Cum sa pierzi un prieten… din pricini sioniste

Cu câţiva ani în urmă treceam printr-o criză relaţională serioasă cu o prietenă. Aceasta a dus, în cele din urmă, la o oarecare distanţare şi răni care nu s-au vindecat pe deplin nici acum, deşi, trebuie să recunosc, avem în prezent relaţii absolut normale, în ciuda diferenţelor filosofice foarte serioase care ne despart. În vremea aceea prietena mea îmi spunea că la vârsta noastră de obicei nu ne mai facem noi prieteni, ci, mai degrabă, îi pierdem pe unii dintre cei dinainte.

Nimic mai adevărat. Anii, cei câţiva care au trecut de atunci, i-au dat absolută dreptate, deşi mi-ar fi plăcut să-i pot spune că nu e aşa. Nu pentru a avea eu dreptate, ci pentru că este foarte trist că este aşa. Viaţa însă este complicată şi istoriile noastre sfârşesc arareori cu happy end-uri holywoodiene. O întâmplare de zilele trecute mi-a reamintit în mod dureros acest lucru.

Am avut cândva un prieten. Poate cel mai apropiat pe care l-am avut vreodată – cine ştie, poate că prea apropiat. Cel puţin aşa sugera un alt fost amic. Prietenul meu, cel despre care este vorba în această povestire, era în egală măsură un anxios şi un perfecţionist. El solicita o asemenea apropiere – intelectuală şi emoţională – în relaţie, încât aceasta începea să facă concurenţă relaţiei cu soţia. De aceea, în mod instinctiv, am preferat să fac pasul înapoi şi chiar, pentru a mă proteja, am îndrăznit să afirm public anumite diferenţe de opinii dintre noi. Acesta a fost însă începutul sfârşitului.

Paul Negruţ, cu flerul lui de psiholog (care, e drept, mai dă greş uneori; nu însă şi în acest caz) îmi spunea, cu ani în urmă, că asemenea relaţii, care nu lasă un spaţiu de dialog, ci duc la colapsarea universurilor personale unul în celălalt, sunt patologice şi duc, în cele din urmă, fie la homosexualitate, fie la ură. În cazul nostru, slavă Domnului, n-am ajuns în prima patologie, ci ne-am apropiat mai degrabă de a doua, ceea ce a şi dus în cele din urmă la ruperea relaţiei. Am încercat apoi ani de zile, după ce a trecut „jarul”, o readucere a relaţiei în parametri normali. Astfel, am petrecut odată o săptămână întreagă în casa lui, din oraşul X, şi am discutat despre trecut – credeam eu – ca doi oameni maturi. Am avut impresia – ce naivitate! – că de atunci lucrurile au intrat oarecum în normal. Deşi din când în când primeam de la prieteni comuni semne că s-ar putea să mă înşel, nu puteam crede asta. Dacă era aşa, de ce oare mi-ar fi cerut el să predic la înmormântarea tatălui său?

Zilele acestea însă am primit un email de la el, care m-a făcut să înţeleg că prietenii mei aveau, din păcate, dreptate. Era vorba de un simplu forward, fără comentarii, al unui mesaj trimis anterior fratelui său. Acesta era, la rândul lui, un forward al unei reviste online numită Lumina ultimelor zile, publicată de pastorul britanic Tony Pearce. Acel email era prefaţat de o explicaţie simplă, adresată fratelui prietenului meu: „te rog citeşte-l. vei înţelege de ce am decis să rup orice relaţie cu Dănuţ, care-i blama pe evrei în favoarea palestinienilor”.

În acea revistă, trimisă prietenului meu cu referinţe entuziaste de un alt prieten (Cristi Ţepeş! care, culmea, nu este sionist), autorul scria într-un dintre articole următoarele:

„În 2007 patru învăţaţi creştini de la Universitatea Yale au scris un răspuns pozitiv şi 300 lideri cunoscuţi au semnat documentul (printre care Rick Warren şi teologul român Dănuţ Mănăstireanu). http://www.islam-west.com/2007/11/christian-scholars-and-leaders-ask.html. Au semnat pe baza înţelegerii faptului că pentru musulmani şi creştini cele mai importante aspecte comune ale celor două credinţe sunt dragostea de Dumnezeu şi iubirea aproapelui, şi în loc de a se război între ele, ar trebui să îşi facă bine una alteia”.

