50 de ani de la revolutia din Cuba

cuba50

Astăzi 1 ianuarie 2009 se împlinesc 50 de ani de la începutul revoluţiei comuniste cubaneze.

Cu această ocazie, pentru a vă oferi o imagine necosmetizată asupra acestei ţări, vă aduc aici, mai aproape, laolaltă într-un singur post, cele cinci episoade ale interviului meu cu Voicu Bojan despre călătoria lui în Cuba, publicate anterior pe acest blog între aprilie şi iunie 2008. (Acestea, şi comentariile la ele, pot fi găsite la următoarele link-uri: episodul I, episodul II, episodul III, episodul IV, episodul V.)

* * *

Salsa de Cuba – interviu cu Voicu Bojan

Voicu Bojan

Încep să public aici astăzi un interviu cu Voicu Bojan, în legătură cu ultima lui călătorie, care a avut loc în Cuba. La sugestia lui, interviul (realizat prin email) nu porneşte de la o listă prestabilită de întrebări, ci dialogul este liber, ca o aventură care poate evolua în orice direcţie. Vă invităm să deveniţi şi voi martorii acestui periplu virtual. Pentru început, iată o hartă, ca să nu vă rătăciţi.

Danut Manastireanu – Draga Voicu, esti un calator neobosit. Nu chiar ca mine, dar vad ca incepi sa-mi faci concurenta. Cred ca-ti place sa calatoresti, altfel n-ai face-o. Ce anume te atrage pe tine ca sa bintui astfel prin lume?

Voicu Bojan – Cutreierarea pamintului de dragul cutreieratului, pare a fi, conform Scripturii, un atribut dracesc. Eu calatoresc nu dintr-o sete nesatioasa de a vedea locuri noi, nemaivazute, cit de dragul povestilor – cu ele ne nastem, cu ele ne leagana lumea, cu ele adormim, zice Eminescu. Ma intereseaza drumul in sine, imaginarul, ma intereseaza ce poveste semnificativa poti spune celor pe care nu i-au lasat parintii in excursie, ma intereseaza daca fotografia poate spune povestea intreaga a unui loc, a unei lumi. Si de obicei plec fara un plan precis, dar incercind in mod programatic sa evit capcanele turistice, hotelurile, plajele de top. Desi suna dur, pentru mine infernul trage putin a all-inclusive. In fata asa ziselor obiective turistice care nu trebui ratate cu nici un chip dezvolt de obicei o mutenie timpa, ma apuca un cascat enorm si evit sa-mi scot aparatul din tescherea. Sper sa scap cumva si sa nu vad niciodata Turnul Eifel pe viu. Ia zi iute, de cite ori l-ai vazut si cite poze ai in fata lui?

DM – Daca tot ai intrebat, iata ca-ti raspund: le-am numarat; sunt douasprezece. Si nu ma rusinez deloc, dar iti respect convingerile. Fiecare are dreptul la pasarelele lui. Am si eu un stol intreg, in alte spatii decit cele fotografice, in care, dupa cum se vede, sunt mai conformist. Dar sa revenim. In acest interviu te rog sa-mi povestesti cite ceva despre calatoria ta in Cuba. Spune-mi mai intii de ce ai ales de aceasta data tocmai tara lui Castro?

VB – Intr-o buna dimineata m-am trezit cu senzatia acuta ca totul e posibil. Ai patit asa ceva vreodata? M-am dus drept la mine in camera cu o cafea in mina, am luat harta lumii, am desfacut-o si am inceput sa ma uit pe ea. Dupa ceva vreme ma hotarisem sa plec o luna in Cuba, fara sa stiu prea clar cu cine, de ce si mai ales, fara sa am habar ce o sa fac acolo in afara de a haladui aiurea incercind sa pricep ceva din acea lume noua. In secret, speram sa prind o revolutie in direct, mai ales ca tatuca Fidel incepea sa cam dea rateuri.

Dincolo de astea, un lucru e clar: mereu cineva, undeva in lumea asta incearca sa-ti faca program. Singura sansa e sa apuci sa ti-l faci tu insuti inainte de a reusi altii sa te organizeze si sa-ti populeze agenda cu tot felul de lucruri inutile care par cruciale pentru omenire. In aceeasi zi am inceput sa-mi caut un bilet de avion.

Suna foarte smecher ce zic, dar adevarul e ca fara o nevasta normala la cap, care sa fie ok sa ramina cu copiii, si cu toate pe cap vreme de o luna de zile, nu prea iti permiti sa faci asa ceva. Frumusetea unei calatorii sta intr-un spatiu si timp care brusc se suspenda in favoarea ta: planetele isi vad de treaba pe orbitele lor, email-urile curg bine-mersi, copiii merg la scoala si chiar in lipsa ta viata merge inainte. Faptul ca dispari o vreme din peisaj nu lasa goluri de neumplut, asa ca, de ce sa stai toata ziua acasa? Doar moartea e mai de speriat decit o viata plictisitoare, nu?

DM – Ceea ce-mi spui aici seamana cu felul in care mi-am ales eu facultatea la care sa studiez. De aceea te inteleg foarte bine. Dupa ce comunistii nu m-au lasat sa studiez sociologie si filosofie (deh, un aveam pedigree si patalama de la partid!), am deschis revista cu optiunile pentru invatamintul superior si dupa ce am rasfoit-o de vreo doua ori, am decis sa studiez economia. Desigur, nu aveam vocatie, dar era cel mai aproape de interesul meu pentru social.

Cit despre calatoriile pe care ti le programeaza altii, it’s the story of my life. Din cind in cind mai evadez si eu, dar, spre deosebire de tine, slujba mea consta mai ales din calatorii, asa incit un anume grad de previzibil nu poate fi ocolit.

In ce priveste calatoriile in spatii noi, fiecare dintre noi ne pregatim in felul nostru pentru ele. Atunci cind am timp, ma uit pe situl CIA ca sa aflu citeva detalii generice despre tara respectiva. Apoi caut ceva situri, de preferinta neguvernamentale, cu toate ca si acelea sunt interesante, daca stii sa citesti printre rinduri. Cit priveste bagajele, am ajuns la un asemenea automatism, incit mi le fac in circa cincisprezece minute.

Care sunt tabieturile tale in acest sens si cum anume te-ai pregatit pentru Cuba? De asemenea, cu ce asteptari ai urcat in avion?

VB – Nu cred ca am tabieturi si nici nu ma pregatesc prea mult. Spre deosebire de tine, la care calatoria e sinonima cu slujba pe care o faci, eu incerc in mod deliberat sa nu culeg prea multe informatii dinainte. De cele mai multe ori ghidurile gen Lonely Planet sau netul incearca sa te programeze pentru ceva turistic, care tine de bifarea unor trasee batute. Te trezesti facind nu calatoria ta, ci a altuia. Asa ca prefer un vid imaginar, care lasa toate portile deschise. Despre Cuba pot sa-ti spun ca privind la harta m-am gindit ca ar fi frumos sa ajung la Manzanillo, un orasel din sud, doar pentru ca suna interesant. Ca o chemare cumva. Astea sunt genul de locuri care ma intereseaza. Orice plecare e incarcata de mister, dar si de anumite crochiuri imaginare. Cind spui Cuba e imposibil sa nu te gindesti la culoare, la Havana, la muzica salsa, la tigari de foi, rom si creole frumoase, la masinile abandonate de americani in anii 50, la Che Guevara si Fidel, la cartele de mincare si la o saracie vesela, cam ca a noastra in anii ‘80. Sunt clisee care asteapta sa fie deconstruite. E o prostie sa crezi ca poti scapa de ele. E o lume abstracta ce asteapta sa fie populata de mirosuri, chestii gustative, senzatii tactile, preumblari aiurea, vagi pericole.

Am ajuns la Havana impreuna cu cei doi prieteni intr-o seara tirziu. Pe strazi haos total. Am tras la o circiuma. Totul era pe dos acolo. Arata cam asa: Un local de beton cu un aer de stat, situat undeva la graniţa dintre braserie şi bodegă. Pe pereţi vopsea de ulei până la jumătate, chelneriţe plictisite, haleală proastă, uleioasă. Lume pestriţă, gălăgie, aproape de haos. Bere rece – Bucanero (Piratul). O fata tinara cu o fusta scurta pazea baia. Înaintea ei, pe un scaun, tronau o hârtie igienică de culoare gri şi o farfurioară de cafea cu nişte mărunţiş. Dormea cu capul sprijinit de tocul uşii, ţinându-şi mâinile în poală. Părea un goblen cu motive de inspiraţie renascentistă. Pe acea uşă întredeschisă era spânzurat un carton pe care scria bagno roto (baie defectă), iar mai încolo se putea zări un vas de wc plin ochi cu un lichid galben verzui. Cu câteva mese mai încolo doi îndrăgostiţi trecuţi de prima tinereţe se sărutau cu foc, în valuri, învăluiţi într-un soi de clandestinitate. Scena părea decupată dintr-un film de serie B. Incepeam sa ma intreb oare cum o fi la Manzanillo…

DM – Si, cum a fost de fapt la Manzanillo?

