Pamflet – Tara arde si baba se piaptana cu lautari

Dacă ne luăm după măruntele ciorovăieli politice ale coaliţiei aflate la putere la Bucureşti şi după amatorismul naiv cu care este abordată situaţia economică dezastruoasă a ţării noastre, avem impresia că boala de care suferă România este o simplă răceală şi că banala aspirină reprezentată de bugetul propus de guvern în Parlament ne va face bine până cel mult la vară; după care economia, zice-se, va “dudui” din nou, trosnind din toate încheieturile.

În loc să privească criza profundă prin care trece lumea, şi România, ca pe o şansă unică de a reforma din temelii, în interesul celor mulţi, sistemul politic desuet, amatoristic şi clientelar din România, politicienii noştri dâmboviţeni nu-şi mai dau rând la împărţirea tainului, atâta, puţin, cât a mai rămas din ce au furat liberalii, şi înaintea lor neocomuniştii convertiţi subit la capitalismul de junglă, sub înaltul patronaj al „preacinstitului” Iliescu şi al „preanecinstitului” Năstase.

De ţară şi de cei săraci nu-i mai pasă nimănui, nici măcar liderilor religioşi, care ar trebui să fie conştiinţa morală şi profetică, veşnic vie, a acestei naţii. În cazul lor, mai degrabă paranoia paşapoartelor biometrice este cea care nu-i lasă să doarmă, decât faptul că săracul enoriaş nu are ce pune în blid pentru prunci, pentru ca l-au lăsat cu buzele umflate preacucernicii ctitori social-democraţi cu care a votat din naivitate sau prostie.

La fel, pe Preşedintele Băsescu, “marele salvator al naţiunii”, după unii mai luminaţi, îl mănâncă mai degrabă grija realegerii sale în toamnă şi nicidecum faptul că s-ar putea ca atunci să prezidenţieze peste un cadavru în putrefacţie, aşa cum Snegur se chinuia în mod ridicol, în anii ’90, vorba Leonidei Lari, să fie “preşedinte peste o stână”.

Despre procurori şi judecători, ce să mai spunem? În loc să fie lustraţi, aşa cum s-ar fi cuvenit în orice societate normală, cei care au făcut, în mod interesat, cu deplină conştiinţă şi în totală complicitate, jocurile justiţiei criminale a regimului comunist au devenit, în schimb, coroana inamovibilităţii. Ca să crape de ciudă duşmanii clasei muncitoare şi disidenţii naivi, care şi-au riscat în zadar.

Nu vă faceţi griji. Cei care au creat, prin “avangarda clasei muncitoare” din Parlament, un sistem juridic unic în lume, ce pedepseşte pe oamenii cinstiţi (socotiţi drept proşti incurabili) şi răsplăteşte, eliberând din închisori pentru pricini absolut ridicole, pe marii şmenari (socotiţi “băieţii deştepţi” ai acestei naţii), vor avea parte de bătrâneţi liniştite. Se vor îngriji “băieţii” de asta. Căci aşa este în capitalism: nici o muncă fără răsplată. În vreme ce noi, proştii, vom plăti în continuare, fără să crâcnim, sutele de taxe inventate de ei, ca să nu ducă dânşii (şi dânsele) lipsă de nimic.

Populaţia României scade vertiginos, prin migraţie (din pricina sărăciei) şi prin scăderea drastică a natalităţii (din disperarea tinerilor care nu mai au cu ce-şi creşte decent copiii), în aşa fel încât avem deja în ţară mai mulţi pensionari decât salariaţi. Aceasta va conduce, pe termen lung, la prăbuşirea sistemului de asistenţă socială. Bătrânii, cei cu handicapuri majore şi orfanii sunt marginalizaţi şi lăsaţi de izbelişte, într-o tară care se laudă cu creştinismul ei “de peste două mii de ani”, ca să citez o înaltă (şi ineptă) faţă bisericească (Dumnezeu să-l ierte!).