Drept să vă spun, nu înţeleg exact de ce a fost menţionat numele meu alături de cel al lui Warren (aceasta, desigur, mă onorează, chiar dacă nu în ochii prietenului meu, dar, totuşi, trebuie să păstrăm proporţiile). Eu nu sunt nicidecum un „lider cunoscut”. Oricum, trecând peste asta, iată motivul pentru care, îl anunţa prietenul meu pe fratele său, „a decis să rupă orice relaţie” cu mine. Dar n-a găsit de cuviinţă să mă informeze şi pe mine; decât indirect, şi oarecum ofensator, aş putea spune – deşi sper că nu intenţionat, prin intermediul acestui forward.

Poate vă întrebaţi de ce oare am scris acest text. Vreau să vă asigur că nu pentru a-l blama pe prietenul meu. De aceea nici nu-i dau numele. Cine ştie, dacă gândeam ca el, poate că şi eu aş fi făcut la fel.

Textul de faţă este mai degrabă o formă de autoexorcism. Şi o avertizare pentru cei mai tineri. Cele mai frumoase şi cele mai apropiate prietenii pot sfârşi prost dacă nu veghem. Uneori, din păcate, sfârşesc prost şi când veghem, căci, vorba englezului, it takes two for a dance. Crizele serioase in relaţii pot sfârşi în rupturi, aşa cum se întâmplă şi în familie.

Se poate ca unele dintre crizele prin care generaţia mea a trecut, şi trece mai departe, să se datoreze patologiilor tipice comunismului şi postcomunismului. Suntem, în mod evident, o generaţie tarată. Iar părinţii noştri stau şi mai rău la acest capitol. Nu trebuie totuşi să dăm exclusiv vina pe dracu’, deşi, în mod clar, nu e nici el străin de toate astea. Uneori se minunează însă şi el de „performanţele” de care suntem noi, creştinii, în stare.

Scriu, deci, pentru cei mai tineri şi îi invit, pe cât le este cu putinţă, să înveţe din crizele noastre. Şi, cine ştie, poate măcar peste vreo douăzeci de ani vom putea intra în normalitate. Până atunci însă, mă tem că va trebui să ne îngropaţi pe noi – gunoi la rădăcin a normalităţii.

Advertisements

12 thoughts on “Cum sa pierzi un prieten… din pricini sioniste

  1. Trista si-adevarata lectie de viatsa. Prieteniile odatarupte nu se refac sau se refac greu, chiar si-ntre crestini. Am fost intr-un business cu prieteni. A fost greu. AM ramas prieteni, dar n-as recomanda. Am drept pastor un prieten. Relatiile noastre au avut momente proaste… Am ramas prieteni. Am decis sa nu abordez public intselegeri teologice ce ne despart. Am facut-o pt ca el e pastor si nu eu. Desi ma enerveaza nu zic nimic atunci cind el continua sa-si sustina tezele, evident, gresite. Am decis sa-mi reiau relatiile cu un alt prieten fara sa mai discutam teologie ce ne deosebeste.. Poti sa-ti refaci prietenia, daca vrei. De unul singur. Daca el nu renuntsa, renuntsi tu. Nu va dau lectii, DM, puteti sa va recistigati prietenul devenind sionist. Faceti astfel un dublu bine! SUcces!

    Like

    • Eu nu am probleme cu sionismul lui. Am destui prieteni sionisti cu care am relatii excelente. Daniel Branzai este doar unul dintre ei.
      Problema cu amicul meu nu e sionismul. ASta e doar scuza. Repet, it takes two for a dance. In ce ma privste, sunt deschis ocicind, asa cum am fost si pina acum.

