Brandul Isus Cristos?

Amatorii de cafea vor recunoaşte faptul că sigla ingenioasă de deasupra (aflată pe coperta ultimului număr al revistei Christianity Today) nu este altceva decât o variaţie pe tema semnului distinctiv al lanţului american de cafenele Starbucks. Ea sugerează faptul că Isus în particular, şi creştinismul în general au devenit încetul cu încetul, în lumea contemporană, un brand şi o marfă promovate cu toate mijloacele economiei de piaţă.

În anul 1991, pe când eram redactor-şef al Editurii Logos din Cluj , am călătorit în Marea Britanie, pentru a participa la Christian Booksellers Convention, un eveniment care adună laolaltă anual sute de edituri şi zeci de mii de cărţi şi alte produse cu caracter religios. Vă mărturisesc faptul că am fost totalmente copleşit de inflaţia de literatură creştină de acolo. Din păcate, după opinia mea, mare parte a acestor cărţi era absolut inutilă. Lumea n-ar fi pierdut nimic dacă multe dintre ele n-ar fi fost publicate. Aceasta m-a făcut ca într-un interviu luat într-una dintre sesiunile plenare ale convenţiei, întrebat fiind ce impresie mi-a făcut evenimentul, să răspund foarte abrupt: „Too many books“.

Sunt o mulţime de autori care nu au în ei decât o carte sau două. Dacă însă se întâmplă ca acestea să fie titluri de succes, editurile îi vor presa pe autori – nu din interes pentru folosul nostru spiritual, ci în mod preponderent pentru profitul lor financiar – să scrie alte şi alte cărţi, câtă vreme există o piaţă pentru ele, indiferent dacă autorul mai are ceva important de spus sau doar îşi reorganizează ideile şi să ni le livrează ca pe o hrană expirată, încălzită la cuptorul cu microunde.

Cine nu cunoaşte astăzi iniţialele WWJD (What Would Jesus Do), care au adus un profit uriaş companiei care a promovat acest slogan extrem de îndoielnic din punct de vedere teologic. Este adevărat că acum, aşa cum puteţi vedea pe site-ul lor, slavă Domnului, afacerea este în declin, şi totul se vinde cu reducere. Dar, nu vă îngrijoraţi, imaginează ei curând o altă găselniţă cu care să prostească mulţimea naivă.

De asemenea, Bruce Wilkinson (un om pe care l-am socotit o vreme un om foarte serios, dar asupra căruia, date fiind cele de mai jos, am acum serioase îndoieli) promova cu numai câţiva ani în urmă faimoasa lui cărţulie intitulată The Prayer of Jabez. Dincolo de hermeneutica absolut aberantă care stă la baza cărţii (ce prelua o promisiune obscură din Vechiul Testament şi o extindea, în mod totalmente inadecvat, la vremea Noului Legământ) acest brand l-a îmbogăţit peste noapte pe autorul cărţii. Din nefericire pentru el, aroganţa pe care o aduce bogăţia, l-a făcut pe Wilkinson să piardă cea mai mare parte a acestor bani într-o acţiune umanitară catastrofală în Africa. Dacă ar fi avut bunul simţ de a-i întreba pe specialişti, ar fi aflat că dezvoltarea este o ştiinţă şi că în asemenea acţiuni nu este suficient să ai intenţii bune; mai este nevoie de inteligenţă, dar şi de modestie.

Poate că cel mai strident exemplu de lipsă de scrupule financiare, de superficialitate teologică, dar mai ales de aroganţă, este cel al seriei Left Behind, scrisă de Tim LaHaye şi Jerry Jenkins. Dincolo de valoarea literară îndoielnică a acestor producţii şi de modul senzaţionalist în care este abordată o teorie escatologică minoră, recentă şi cvasi-eretică (cine citeşte, să înţeleagă), avem de-a face aici cu un adevărat imperiu mediatic. Cărţile au fost transformate în filme, la fel de proaste, şi fac deliciul casnicelor americane, care nu-şi fac probleme cu teologia dubioasă a cărţii – oricum n-au cum să-şi de seama de asta, căci, foarte probabil, aceeaşi cărcăleală ieftină li se serveşte şi duminica la biserică – şi compensează lipsa de semnificaţie a vieţilor lor cenuşii cu excitaţia kitsch livrată la preţuri modice de aceşti „autori de succes”.

Ultimul exemplu este legat de un om pe care altfel îl preţuiesc, mă refer la Rev. Rick Warren, dar care, ca şi cei dinainte, s-a dat pe mâna specialiştilor în marketing eclesial, care au transformat un text oarecum simplist şi absolut unilateral (mă refer la faimoasa lui carte Purpose Driven Church – citiţi AICI o critică a acestei cărţi şi a conceptului din spatele ei) într-un brand care i-a adus lui Warren milioane de dolari. Brandul a devenit atât de obsesiv şi de atotprezent încât m-a făcut să mă gândesc că în curând vom cumpăra şi hârtie igienică cu brandul Purpose Driven.

Din fericire, Warren este un om modest şi de bun simţ, iar bogăţia nu i-a luat minţile. El a rămas în aceeaşi casă în care trăieşte de mulţi ani şi conduce aceeaşi maşină veche. Ba mai mult, a restituit bisericii salariul primit pe parcursul întregii lui cariere de păstor acolo şi îşi foloseşte banii câştigaţi în acţiuni umanitare coordonate de specialişti veritabili şi în cooperare cu cele mai importante organizaţii umanitare din lume.

Aceste exemple dovedesc faptul că până şi cei mai decenţi şi maturi creştini riscă să cadă victime cântecului de sirenă al marketingului religios contemporan. Nu este o simplă coincidenţă faptul că aceste exemple vin în majoritatea lor din America. Slavă Domnului, creştinismul românesc nu este însă atât de mult dominat de instrumentele de manipulare ale pieţei libere, deşi „invazia” a început deja, şi mă tem că nu mai avem mult până când ne vom confrunta şi noi aici cu această patologie. Atunci când se va întâmpla acest lucru, să ne păzească Dumnezeu, căci victimele vor fi sumedenie. Ele însă îşi vor merita soarta. Ignoranţa şi prostia sunt păcate care se plătesc scump.