Amenintari securistice – un straniu cadou de Craciun

lui

gift_surprise

Astăzi, în jurul prânzului, am primit cel mai straniu cadou cu ocazia acestui Crăciun.

Ne aflam în jurul mesei, împreună cu cîţiva membri ai familiei soţiei, cu copiii fetei noastre şi cu mama mea. Deodată sună mobilul meu. Numărul nu era afişat – aşa cum se întâmplă uneori când cineva sună din străinătate sau sunt sunat de pe numere de telefon aflate “la secret” (ca de exemplu cele de la MInistrzul de Interne, MIRA, cum se cheamă acum). N-am recunoscut vocea bărbatului care suna, aşa încât i-am dat mobilul mamei mele, cu care acesta voia să vorbească. Atunci când a revenit din camera în care s-a retras pentru a vorbi în linişte, era puţin speriată. Iată ce se întâmplase.

Cel care sunase era vărul meu Iulian Scutăraşu, fiul uneia dintre surorile tatălui meu, numită Viorica. Părinţii lui au murit de mult, iar el a ajuns,  încă înainte de 1989, să lucreze la Securitate. Evident, în acea perioadă nu ne-am întîlnit niciodată. După 1990 ne-a căutat de cîteva ori (ca o rudă dornică de a-i cunoaşte pe aceia din familie de care meseria l-a despărţit atâta vreme) şi am vorbit de vreo două ori cu el la telefon.

Am îmţeles că imediat după revoluţie “s-a dat la fund” o vreme, ca mai toţi securiştii noştri, după care, ca mulţi dintre ei, am auzit că ar fi reintrat în structurile Ministerului de Interne. Cineva care îl cunoaşte a văzut la el cândva o legitimaţie de procuror militar, dar cine poate avea încredere în aceşti oameni? Cine ştie câte asemenea “legitimaţii” poartă la el omul ăsta?

Deci, vărul meu i-a spus mamei mele ceva de genul să nu mă mai dau mare, că şi el are doctorat (ca şi când aceasta ar fi fost mare grozăvie; o mulţime de proşti au astăzi doctorate în ţara asta de doi bani).

I-a spus apoi că s-a uitat pe blogul meu şi că a văzut cu foarte mare neplăcere ceea ce am scris acolo (se referea, evident, la publicarea dosarului meu de securitate – în care numele lui nu apare – sau poate apare, sub alt nume; cine poate şti, în afară de el?).

În final, a ameninţat-o pe mama mea că, deoarece are probleme în carieră din pricina mea, ar trebui să am mare grijă, căci s-ar putea să nu mor de moarte bună; şi că va veni el curând la Iaşi (probabil ca să se ocupe de asta). Deci, dacă veţi afla că într-o zi a dat o maşină peste mine, să ştiţi cine este autorul 😦

Personajul de care vorbim a lăsat şi pe blogul meu semne în acest sens (aşa cum am descoperit peste câteva ore), desigur, fără ameninţările de mai sus (nu este omul atât de idiot însât să lase “urme” atât de evidente). Le puteţi găsi AICI, la comentarii. Comentariul lui este semnat Adi, probabil unul dintre multele nume conspirative sub care se ascunde (nu am nici un văr numit Adi).

Dincolo de cruzimea faptului că aceste făţişe ameninţări cu moartea au rostite în faţa unei femei în vărstă, care are probleme cu inima şi căreia asemenea surprize ar putea să-i fie fatale, această ântâmplare  apucături mi-au amintit de ameninţările cu care l-au stresat securiştii ani de zile pe tatăl meu. Nimic din ameninţările lor de atunci nu s-a materializat, ceea ce se poate întâmpla şi acum. Trăim însă astăzi vremuri de libertate şi securiştii, aciuaţi la diversele servicii paralele din România, continuă să-şi facă menfdrele şi au astăzi mult mai mare libertate de acţiune decât în trecut. Doar trăim într-un stat de drept (dreptul… lor), nu-i aşa.

Cam asta-i povestea. Se poate, foarte bine, ca vărul meu securist să fi băut prea mult şi să fi căutat un ţap ispăşitor pentru nenorocirile din viaţa lui. Dacă e aşa, e jalnic şi omul este vrednic de milă. Totuşi, el cel puţin este în viaţă şi are şansa de a se căi de mizeriile pe care le are pe conştiinţă (dacă are vreo conştiinţă sau dacă nu cumva, după vorba de odinioară, se poate spune că  “Bulă are conştiinţa curată; n-a folsit-o niciodată).