Aţi văzut totuşi vreun politician sau vreun prelat român pierzându-şi somnul cu privire la această problemă cu consecinţe negative a căror amplitudine este imposibil de anticipat? Franţa spre exemplu, este, fără îndoială, o ţară seculară, laicizată, cum îi place să se laude. Dar cu tot secularismul lor dogmatic ţi adesea agresiv, ateii francezi au găsit resursele morale şi de inteligenţă pentru ca, prin măsuri economice şi legislative adecvate, să reverseze creşterea negativă a populaţiei în această ţară. În vreme ce România pravoslavnică nici măcar nu s-a trezit din amnezia comunistoidă vinovată de care s-a lăsat cuprinsă acum vreo şaptezeci de ani.

Să mai adăugăm la aceasta, pentru a înţelege dimensiunea reală a situaţiei, criza morală fără precedent prin care trece ţara noastră? Avorturile, furtul, beţia, minciuna, înşelătoria şi infidelitatea conjugală, mai degrabă decât omenia, toleranţa şi ospitalitatea, sunt astăzi caracteristicile naturii profund tarate a acestei naţii. Îmi pare rău pentru domnul Puric, actor foarte talentat de altfel, dar în invit să ne arate şi nouă românul curat pe care îl tot ridică el în slăvi. Mă tem că naţionalismul cu adieri neolegionare care îl animă i-a  întunecat minţile şi nu mai vede bine realitatea. Ar fi bine poate să coboare repejor în România reală, şi să dea o mână de ajutor la asanarea mizeriei morale în care se complace, într-o veselie, românul lui verde, ca porcul în scârnăvia lui.

Ţara asta este plină de competenţe (mă refer la cei care n-au plecat deja din ţară, sătui de cretinismul politic ce domină de o vreme “ţara tuturor posibilităţilor”). Dar cine are vreme de ele? Noi avem baroni. Şi asta ne ajunge. În vreme ce Obama, preşedintele celei mai puternice şi mai bogate ţări din lume, adună în jurul său minţile cele mai luminate din marile universităţi americane, pentru a găsi soluţii la cea mai complicată şi mai periculoasă problemă a lumii noastre, de la criza din 1929 încoace, noi dăm ţara pe mâna hoţilor cu carnet de partid.

La fel, planul lui Obama de relansare  a economiei americane cuprinde fonduri masive şi măsuri radicale de susţinere a educaţiei şi a cercetării, singurele care pot conduce cu adevărat la soluţii durabile pentru ieşirea din criză, în vreme ce noi am lăsat cercetarea ştiinţifică fără finanţare şi am dat învăţământul pe mâna doamnei Abramburica, cea care a făcut praf, în doi timpi şi trei mişcări, singura reformă serioasă a învăţământului românesc din perioada post-comunistă, cea iniţiată de domnul profesor Andrei Marga.

Singura preocupare serioasă a doamnei ministru pare să fie aceea de a plăti bine incompetenţa şi corupţia profesorilor de liceu, şi de a dubla lefurile acelor cadre didactice care poartă titlul academic de profesori universitari şi despre care toată lumea ştie (dar se preface sfios că “nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute”) că acum vreo doi ani şi-au dublat singuri şi în mod exclusiv salariile, pe şest, prin intermediul mafiei universitare din Parlamentul ruşinii naţionale.

Probabil că aceasta este răsplata pe deplin meritată pentru incompetenţa, corupţia, plagiatul, nepotismul şi priapismul care domină această tagmă nevolnică, prima responsabilă de starea execrabilă în care se află universităţile româneşti. Vârful „aurit” al acestei tagme se află în însăşi Academia Română, cea mai comunistă instituţie din România în acest moment. Desigur, există în cadrul acestui grup şi excepţii notabile. Dar, prin tăcerea laşă în care se complac cu privire la lucrurile de mai sus, aceştia devin la fel de vinovaţi ca şi ceilalţi.

Domnilor – politicieni jurişti şi academici, îndeolaltă – nu credeţi că este vremea să ne lăsaţi în plata Sfântului? Oare nu credeţi că a sosit momentul să vă daţi singuri laoparte, şi să vă savuraţi în linişte pensiile fabuloase pe care vi le-aţi asigurat, alături de torţionarii, securiştii şi activiştii comunişti care au supt timp de peste cincizeci de ani sângele acestei ţări. Dacă nu vreţi s-o faceţi, ştiţi bine că, oricum, vă va căuta într-o zi cucoana cea cernită cu coasa ascuţită. În ce priveşte binele acestei ţări, cu cât mai repede se întâmplă asta, cu atât mai bine. Tot înainte!

