprima acest adevăr, cea mai mare parte a tradiţiilor creştine au preferat afirmaţia negaţiei (duble).

Îmi amintesc faptul că pe vremea în care predam la Oradea am fost aproape somat de cei din conducere să semnez textul Declaraţiei de la Chicago cu privire la ineranţa biblică. Am răspuns că refuz să fac acest lucru, deoarece socotesc că acest concept modernist, care (eventual) ar putea avea o oarecare legitimitate în disputele dintre liberali şi conservatori din America, nu are de fapt nici o relevanţă în spaţiul creştin românesc, în care absolut nimeni – nici ortodoxul, nici catolicul şi nici evanghelicul – nu se îndoieşte de autoritatea şi de adevărul Scripturii. Sfatul primit a fost acela de a încerca o „abordare pastorală” a chestiunii, cu alte cuvinte, de a semna formal, deşi conştiinţa îmi cerea altceva. Evident că am refuzat să fac acest compromis, după care chestiunea a căzut, nu ştiu cum, în desuetudine. Sunt sigur însă că această „piesă” a fost cusută la dosarul care a dus, în cele din urmă, la despărţirea mea de Oradea.

Advertisements

28 thoughts on “Contextul editorial evanghelic (4) – Relevanta

  1. In opinia mea sunt doua cauze care au dus la aceasta situatie in spatiul publicistic evanghelic din Romania.
    Prima este lipsa teologilor romani. Cu tot respectul pentru acei romani care in ultima perioada fac eforturi sustinute pentru imbogatirea si consolidarea spatiulu teologic romanesc, trebuie sa recunoastem ca nu avem inca teologi cu mare greutate (ca influenta) in spatiul nostru evanghelic.
    A doua cauza este lipsa unei cooperari intre acei putini teologi pe care-i avem si edituri, in ce priveste alcatuirea unui plan editorial. Pe de o parte, unii dintre cei care au studii teologice (nu vorbesc de absolventii de institute sau seminarii, ci de cei care au mai fost si pe la alte scoli din afara) sunt implicati in slujire, fiind destul de greu de abordat in chestiuni de dezbateri teologice si planuri editoriale. Pe de alta parte, altii nu vad in edituri decat o forma de business (asa cum afirmam intr-un alt comentariu) sau nu-i cred in stare pe editori sa initieze si sa participe la un astfel de dialog.
    Atunci cand am lansat pe piata Dictionarul Noului Testament (editor Daniel G. Reid), cineva m-a abordat ironic spunand printre altele ceva de felul „da si voi va pricepeti sa scoateti carti din astea de referinta?”, ca si cum publicarea unor astfel de carti ar fi apanajul exclusiv al unor elite sau poate chiar mai rau, editorii nu sunt calificati nici macar sa se gandeasca la ceva serios.

    Like

  2. Apropo de ineranţă: din câte ştiu (poate nu cunosc suficient de bine chestiunea), unul dintre marii vânători de vrăjitoare “neinerante” a fost chiar F. Schaeffer, în perioada lui fundamentalistă.
    Realist vorbind, cred că trecerea lui Frank la ortodoxie a fost cel mai înţelept lucru pe care îl putea face pentru a ieşi din derapajele în care îl aduseseră militantismul şi activismul din prima tinereţe.

    Like

    • Manu, este foarte clar ca Francis Schaeffer, in ultimii lui ani, a fost foarte aproape de ceea ce numim astazi Dreapta religioasa fundamentalista.
      In ce-l priveste pe Frank, din pricina poliomielitei de care a suferit in copilarie, a fost dintotdeauna ceea ce americanii numesc ‘a spoiled brat’ (suna parca mult mai sugestiv decit cuvintul ‘rasfatat’, care poate avea in romaneste si conotatii pozitiv-sagalnice).
      Cred ca Frank, un om de altfel foarte inteligent, cultivat si creativ, a adus cu el in ortodoxie acelasi gust pentru extreme si artzagul pe care l-a manifestat in perioada lui protestanta. Se poate sa ai totusi dreptate ca migrarea spre dreapta a tatalui sau (cu care el a fost tot timpul pe picior de cearta) a fost cea care l-a determinat sa adere la ortodoxie.
      Putem oricind invata o multime de lucruri de la Frank, atita vrem cit (ca si in cazul meu) luam tot ce spune ‘cu putina sare’, adica pe alese, nu totul la gramada si cu discernamint.

      Like

  3. Blue like Jazz nu face parte din literatura emergenta. E doar populara (si) printre ei – sau le prinde bine lectura ei, probabil tot asa cum si “Tulburatoarele descoperiri …” ale altui autor american a prins foarte bine pornirilor noastre fundamentaliste.
    Iata ce spune wikipedia despre Don Miller:
    ——-
    […]
    He writes in ‘Searching for God Knows What’ that too many Christians act like the Bible is a sort of math textbook, rather than a long story of God’s involvement with people through friendships with Biblical figures like Adam, Abraham, and Moses. This emphasis on the Bible as a narrative has made his writings popular with many involved in the emerging church conversation. While he himself does not consider himself to be a follower of the movement, Miller still recognizes the need of mankind to recognize its depravity so that it might better teach the concept of love.
    ————-
    http://en.wikipedia.org/wiki/Don_Miller_(author)

    Sper ca cine va traduce articolul de pe wikipedia in limba romana va evita ‘bilbiielile’.
    _____________

    Multumim pentru clarificare. }n ce priveste traducerea unor articole sau contributia cu articole originale pentyru Wikipedia, evanghelicii romani sunt aproape inexistenti, spre deosebire de ortodocsi, care au inceput deja sa lucreze serios la aceasta. Inca mai avem destule de invatat cu privire la importanta spatiului virtual.

    Like

  4. 1. Teoria “Lordship salvation” nu sustine nici o ulterioritate a acceptarii lui Isus ca Domn, dimpotriva, ea lupta tocmai impotriva acestei dihotomii.

    2. Dumneavoastra intrebati care este relevanta importarii unor astfel de absurditati in Romania. Cred ca din moment ce ani de zile s-a predicat in Romania teoria crestin firesc/crestin duhovnicesc bazata fiind pe ideile spiritualitatii de la Dallas Theological Seminary, era necesar sa se publice o carte care, cel putin sa puna intrebari fata de ceea ce devenise curand un fel de folclor de amvon importat de predicatorii americani.

    3. Daca “Lordship salvation” contine potential legalistic, atunci teoria “harului ieftin” nu contine doar potential, ci chiar legitimeaza libertinajul spiritual/moral.

    Sarbatori fericite!

    Like

  5. 1. Imi pare rau ca prin text am lasat posibilitatea a se intelege ca aceasta (eventuala ulterioritate (asa cum am corectat acum) este parte a teoriei. Aveti dreptate, nu este parte a teoriei, ci numai o posibila implicatie a acesteia.
    2. Quod erat demonstrandum. Tocmai asta spuneam eu in articol. S-a importat o teorie si linga ea a fost importat si opusul. Ridicol.
    Deosebirea dintre noi este insa ca, asa cum reiese din tonul mesajului, dvs. considerati perfect legitima aberatia “Lordship salvation”, eu le connsider aberante pe amindoua.
    3. Din nou, datorita pozitiei dvs parttizane, sunteti inclinat sa trecetio usor cu vederea slabiciunile propriei teorii (dupa cum vorbisit, n-as fi surprins sa aud o peroratiei despre binecuvintarile legalismului) si sa demonizati complet teoria opusa.
    Povara evidentei se afla in curtea dvs. AS vrea sa-mi aratati, cu exemple clare unde in Romania a creat aceata teorie a lui Ryrie libertixaj moral. In ce priveste cealalta teoriei, nu cred ca se indoieste cineva, care are mintea intreaga si constiinta clara, ca evanghelicii din Romania sunt bolnavi de legalism pina in maduva. ASta insa nu le vine de la McArthur, ci de la arminianismul prevalent aici. McArthur doar a dat apa la moara acestuia.