Dumnezeu să aibă milă de sufletul lui pustiit.

Vă doresc tuturor la acest sfârşit de an, şi mie şi dvs., dar şi lui, îndurarea lui Dumnezeu.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

39 thoughts on “Amenintari securistice – un straniu cadou de Craciun”

  1. Varul dvs dovedeste ca tare multi securisti (poate cei mai multi) n-au fost patrioti ce si-au facut datoria fatsa de tsara ci niste lichele care au profitat de avantajele oferite de sistem. Dac-ar fi fost altfel s-ar fi cait..
    Nu am cunostintse inalte in America. Un singur tinar evanghleic cunosc sa se fi inscris la ceva servicii secrete (nu mi-a spus care, ca-s vre-o 7).
    La admitere, la interviul de grup l-au pus sa scrie pe tabla care-s prioritatile sale. Omul a scris Dumnezeu, familia, tsara, etc.
    AI gresit a zis examinatorul: Dumnezeu, tsara, familia…Nu n-am gresit a zis prietenul meu…(o sa ma cada si-a zis omul). L-au admis! La interviul individual, i-au spsu: daca scriai invers nu te credeam sincer…Interesant! Sper sa nu profte de el. Noi evanghelicii suntem vulnerabili pt ca suntem sinceri!

    Like

  2. O chestie interesanta din state.
    Acum citiva ani, colegii de la Microsoft l-au banuit pe un director ca-i toarna la FBI. Compania a cerut confirmare de la FBI -care a fost obligat sa confirme sau sa infirme. A confirmat ca respectivul da cu subsemnatul. Respectivul director a trebuit sa-si dea demisia ne mai fiind suferit de colegi. (chestia a aparut pe toate canalele de stiri).
    Ce democratie, mi-am zis. … Numai ca nu te mai miri de ce i-au impinzit serviciile secrete chinezesti caer n-au obligatii legale. Dumnezeu stie cum e mai bine. Un lucru este cert: cumva trebuie tsinuti in friu sa nu se ocupe de altceva (chestii poilitice) ci doar de spionarea celor periculosi pt tsara da si pt business-ul privat. In chestiile astea mai trebuie si acoperiti ca altfel nu mai prind nici pe cine trebuie.

    Like

  3. Scuze, dar blogul asta are regulile lui, asa ca a trebuit sa… editez putin textul. Din fericire numai pe unele adjective si invective. 🙂

    Like

  4. Văru este un […].După 20 de ani ar fi trebuit sa i se estompeze radicalismul.Este posibil ca prin educaţia primită să fi fost programat şi să nu-şi mai poată reveni ? E o chestie psihologică.Tragică situaţie.Se stie că structurile fostului DSS au fost mostenite, şi rebotezate.In fond este chiar imposibil sa distrugi o structură informativă şi devii nudist fara acoperire in raport cu alte structuri similare straine cu care esti in relaţii intortochiate.Legile care le acopera activitatea sunt mult mai dure pentru societatea civilă decat inainte.Ti se poate stabili poziţia in orice clipă, poti fi ascultat ce discuti, ti se exploatează orice slăbiciune(inclusiv in materie de sex), Foarte usor poti fi victima unui banal accident, delaţiunea s-a extins s-a generalizat,import din tarile occidentale. Acolo s-a lucrat cu mijloace perfide, de o asemenea maniera incat fiecare isi are în familie preocuparea sa, lipsa de comunicare fiindu-le caracteristică. Am stat in state vreme de cativa ani. Am incercat sa initiez un dialog cu vecinii de casa cam ca la noi. Nimic. I-am invitat la un gratar.Nimic. Ba m-am ales si cu politia pe cap ca li s-a dus pe proprietate mirosul de friptană. La familia mea stabilita acolo, seara este o atmosfera destinsa, geamul este deschis, se asculta muzica, coloana sonora a unui film este data la un volum de decibeli care sa inlesneasca auzul si la coana mare. Ma tata parca esti in constelatia Sirius. Sunt aprinse toate becurile. Lumina le atinge proprietatea. Daca te uiti la ferestrele lor ai impresia ca locuintele sunt pustii.Nu se vede lumină din interior. Dar ma rog. Le-am zis in gand pe limba noastră, […]… cu asa zisa voastră convietuire. Nevastă-mea :Bă ilie […] cu civilizatia lor. Hai mai bine să ne intoarcem la noi că aici mă sufoc. Constat insa că ticălosii de teapa lu var-miu vor să ne bastuntanizeze ca la aia de peste ocean. Văru matale este un nasparliu.

