3. Noi trebuie să ne regândim locul în viața publică
Noi trebuie să găsim o nouă înțelegere a locului nostru în viața publică. Astfel, afirmăm că a fi evanghelic și a purta numele lui Cristos înseamnă a căuta să fii credincios libertății, dreptății, păcii și bunăstării, lucruri care sunt esența împărăției lui Dumnezeu, a aduce aceste daruri în slujba tuturor în viața publică și a conlucra cu toți cei care împărtășesc aceste idealuri și preocupări pentru binele comun. Fiind cetățeni ai Cetății lui Dumnezeu, noi suntem rezidenți străini în Cetatea Pământească. Fiind chemați de Isus spre a fi „în” lume, dar „nu din” lume, noi suntem angajați pe deplin în afacerile publice, dar nu ne identificăm pe deplin cu vreun partid politic, ideologie partizană, sistem economic, clasă socială, clan ori identitate națională.
Întrucât fundamentalismul a refuzat orice legătură cu lumea și a fost de la început fără angajare în politică, nume precum John Jay, John Witherspoon, John Woolman și Frances Willard în America, sau William Wilberforce și Lord Shaftesbury în Anglia, ne reamintesc de o tradiție diferită. Evanghelicii au avut o contribuție strălucită în politică în general, într-o serie de mari reforme morale și sociale din istorie, cum ar fi abolirea sclaviei, dreptul de vot al femeilor și chiar cu privire la o serie de noțiuni de însemnătate crucială care se discută astăzi în politică. Aşa este, de exemplu, contribuția evanghelică de o însemnătate vitală, deşi prea puţin cunoscută, la crearea asociaţiilor voluntare și, prin aceasta, la înțelegerea unor noțiuni cheie, cum ar fi cele de societate civilă și de capital social.
Comunitatea evanghelică – nici privatizată, nici politizată
Astăzi însă, noi evanghelicii dorim să ne desprindem de anumite poziții din viața publică, ce sunt confundate în mare măsură cu evanghelismul.
Mai întâi, noi evanghelicii respingem două erori egale și opuse, în care au căzut recent mulți creștini. Una din erori a fost restrângerea credinței numai la viața privată, interpretând și aplicând credința numai pe tărâm personal și spiritual. Un astfel de dualism, a despărțit în mod eronat spiritualul de secular și a determinat pierderea integrității credinței, aceasta devenind „angajată în plan privat și irelevantă sub raport public” și astfel o altă „spiritualitate de salon”.
Cealaltă eroare făcută atât de dreapta religioasă, cât și de stânga religioasă în ultimile decenii, este politizarea credinței, atunci când acestea au folosit credința pentru a formula punctele lor politice esențiale, care și-au pierdut astfel legătura cu adevărul biblic. Prin aceasta însă, credința își pierde independența, biserica se transformă într-un soi de „guvern aflat în rugăciune”, creștinii devin nişte simpli „idioți utili” pentru un partid politic sau altul, iar credința creștină devine o formă de ideologie pură. În acest fel, învățăturile creștine sunt folosite ca arme de luptă pentru promovarea unor interese politice.
Creștinii de ambele părți ale spectrului politic, stânga ca și dreapta, au făcut greșeala de a politiza credința; și dacă răspunsul la slăbirea dreptei religioase ar fi revigorarea stângii religioase, aceasta n-ar aduce nicidecum îmbunătăţirea lucrurilor. Oricare dintre acestea ar fi la putere, politizarea credinței este o nebunie și un dezastru pentru biserică, în primul rând și mai ales din rațiuni care țin de credința creștină, mai mult decât din rațiuni constituționale.
Fiind chemați să ne supunem unei autorități mai înalte decât aceea a unui partid, a unei ideologii sau a unei naționalităţi, noi evanghelicii considerăm că este de datoria noastră să ne angajăm în politică, dar că, în egală măsură, avem datoria de a nu ne lăsa niciodată acaparaţi complet de vreun partid, de vreo ideologie partizană, de vreun sistem economic sau de o anumită naționalitate. Pe cântarul nostru, puterea spirituală, morală și socială este la fel de importantă ca puterea politică; binele cântărește mai mult decât ceea ce este popular; dreptatea, ca principiu, este mai presus de interesele partidului; adevărul contează mai mult decât jocul în echipă; iar conștiința contează mai mult decât puterea și supraviețuirea.
Politizarea credinței nu este niciodată un semn de putere, ci unul de slăbiciune. Aşa cum spune un proverb înțelept, „primul lucru care se poate spune despre politică este că politica nu este nicidecum primul lucru ca importanţă.”
Sufletul evanghelicului nu este de vânzare. El a fost cumpărat deja cu un preț infinit de mare.