VB – La Manzanillo a fost fabulos. Nu s-a intimplat nimic, dar absolut nimic vreme de citeva zile. Singurul lucru notabil era un sat din vecinatate care se numea San Francisco. Dar nici acolo nu se intimpla nimic. Iar pe o strada laturalnica am dat de o cladire impozanta numita Central Bank of New York. Cu chiu cu vai, dupa vreo 6 ore am gasit unde sa dormim. Orasul parea mort, stateam trintiti pe rucsaci in piata mare asteptind ceva ce intirzia sa se intimple.

In schimb drumul cu trenul de la Bayamo la Manzanillo a fost gratios. Trenul nu avea geamuri, nici usi, strabatea cimpuri nesfirsite de trestie de zahar, oprea in gari absurde, parca decupate din poezia simbolista. Vreo 4 ore m-am uitat la o pereche ce dormea in leganatul trenului – ea cuibarita in causul umarului lui, el sprijinit cu capul de crestetul ei. El imbracat militar, cu stea in frunte, pe piept cu o eticheta pe care scrie Ministerio del Interior, inghesuiala, caldura, sporovaiala de oameni.

Gara era undeva la capatul orasului, in oras masini mai deloc, doar carute cu cai, un cartier de blocuri, case mici, oameni la umbra leganindu-se in balansoare, pionieri mereu veseli, o mare murdara in care zace o epava ruginita si peste toate, cel mai frumos apus de soare care se spune ca poate fi vazut in Cuba.

Cel mai bun lucru in Manzanillo a fost ca puteam trai ca niste cubanezi, platind peste tot in pesso cubano si nu in moneda lor convertibila echivalenta cam cu 0,80 de euro, ce se numeste pesso convertibile. Dubla moneda e o inventie a unui regim disperat care guverneaza o economie jalnica si care incearca sa tapeze turistii cit poate. Situatia seamana un pic cu ‘shop-urile’ lui Ceausescu, unde aveau acces doar cei care detineau valuta si pasaport.

Asa ca am trait bine-mersi la Manzanillo ca niste localnici, plimbindu-ne de colo colo, bind cafele mici si dulci la Cafeteria 1906 din centru, privind apusuri si facind fotografii mai mult din obligatie, nu pentru ca am fi avut vreun subiect care merita ceva.

DMAm trait si unul si altul destui ani sub „binecuvintarea” comunismului ceausist. Asa fiind, ne-am format capacitatea de a „mirosi” lucruri pe care in general cei neobisnuiti cu „cea mai dreapta dintre orinduirile posibile” n-ar fi in stare sa le vada. Cum ti se parut Cuba lui Castro din aceasta perspectiva? Ma intereseaza mai ales acela lucruri pe care sa zicem calatorul american sau cel francez eventual nu le-ar putea observa ori intelege.

VB – Cred că ai dreptate – trebuie să fi trăit experienţa comunistă ca să pricepi câte ceva despre Cuba de azi. Avea totul un aer de mijloc de ani 80, starea aceea de impasibilitate, de paralizie mentală când ai senzaţia acută că nu mai e posibil nimic. Hrana pe cartelă, toţi egali, o sărăcie veselă, un regim înţepenit în acelaşi discurs vreme de 50 de ani, discurs numai bun de luat peste picior pe la terase cu bere proastă. Un fel de noi ne facem că muncim / ei se fac că ne plătesc. O lume cu cozi nesfârşite la îngheţată, o disperare generată de absenţa unei minime libertăţi de mişcare, o dovadă în plus că ideologia comunistă e un mare bluf.

