CAPITALISM TRADIŢIONAL
Ai două vaci. Vinzi una şi cumperi un taur. Cireada se înmulţeşte, iar economia prosperă. Le vinzi şi ieşi la pensie cu cîştigul.
COMPANIE AMERICANĂ
Ai două vaci. Vinzi una şi o forţezi pe cealaltă să producă lapte cît patru. Eşti surprins cînd vaca moare.
COMPANIE FRANCEZĂ
Ai două vaci. Faci grevă pentru că doreşti să ai trei vaci.
COMPANIE JAPONEZĂ
Ai două vaci. Le reproiectezi astfel încît să fie de zece ori mai mici decît o vacă obişnuită şi să producă de douăzeci de ori mai mult lapte. Apoi creezi imagini animate inteligente ale vacii, numite Cowkemon şi le promovezi la scară globală.
COMPANIE GERMANĂ
Ai două vaci. Le reproiectezi astfel încît să trăiască 100 de ani, să mănînce o dată pe lună şi să se mulgă singure.
COMPANIE BRITANICĂ
Ai două vaci. Amîndouă sînt nebune.
COMPANIE ITALIANĂ
Ai două vaci, dar nu ştii unde sînt. Pleci şi tu în pauză de prînz.
COMPANIE RUSEASCĂ
Ai două vaci. Le numeri şi îţi ies 5 vaci. Le mai numeri o dată şi-ţi ies 42. Le numeri din nou şi-ţi ies 12. Te opreşti din numărat şi mai deschizi o sticlă de vodcă.
COMPANIE ELVEŢIANĂ
Ai 5000 de vaci, dintre care nici una nu-ţi aparţine. Le facturezi celorlalţi cheltuieli de depozitare.
COMPANIE INDIANĂ
Ai două vaci. Te închini la ele.
COMPANIE CHINEZĂ
Ai două vaci. Ai 300 de oameni care le mulg. Declari şomaj zero, productivitate bovină înaltă şi arestezi reporterul care a publicat cifrele.
COMPANIE ROMÂNEASCĂ
Ai 6 vaci, costuri cît pentru 10, mulgi doar 3, alergi bezmetic printre ele, mai aduci personal pentru alte 5, intri în faliment şi dai vina pe bou.
Mai ales in capitalismul de circ de la noi 😦
LikeLike
Un pic de umor nu strica ! 😉
LikeLike
Miine urmeaza si o versiune in engleza, cu oarecari variatiuni.
LikeLike
Mi-au placut! multumesc! 😀 😀 😀
LikeLike