Contextul editorial evanghelic (1) – Traducerile

Peste 90% dintre titlurile publicate de editurile evanghelice din România sunt traduceri, cea mai mare parte a acestora din autori de peste ocean. Unii dintre ei sunt oameni absolut respectabili, dar ceea ce scriu mulţi dintre aceştia nu are aproape nici o relevanţă în spaţiul cultural românesc. În mod straniu, autorii evanghelici europeni publicaţi la noi sunt, cred eu, chiar mai puţin decât cei români. Care este explicaţia? Cel mai probabil, aceştia nu au în spatele lor corporaţiile editoriale uriaşe ale Americii şi nici o piaţă comparabilă, aşa încât nu-şi pot permite să subvenţioneze apariţiile lor editoriale pe piaţa românească.

Dacă această evaluare este corectă – ceea ce sunt sigur că unii editori vor contesta – de ce atunci nu se publică mai mulţi autori locali? Vina, cred eu, ar trebui împărţită în egală măsură de potenţialii autori şi de editori. Mai întâi, liderii evanghelici români sunt prea ocupaţi cu “buticurile” lor eclesiale (şcoli biblice, seminarii, fundaţii, atunci când nu e vorba pur şi simplu de afaceri) ca să mai aibă vreme pentru a scrie. Ca să nu mai vorbim de faptul că, oricât ar părea de straniu pentru nişte evanghelici, unii dintre ei nu cred cu adevărat în valoarea cuvântului scris. Pe de altă parte însă, ne spun editorii, “autorii români nu se vând”. Aşa să fie oare? Se poate, deşi am ceva îndoieli în acest sens.

Cred că ceea ce lipseşte este mai degrabă altceva. Nu cunosc încă o editură evanghelică în România care să aibă un program coerent de formare şi promovare a autorilor români. Aşa cum nu avem în ţară editori creativi, capabili să lucreze cu autorii pentru a-i ajuta să facă din ideile lor cărţi de succes. Cei mai mulţi dintre autorii noştri îşi publică cărţile în regim de self-publishing (ceea ce este de fapt un semn de disperare) sau sunt publicaţi de „buticurile” pe care le patronează, într-un fel sau altul, ceea ce este, cred eu, lipsit de onestitate şi de demnitate.

Deşi vom discuta şi în alte locuri despre calitatea producţiilor editoriale evanghelice din România, trebuie să amintim aici câte ceva despre calitatea traducerilor. Din raţiuni de economie, cele mai multe edituri evanghelice de la noi folosesc şi acum, după aproape douăzeci de ani de libertate, traducători şi editori neprofesionişti. Aceştia au adeseori o cunoaştere foarte aproximativă nu numai a limbii engleze, ci şi, vai!, a limbii române. Iată de ce, de exemplu, avem atâtea cărţi ale căror titluri, traduse din englezeşte, conţin gerunzii (complet neobişnuite în tradiţia românească); iată un exemplu real, luat la voia întâmplării: Trăind focalizat pe crucea lui Cristos, este folosit de o editură românească drept traducere pentru Living the Cross-Centered Life.

Este evident că ceva nu este tocmai în regulă în domeniul traducerilor evanghelice din România şi ceva radical trebuie să se schimbe pentru a le aduce la un standard minimal de decenţă.