Am încercat să descriu povestea asta într-un context istoric mai larg în numărul de iunie al revistei Esquire, e o revistă foarte bine scrisă, îngrijită, v-o recomand. Acolo povesteam câte ceva despre Cuba văzută ca o arenă de lupte de cocoşi, în care idealul iniţial de la 1850 – Liberdad o Muerte – al celor ce doreau independenţa acestui stat hărţuit de valuri nesfârşite de colonizatori, bandiţi şi piraţi s-a metamorfozat devenind Patria o Muerte, pentru a sfârşi azi, la 50 de ani de la Revolucion la formula – Socialismo o Muerte. Această metamorfoză spune totul despre Cuba de azi, despre un regim disperat care schimbă un Castro cu un alt Castro, şi care brusc dă voie la popor să aibă internet şi telefoane mobile, de parcă asta e ceea ce lipseşte Cubei. Regimul nou instaurat la Havana, ca de altfel toate regimurile concentraţionare, trebuie să priceapă odată pentru totdeauna că Liberdad o Muerte nu e doar un slogan, ci o necesitate vitală. Dacă eşti cubanez, eşti condamnat la nemişcare. Nici măcar de la Santiago la Havana nu poţi pleca aiurea, fără permis, nu ai ce căuta în zonele turistice, cum ar fi Varadero, nu ai ce călători în autobuze destinate turiştilor, nu ai voie prin hoteluri – poţi în schimb să te zgâieşti printr-o vitrină, ca pe vremuri la noi la shop-uri la tot felul de produse occidentale la care nu ai acces.

E o îngrădire a libertăţii de mişcare, o segregaţie bolnavă, o formă de umilire mult mai teribilă decât absenţa telefoanelor mobile. Mii şi mii de cubanezi au murit sau stau azi în puşcării pentru că au vrut să evadeze din această închisoare. Ori asta nu poate pricepe prea bine călătorul care nu a trăit pe pielea lui ceea ce tu numeşti „cea mai dreaptă din orânduirile posibile”. Cu ani în urmă în Cuba, o femeie a iniţiat o mişcare de revoltă tăcută, care seamănă cu revoluţiile blânde propuse de Ghandi sau Martin Luther King jr. Este mişcarea femeilor în alb. Peste tot în Cuba, mai ales în oraşele mari îţi sar în ochi doamne elegante, cu umbrelă, îmbrăcate complet în alb, ca un semn că soţii lor sunt deţinuţi politici ai unui regim deloc tolerant cu cei ce i se opun. Câteva săptămâni am crezut că acele personaje fac parte din ceva sectă, apoi, la o terasă, cineva mi-a şoptit conspirativ povestea lor. M-a impresionat acest lucru şi m-am gândit oare cum ar fi fost ca toţi persecutaţii regimului ceauşist, în acea lume neagră-cenuşie de sfârşit de lume a anilor 80 să fi adoptat această idee. Ce de îngeri tăcuţi ar fi mărşăluit pe străzi amintindu-le, prin simpla lor prezenţă, securiştilor şi activiştilor că ceasul le va suna curând.

DMImaginea pe care o descrii aici nu este nicidecum o surpriza pentru noi, cei obişnuiţi cu realităţile comuniste de sub văruiala propagandei oficiale. Şi totuşi nu poate fi totul atât de negru. Altfel de unde veselia şăgalnică de gen Buena Vista, pentru care Cuba este atât de cunoscută şi invidiată? Ori şi asta face parte din recuzita regimului? În plus, aşa cum ştii, Michael Moore dădea drept exemplu sistemul de îngrijire sanitară din Cuba, în contrast cu lipsa de eficienţă şi omenie elementară a sistemului sanitar american. Cum îţi sună asta, tot ca propagandă, ceea ce n-ar fi de mirare, date fiind ştiutele simpatii de stânga ale exoticului documentarist american?

VB – Moore nu mi se pare deloc exotic. E doar un tip tezist, cam lipsit de fantezie, care incearca sa ne inghesuie pe toti in tiparele lui de gindire. Pina si exemplu lui despre Cuba e preluat de la Fidel Castro care se lauda in gura mare cu sistemul lor sanitar in filmul lui Oliver Stone – Looking for Fidel. Da, e drept ca statistic vorbind au cei mai multi medici pe cap de locuitor din lume si sistemul sanitar e gratuit. Dar daca stai sa vorbesti cu oamenii simpli, lucrurile nu mai stau asa. Daca mergi si mai incolo si arunci un ochi intr-un spital de urgenta, intri la idei. Daca cumva te invaluie o meduza otravitoare, ca pe mine pe o plaja de linga Havana si trebuie sa ajungi iute la urgenta, atunci iar e altceva. N-o sa uit niciodata seringa aia mare de sticla, cu structura metalica ce mi s-a infipt in dos. Era luata dintr-o casetuta din aia usor ruginita pe la colturi. Mi-a amintit imediat de dispensarul de pe strada Cimpului, din anii 70 si de doamna doctor Elvira care ma vina mereu cu asa ceva prin cabinet cind ma duceau parintii la vaccin. In gindul meu mi-am zis atunci, stind meditativ pe patul de inox, asteptind sa-mi revin cit de cit – Bine ca am scapat de meduza, poate plec de-aici cu SIDA.