    Like

  5. Cu parere de rau trebuie sa constat ca se vorbeste mai mult de pacatele altora decit de harul care la adus Domnul Isus la Golgota. Citesc cu placere (si recitesc cu placere) cartile scrise de Fr. Richard Wurmbrand care spune ca se ruga ptr.cei care-l torturau. Acolo trebuie sa ajungem toti, sa ne rugam ptr. prigonitorii nostri. Sunt in fam. sau la serviciu, vecinii nu este important. Important este ce avem noi in inima fata de ei. fara ajutorul Domnului nu ne putem iubi dusmanii. Sa ne rugam ptr. acesata. Important este cind va veni Domnul Isus sa-si ia mireasa vom fi noi plini cu uleiul bincuvintat sau va spune, pleaca blestematule, nu te cunosc. Dumnezeu sa ne ajute sa traim o viata, cel putin ca a fr. Wurmbrand. Sa-i urmam pilda. Domnul sa ne ajute pe toti care-l asteptam cu adorare.

    Like

  6. “Aveti grija ca vine masina neagra”,vorbiti incet, ne spunea mama mereu.Aveam o teama,vazand-o cu cata gravitate ne spune….

    Acum ma doare,ma doare si am teama ,ca daca nu ne dezmortim din letargia aceasta,va fi vai de noi.
    Acceptam” ca vezi Doamne noi nu ………nu judecam…acceptam toate “reminiscentele trecutului”
    Din nefericire acestia au controlat activitatea bisericilor,astfel incat ,nci azi,nu circula liber Duhul Sfant,pentru ca e inabusit de controalele activistilor bisericesti… . 😦
    Ca si in trecut,si azi,Duhul nu are loc,pentru ca totul e deja prevazut dinainte,incat este inabusita
    Vocea care da Viata.

    Asa au controlat,asa e totul azi controlat de duhul omenesc.
    Lipseste Puterea.

    Like

  7. PS: În ’89 aveam vreo 11 ani, deci e vorba de frica unui copil față de mâna lungă a unui sistem represiv.

    Like

  8. Citind titlul, credeam că e vorba de una din filele de dosar. Că e o amenințare dintr-o epocă deja (aproape) uitată.
    Văzând însă postarea, mi-am amintit de o spaimă, pe care am trăit-o în ’89, de Crăciun. E singura dată când îmi aduc aminte cu precizie că mi-a fost frică de Securitate.
    Dintr-odată, această dare în vileag face ca povestea (cu zmeii odioși și feți-frumoși curajoși) să devină nedorit de reală.
    E tulburătoare combinația între autoritatea Securității (despre care nu se știe unde și când se termină) și tupeu de „omul zilei”. Amestec grotesc de parșivitate și bravadă.

    Like

  9. Nu multi au avut harul de a fi disidenti, dar cel putin nu am fost informatori de sila sau de buna voie.
    M-as fi asteptat ca macar unul din cei care au fost “mai marii nostri in Domnul.” in cultul evanghelic din care fac parte inca de la nastere, sa condamne public si vehement sau sa faca cel putin niste gesturi simbolice prin care sa condamne acea perioada in care au colaborat din plin cu securitatea.

    Like

  10. Draga Dan,
    Chiar daca sugestia ta este magulitoare, trebuie sa fim totusi lucizi.
    Oricit ar aprecia cineva pozitia mea in aceste chestiuni – atit cit este de apreciat – eu n-am fost nici un disident, in sensul deplin al acestui cuvint si nici nu sunt o personalitate incontestabila, asa cum ar trebui sa fie un potential arbitru evangelic in chestiunea deconspirarii.
    Daca gestul meu – contestat totusi de unii, si suspectat de altii intentii perverse, de construire a unui monument de prigonit – ii va inspira si pe altii, asta ramine de vazut. Deocamdata nu este cazul.