    Like

  6. As adauga, ca precizare la cele scris de Dl. Manastireanu, ca pentru a intelege substratul a ceea ce spune dumnealui in acest articol trebuie realizat faptul ca teologia (ca practica de ‘teologizare’) este abordata pe baza mai multor presupozitii. Pentru unii teologia are caracter si aplicabilitate universala (atat d.p.d.v. geografic, cat si istoric). Pentru altii teologia este ‘locala’. Adica este facuta de o comunitate de oameni ca raspuns la anumite preocupari si nevoi care se nasc intr-un anumit spatiu geografic si la un anumit timp. In afara acelui context local ea isi pierde relevanta.

    Aceasta este o distinctie importanta nu doar pentru ca se poate evita administrarea unui medicament pentru boala gresita, ci mai de seama pentru ca ea trezeste necesitatea de a produce medicamente/solutii la anumite boli si nevoi specifice. Atata timp cat in Romania se crede ca teologia este universala nu vom vedea aparitia de teologi locali pentru ca … spunem noi: au facut altii teologie, ce sa ne mai punem noi. Tot ce trebuie sa facem noi e sa traducem lucrarile lor. Si uite asa in loc sa-i invatam pe oameni sa faca teologie (i.e. sa gandeasca singuri), ii invatam cum au facut altii teologie si in felul asta ii transformam in ceva hidos: romani care gandesc ca cei din apus (e parca doar cei din apus pot produce ceva de valoare).

    Romania are nevoie de oameni care produc o teologie autohtona, care raspund la nevoile si sufletul romanesc. Sigur ca ne prinde bine faptul ca putem sa invatam de la altii, dar responsabilitatea ramane sa ne faurim propriul destin teologic. Romania are nevoie de o teologie autentica romana, nu de un surogat. Bineinteles ca nu se va intampla asta asa peste noapte, dar trebuie sa incepem odata, cumva, chiar daca facem greseli.

    Like

  7. Mi se pare un limbaj prea jurnalistic, cel de mai jos, complet INACCEPTABIL in spatiul crestin, chiar acela relaxat, de blog:

    “Acum, sincer vorbind, numai unor americani le poate trece prin creier ideea că persoana unică şi indivizibilă a lui Cristos ar putea fi ruptă în calitatea lui de Mântuitor şi în cea de Domn. O asemenea idee, pe care evanghelicul român, oricât de puţin educat ar fi, o respinge instinctiv ca fiind absurdă, este la fel de stupidă ca şi ideea (de-a dreptul eretică) a unor penticostali care cred că cineva îl poate primi pe Cristos fără să-l primească şi pe Duhul Sfânt, ca şi cum Sfânta Treime ar putea vreodată despărţită. Ei bine, vă întreb, care este relevanţa importării în România a unor asemenea absurdităţi? Ori, tocmai în acest scop a fost publicată în româneşte cartea lui McArthur Evanghelia după Isus.”
    Tot inacceptabila este teoria natsionalista a lui Florin de-a elabora o teologie romaneasca [evanghelica ori ba]… Mai degraba asta este absurd, desi exista teologie alba, neagra, germana, etc.. Daca-i bine e alta mincare de peste…Fara indoiala ca este un import si el poate fi nefericit…dar… ar mai trebui sa existe si o intselegere comuna a Scripturii macar in lucrurile mari… Mai ales de cind au aparut specialistii in Romania (sper sa nu se supere nimeni dar shugubatzul pastor iesean Marcu Nichifor se amuza pe buna dreptate pe tema titlului de doctor in divinitate -o absurditate lingvistica jenanta pt pretentsia de smerenie crestina)…Ei bine, acesti specialisti ar trebui sa dea o interpretare corecta Sfintelor Scripturi, in sfirsit. Ori ma insel eu? In plus, problema domniei lui Cristos ca si a primirii Duhului Sfint da dureri de cap in planul vietsii practice oricarui pastor evanghelic de pe mapamond; indiferent daca-i original ori de import. Iar daca n-are dureri de cap, ma tem ca n-are viatsa prin biserici. Deci, domnilor teologi-traducatori, mai incet si mai cu respect…
    Indiferent cine are dreptate in discutia de mai sus.. nu se pune problema asa. Mai intii, este dificultatea de-a interpreta unele texte din Scriptura, apoi daca exista teologie diferita, exista mai degraba confesional, oarecum logic desi regretabil, si nu national/rasial…Avem aceiasi Scriptura in traducei diferite si aceiasi Sfinta (?) Traditie…
    Personal, ii dau dreptate lui Ryrie, desi-l intseleg pe McArthur.. Tare multi crestini cred ca-L au pe Cristos ca Domn si traiesc robitsi de curvie, betii, lacomii de avere ori ale baiuri…inselindu-se singuri. Pretenttsia unora ca relatia cu Cristos e una fixa, batuta in cuie, de la botez pina la moarte si anume aceea de stapin-rob e nefondata. Necazul? Probabil undeva din cauza rationalismului si rationalizarii… chestiune care complica si problema primirii Duhului Sfint… Parere [evident] personala, de ne-teolog ci de simplu prezbiter baptist-conservator romano-american.
    PS- la aceasta interesanta discutsie apare evident si condimentul anti-american al D-lui Manastireanu, care crede cretinismul (fara “s”) oarecum asociat cu natsia lui Obama… Multe miotive de pocaintsa pt prima zi din Saptamina Mare