Veselia sagalnica a Cubei e un cliseu, la fel ca masinile mari, americane. Esti in Caraibe, e cald, nimeni nu are muci si dureri de git. Oamenii sunt cam egali, inca n-au apucat sa se urasca pentru ca mai nimeni nu are gipan si vila, sunt intr-o puscarie vesela, iar Revolutia continua, asa, printre un paharel de rom si o salsa unduita din solduri creole. Viata e frumoasa, dar veselia asta ascunde o tristete profunda. Tre’ s-o sterg, mai povestim.

DMSunt acum în Bangkok, împreuna cu o mulţime de lideri ai bisericii persecutate din Asia şi întoarcem pe toate feţele (şi dosurile) „binecuvântarile” fratelui Marx şi felul în care cei care îl urmează pe Cristos pot trăi în modul cel mai plenar normalitatea în mijlocul coşmarului dezumanizant al acestei ideologii made in hell. Aceasta mă face să te întreb câte ceva despre creştinismul şi Biserica din Cuba. Ai avut cât de cât contact cu această dimensiune a realităţii cubaneze? Crezi că creştinii cubanezi sunt mai pregătiţi pentru libertate decât am fost noi în 1989? De fapt, a propos, cum a fost „revoluţia ta”? Căci despre a mea poţi citi pe acest blog, daca ai ceva vreme de pierdut.

VB – Danut draga, dialogul nostru usurel, de vara, tinde sa ia o turnura grava – revolutii personale, biserici persecutate, gulag… Probabil ca esti sub influenta discutiilor de acolo din Bangkok. Eu tocmai am venit de la munte si dupa citeva zile petrecute departe de lume am ascultat azi dimineata in masina stirile. Primele pagini erau tinute de stiri cruciale pentru Romania, cum ar fi: s-a lansat un nou model de Dacia, valiza cu bani a lui Becali framinta DNA-ul si in fine, la Eurovision am luat doar locul 20 din 25 din cauza ungurilor care nu ne-au dat voturi. Imi vine sa zic: Pai, pentru astea am murit noi la Revolutie?

Biserica din Cuba pare bine-mersi. Am vazut biserici catolice pline, biserici evanghelice mari, cu usile larg deschise si oameni poate prea bine imbracati, am intrat si in adunari mici din case, cum erau la noi pe vremuri. Am intrat firesc, fara prea multe vorbe m-am rugat acolo cu ei, am fotografiat, am ascultat cum vorbeau despre dragoste frateasca si incercau sa priceapa conceptul de agape. Un frate mai in virsta citea emotionat din Scriptura, copiii dadeau tircoale unui tort de pe masa, s-au cintat citeva cintari, oamenii ridicau mainile in sus, pe drum afara oamenii beau rom pe bordura si minore cu pielea de abanos incercau sa se te agate pentru 20 de $. Asta se intimpla intr-un cartier obscur din Santiago de Cuba, unde am stat aproape o saptamina.

Cred ca in cele din urma persecutia poate fi o conditie pentru sanatatea Bisericii lui Hristos, cum a fost si la noi. In ultima analiza, ma tem ca activistii ne-au facut un mare bine fara sa o stie. Totul era mai viu inainte de 89, nu crezi? Oamenii nu sunt niciodata pregatiti pentru libertate excesiva. O iau razna imediat, dau de obiecte si isi pierd intii capul si apoi sufletul.

DMAi dreptate, Voicu, sunt insa sub impresia discutiilor de aici. Nici nu se poate altfel, cind ii vezi pe oamenii astia care platesc un pret atit de mare pentru credinta lor si o fac cu atita naturalete si lipsa de emfaza.

Daca asa ti-e vremea, sa trecem atunci la altfel de subiecte. Nu pot spune subiecte „mai usoare”, caci vreau sa te intreb ceva legat de femeile din Cuba. Parca ii vad pe cititorii blogului ridicind din sprincene. Oare se poate vorbi despre femei pe blogul unui crestin (era sa spun „pe un blog crestin”, dar n-am vazut inca vreun blog botezat, si se stie ca numai astfel intri in biserica)? Ce fel de frivolitate mai este si asta? se vor întreba unii.