Un spaţiu public civil, mai degrabă decât unul sacru sau unul gol
În al doilea rând, noi evanghelicii respingem cele două extreme care definesc în prezent războaiele culturale în Statele Unite. În aceste războaie culturale sunt în joc probleme importante și profunde, de care depinde viitorul Statelor Unite și al civilizației occidentale. Dar problemele apar mai degrabă din modul în care se desfăşoară aceste dispute.
În particular, ceea ce noi evanghelicii deplângem în confruntările culturale de la noi, nu este numai prăbuşirea totală a unei viziuni generale cu privire la binele comun, ci și conflictul nesfârșit legat de locul potrivit al credinței în viața publică, și, deci, de libertatea noastră de a intra și de a ne angaja în viața publică din perspectiva credinței. În prezent domneşte o mare confuzie asupra principiilor care ghidează modul în care oameni de diferite credințe pot intra în piața publică și pot interacționa unii cu alții în mod viguros, dar civilizat. Rezultatul este lărgirea frontului războaielor culturale dea lungul și dea latul Americii şi transformarea acestora ăntr-un soi de „război sfânt”, precum și proliferarea periculoasă a conflictelor, a urii și a proceselor civile.
În primul rând, ne delimităm de cei care sunt partizani ai teoriei spaţiului public sacru, de cei care, din motive religioase, istorice sau culturale, vor să continue a oferi un loc preferențial unei anumite religii în viața publică; de cele mai multe ori este vorba de credința creștină, dar are putea fi vorba la fel de bine de orice altă credință. Într-o societate atât de diversă din punct de vedere religios cum este America astăzi, nici o credință nu poate fi normativă pentru întreaga societate. Este totuși necesar să existe un loc pentru exprimarea liberă a credinței în spaţiul public.
Dorim să facem cunoscut faptul că suntem angajați fără echivoc în asigurarea libertății pentru oamenii de toate credințele, inclusiv a dreptului de a se converti la și de la creștinism. Ne opunem cu fermitate impunerii teocrației în societate noastră pluralistă. Suntem de asemenea îngrijorați de atacurile corectitudii politice împotriva evanghelizării, din pricina incompatibilităţii acestora cu principiile liberalismului politic. Nu avem nicidecum dorința de a obliga pe cineva sau de a impune cuiva anumite credințe sau comportamente, pe care ei înşişi nu le-au adoptat în mod liber, şi pe care noi nu le demonstrăm a fi prezente în viețile noastre, mai presus de toate prin iubire.
În al doilea rând, ne delimităm de partizanii teoriei spaţiului public gol, de cei care vor să facă din orice expresie religioasă o chestiune absolut privată și să facă din spaţiul public unul absolut secular. Fiind promovată adesea de o coaliție informală a seculariștilor, a liberalilor și a susținătorilor separării stricte dintre biserică și stat, această poziție este chiar mai puțin justă, şi mai ineficientă decât cea dinainte, pentru că ea exclude din viaţa publică marea majoritate a cetățenilor, care sunt încă profund religioși. Nimic nu este mai intolerant decât să-i inviți pe oameni la implicare în sfera publică, dar apoi să insiști ca ei să lase deoparte credința care îi face a fi ceea ce sunt și care modelează concepția lor despre lume și viață.
În contrast cu aceste extreme, noi susținem teoria spaţiului public civile – o viziune a vieții publice în care cetățeni de toate credințele sunt liberi să intre și să se angajeze pe baza credinței lor, dar în limitele cadrului a ceea ce este considerat de asemenea a fi drept și liber pentru alte credințe. În acest fel, orice drept care îl afirmăm pentru noi, este automat un drept pe care îl apărăm pentru alții. Un anumit drept acordat creștinilor este în egală măsură un drept pentru evrei, pentru seculariști, pentru mormoni, pentru musulmani, pentru scientologi, ca şi pentru toți credincioșii, de orice credință ar fi aceştia.
Calea lui Isus, nu a lui Constantin
Există alte două preocupări pe care vrem să le supunem atenției concetățenilor noștri. Pe de o parte, suntem alarmaţi în special de faptul că generația războiului cultural, înarmată cu reacții ușor de înțeles la adresa extremismul religios din întreaga lume, creează printre destui oameni educați un puternic curent de opinie împotriva oricărei manifestări religioase în viața publică. Dacă acest curent se va întări și va deveni un echivalent american al animozității Europei împotriva prezenţei religiei în viața publică, rezultatul va fi dezastruos pentru republica americană, și va duce la o restrângere severă a libertății pentru toți oamenii, de orice credință ar fi aceştia.
