Amenintari securistice – un straniu cadou de Craciun

Astăzi, în jurul prânzului, am primit cel mai straniu cadou cu ocazia acestui Crăciun.

Ne aflam în jurul mesei, împreună cu cîţiva membri ai familiei soţiei, cu copiii fetei noastre şi cu mama mea. Deodată sună mobilul meu. Numărul nu era afişat – aşa cum se întâmplă uneori când cineva sună din străinătate sau sunt sunat de pe numere de telefon aflate “la secret” (ca de exemplu cele de la MInistrzul de Interne, MIRA, cum se cheamă acum). N-am recunoscut vocea bărbatului care suna, aşa încât i-am dat mobilul mamei mele, cu care acesta voia să vorbească. Atunci când a revenit din camera în care s-a retras pentru a vorbi în linişte, era puţin speriată. Iată ce se întâmplase.

Cel care sunase era vărul meu Iulian Scutăraşu, fiul uneia dintre surorile tatălui meu, numită Viorica. Părinţii lui au murit de mult, iar el a ajuns,  încă înainte de 1989, să lucreze la Securitate. Evident, în acea perioadă nu ne-am întîlnit niciodată. După 1990 ne-a căutat de cîteva ori (ca o rudă dornică de a-i cunoaşte pe aceia din familie de care meseria l-a despărţit atâta vreme) şi am vorbit de vreo două ori cu el la telefon.

Am îmţeles că imediat după revoluţie “s-a dat la fund” o vreme, ca mai toţi securiştii noştri, după care, ca mulţi dintre ei, am auzit că ar fi reintrat în structurile Ministerului de Interne. Cineva care îl cunoaşte a văzut la el cândva o legitimaţie de procuror militar, dar cine poate avea încredere în aceşti oameni? Cine ştie câte asemenea “legitimaţii” poartă la el omul ăsta?

Deci, vărul meu i-a spus mamei mele ceva de genul să nu mă mai dau mare, că şi el are doctorat (ca şi când aceasta ar fi fost mare grozăvie; o mulţime de proşti au astăzi doctorate în ţara asta de doi bani).

I-a spus apoi că s-a uitat pe blogul meu şi că a văzut cu foarte mare neplăcere ceea ce am scris acolo (se referea, evident, la publicarea dosarului meu de securitate – în care numele lui nu apare – sau poate apare, sub alt nume; cine poate şti, în afară de el?).

În final, a ameninţat-o pe mama mea că, deoarece are probleme în carieră din pricina mea, ar trebui să am mare grijă, căci s-ar putea să nu mor de moarte bună; şi că va veni el curând la Iaşi (probabil ca să se ocupe de asta). Deci, dacă veţi afla că într-o zi a dat o maşină peste mine, să ştiţi cine este autorul 😦

Personajul de care vorbim a lăsat şi pe blogul meu semne în acest sens (aşa cum am descoperit peste câteva ore), desigur, fără ameninţările de mai sus (nu este omul atât de idiot însât să lase “urme” atât de evidente). Le puteţi găsi AICI, la comentarii. Comentariul lui este semnat Adi, probabil unul dintre multele nume conspirative sub care se ascunde (nu am nici un văr numit Adi).

Dincolo de cruzimea faptului că aceste făţişe ameninţări cu moartea au rostite în faţa unei femei în vărstă, care are probleme cu inima şi căreia asemenea surprize ar putea să-i fie fatale, această ântâmplare  apucături mi-au amintit de ameninţările cu care l-au stresat securiştii ani de zile pe tatăl meu. Nimic din ameninţările lor de atunci nu s-a materializat, ceea ce se poate întâmpla şi acum. Trăim însă astăzi vremuri de libertate şi securiştii, aciuaţi la diversele servicii paralele din România, continuă să-şi facă menfdrele şi au astăzi mult mai mare libertate de acţiune decât în trecut. Doar trăim într-un stat de drept (dreptul… lor), nu-i aşa.

Cam asta-i povestea. Se poate, foarte bine, ca vărul meu securist să fi băut prea mult şi să fi căutat un ţap ispăşitor pentru nenorocirile din viaţa lui. Dacă e aşa, e jalnic şi omul este vrednic de milă. Totuşi, el cel puţin este în viaţă şi are şansa de a se căi de mizeriile pe care le are pe conştiinţă (dacă are vreo conştiinţă sau dacă nu cumva, după vorba de odinioară, se poate spune că  “Bulă are conştiinţa curată; n-a folsit-o niciodată).

Dumnezeu să aibă milă de sufletul lui pustiit.

Vă doresc tuturor la acest sfârşit de an, şi mie şi dvs., dar şi lui, îndurarea lui Dumnezeu.