* * *

(Pentru cei care nu s-au lăsat prostiţi de propaganda ieftină promovată de guvernanţii de la Bucureşti, recomand un articol, realist şi sobru, din Washington Post, cu privire la perspectivele lumii noastre în următorii doi-trei ani. Vă doresc tuturor să vă fie criza uşoară.)

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

6 thoughts on “Pamflet – Tara arde si baba se piaptana cu lautari”

  1. danut,
    cred ca ai pus punctul pe i.
    din pacate din tara noastra a disparut acel roman ‘verde’ (sa nu se creada ca ma refer la legionari) care nu numai sa reactioneze la toate problemele cu care se confrunta socieatea romaneasca (nu cea americana, ca pe aia stim noi s-a criticam!). m-am tot gindit de ce se aminteste ca romanul e primitor de oaspeti, blajin, harnic si cinstit, cind lucru acesta nu se prea vede in societatea contemporana. oare ne-a ajuns din nou romantismul?
    nu imi aduc aminte cind a fost ultima ocazie in care un om politic, de cultura sau al bisericii sa fi facut un gest nobil pe raspunderea sa, pe cheltuiala sa si in folosul altuia (altora)! in contextul acesta nu e de mirare ca un hanbalist, Marian Cozma a avut parte de aplauze post-mortem. dar cine dintre liderii nostrii, dintre ‘formatorii de opinie’ au curajul, isi asuma riscul sa para ridicoli si sa faca altceva decit ceea ce enumerai tu? trist, dar nu este nimeni. avem un invatamint corupt (din care fac parte), o biserica corupta (din care fac parte), un aparat de stat corupt (din care nu fac parte) si parca am ajuns (dupa cum afirmau gresit istoricii comunisti) in epoca fanariota! totul e de vinzare!
    ce ne trebuie, sau ce trebuie tarii sa se schimbe? bani, mai multi bani? nu cred ca banii sunt solutia, pentru ca problema tarii naostre este in primul rind una morala. un cataclism. o ocupatie straina, sa facem o oferta ca acea tara baltica ce ar vrea sa fie cumparata de miliardarul abramovici?
    sa facem ceva. sa cream o alternativa. destul cu teoria si deci cu politica. sa spunem lucrurilor pe nume si sa ne asumam responsabilitatea.
    crezi ca ar fi bine pentru primul pas?

    Like

    1. Absolut de acord, Alex. Tocmai de aceea am scris (cu naduf) ceea ce am scris. Poate reusesc sa enervez totusi pe cineva din cei vizati. Sper sa nu aud iarasi amenintari ca dupa articolul despre ‘sclavii’ chinezi.
      Oricum, daca cineva are chef, vreau sa-i spun ca, de aici de unde sunt, sub pericolul constant at unui atac taliban, asemenea jelnice nimicuri retorice seamana cu o joaca de copii. Deci, sa fim seriosi, tovarasi. V-a trecut vremea. Nu se mai teme nimeni de voi. La groapa de gunis a istoriei va este locul. Cu cit mai curind, cu atit mai bine.

      Like

  2. Recidivez!

    imi cer scuze ca ma aflu in treaba, vorba vine…

    nu vrei sa schimbi titlul pamfletului? de exemplu, in vreme ce tzara nu arde (ci i se face ca drapelului), baba nu se piaptana, ci merge la pushkarie!
    tocmai am aflat ca o batrinica a fost condamnata la 7 luni de inchisoare pentru ca a indepartat 3 TREI tzarushi de pe oarecare ogor, ma rog, bucata de pamint. probabil ca era proprietara cindva sau e vecina cu terenul in cauza si s-a facut cine stie ce, ka la noi la nima, shtitzi si dvs. sau pur si simplu nu a vazut bine si a gresit. a mutat din greseala tzarushii!