      Like

  2. It might take two… Cu al doilea n-as fi reluat prietenia daca nu faceam eu si pasul meu si pe-al lui. Iaca-s si eu o data bun. Serios vorbind, probabil c-am tsinut eu mai mult decit el la preitenia noastra. Deci uneori e destul unul.. In final am avut de cistigat cel putsin eu, daca nu si el. .. Nu va judec relatsia pt ca nu-l cunosc pe X si daca-si cauta o scuza e complicat. Am remarcat in multe cazuri asemanatoare ca e mult orgoliu in joc…Am prieteni crestini extrem de egoisti, desi pare o contradictie in termeni, se mai intimpla…Iar cei mai “simpatici” prieteni sunt fundamentalistii. Cu ei relatia este un adevarat dans.

    Like

  3. Perfect adevarate ideile cu : concurenta dintre prieteni si nevasta (cu exceptia familiilor prietene), sufocarea provocata de prieteni posesivi.
    Ai facut ce trebuia facand public opiniile diferite de ale lui.
    Concluzia mea e ca respectivul te-a folosit doar ca pe oglinda . Cand nu si-a mai vazut confirmata frumusetea ideilor in ea a decis ca nu-i mai foloseste. Lipsa!

    Like

    • Nu ştiu dacă ai dreptate. Prietenul este un om de o mare sinceritate şi autenticitate. Numai că s-a lăsat prea uşor sedus de ideile extremiste şi de scenarita care bântuie în spaţiul fundamentalist american. Mare păcat, pentru că avea stofă de profet.

      Like

  4. Asa cum spuneam, fiecare cu micile (sau marile) sale erezii 😦
    Bine însă că putem păstra relaţii cordiale şi un dialog deschis, în ciuda lor.
    Acest lucru merită preţuit, căci, aşa cum se vede mai sus, nu se găseşte pe toate drumurile.

    Like

  5. Prieteni putem ramine, mai ales ca de multe ori ne certam pe lucruri care nu ne apartin nua ci lui Dumnezeu (Judecata de ex.). Imi place cum il descrieti pe prietenul dvs. pt ca este o problema: n-avem dreptul sa batjocorim pe cei ce se straduiesc sincer sa intseleaga Scriptura si vor sa-si traiasca convingerile. Si daca gresesc? Si atunci, pt ca si noi gresim de multe ori. Exista un lucru bun la fundamentalistii ev. Americani (FEM): iau lucrurile in serios. La urma urmei, nu potsi vorbi despre lucrurile lui Dumnezeu ca despre un meci Dinamo-Steaua (ba unii crestini pun mai mult patos emotsional acolo).. Din pacate FEM iau in serios si lucruri discutabile sau minore si de-aici o-ntreaga problema chiar si-ntre prieteni.

    Like

  6. Reblogged this on Persona and commented:

    Alin Cristea mi-a adus aminte de aceasta postare de acum opt ani. Recitind-o, si corectind citeva erori de tastare ici si colo, am retrait, oare a cita oara, durerea acelei rupturi, care nu s-a refacut nici acum.

    Like

  7. Păcat.
    Prieteniile, cred eu, nu ar trebui să presupună un consens asupra tuturor temelor, tuturor perspectivelor celor doi. Cele în care nu suntem de acord nu necesită neapărat dezbatere, reamintire, demonstrare etc. Vorbesc relativ la ambii parteneri de dialog. Dacă există un anumit respect reciproc pentru ideile celuilalt, unele subiecte pot fi lăsate pur și simplu în pace, fără să fie aduse în discuție sau – dacă se tace asupra lor – să nu fie nici prețuite mai mult decât prietenia însăși. Asta mi se pare că s-a întâmplat aici.

    Pare să fie mai degrabă o asociere pe bază de idei asemenea (care se desface când ideile nu mai sunt asemenea), nu o legătură sufletească. Pentru mine, de exemplu, e importantă o conexiune la nivel de suflet, părerile personale despre alte subiecte sunt planul doi, prima dată ar trebui să-l intereseze binele meu și să-mi interpreteze opțiunile și preferințele în funcție de ceea ce sunt eu deja, abia apoi dacă părerile mele sunt identice cu ale lui. Destul de dificil de înțeles având în vedere sufocarea. Deși sufocarea nu e semn de afecțiune pentru celălalt, ci poate mai degrabă afecțiune pentru propria persoană (să fiu ascultat, să fiu aprobat, să fiu..).

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s