Iata ca sunt gata sa-mi asum acest risc si te atrag si pe tine in cursa. Spune-mi deci, te rog, cote ceva despre femeile din Cuba: cum arata la chip si la trup, cum se imbraca, cum se poarta, ce ai gasit placut la ele si ce anume dimpotriva? Ajunge? Daca nu, iata inca o intrebare: Daca ai fi sa descrii femeia cubaneza printr-o metafora (doar esti poet), care ar fi aceea si de ce?

VB – Esti tare, Danut… „Ce ai gasit placut la ele?” E o intrebare mortala, parca e un citat din Vechiul Testament. Suntem in Caraibe, intr-o zona erotica din punct de vedere geografic si climateric, suntem intr-o tara in care exista o traditie a bordelului, a prostitutiei, a turismului sexual. Nici macar in Thailanda nu am intilnit un loc atit de dens si incarcat din punct de vedere erotic – barbatii dezbraca femeile din privire intr-un mod vizibil si opulent, le plimba pe bara de la bicicleta, le mangiie in plina strada, pe Malecon in Havana se face frecvent amor sub clar de luna. Iar ele coopereaza perfect, se lasa fluierate, intorc alene gituri de abanos, danseaza cum doar in Cuba se poate, sunt mai mereu imbracate undeva la limita goliciunii, e o cultura a epidermei, a corpului frumos, a mirosurilor afrodiziace, a romului, a mirodeniilor.

Iti poti pierde capul, nu am vazut nicaieri femei mai frumoase, mai dispuse sa iti sara in brate pentru 20 de $. Am stat intr-o piata de povesti cu o madama respectabila, dupa 5 minute m-a intrebat daca nu as vrea sa ma culc cu fiica ei, care nu avea mai mult de 15 ani. Totul senin, pe sleau. Depinde si unde esti si cu cine. Ca daca te plimbi doar pe cele 7 strazi turistice din Havana si adasti la terase ce arata ca la Barcelona nu pricepi nimic. Daca mergi prin locuri dubioase, sau pe plaje de cubanezi, hmmm, different story.

In fine, e mult erotism, dar e si multa tandrete, corpul in Cuba trebuie privit ca o experienta culturala, ca si pub-urile in Anglia, dar cel mai bine e sa mergi acolo casatorit, cu verigheta pe deget, cu mintea limpede si cu privirea mereu inainte. Oricit de mare ar fi decolteul si de creola epiderma, incearca sa privesti fata respectiva drept in ochi. E o metoda care functioneaza. Greu, frate…

DMFiindca tot vorbim de subiecte tabu, de ce crezi ca exista intre crestini atita obtuzitate si pudibonderie cu privire la trupul uman in general si la sexualitate in particular, cita vreme in Scriptura aceste subiecte sunt tratate foarte deschis si adesea mult mai explicit decit ar indrazni s-o faca si cei mai ralaxati dintre noi in aceste chestiuni. Cred ca daca am pricepe mai bine, din perspectiva culturală, toate imaginile si aluziile din Cintarea cintarilor de exemplu, am fi de-a dreptul socati. Desigur, nu pledez aici pentru lipsa pudorii, a modestiei si a sfielii in aceste chestiuni, dar cred ca de multe ori felul in care se raportează crestinii la aceste subiecte frizează patologicul. De unde crezi ca vin aceste atitudini si cum vezi iesirea din aceasta fundatura, tinind cont si de exhibarea fara limite a senzualitatii in lumea contemporana, ca si de asaltul implicit al ispitelor sexuale de care vorbeai in raspunsul anterior?

VBVB – Da, e un subiect important, mereu maturat sub covor. Noi, evanghelicii am crescut cu totii intr-un mic ghetto cultural impinzit de tabu-uri, cel mai cel fiind acela legat de corp. Suntem, vorba ta, la limita patologicului. Personajul lui John Bunyan din Calatoria pelerinului intilneste monstri, reteaza capete, e ispitit de lene si adormire, dar vai, de nici macar o fata frumoasa care sa-l placheze in drumul sau spre Cetatea cereasca, Deliberat, Bunyan evita sa si pomeneasca de acest tip de ispita. Or acest gest e definitoriu pentru mentalitatea de tip protestant in speta.

Predicile din Cintarea Cintarilor o dau inainte cu Mirele si Biserica – Mireasa lui Hristos, preferind stratul metaforic celui evident sexual. Odata am fost invitat de un club crestin de fotografi sa tin un seminar. S-a facut o liniste de mormint in sala cind am lansat intrebarea: oare poti fotografia nuduri, credincios fiind?