    Like

  8. “In ce priveste cealalta teoriei, nu cred ca se indoieste cineva, care are mintea intreaga si constiinta clara, ca evanghelicii din Romania sunt bolnavi de legalism pina in maduva. ASta insa nu le vine de la McArthur, ci de la arminianismul prevalent aici. McArthur doar a dat apa la moara acestuia.”

    S-ar putea sa inteleg eu gresit paragraful acesta in care mi se pare ca MacArthur este asociat cu arminianismul. Nimic nu este mai departe de adevar. Cel putin in teologia lui este calvinist convins.

    Totodata, si el este sustinator al teologiei “once saved, always saved”. Desi nu agreez 100% cu aceasta pozitie, l-am auzit vorbind despre acest subiect in repetate rinduri si argumentele lui mi se par covirsitoare.

    Like

    • Daniel, mai citeste odata ceea ce am scris. Eu am facut legatura directa intre McArthur si legalism, nu arminianism.
      In ce priveste “calvinismul” lui MacArthur, ca si “calvinismul” lui Ryrie, sunt mereu uimit de felul eclectic si lipsit de orice rigoare in care-si formeaza acesti oameni sistemul teologic. Asta e boala curenta a tuturor traditiilor recente (semn de imaturitate al acestora).

      Like

    • Draga Daniel,
      Acea critica ma includea si pe mine, in masura in care as putea, cu oarecare toleranta, sa ma numesc teolog.
      Da, ai dreptate, sunt alergic la sisteme rigide, care incorseteaza. In rest, continui sa fiu in cautarea Adevarului si sper ca aceata sa ma gaseasca mereu, asa cum obisnuieste, atunci cind ma astept mai putin.

      Like

  9. D-le Doru Radu, ori ati inteles gresit ce am scris ori pur si simplu faceti parte dintre cei care cred intr-o teologie universala, excluzand sau neobservand ca mai sunt si alte abordari.

    Dar in caz ca exista o neintelegere permiteti-mi sa clarific. O teologie autohtona nu trebuie sa fie izolata de celelalte eforturi teologice (fie din alte tari, fie din alte vremuri). Ea trebuie sa fie intr-un dialog continuu cu aceste expresii teologice, ori altfel se va sedimenta, pierdandu-si viata. Cu alte cuvinte nu exista o teologie autohtona absoluta. Ea este si trebuie sa fie inspirata de contextul mai larg in care se afla (cel geografic sau cel istoric).

    Like

    • Cred ca domnul Radu este adeptul Teologiei unice. De aceea ideea unei teologii autohtone nu are sens pentru dinsul.
      In al doilea rind, asa cum reiese din text, el reduce obiectul teologiei la simpla exegetare corecta a textului Scripturii. Exact asta a incercat si Arie saracul. Si s-a ratacit, cu toata sinceritatea lui. Noroc de “apucatul” de Athanasie. Fara el, eram acum cu totii arieni.