    Like

  11. Si starurile de la Hollywood, au necazuri mari cateodata! Este si cazul actorului Tom Cruise care se teme pentru viata famiiei sale dupa ce a primit amenintari cu moartea din partea unui grup care militeaza impotriva bisericii scientologice, careia ii apartine starul. Disperarea actorului si a sotiei sale, Katie Holmes a atins cote maxime, acestia vazandu-se nevoiti sa cheme FBI-ul, pentru a evita o eventuala nenorocire . Ba mai mult, celebrul cuplu care se teme si pentru pentru viata fetitei lor, si-a schimbat resedinta si se deplaseaza cu masini blindate. Protestatarii grupului “Anonymous”, care militeaza impotriva … pe larg in: Libertatea – Tom Cruise a chemat FBI-ul dupa ce a fost amenintat cu moartea

    Like

  12. Zilele acestea mi-a ramas in minte una din remarcile tale la un comenatriu de al meu in problema desconspirarii.
    Imi exprimam sceptcismul,cu privire la faptul, ca la nivelul cultelor evanghelice se va face ceva real in problema asta. Si mi-ai raspuns ca din pacate “…noi am ramas fara repere morale in aceasta extrem de spinoasa chestiune a desconspirarii..”
    Totusi pentru mine tu esti unul din reperele morale in aceasta chestiune. Ai publicat pagini din dosarul tau de urmarire, ceea ce putini au facut-o. Gestul acestea civic si spiritual sper sa
    inspire si pe altii.

    Like

  13. Am primit si eu comment pe blog de la cineva care pune la indoiala cele spuse de d-voastra. Aceste lucruri nu ma fac decat sa imi dau seama cat de ireale ni se par aceste amenintari in anul 2008. Nu pun la indoiala povestea in sine si am si explicat de ce, dar uimirea cu care privesc unii povestea imi confirma faptul ca securistii au dobandito serie de cutume comportamentale de care nu mai pot scapa toata viata

    Like

  14. Va asigur, domnul meu, ca n-am inventat aceasta poveste. Sunt om serios si am lucruri mai bune de facut. Tocmai de aceea am dat detalii care, eventual, pot fi verificate.

    Like

  15. Nu este decat un comportament tipic al unui fost cadru comunist care si-a pierdut functia si statutul social favorizat de care beneficia inainte de 1990. Cu voia dumneavoastra, ultima postare de pe blogul meu se refera exact la acest caz, povestirea d-voastra venind in continuarea intentiei mele de a patrunde cat mai adanc in mentalul colectiv al cadrelor din linia a 2a a PCR-ului.

    Toate cele bune.

    Like

  16. Sunt si eu alaturi de dumneavoastra in aceasta situatie neplacuta prin care trebuie sa treceti.
    Domnul sa va poarte de grija!

    Like

  17. Stiam ca se da declaratie la Politie,despre amenintarea respectiva,
    am fost personal nevoita s-o fac,si persoana f.curajoasa pana atunci,a fost chemata ,a dat declaratie,apoi eu am iertat-o,pentru ca altfel se intenteaza procel penal.
    Construise o casa de lemn ,pe pamantul din imediata noastra apropiere,fara autorizatie,fara canalizare,fiind si de etnie roma,va dati seama ce de amenmintari.Am actionat legal,legea este pentru cei faradelege.
    Asa s-a potolit de bine….!

    Nu cred ca e rau sa o faceti,sa se mai invete oamenii cu legea.
    Cel Rau tare se mai baga in seama.
    Domnul sa fie cu dv.si cu familia.

    Like

  18. poate ca aceea amenintare nu este altceva decat strigatul de neputinta care vine din partea unei fiinte debusolate si care reactioneaza acum in mod haotic. poate echivala in acelasi timp cu un semnal de alarma, un fel de s.o.s. al disperarii care asteapta mai degraba un gest de bunavointa. sa stiti ca exista foarte multi oameni care ameninta doar ca sa testeze reactiile celorlalti.

    Domnul sa aiba mila!

    P.S. in vremurile comuniste stiam ce insemna suflarea securista in propria ceafa. era rece ca gheata…

    Like

  19. Draga Vlad, sunt in principiu de acord cu ceea ce scrii aici.
    Fiecare incercam sa facem ceea ce putem, si cum putem, pentru tara in care ne-am nascut.
    Cum o fi mai bine, asta vom afla la judecata cea mare.
    Atunci insa am putea avea surpriza, placuta, sper, ca e bine si asa si asa, caci ar fi foarte trist sa fie nici, nici..

    Like

  20. Sarutmana dragii mei, sunt roman si cand mi-a fost rusine de originea mea, nu mi-a ramas decat sa ma rusinez de rusinea mea.

    Am tara, am mama si am invatat traind intre straini sa-mi reprezint tara cu cinste si demnitate, sa aduc corectii in mintea celor ce vad mafioti si infractori romani la tot pasul.