    si ‘baba’ (numele ei este codificat pentru ca nu pot sa ii dau in vileag adevaratul nume) a fost judecata si a facut deja o luna de inchisoare. iata inca o interloapa dupa gratii. ‘baba’ ameninta ordinea de drept, justitia si raportul leu/euro. ca urmare si perfect normal e acolo unde ii sta bine, adika la MITITICA!
    SI BOMBA (VORBA AIA, CRED CA E SI TERORISTA, DACA ARE O BOMBA!) presedintele (parka…) i-a respins deja doua cereri de gratziere (una cica era incomplea, a doua mai stiu eu cum si a treia e pe rol – sa speram ka nu la sfintu’ ashteapta (hopa ca asta nu e de-al nostru, sau cine stie ca e foarte des pomenit!)!
    deci presedintele tuturor romanilor a judecat corect! si toti prelatii din a carei turma face parte la fel. si toti avocatii cu salarii de invidiat! apropos, ati auzit de expresia a ridicat careva vocea sa o apere? nu! pai daca nu avea bani, paduri, conturi, teren, faima, si nu era vreo paparuda cu porecla sexi!
    ce sa faca sistemul? sistemul tre sa functzioneze!
    si iaka, ‘babei’ nu i s-a aprobat nici intreruperea pedepsei. ca doar n-o avea glaukom! ca doar o putea suporta regimul de detentie!
    dar cine stie, poate vreo banda sau o asociatie interlopa se va gasi sa o elibereze, doar-doar sa isi pateze onoarea de interlopi lasind-o pe baba acolo. ca de, daca face parte din tagma, totusi tre facut ceva…

    Like

    1. Ai dreptate, dar tot n-am sa schimb titlul 🙂 Iaca nu vreau si gata.
      Iar cit ptiveste pe baba ta interlopa, asa-i trebuie. Sa se invete sa nu mai fure asa de putin. Sau, mai bine, sa invete sa traga pe nas, sau direct in vena, ca Tiriac junior, bata-l vina, caci vezi, in loc de puscarie, lui i se dau certificate de buna purtare.
      Traiasca si infloreasca corupta tagma judecatoreasca neocomunista din Romania!
      Vorba mafiotilor romani, parlamentari sau nu: Cu juristii nostri-n frunte, vom avea victorii multe!

      Like

  3. Danut,
    daka tot s-a legalizat marijuana in california, propun si eu sa se legalizeze la noi:
    1. furtul
    2. mita.
    3. minciuna
    4. taxa de protectie
    5. crima ne si foarte organizata
    rog sa se auto-sesizeze: parketul, senatul, parlamentul, dia, ddps, diicot, dna, protectia consumatorilor, cna, cnsas, sanepidul, garda de mediu, aia financiara, guvernul, procuratura, politia, telefoanele, regia de apa, rar-ul, jandarmeria, apararea civila, armata si politia de frontiera (sper ka n-am uita afara pe cineva…), ah, presedintia si paznicii comunali!
    si in rest, SSA TRAITZI BINE!

    Like

    1. Absolut de acord.
      N-ai vazut ca acum coteva luni medicii au avut nesintirea de a cere legalizarea mitei?
      De ce oare nu au curajul de a confunta gasca aflata la putere aflati la putere pentru a primi salarii decente, in acord cu demnitatea muncii lor? Stiu bine de ce.
      1. mai intii pentru ca sunt lasi
      2. pentru ca pentru venituri la vedere trebuie sa plateasca taxe, dar pentru spaga, nu (la fel ca si popii, care prefera sa traiasca din ce le da omul, fortat de faptul ca altfel nu le ingroapa mortul, in loc sa ceara si ei salarii decente, date de biserica – da, dar atunci trebuie sa munceasca ca sa merite banii, nu sa bea pina cad sub masa la praznice si sa unble dupa femeile enoriasilor).
      Sa fim iubiti. De cei carora le pasa, caci nici politicienii, nici medicii si nici popii nu par sa fire dintre acestia. Ei se iubesc doar pe ei insisi. Ah am uitat, si banii nostri.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s