      Like

      • Acuma citesc cartea “Evangelicals and Tradition” de DH Williams si zice asa (cu referire la cum ar fi fost privita doctrina “sola scriptura” de Parinti):

        “a radical biblicist view might easily be driven by a desire to avoid the church’s teaching… this is what Augustine discovered in a puiblic debate (in 427) with an “Arian” theologian named Maximus. Maximus was most insistent that his doctrine was derived solely from the Bible (Augustine, Debate with Maximus, 15.20). By stringing together “testimonies” (i.e. scriptural texts) Maximus defended a subordinationist view that the Son could not be “true God” …” (Williams, p. 96)

        Like

      • Arienii au fost intotdeauna cei mai mai ‘biblici’ (in sensul de literalisti). De unde se vede ca fara contextul corect (Credinta Bisericii, ‘credinta data odata pentru totdeauna sfintilor’) literalismul conduce sigur la erezie. Uitati-va la iehovisti.
        De aceea refuza Atanasie sa discute fililogie si gramatica cu Arie, atita vreme cit acesta nu statea pe ‘terenul Bisericii’.
        De asemenea, saducheii in vrenea lui Isus erau si ei literalisti si de aceea nu credeau in inviere.
        Complicata teologia asta si usur se poate omul rataci in ea daca n-are bun simt (teologic) si putin smerenie.

        Like

  10. Ah, am inteles! Interesant, dar iarasi neadevarat (ma refer la legalismul lui MacArthur). Nu intru in dezabteri pentru ca nu e domeniul meu. Dar un lucru stiu sigur. Ca a spune ca stilul lui MacArthur este “eclectic si lipsit de orice rigoare” este unul din cele mai ignorante comentarii care le-am auzit in viata mea. Ma simt rau sa spun asta pe blogul tau Danut pentru ca sunt cu mult mai nepregatit teologic decit tine s te respect ca persoana mai in virsta decit mine. Dar cred ca sunt si eu in masura sa evaluez “efortul” intelectual al oricarei persoane si in asta gresesti enorm. E si asta in concert cu celelate opinii despre americani si evanghelici in general asa ca inteleg.
    _________
    Daniel, iarasi te grabesti si nu citesti corect ceea ce scriu. Eu n-am vorbit de legalismul lui McArthur (nu-l cunosc atit de bine incit sa fac asemenea afirmatii), ci despre acela al evanghelicilor romani, pe care-i stiu prea bine).
    In al doilea rind, este probabil vina mea ca ai citit ceea ce am scris despre spiritul eclectic si lipsa de rigoare, ca pe un atac la McArthur, pe care inteleg ca-l pretuiesti.
    Iata ceea ce am vrut sa spun, si asta nu este doar despre McArthur, ci despre cei mai multi teologi evanghelici, repet, un semn de imaturitate a traditiei teologice evanghelice ca atare. De obicei, teologii evanghelici isi formeaza sistemul teologic alegind, dupa preferinte, ceva din calvinism (once saved, always saved), ceva din arminianism (acceptul pe initiativa umana in mintuire), ceva din holiness (teologia performantei spirituale), ceva din liberalism (hermeneutica lui Hirsch)
    s.a.m.d. Ca atare, rezultatul este un colaj eclectic – adica format din parti care nu apartin una de alta. DE aici si lipsa de rigoare. Sistemul nu este si nu poate fi articulat, fiind format din componente care nu se potrivesc impreuna.
    Ceea ce am spus a fost, deci, o evaluare teologica, nu o nota ironica, asa cum era cea despre cea nume ppate trece prin creierul unui evanghelic american, pe care, pe buna dreptatet, a taxat-o domnuk Doru Radu. Ce sa fac, ma mai ia si pe mine tastatura inainte, mai ales la acest subiect fierbinte:-( Si cu atitia oameni fascinati de America pe aici, nu strica sa aduca cineva putin echilibru, chiar cu pretul de a-i enerva putin.

