Chris Armstrong despre ecumenism, educatie si angajare culturala

Ian Amos Comenius (1592-1670)

Chris Armstrong, unul dintre cei cinci autori care susţin blogul Christian History (cu mult mai mult succes decât reuşim noi pe Agora Christi, care a cam intrat în adormire după plecarea din ţară a lui Adonis Vidu), scrie în ultimul său post despre Ian Amos Comenius, una dintre cele mai remarcabile figuri din istoria protestantismului european.

Folosindu-se de acest exemplu, Chris încearcă să verifice unul dintre argumentele prevalente ale fundamentaliştilor, cum că ecumenismul, educaţia şi angajarea culturală sunt un soi de “tobogan alunecos”, pe care, odată porniţi, evanghelicii vor ajunge în mod inevitabil la liberalism.

Aduc în discuţie această aberantă linie de argumentare deoarece, din păcate, sunt încă foarte mulţi evanghelici în România care cred cu tărie că această poziţie exprimă adevărul. În mod straniu, unii dintre cei mai educaţi lideri evanghelici români se folosesc de asemenea argumente populiste pentru a manipula pe credincioşi, căci, aşa cum bine ştim, ignoranţa este cea mai bună armă de control al maselor.

Comenius, “părintele educaţiei moderne”, precum şi Unitas Fratrum, grupul husit pe care l-a condus ca episcop, ca şi Fraţii Moravieni, mişcarea mai largă la care acesta s-a alăturat pe domeniul prinţului Zinzendord sunt dovezi evidente că ecumenismul, educaţia şi angajarea culturală nu trebuie nicidecum să conducă la liberalism, ci pot, prin înrădăciunarea în valorile credinţei creştine istorice, să producă nu numai transformarea profundă a societăţii, ci şi un zel evanghelic şi misionar fără seamăn.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

8 thoughts on “Chris Armstrong despre ecumenism, educatie si angajare culturala”

  1. danut
    la comentariul tau despre jalea cu scrisul fa trimitere si la problemele editurilor. cum sa poti scrie cind n-ai bani sa publici?
    ce zici de stringerea unui fond de tiparire a unei lucrari o data pe an. lucrarea sa fie selectata de un comitet. premiul sa fie tiparirea.

    Like

  2. Alexandru Nadaban:
    Dac-as fi pe-aproape m-as duce. De-acord ca ne-am izolat.
    2 observatii:
    1- In comunism ca-n orice persecutie am si fost impinsi in afara (“Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit prin locuri pustii..”)
    2-Sa nu cadem in celalata capcana, adica sa ne identificam cu lume. Provocarea e inalta : In lume, dar nu din lume…
    a) sa nu devenim nici Nicodimi -ca nici asta nu-i ideal.

    Like

  3. nu am impresia ca trebuie sa asteptam mari lucruri de la lideri. care lideri? cum nu fac lucruri mici, nu o sa le faca nici pe cele mari. noi nu avem nimic de spus? si liderii daca merg in directioi gresite turma unde sa se duca, la catolici? poate!

    pai hai sa organizam noi ceva daca cei mari nu fac ce trebuie.

    as putea sa fac rost de un spatiu unde sa se gateasca, sa se cazeze si unde sa se expuna. platim doar mincarea. la 100 km de arad in muntii de pe aici. participa cineva?
    ________

    Alex, cind am vorbit de lideri, nu m-am referit la sefii mai mari sau mai mici ai cultelor. Cred ca nu ma socotesti asa de naiv. Unii dintre ei si daca ar vrea, n-ar avea ce sa scris.
    Ma refer la liderii veritabili, la cei care ar avea cu adevarat ceva de spus. De ei mi-e jale ca nu scriu, asa cum a facut si generatia anterioara (nu ma refer la cea da celor trecuti acum de 65 de an, caci ei sunt, in mare parte generatia compromisa, ci la marii titani dinainte si de imediat dupa perioada interbelica – sa zicem intre anii 40-75).