Sau incearca sa pronunti cuvintul ‚porno’ intr-un context aseptic, crestin, intr-un grupusor de sfinti de duminica, la costume, cu Biblia sub brat. O sa te distrezi cit de alunecoase devin privirile si cit de iute se va schimba subiectul. Desi, iti pot spune ca pornografia la ora asta e micul pacat nemarturisit care face ravagii intre pastori, intre frati, intre tineri. E plaga nevazuta, e virusul care se raspindeste cu cea mai mare repeziciune in bisericile noastre – discret, fara urme, dar nu si fara urmari. Am facut teste cu prietenii mei crestini – mai toti arunca ocheade pe net la soft porn, ba chiar la hardcore. Iadul e la distanta de 2 click-uri. Poti participa vizual la orgii inimaginabile fara sa afle nimeni, niciodata si mai ales fara sa se vada pe tine. Consumul de pornografie dauneaza grav sanatatii. N-am vazut nicaieri un astfel de avertisment. Daca prin absurd, consumatorii de pornografie ar manifesta aceleasi simptome ca si intoxicatii cu alcool, ne-am trezi cu o gramada de oameni umblând ca beţi pe străzi, sprijinindu-se de ziduri.

E mult mai simplu ca un popa imbuibat si supraponderal sa tune de la amvon impotriva fumatului, care nu e pomenit in Scriptura, decit impotriva pacatului lacomiei, care e vecin de fraza cu sodomia, nu-i asa?

DMNu voi continua acest subiect delicat, pentru ca asemenea medicamente amare trebuie administrate mai degraba in doze homeopatice, dar, sper, cu atit mai eficace. Si pentruca ceea ce ai spus mai sus despre nudul in fotografie mi-a trezit atentia, as vrea ca in cele ce urmeaza sa discutam mai degraba despre arta, din perspectiva evanghelica. Esti filolog si fotograf. Ai editat de asemenea o revista de cultura religioasa care a fost gustata de tinara generatie. De aceea te consider calificat a raspunde la urmatoarea intrebare. Deci, de ce crezi ca evanghelicii n-au produs niciodata „arta mare”? Pictorii pe care-i apreciem, scriitorii ale caror romane le citim si recitim sau compozitorii a caror muzica o ascultam sunt in cel mai bun caz marginali, si de cele mai multe ori outsideri in raport cu traditia de la care ne reclamam. Este oare ceva in ADN-ul nostru care ne face incapabili de a ne asuma riscurile pe care le presupune aventura numita creatie artistica de inalta calitate?

VB – Da, e o intrebare buna. Poate ar trebui sa citim o carte a lui Mark Noll, care se cheama The Scandal of the Evangelical Mind. Ea trateaza anti-intelectualismul si lipsa de apetit a evanghelicilor pentru cultura mare. In mare masura, eu cred ca vine din ghettoizarea deliberata, din religia noastra de club inchis, din cliseele de limbaj si din comoditatea de-a picoti in banca duminica dimineata ascultind predici trase la indigo, decit de iesi in lume si de a face efortul de a umbla pe cararile largi ale culturii. E mult mai simplu sa scrii o carte mare si proasta cu subiect crestin, decit un eseu mic in Dilema, despre orice.

Mi se face rau cind mai primesc manuscrise de la autori romani crestini care se vor publicati. Adevarate mostre de cultura de ghetto. Poezele incoerente, la limita ridicolului, dar scrise cu un patos si o sinceritate ce invoca discret inspiratia divina. Romane rizibile, pline de greseli de ortografie, predicute apocaliptice incoerente teologic. E ca si cum as da deodata drumul la radio pe Radio Vocea Evangheliei, de unde se rasfringe in incapere o ditamai maneaua cu versuri pocaiesti. E incredibil ce sub-muzica se poate asculta citeodata acolo. ‚Dar draga, imi zice mama, macar are versuri inaltatoare’… Degeaba ii spun ca nu e destul, raspunsul invariabil e: Sunt fratii nostri, fac si ei ce pot, avem datoria sa-i ascultam…

Na, cam asa si cu cartile, cu scrisul, cu arta, cu muzica. Preferam o manea ambalata frumos in pagini de Scriptura, decit pagini de Scriptura topite intr-o simfonie rafinata sau intr-un grunge sanatos. Caldura mare, monser, nu gasesti o funie sa te spinzuri, repaos dominical, ca sa-l evoc aici pe maestrul Caragiale.