    Like

  11. D-le Florin ce spuneti in ultimul comentariu suna frumos; e mai theoretic putsin. Si cred ca Dumnezeu a reusit sa comunice mai bine cu noi in Scriptura decit arata multitudinea de teologii.
    D-le Manastireanu, dvs sunteti ai concret:
    -Nu intseleg ce teologie sustineti dvs.Pe de-oparte propuneti anul Calvin, considerind importarea controversei predestnariene ca fiind benefica evanghelicilor & crestinilor romani. Apoi, considerati extrem de nefericita importarea in spatsiul romanesc a teoriei Lordship of Christ, etc. In ce masura importarea predestinatiei va contribui la dezvoltarea unei teologii autohtone, ramine sa aflam.. (au adus-o deja reformatsii unguri si americanismului evanghelic).. In ce priveste masurarea ereziilor, dupa parerea evanghelicilor romani e mult mai grava predestinatia decit Lordship of Christ… Logica dvs? Pericolul vine doar de peste ocean, nu-i asa? In rest, no problem; importul poate stimula gindirea. Pt a fi cinstit, Calvin e mai mare teolog decit McArthur ori Ryrie..iar predestinatsia nu va aduce multa clarificare.
    -Apoi, marturia pesonala va contrazice: anglican teologic, prezbiterian eclesiologic. Niciuna n-a aparut in spatsiul carpato-danubiano-pontic… Personal, sunt calvinist (sort of, 75%) iar nenea R.W. m-a convins de predestinatie. Si evindent nu ma iau dupa Arie…Romanii vor alege ce sa creada fara sa ma-ntrebe pe mine. AM citit recent ultima marturisire de credintsa baptista (preambulul statutului UBR) si am ramas surprins ca-i aproape integral-cea scrisa “temporar” de Socaciu, 1925(?). Au trecut peste noi imensa provocare penticostalo-charismatica si toate teoriile escatologice, iar confuzia baptist-romaneasca a ramas la nivel interbelic. Pacat. Nu-s capabil sa scriu una; astept de la dvs., teologii care v-ati cistigat pe drept titlurile. Dupa care am sa-mi exprim o parere. Pina atunci, imi pastrez echilibrul. Si sunt independent; nu ma plateste nimeni.
    Ce cred? Sola Scriptura, Mintuirea prin credintsa +pocaintsa, eternal security; Congregationalist; dispensationalist; predestinarian; cred in rapire si celelalte darby-isme ce va fac sa zimbitsi-ma-ndoiesc ca vis a vis de paruasia istoricii sunt de mare-ajutor; Israelul si Biserica sunt distincte; ma bucur ca penticostalii [macar teologii] renuntsa la obligativitatea soteriologica a unui anumit dar; nu-s cesatsionist; nu cred ca numa’ evanghelicii-s mintuitsi; cred ca cultul icoanelor, cultul mortilor+ relicvele, ca si papalitatea, etc. au fost catastrofe mari peste crestinism (cu mari doze de paganism), etc…Accept c-au fost mari sfintsi printre catolici+ ortodoxi… sunt mistic si ecumenic. Dar. daca nu-i minune, nu mint ca sa-L “ajut” pe Domnul…astept invierea mortsilor si viatsa veacului ce va sa vie!
    Multsumesc pt atentsie.
    Sfintele Sarbatori ale Invierii Domnului Nostru sa va gaseasca in pace pe dvs, si pe famillile dvs. Cu toata simpatia, DR
    _________

    Nu voi incerca sa raspund decit la un singur punct. Deci, asa cum am mai afirmat, nu sunt calvinist (nici Calvin n-a fost), si nici arminian, nu cred ca este corect, din punct de vedere intelectual, a-l reduce pe Calvin la teoria dublei predestinatii. Stiu, caricatura aceasta cu privire la el domina lumea evanghelica romaneasca, dar avem acum la dispozitie traducerea Institutelor – chiar daca facuta cam indecent, din puinct de vedere editorial, din engleza, nu din original – dar, oriicum ar fi, ne putem dumiri singuri, eliberindu-ne astfel de prejudecati. Eu cred ca este un act de minima decenta fata de un teolog pe care toate marile traditii il iau mult mai in serios decit protestantii romani.