    Like

  4. De acord cu tine, Vasile. Dat fiind ca radacinile noastre nu sunt in Reforma magisteriala, ci in cea radicala, cu reflexele ei izolationiste, nu este de mirara ca nu stim si nu aplicam vorba lui Luther, ‘daca stiu ca Domnul vine miine, astazi sadesc un pom’.
    Sunt de acord, de asemenea cu faptul ca conducerile confesiunilor evanghelice ar trebui sa fie mai prezente in media, cel putin in cea evanghelica, adresind asemenea chestiuni de actualitate. Unii sunt insa hartuiti in lupte fratricide, iar altii, saracii, nu prea sunt capabili. Pe altii, iari ii intereseaza mai degraba soarta iebusitilor si a ferezitilor din Biblie, decit nevoile actuale ale enoriasilor lor.
    Asa incit tot pe blogosfera ramine povara 🙂

    Like

  5. Chestiunea despre care discutati aici, (inclusiv dl. Nadaban) mi se pare de importanta foarte mare.

    Teama mea este ca evenimentele curente indreptatesc liderii bisericilor evanghelice si deci si masa credinciosilor sa creada ca “sfarsitul este aproape”, “persecutiile sunt aproape”, “vine ciparea (VeriChip, etc)” “sunt vremurile din urma” etc. Aceste lucruri mi se pare mie ca ne fac sa ne retragem si mai mult in comunitatile noastre locale.

    Din pacate nu stiu sa se fi tratat aceste subiecte la nivel mai inalt, in forurile reprezentative ale evanghelicilor, pentru a calma spiritele, pentru restaura speranta, pentru a incuraja iesirea in mijlocul lupilor. Ma gandesc la articole serioase pe temele astea in Farul Crestin, in Crestinul azi, in alte reviste, si de ce nu mesaje pastorale ale presedintelui Uniunii (am putea invata de la Papa in aceasta privinta).

    Like

  6. Multumesc, Alex. Iata, este important sa auzim din cind in cind si opinia unui istoric al Bisericii cu privire la aceste chestiuni. Caci, vorba ceia, ‘cine nu cunoaste istoria, risca s-o repete’.

    Like

  7. Danut,
    izolarea de cultura maselor, de o viata sociala integrata duce la aparitia ghetourilor religioase. cred ca amishii si menonitii sunt cele mai bune exemple ale fundamentalismului religios neintegrat. in urma cu citiva ani unii dintre copiii amishilor din state s-au ‘predat’ la serviciile de evanghelizare. au existat voci in comunitatile lor care au protestat ca ei nu trebuie sa faca asa ceva ‘pentru ca ei sunt amishi’!

    reformatorii erau perfect intergrati in societatea zilelor lor cu mentiunea ca zidurile, podurile mobile ridicate de ei erau materiale, avind in vedere necesitatea apararii vietii in fata armatalor catolice. in acelasi context si armele lor bubuiau si taiau la fel de bine, daca nu mai bine decit cele ale catolicilor (vezi luptele din Tarile de Jos cu spaniolii, mai ales. daca protestantii olandezi s-ar fi izolat cultural nu ar fi reusit sa supravietuiasca. dar ei au creat unul dintre marile imperii maritime ale vremii.

    cei care isi conduc comunitatea spre o alta epoca intunecata fac un deserviciu credintei crestine, pregatind sau imitind la scara mai mica sau mai mare, comunitati de genul jim jones sau david koresh, cu sfirsitul lor previzibil.

    ei au uitat ca misiunea le este incredintata cu un scop temporar si ca nu este monopolul lor, ci al domnului. studierea evolutiei modelului romanesc ne face sa observam ca la origine credinciosii baptisti si penticostali de exemplu, au ramas integrati in societate, biserica confirmind definitia din NT, adica adunarea credinciosilor nu o oarecare constructie. reactia societatii la aparitia lor a fost una a izolarii prin etichetare (pocaiti) si incercare de readucere (cu sau fara jandarmi si popi) la valorile grupului majoritar.
    este interesant de studiat si modelul american care pune in evidenta fuga de persecutie, constituirea unor grupuri inchise si apoi deschiderea spre societate si dialogul cu alte grupuri (sau entitati) religioase in (atentie!) lipsa unei religii majoritarea sau a uneia declarate de stat.

    in ambele cazuri, izolarea a dus la osificare, la ‘piticizarea’ credintei si a impactului ei.

    in concluzie, daca izolarea e asa de buna si are efecte asa de benefice, ce rost mai avea porunca domnului nostru isus cristos ‘mergeti in toata lumea si faceti ucenici’? si apropos, oare cind sau cum ar fi ‘cucerit’ crestinismul imperiul roman izolindu-se?
    sa faca bine domnii lideri educati (culmea, unii au fost educati in ‘lumea libera’) sa incerce sa se inchida impreuna cu bisericile lor cam o saptamina in ‘bisericile’ lor si sa vada ce se intimpla.

    Like

Leave a comment