    Un om nu poate fi de doi bani, atata minte avea si Domnul Hristos sa nu moara pentru cineva de doi bani, a murit pt cei “simpatici” ca vamesii, curvele, “mai marii” ologi-sunt curios daca in timp ce asteptau vindecarea pe marginea fantanii nu barfeau pe rupte ca cei mai multi dintre noi, ca sa nu ii uit pe cei “recunoascatori” ca agel grup de leprosi.

    Ceea ce vreau sa spun este ca prea multe asteptari de la o lume a pacatului nu poti avea, iar personal din experienta in strainatate pe care o am, nu ma refer la ciocniri de pahare, inaugurari samd, ci ma refer la viata de zi cu zi in trafic, metrou, lucru, nu pot spune ca diferenta pacatoseniei este foarte mare.
    Am fost mintit, inselat, proasta crestere cat cuprinde, coruptie mai subtila, dar coruptie si asta in diferite tari europene.

    Eu sunt roman, voi ce sunteti? Imi respect neamul, incerc sa nu repet greselile si iau atitudine cand am ocazia.
    Am iubit liberalismul in forma oranduirii social si dupa ce mi-a trecut socul in urma cunoasterii primarului PNL din comuna unde voi locui, i-am declarat “razboi” ma folosesc de toate mijloacele legale pt a indrepta ce se poate indrepta in acel loc. Nu scuip, nu blestem, dar ma lupt si va spun ca este frumos, dincolo de neplacerea luptei.
    Nu am dat spaga nicaieri, toate autorizatiile le-am primit cu intarziere, iar experienta mea este descurajatoare la prima vedere, frumusetea? Hristos mi-a dat biruinta peste acesti oameni corupti si rau intentionati.

    Am vazut insa si oameni carora nu le vine sa creada ca nu te temi sa dai piept cu autoritatiile, cu tiganii si hotii, iar ca dincolo de toate poti realiza mute lucruri si fara spaga sau inregimentarea in sistem.

    Sunt oameni frumosi, nu la inaugurare de biserici ci ,”talpa satului”, uneori se reped la tine din obisnuinta dar mai apoi vad ca poti latra si tu dar imediat dupa poti fi om si pot conta pe tine.

    Dezamagiri sunt multe dar sunt si realizari, ramane sa va coborati din lumea inalta de unde asteptati anumite recunoasteri si tratamente nobile si veti vedea ca Romania sunteti chiar si voi cei ce o criticati, iar asta inseamna ca sunt sperante nu dincolo de ceea ce Domnul Isus spune cu privire la vremea stricaciunii.

    Danut, nu ma simt ofensat, imi pare rau ca uitam de tara, mama si frati, iar datoria mea dupa criticile voastre, in parte justificate, este aceea de a fi un crestin, un roman mai placut Domnului Isus si mai folositor neamului meu.
    Iertati-mi interventia.

    Cu drag si respect, dincolo de divergente, un roman, cu siguranta nu ultimul. Vlad L

    Like

  21. Multumesc aicit tuturor celor caree si-au aratat simpatia fata de aceasta situatie.
    Daca vreti sa faceti ceva cu privire la aceasta, va rog sa rostiti o rugaciune pentru acest om nefericit.
    Va asigur ca nu-mi este teama, ci vreau doar sa fiu precaut. Cunosc prea bine Securitatea pentru a ignora asemenea amenintari (de fapt este prima data cind am primit amenintari cu moartea).
    Va doresc tuturor sarbatori linistite.

    Like

  22. Chiar daca sunt tentat sa spun “easy for you to say”, sunt absolut de acord ca nu are rost sa dam prea mare importanta acestui caz. Sper totusi ca nu considerati ca a-l face cunoscut, o normala masura de protectie in orice circumstanta, inseamna a-i “acorda prea multa atentie”.
    Securitatea, cea de ieri si cea de azi, ca toate securitatile, nu numai cea ruseasca ori cea chinezeasca, ci si cea israeliana, americana sau engleza, sunt la fel de periculoase cum au fost dintotdeauna. Sa nu ne facem iluzii. Sunt toate institutii ale minciunii si ale crimei, mai mult sau mai putin imbracate in hainele democratiei.

    Like

  23. eu zic ca acordam prea mare importanta mesajului unei persoane labile psihic. este regretabil ca s`a intamplat chiar de craciun si in sanul unei intregi familii, dar parerea mea este ca securitatea de azi nu poate fi comparata cu cea comunista.

