2009 – Anul Calvin

anul_calvin1

Un prieten al meu îmi aminteşte, cu acest afiş, că 2009 nu va fi doar Anul Wurmbrand, ci şi Anul Calvin.

În data de 10 iulie 2009 se împlinesc 500 de ani de la naşterea marelui reformator Jean Calvin. Cu această ocazie vor fi organizate peste tot în lume nenumărate evenimente cu caracter festiv si academic. Iată AICI doar unul dintre ele.

Calvin în România

Aşa cum bine se ştie, din diverse pricini, Jean Calvin nu prea are “presă bună” în România. Caltolicii nu-l iubesc prea mult pentru că este unul dintre promotorii Reformei, îndreptată mai ales împotriva abuzurilor care dominau catolicismul secolului al XVI-lea. Ortodocşii îl privesc cu suspiciune din pricina doctrinei predestinării, pe care el a promovat-o, dar mai ales a teoriei calviniste a dublei predestinări (în acest punct, daţi-mi voie să afirm că Jean Calvin n-a fost de fapt… calvinist; calvinismul este o ideologie teologică inventată de scolastica protestantă în secolul al XVII-lea). Evanghelicii români, atunci când nu-l ignoră complet, îl privesc şi ei cu suspiciune, din pricina dominantei arminiene din teologia lor (deşi există din ce ân ce mai mulţi evanghelici români, mai ales între tineri, care încep să înţeleagă valoarea teologiei lui pentru necesara înnoire a teologiei evanghelice româneşti). Seculariştii, de asemenea, nu-i pot ierta lui Calvin arderea pe rug a lui Muguel Servet. Fiecare dintre aceste critici este intr-o oarecare măsură îndreptăţită. Şi totuşi, a-l evalua pe acest teolog genial doar din aceste perspective parţiale şi adeseori deformate, este un act de mare nedreptate.

Este vremea ca teologia lui Calvin, in particular, ca si aceea a Reformei, în general, să fie reconsiderate în spaţiul teologic şi intelectual românesc. De aceea, împreună cu mai mulţi prieteni, pregătim ân perioada dintre aniversarea lui Calvin şi aniversarea Reformei protestante (2017), o serie de evenimente academice şi editoriale în care vor fi implicate mai multe universităţi şi personalităţi academice şi eclesiale din ţară şi din străinătate. Pentru moment nu vă voi dezvălui mai mult. Mai adaug doar că prima manifestare, o sesiune de comunicări ştiinţifice dedicate lui Calvin, va avea loc probabil în octombrie la Bucureşti. Mai multe detalii la momentul potrivit.

Calvin în artă

Cu această ocazie vreau să vă anunţ, oarecum în premieră, că sculptorul Liviu Mocan lucrează în această perioadă la un ansamblu sculptural cu tema “Dialog cu Decalogul”, care va fi dedicat lui Calvin şi va fi montat undeva în Geneva, oraşul de suflet al marelui reformator. Ansamblul, care va arăta astfel

geneva1

va fi compus din zece elemente sculpturale în bronz, reprezentând cele zece porunci.

Vizitatorii se vor putea plimba printre aceste elemente, aşa cum o fac şi printre “Stâlpii împuşcaţi”, lucrarea scultorului montată în piaţa catedralei St Mathias din Cluj. Ei se vor putea chiar aşeza pe elementele ansamblului, simbol al odihnei pe care ne-o oferă rămânerea în parametrii Legii lui Dumnezeu. De aceea, partea interioară a sculpturii are feţe rotunjite, calde. Privite din exterior, elementele ansamblului, aplecate înspre înafară, sunt tăioase şi ameninţătoare, aşa cum înţelege artistul a fi Legea lui Dumnezeu faţă de cei care o ignoră şi o sfidează.

Dat fiind locul pe care îl ocupă tema Legii lui Dumnezeu în teologia calvină şi abordarea în general juridică a teologiei de către Calvi, această temă mi se pare a fi absolut inspirată şi adecvată.

Iată cum arată în acest moment elementele acestui ansamblu sculptural care va fi inaugurat cândva în apropierea aniversării Calvin.

geneva21

Deoarece lucrarea este în plină desfăşurare şi necesită o serioasă susţinere financiară, vă rog să rostiţi o rugăciune pentru Liviu. Fie ca acest efort să mărească nu gloria pământească a artictului, ci slava Creatorului, pe care Calvin l-a slujit.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

6 thoughts on “2009 – Anul Calvin”

  1. Să nu-l uităm nici pe Galileo Galilei. Anul acesta se împlinesc 400 de ani de la primele observaţii astronomice făcute de acesta, prin urmare Naţiunile Unite au numit anul acesta Anul Internaţional al Astronomiei.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: