Persona – un an in blogosfera – cateva concluzii-2

persona2

2. Ce am învăţat din această experienţă?

O nouă experienţă este întotdeauna o bună ocazie pentru a pătrunde în teritorii neexplorate şi a învăţa lucruri noi, ori de a-ţi reaminti lucruri pe care le-ai uitat. Iată aici care au fost pentru mine câteva dintre beneficiile experienţei numită Persona:

a. ce anume am învăţat despre mine?

Spre deosebire de nevasta mea, care poate sta şi o săptămână singură (mai bine zis, cu Domnul), dacă are o Biblie şi un carneţel, în care să-şi noteze gândurile şi să-şi scrie poeziile, eu sunt prin excelenţă un „animal social”, pentru care trăirea vieţii în general şi cea a credinţei în special este puţin împlinitoare dacă este consumată în singurătate.

În ciuda acestei înclinaţii spre social, implicarea în blogosferă mi-a dat uneori o senzaţie de aglomeraţie sufocantă. Spun din în când, mai în glumă, mai în serios, că mulţumesc lui Dumnezeu că nu mi-a dat darul păstoririi, căci cei ce-l primesc, dacă vor să acopere tiparul generic al slujbei, sunt obligaţi să se poarte frumos cu toată lumea, inclusiv cu cei care probabil ar merita din plin un şut tras cu sete în… protuberanţe. În ce mă priveşte, prefer să păstrez libertatea şutului (dat şi primit, în egală măsură – toate lucrurile au un preţ, mai ales libertatea). Blogul m-a obligat însă, cel puţin din când în când, chiar dacă numai în sens virtual, să trăiesc în proximitatea unor oameni pe care altfel îi ocolesc fără mustrări de conştiinţă. Această situaţie, extrem de incomodă de altfel, a făcut să iasă la iveală din adâncul fiinţei mele lucruri nu prea drăguţe, eufemistic vorbind, şi de care nu eram prea conştient. Mi-a luat un efort considerabil să revin la echilibru sufletesc după acele coliziuni, în care, desigur, am avut şi eu partea mea importantă de vină, pentru care mă căiesc iarăşi, în acest moment.

b. ce anume am aflat despre alţii?

Am observat cu oroare cât de curajoşi devin unii oameni – care sunt esenţialmente nişte laşi, atunci când se ascund în spatele unui pseudonim, ca să nu mai vorbim de cei care îşi schimbă cu regularitate pseudonimul sau IP-ul, pentru a-şi ascunde identitatea. Aceste persoane nu realizează că, în realitate, ele nu au niciuna, ori au mai multe, în acelaşi timp, ceea ce este cam acelaşi lucru. Această stare patologică se numeşte în psihiatrie „boala personalităţilor multiple” şi este o condiţie extrem de serioasă, pentru care e nevoie de tratamente superspecializate (unii cred că este vorba de posesiune demonică, deşi experţii în domeniu, inclusiv cei creştini, au păreri divergente în această chestiune).

Am fost apoi neplăcut surprins să constat că unii, pe care i-am cunoscut pe vremuri, şi despre care aveam amintiri plăcute, s-au schimbat în rău şi nu numai că au devenit nişte nesuferiţi, ceea ce, în definitiv, poate fi relativ benign, dar s-au transformat într-un ghem răsucit în fel şi chip, din pricina urii şi a batjocurii cu care se hrănesc în permanenţă Cu asemenea oameni am aproape o siguranţă absolută că nu mă voi vedea în ceruri. Am acum în minte o anume persoană, care are notorietatea unui trouble-maker în bisericile din zona unde trăieşte, iar cum şi-a extins „parohia” şi în spaţiul virtual. Desigur, oameni ca aceştia ar putea spune că şi eu m-am schimbat (în rău; căci sper ca toţi ne schimbăm, dar direcţia este cea care contează cu adevărat – se spune, de altfel, că numai proştii sunt absolut consecvenţi, căci ei nu se schimbă niciodată). Sper că nu ei au dreptate, dar, mai ştii?

c. ce fel de surprize am avut?

Am descoperit cu surprindere, bloguind, că uneori este mai uşor să porţi un dialog civilizat şi raţional cu scepticii şi ateii, decât cu cei credincioşi, fie ei sinceri sau închipuiţi. Spaţiul religios suferă, din păcate, într-o măsură mai mare decât cel secular, de incapacitatea funciară de a comunica în mod substanţial şi semnificativ cu „celălalt”, oricare ar fi acela. Alteritatea este privită de omul religios de la noi, indiferent de culoarea confesională, ca o ameninţare care trebuie eliminată, fie prin violenţă, fie prin batjocură, fie prin ignorare.

Am întâlnit însă, în acest spaţiu virtual, şi câţiva oameni absolut remarcabili, cu care mi-ar plăcea să petrec cândva mai multă vreme la o cană de vin fiert (dacă tot e iarnă acum; dacă sunt tea-totallers, ceea ce nu este grozav, dar e total acceptabil, poate fi şi un ceai verde sau unul kenyan ori o cafea, neapărat bună, mare şi tare :-). Dacă nu reuşim să ne vedem aici jos, sunt sigur că vom putea pune de o şuetă cu vinul cel nou în Împărăţie, la venirea nunţii Mielului. Nu voi da aici numele acestor oameni speciali, cum n-am făcut-o nici mai sus, pentru că nu vreau să fac vreo nedreptate, uitând pe cineva.

Mă voi opri aici, ca să nu vă obosesc, deşi ar mai multe altele de spus. Mâine voi publica ultimul post din această serie de evaluări, dezvăluindu-vă câteva dintre intenţiile mele de viitor pentru acest blog.

Ca întotdeauna, comentariile voastre de bun simţ sunt binevenite.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

One thought on “Persona – un an in blogosfera – cateva concluzii-2”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s