    Domnul cu noi!

    Like

  24. Si inca ceva pt tine Vlad L, ca sa te mai lamuresti de cat “de doi lei” e romanika, in cazul in care nu ai citi comentariul meu la un alt post de aici despre mafia dein Romania:

    “….Desi procentul e minuscul, mai sunt si oameni intre romani, si intre acesti putini oameni, mai sunt si copii de Dumnezeu, la care poate fi folosite aprecieri de genul “romanii sunt ospitalieri, prietenosi, etc”. Doar la ei. In rest, o rusine.

    Acei putini, si noi astia plecati, tot speram ca poate poate, cu timpul ceva se schimba, dar vad ca si acum mafia, coruptia, hotia, mizeria, nesimtirea, golanismul, vulgaritatea, asa cum zice Danut ascunse sub masca religiei, o masca sloiasa si intunecata a religiei locale (in general o amagire a maselor, sau a celor mai multi in orice caz), toate acestea inca dau nota acestei tari. Cu Romania, poti sa te lauzi, doar daca arati imagini, locuri sublime care sunt din belsug in acele meleaguri. In rest, desi vorba aceasta devenit un cliseu, ea continua sa raman dureros de adevata: “frumoasa tara, pacat ca e locuita” (de romani cel putin). Avem o tara deosebit de frumoasa, precum Austria sau Elvetia, unele din cele mai frumoase tari din Europa. Si totusi, datorita marii majoritati a bastinasilor si asezarilor lor, suntem tomberonul urat mirositor si nespalat al acestui continent. Nu stiu de ce am ajuns asa, si personal nu cred, si nu vad cum s-ar putea schimba asta vreodata (ca nu ai cum sa transplantezi mentaliatea si apucaturile fiecarui roman in parte – unica solutie de altfel).
    Nici sub comunisit, nu eram asa ne-oameni, ca inainte de ei, ce mai…. eram domni si noi in Europa. Dar acum, cata rusine si disgratie. Nu degeaba e o rusine, nu sa spui, ci sa fii descoperit ca esti roman, mai peste tot unde ai fi in lume (dar mai ales in Europa, unde hotii si mafiotii de romani sunt mai cunoscuti). Si sa nu imi veniti cu faze de genul “lipsa de patriotism etc”. Nu avem cu ce ne lauda, sau prea putin, mult prea putin. Poate mai mult din trecut, in rest…epigoni.

    Nu stiu daca voi prinde in aceasta viata, acel moment cand sa poti spune oriunde ai fi ca esti roman, si… nu sa fii mandru de asta, dar macar sa nu rosesti si sa incepi sa te eschivezi, sa-ti piara glasul si sa nu stii cum sa schimbi repede subiectul, sau discret sa te retragi. Va spun sincer, nu o data mi s-a intamplat sa stau de vorba cu straini, mai ales la unele evenimente sau intalniri mai importante, unde faci cunostinta cu unele persoane pentru prima data, unii din ei dintre cele mai inalte cercuri sociale, si am putut discuta cu ei, m-au apreciat ca om, ca educatie, ca ce vrei, m-am simtit tratat ca de la egal la egal, pana cand s-a ivit intrebarea: “de unde sunteti? Din Germania? Suedia?” (Nu stiu de ce cam asta ies “la ghicit”, poate datorita parului mai deschis la culoare si ochilor albastri, si accentul, nu stiu). Si cum nu pot minti si cum uneori chiar nu pot evita raspunsul la aceasta intrebare, cand am pronuntat “roman”, sau Romania, cu toata politetea si eleganta englezeasca, dupa o concluzionare succinta si fortata, omul isi aminteste subit ca trebuie sa plece, ca are ceva de rezolvat, ca mai trebuie sa vorbeasca urgent cu cineva, si s-a facut nevazut. Sigur, asta probabil, dupa ce s-a verificat atent daca nu i-a disparut ceva. (- Exagerez, in ultima propozitie doar, dar toti stiti despre ce vorbesc). Pot sa fiu cat de bine imbracat, cat de bine educat, ca de inteligent, cat de blond si cu ochi albastri, ca atunci cand “te-ai dat de gol”, tot prost te simti, tot rosesti, duhoarea de Romania tot isi face simtita prezenta si ii face pe oameni sa dispara. Poate nu credeti, dar asta e realitatea de multe ori. Si traiesc de cativa ani buni in strainatate in Europa. Cei din US probabil scapati mai ieftin, pt ca, with all due respect, cei mai multi dintre americani, evident, nici nu stiu ce e aia Romania.