De aceea, avertizăm cu privire la intoleranța izbitoare a noilor atei, și îi chemăm pe toți cetățenii de bună credință și pe credincioșii de toate credințele și pe cei fără o credinţă anume, să ni se alăture pentru a construi un puternic spaţiu public civil, în interesul tuturor.
Pe de altă parte, suntem alarmaţi de faptul că în contextul avansului globalizării și al formării unui spaţiu public global, nu reuşim să găsim o viziune comună asupra modului în care putem trăi în libertate, dreptate și pace cu diferențele profunde dintre noi, la nivel global. Aşa cum demonstrează recentele proteste și revolte ale musulmanilor produse în urma insultelor percepute de ei la adresa credinței lor, era internetului a creat o lume în care oricine poate să audă ceea ce spunem, chiar dacă noi nu vorbim în mod intenționat pentru a fi auziţi de ceilalţi. Provocările legate de capacitatea noastră de a trăi cu diferențele profunde dintre noi sunt intensificate în era tehnologiilor globale, cum ar fi aceea a internetului.
Pe măsură ce spaţiul public global se dezvoltă, distingem două erori egale și opuse pe care trebuie să le evităm: pe de o parte, constrângerea secularismului, exemplificată cândva de comunism și în prezent de mai blândul, dar strictul secularism de tip francez și, pe de altă parte, extremismul religios, exemplificat de violenţa islamistă.
În același timp, respingem două poziții principale în care mulți se încadrează acum. Pe de o parte, în contestăm pe cei care consideră calea lor ca fiind singura cale, cea pe care trebuie s-o urmeze oricine și pentru care sunt gata să-i constrângă pe alții. Oricare ar fi credința sau ideologia pusă în discuție – comunism, islam, ori chiar democrație – aceasta pozitie conduce în mod inevitabil la conflict.
Fără nicio îndoială, mulți oameni îi vor pune pe toți creștinii în această categorie, din pricina împăratului Constantin și a persecuției susținută de stat pe care el a inaugurat-o, şi care a dus la o alianță periculoasă între biserică și stat, continuată până astăzi în Europa.
Noi nu susţinem în mod necritic un voluntarism fără control sau individualismul care este în floare acum, ci mai degrabă deplângem în mod serios alianța periculoasă dintre biserică și stat și persecuția care a rezultat din aceasta. Noi, evanghelicii ne revendicăm moștenirea nu de la Constantin, ci de la Isus din Nazaret, a cărui poziție este foarte diferită de a celui dintâi. Deşi unii dintre noi sunt pacifiști, iar alții sunt adepţii teoriei războiului drept, cu toții credem că Vestea Bună a lui Isus privitoare la realizarea dreptăţii pentru întreaga lume, a fost răspândită nu de o putere cuceritoare, prin intermediul săbiei, ci prin suferința slujitorului care s-a desbrăcat de putere și care a fost pregătit să moară pentru realizarea scopului pe care şi l-a propus. La fel ca și alți credincioși, noi nu privim atacurile și insultele împotriva credinței noastre ca fiind „ofense” ori „blasfemii” de care ar trebui să fim apărați prin lege, ci mai degrabă ca făcând parte din preţul uceniciei pe care trebuie să-l plătim fără să ne plângem sau să jucăm rolul de victimă.
Pe de altă parte, respingem poziția celor care cred că valorile sunt chestiuni relative pentru diferite culturi, și care, din această cauză, refuză să permită ca cineva să judece alte fiinşe umane, sau alte culturi. La prima vedere această poziție pare a fi una tolerantă, dar până la urmă se dovedeşte că ea conduce în mod inevitabil la răul automulțumirii; căci într-o lume în care există manifestări ale răului precum genocidul, sclavia, oprimarea femeii și atacul asupra copiilor nenăscuți, există drepturi care cer să fie apărate, fărădelegi cărora trebuie să ne împotrivim și în care amestecul în treburile altora este legitimă, în cazul în care există o justificare morală.
Avertizăm de asemenea împotriva pericolului celor două niveluri din arena publică globală, nivelul de sus fiind rezervat liberalilor seculari cosmopoliţi, cel de jos revenindu-le credincioșilor locali. Asemenea aranjamente sociale vădesc superbie şi condus la restricții serioase ale libertății religioase și ale justiției, fiind nedemne de liberalismul politic autentic.
Încă o dată, opţiunea noastră este pentru un spaţiu public civil, și pentru un respect real pentru drepturile tuturor, chiar și ale celor cu care noi nu suntem de acord. Spre deosebire de liderii religioși medievali și de anumiţi atei contemporani, care cred că „eroarea nu trebuie să aibă drepturi” noi respectăm dreptul altora de a fi greşiţi. Dar, de asemenea insistăm asupra faptului că principiul „dreptului de a crede orice” nu presupune neapărat faptul că „orice ai crede este corect”. Mai degrabă, aceasta înseamnă că respectul pentru diferențele legate de conștiință poate însemna de asemenea respect pentru o dezbatere necesară asupra acestor diferențe.