Stii si tu prea bine. Daca vrei sa publici in locatii de top, sau sa faci arta inalta, trebui sa fi umblat in prealabil pe acolo. Ori asta presupune un efort sustinut, nu un ADN predestinat. Presupune riscuri, smerenie, ratari memorabile, presupune iesirea dintr-un spatiu de confort in care, in Numele Domnului, merge orice.

DMMultumesc, Voicu, pentru placerea de a povesti impreuna si sper ca am reusit sa-i facem macar pe unii dintre cititorii nostri (care, vorba celor de la Catavencu, sunt intotdeauna mai destepti decit “ai lor”) sa gindeasca putin. Este adevarat ca, potrivit acelei ziceri faimoase, “5% dintre oameni gindesc, 10% dintre ei gindesc ca gindesc, iar ceilalti 85% n-ar gindi nici sa-i tai”. Sa speram ca macar unii dintre cei care ne-au citit sunt dintre primii 5%. Cit despre restul, Dumnezeu cu mila.

VB – Da, a fost gratios dialogul nostru. Iti multumesc pentru interes si rabdare. M-am simtit bine povestind vrute si nevrute cu tine. Si multumesc tuturor celor care ne-au citit si comentat. Vacanta placuta! Eu unul, am sters-o – agenda mi-e plina ochi de vacante pina in 15 septembrie. Vorba lui Che Guevara: Hasta la victoria siempre!

(Fotografii de Voicu Bojan)

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

8 thoughts on “50 de ani de la revolutia din Cuba”

  1. Am citit si nu am vazut nici o diferenta intre Cuba si Romania inainte de 89 .Un popor tinut cu forta in “saracie vesela”de un bolnav mintal .

    Like

  2. Si inca ceva,imi amintesc cind tinarul revolutionar Fidel Castro a luat conducerea tarii,prin Romania circula un cintec;

    Cuba tu m-ai vrajit
    Melodia ta ma-nfioara
    Departe peste zari
    Departe peste mari
    Eu sunt cu tine-n gind
    Cuba ,Cuba

    Femeie e-n trupul gol
    Infasurata-n liane
    Daseaza-n jurul lor
    Un dans la negrilor
    Chemind pe zeul lor .
    Cuba ,Cuba

    Mai vrajeste astazi ore pe cineva Cuba?

    Like

  3. <>…

    cred ca emabargouuu e mai de vina; asa a fost tratata si romania inainte de 89 de ueee, iar dupa 89 nici nu era recunoscuta ca tara europeana…
    treee sa mai aprofundezi istoria … de-abia dupa asta intervin bolnavii…

    e usor sa scrii cu picsu, cand nimic nu ai a spune…

    Like

    1. Domnul meu,
      Daca mata ai ceva de spus, vreau sa spun, altceva decit acest gen de propaganda comunista, esti binevenit.
      Daca ai ochi sa vezi, Romania nu este inca o tara europeana, in sesnul deplin al cuvintului si a fst primita doar din ratiuni politice si pentru ca este o piata mare de desfacere, nu pentru ca indeplinea conditiile.
      Pina si copiii stiu aceste lucruri, domnul istoric.

      Like

  4. imi cer scuze ca nu am fost inteles sau am fost inteles gresit probleme am avut cu comunismul destule, dar cui sa ma plang decat lui Dumnezeu… articolul mu a inceput cu un citat daca ati observat si a vrut sa fie n mic raspuns
    daca deranjeaza asa mult unele raspnsuri le pteti sterge foarte usor, o fac multi…
    multumesctotusi ca ati ctit raspunsulmeu si pentru osteneala de a raspunde
    Domnl sa va bnecuvanteze
    cu toata stima si respectul, maricel…

    Like

    1. Stimate domn, mesajul dvs anterior este destul de confuz. Sunt curios ce au inteles din el cei care l-au citit.
      Eu nu sterg decit acele comentarii care depasesc limita bunului simt, nu pe cele critice.
      Deci, daca doriti sa comunicam, va rog sa va exprimati clar si atunci o vom putea face. O zi buna.

      Like

  5. multumesc
    sunt f bolnav dar daca ma fac bine promit sa va descifrez totul
    nu am nimic de ascuns
    nu am avut niciodata
    am fost anchetat de securitate de pe bancile liceului pentru ca faceam parte din secte religioase si nu m-am speriat; nici de urmari care au fost dure

    daca imi revin, voi continua…
    mltumesc si va transmit multa sanatate…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s