    Ma tem ca nu voi prinde vremea cand sa nu-ti mai fie rusine ca esti roman. Vezi, asta e ciudat, nemtii cu istoria lor de atrocitati si crime naziste, sunt totusi azi respectati, pt ca “au ajuns” din nou oameni. Pana si rusii, obrazul gros si nesimtit al acestei parti de lume, sunt oarecumva mai bine priviti decat romanii. De ce o fi acest neam atat de blestemat, nu stiu. Imi pare rau sa fiu asa pesimist, dar nu am nici un motiv (sau prea putine) ca sa fiu si sa simt altfel, vis-a-vis de Romania. (mai ales cand aud istorisiri de genul celei descrise de Danut, care de altfel doar confirma si re-confirma, o realitate care tot speram ca intr-o zi va disparea)…..”

    Like

  25. Din pacate televiziunea si zierele de la noi sunt interesate doar de scandaluri ieftine. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca sunt total controlate de mafia economica ce domina aceasta tara.

    Like

  26. Vlad L, in cazul in care traiesti pe alte planete dragule, da Romania este din pacate o tara de doi bani. Nici atat macar. Iar vis a vis de intamplarea nefericita, frate Danut, sunt socat sa aud ca mai exista asa ceva in ziua de azi. Ma face sa-mi amintesc cata dreptate avea fratele Daniel M. cand vorbea de unii fosti securisti care au fost reactivati etc. Incredibil ce spuneti. Sa ti se intample asa ceva in ziua de Craciun, in ziua de azi. Oricum, e socant ce auzim. E bine de retinut acest nume, acest scutaras, si v-as sfatui sa scrieti/faceti plangere la cel mai inalt nivel, guvern, presedintie. Cred ca e posibil sa primesti raspuns. Eu am scris nu o data si presedintiei si la guvern, de aci din strainatate, si am primit raspuns (si nu de la o terta persoana). Astfel de magarii trebuie duse la cel mai inalt nivel astazi. Si daca in Romania de astazi, care se vrea sa fie (practic) membra in UE, se mai poate auzi si intampla asa ceva, aceste probleme trebuie ridicate si la nivelul structurilor internationale, la care sunt convins ca aveti si d-voastra acces. Si ar trebui sa se faca din nou (daca e cazul) presiuni externe asupra autoritatilor romane, ca asemenea scursuri mizerabile sa fie scoase din sistem o data pentru totdeauna. E de apreciat curjul d-voastra, dar asa ceva nu mai trebuie tolerat. V-as indemana sa reclamati la cel mai inalt nivel national si sa faceti cunoscut si international aceste mizerii care inca exista in cancerul acela de tara. Este inadmisibil asa ceva, si nu trebuie sa ramana nepedepsit! Aceste lepadaturi ale trecutului, cu astfel deprinderi spurcate, nu mai au voie sa ridice vreodata capul din duhoarea si rusinea cu care s-au umplut pana peste cap. Trebuie facut o data curatenie!

    Like

  27. Frate Danut,cred ca asa cum poate Dumnezeu pazi,nimeni nu o poate face,orice amenintare paleste in fata Lui.
    Trist este ca acesti oameni traiesc printre noi,si cum spuneti si printre cei ce-si zic credinciosi…isi zic…pentru ca nu sunt.

    …………………………………………………………….
    Omenirea este tot mai imorala,insa nu
    principiul este acela care sustine lumea morala,ci prezenta unui Dumnezeu sfant si dragostea pentru Dumnezeu si pentru omenire.Nu ne indeplinim scopul prin principiile legale,prin asprime,,ci prin dragoste si compasiune fata de oameni.
    Acesti oameni rai…pe acestia trebuie sa-i iubim,,,e greu,,,ne vine tot mai greu,poate si pentru ca in fratietatea noastra nu avem parte
    de oameni cu dragostea lui Dumnezeu,poate tocmai pentru ca de ani de zile s-au infiltrat prea puternic printe noi,acei”securisti”
    De aici incepe subrezirea sentimentului nostru de dragoste..devenim tot mai reci,mai insensibili.
    Acest lucru il vad uneori in viata mea,fiind prea dezamagita de ceea ce “traim azi ca si adunare”

    Totusi desi Domnul ne-a spus ca lumea merge din rau in mai rau,n-a vorbit niciodata despre principii,ci despre oameni,El vrea ca noi sa experimentam sensibilitatea divina,care ne imputerniceste sa traim in armonie unii cu altii.