Invitaţie adresată tuturor
Așa cum am declarat mai sus, noi, cei care semnăm această declarație, nu presupunem că vorbim în numele tuturor evanghelicilor. Vorbim numai în numele nostru și totuși nu doar pentru noi înșine. De aceea, îi invităm pe toți creștinii, pe concetățenii noștri și oe oamenit de diferite credințe din întreaga națiune și din întreaga lume, să acorde o atenție serioasă acestei declarații și să-i răspundă în mod adecvat.
Îi îndemnăm pe evanghelici să ia în considerare aceste afirmații și să ni se alăture pentru a clarifica confuzia profundă cu care este înconjurat evanghelismul, pentru ca împreună să putem fi mult mai credincioși Domnului nostru și modului de viață care l-a caracterizat.
Îi îndemnăm pe concetățenii noștri să evalueze consecințele distrugătoare ale războiului cultural actual, să lucreze împreună cu noi la sarcina urgentă a restabilirii libertății și respectului în viața publică și să ne asigurăm că libertatea va dăinui și pentru generațiile viitoare.
Îi îndemnăm pe cei de alte credințe din întreaga lume, să înțeleagă că noi respectăm dreptul lor de a crede ceea ce cred, așa cum le dictează conștiința, și îi invităm să urmeze regula de aur și să acorde aceleași drepturi pe care le au şi ei și să arate acelaşi respect, atât faţă de noi, cât și față de cei care aderă la alte credințe, pentru ca astfel să aducem împreună libertatea religioasă la nivel practic și să facem mai rară persecuția religioasă, pentru ca diversitatea umanității să fie complementară, mai degrabă decât în contradicție cu bunăstarea umanității.
Îi îndemnăm pe cei care furnizează informaţii sau analizează chestiunile publice, respectiv pe oamenii de știință, pe jurnaliști și pe cei aflaţi în funcții publice, să abandoneze stereotipurile și să adopte definiții și categorii în baza cărora descrierea noastră și a altor credincioși să fie făcută în termeni corecți și cinstiţi, utilizând un mod de exprimare care ar vrea sa le fie aplicat lor înșile.
Îi îndemnăm pe cei aflaţi la putere și în poziții de autoritate să aprecieze faptul că noi urmărim bunăstarea comunității, a orașelor și a țărilor în care trăim, dar că supunerea noastră este întotdeauna față de o autoritate mai înaltă și față de standarde care sunt superioare oricăror alte standarde. Acesta a fost secretul contribuției creștinismului la dezvoltarea civilizației, precum și al pasiunii lui pentru reforme.
Îi îndemnăm pe cei care împărtășesc dedicarea noastră față de săraci, față de cei aflaţi în suferință și față de cei oprimați, să ni se alăture în efortul de a aduce îngrijire, pace, dreptate și libertate milioanelor de ființe umane care sunt acum ignorate, oprimate, înrobite sau tratate cu desconsiderare și ființelor umane care sunt afectate în mod serios de ordinea mondială instituită în prezent.
Îi îndemnăm pe cei care caută semnificația vieții și un cămin spiritual în mijlocul haosului creat de filosofiile contemporane, de falimentul și de alienarea societății moderne, să ia în considerare evanghelia pe care noi am găsit-o a fi vestea cea bună este de fapt cea mai bună veste din toate cele care au fost rostite vreodată, fiind disponibilă tuturor celor care vor să vină și să descopere ceea ce nouă ne aduce acum bucurie și suntem gata să împărtășim cu alţii.
În final, declărăm solemn că într-o lume a minciunii, a ipocriziei și a şmecheriei, în care adevărul este în general respins și cuvintele suferă de o inflație severă, noi facem această declarație în cuvinte care au fost alese și cântărite cu foarte mare atenţie; cuvinte cu ajutorul cărora ne angajăm acum înaintea lui Dumnezeu,. Fiind oameni ai Veștii Bune, noi dorim nu doar să proclamăm Vestea Bună, ci și s-o întrupăm și să fim astfel noi înşine o veste bună pentru lumea și generația noastră.
Aceasta este poziția noastră: fără să ne fie rușine și întăriți ferm în credința noastră, lansăm acest apel oamenilor de toate credințele, în dragoste, speranță și umilință. Cu ajutorul lui Dumnezeu, noi stăm gata ca alături de voi să înfruntăm provocările vremurilor noastre și să lucrăm împreună pentru o mai mare înflorire a umanității.
Persona 