    Like

  12. Multsumesc:
    Stiu ca nu sunteti calvinist, eu sunt. Si ma bucur de initsiativa dvs. (anul Calvin). Am foslosit acest argument pt a va arata ca nu puteti protesta la importarea unor controverse, aducind altele chiar daca involuntar. Evident Clavin nu trebuie redus la predestinatie. Stiti bine insa ca in mediile evanghelice romanesti exista tensiune si vis a vis de pierderea mintuirii care au aparut tot ca rezultat al influentsei calviniste. In plus, multsi considera hipercalvinismul o cauza a superficialitatii evanghelicilor americani. Nu sunt de-acord, nici nu stiu care-i cauza…Toate-s doar exemple care tind sa diminueze reductionismul care va domina scrierile in acest domeniu. In rest, ramin calvinist (sort of, 75%).

    Like

  13. Danut, cred ca problema iarasi cu raspunsul tau este ca reflecta din belsug atitudinea negativa catre ceea ce este evanghelic. Nu cred ca situatia este chiar asa de neagra cu teologii evanghelici si felul in care-si stabilesc teologia. Ma intreb de ce ai spune tu asa aceva din moment ce chiar si tu te califici ca teolog evanghelic. Sau poate tu esti exceptia de la regula? Si cel putin din cit ti-am urmarit scrierile inca nu am reusit sa identific o anumita “rigoare” in teologia ta (asta s-ar putea sa mi se traga de la faptul ca sunt nepregatit dpdv teologic). Tocmai asta e frustrant penru fundamentalistii care te citesc. Mie mi se pare mai degraba ca esti impotriva unui sistem teologic fix si riguros. Altfel ai fi nevoit sa-ti creezi idei fixe la care ajungi printr-un efort riguros si asta ar duce la fundamentalism, nu?

    Like

  14. Urmarind dialogul de mai sus nu pot sa nu constat ca DM are perfecta dreptate: dispute teologice importate, si prea putin relevante pentru societatea crestina romaneasca. Observ ca este greu sa pronunti pur si simplu cuvinte ca “ineranta”, “predestinatie”, “calvinism”, “dispensationalism”, sau “pre/post/a-milenialism” fara ca spiritele sa se incinga. Revenind la topicul initial, relevanta nu poate fi evaluata fara un studiu de referinta asupra culturii/societatii (crestine) romanesti. Iar aceste studii lipsesc cu desavarsire. Daca gresesc va rog sa ma corectati. Lumea protestanta si evanghelica “presupune” ca stie care sunt aceste nevoi, dar realitatile sunt mult diferite. Alteori relevanta este calculata in functie de “teologia” ortodoxa, uitandu-se faptul ca romanii (si nu numai ei) traiesc o religie populara si nu una teologica (folk religion). Un singur exemplu: minoritatea rroma – imi puteti indica un studiu serios, aprofundat al aspectelor religioase in sanul etniei rrome, de la care sa putem alcatui o strategie si un plan editorial?

    Like

    • Aveti, din pacate, mare dreptate. Noi presupunem ca stim, pe cind, in realitate, ne scaldam intr-o mediocritate stralucita, din acest punct de vedere.
      Omul evanghelic, proiectul de care ne ocupam in prezent cu grupul asociatiei SARE incearca sa rasp[unda tocmai acestei nevoi. Daca va reusi ori nu, ramine de vazut.

      Like

  15. Daca in Romania nimeni nu se indoieste de adevarul si autoritatea Scripturii, poate ne explicati dvs ce inseamna acestea (adevar si autoritate) pentru romani. Si asta fara sa faceti apel la Chicago Statement.

    Like

    • Domnul meu, mi se pare mie sau dvs. de fapt nu aveti intrebari sincere, ci formulati retoric convingeri ferme si indubitabile.
      Daca este asa, acestea nu pot fi temelia unui dialog,. Poate doar al unui ‘dialog al surzilor’.
      daca doriti sa afirmati ceva, va rog s-o faceti explicit, fara aceste piruete retorice ieftine. Multumesc.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s