    Va doresc sa aveti parte de toata grija Domnului Isus,prin iubirea Sa nemasurata.
    Caci Domnul va va pazi,la venire si la plecare!

    Like

  28. Am fost sigur că se va găsi cineva care să se simtă ofensat de aceste vorbe spuse cu mânie. Iar faptul că domnul Vlad este acela, nu mă miră deloc. Prietenii ştiu de ce 😦
    Din păcate, patriotismul îi face pe unii dintre noi să devină orbi faţă de tarele evidente, şi recunoscute de toţi oamenii lucizi, ale neamului nostru. În ce ma priveşte, nu cred că este vorba în acest sens doar de “câţiva”, ci de marea majoritate a românilor. După părerea mea, substanţa însăşi a acestei naţii este tarată rău. Că ea ar putea, vorba lui Dostoievski, deveni mai bună. este foarte posibil. Dar la fel de posibil este ca ea să devină mult mai rea. Iar tot ce se întâmplă în prezent în jurul nostru, inclusiv în mediul evanghelic, mă face să cred că românii devin în general mai răi, nu mai buni, pe măsură ce trece timpul.
    Pe de altă parte, a trage de aici concluzia că aceasta ar “face inutil orice efort pentru a mântui pe unii ca aceştia”, mi se pare ilogic, dacă nu cumva chiar aberant. Căci, aşa cum spunea Mântuitorul, nu cei sănătoşi au nevoie de doctor (cu precizarea că nu noi îi mântuim pe oameni, aşa cum lăsa să se înţeleagă preopinentul nostru, ci Dumnezeu – vezi Ioan 1:11-13).

    Like

  29. “Tara de doi bani” presupune ca are oameni (plina ochi)de doi bani, ceea ce face inutil orice efort pentru a mantui pe unii ca acestia.

    Domnul Isus ne indemna sa nu numim pe nimeni astfel si cu atat mai putin sa generalizam.

    Avem oameni car aduc rusine Romaniei, sunt insa si din aceia care aduc respect si frumusete. Sa nu noroim o tara pentru cei cativa care macaie mai tare, sau altfel spus:

    “Spre a judeca forta morala a unui norod si ceea ce este el in stare a face cu ea in viitor, nu se cuvine a lua in considerare gradul de josnicie la care se poate sa fi cazut la un moment dat: se cuvine a lua in considerare numai gradul de spiritualitate pe care-l poate atinge cand va veni momentul.” F.M.Dostoievski

    Romania inca are valori, dovada cea mai palpabila este aceea ca inca mai sunt oameni care condamna lucrurile urate.

    Cine n-are tara, n-are mama si cine n-are mama nu poate fi un prieten adevarat nimanui, nici macar lui insusi.
    Dumnezeu sa ne ajute!

    Like

  30. Indiferent de caracterul ameninţărilor (bravură la băutură, ameninţare serioasă) ele dau la iveală faţa hidoasă a securităţii (singura de altfel).
    În lumina unor astfel de episoade, e absolut şocantă atitudinea unor intelectuali stângişti români care contestă condamnarea comunismului.
    Dumnezeu să vă aibă în pază.

    P.S. Probabil ştiti deja, dar anunţ pentru cititorii blogului: a apărut la Humanitas o carte extraordinară prin francul mărturisirilor ei: Confesiunile unui cafegiu. Un tablou nefardat al unui sistem comunist putred până dincolo de măduvă…

    Like

  31. Daca are cu adevarat probleme sau nu, asta n-am de unde sa stiu. Poate ca vrea sa se razbune pentru ce probleme o fi avut in trecut.
    Sau pur si simplu era omul deprimat si a vrut sa se racoreasca. Dumnezeu stie. Dar cu siguranta ca si… celalalt, ca doar e omul lui 😦

    Like

  32. stii care i partea ilogica aci, ceva ce nu se leaga ?? asta :”are probleme în carieră din pricina mea… ” ; cum adica, in ziua de azi ar avea probleme la serviciu ?! care ar fi alea ?! da’ ce , suntem pe vremea lui Dej?! ( pai n a avut sub Ceausescu si are acu’ ? ) cine se mai intereseaza azi, la serviciu, de rudele noastre ?! Doar ziarele , gen CANCAN , care au mers sa vada ce frate are PF Daniel !! remember ?!Ce crezi ?

    Like

Leave a comment