23 decembrie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 41

Inf. Postolache
Primit: Lt. Coresciuc Isidor
Casa: „Buşteni”

23.12.1988

Notă informativă

Revin asupra discuţiei purtată duminică 18 dec. a.c. în biserica baptistă din Iaşi, între mine, XXXXX şi Dănuţ Mînăstireanu sintetizând, în special cele spuse de către Dănuţ, nu în ordinea strict cronologică – poate – şi fără a mai consemna noianul de citate din biblie cu care am fost copleşit.

„Credinţa este ceea ce omul realizează în urma convingerii despre forma ei ca subiect şi obiectul acesteia.

Toate formele de instrucţiune şi cultură generală ajută la studiul teologiei.

Este necesară chiar o cunoaştere a filozofiei şi a ştiinţelor generale.

Filozofia se ocupă într-adevăr cu toate ultimile probleme ale gândirii.

De aceea nu există nici un conflict între interesele gândirii şi cele ale religiei.

Dacă înţelegem pe deplin şi dacă interpretăm corect geneza omului, atât biblia cât şi ştiinţa nu aduc mărturii contradictorii. Cele două categorii de interese sunt indentice [sic!]. Admiţând atingerea ţelului ultim al gândirii şi unitatea absolută a tuturor elementelor vieţii, trebuie să respectăm principiul libertăţii, atât pentru viaţa religioasă cât şi pentru cea intelectuală a omului.

Intelectul nu trebuie să încerce a impune omului religios concepţii despre lume care sunt subersive [sic!] faţă de religie, aşa cum face filozofia marxistă şi nici religia nu trebuie să încerce a încovoia intelectul. Religia nu a abdicat niciodată de la acest deziderat pe când filozofia materialistă a declarat şi duce război împotriva oricărei gândiri care contravine modului ei de interpretare.

Statul nostru a instituit o campanie ateistă neloială intervenind până şi în problemele religiilor, mai cu seamă împotriva cultelor neoprotestante şi a mers până acolo încât a răpit chiar libertatea celor mai zeloşi creştini.

Experienţa noastră cu dumnezeu în Cristos poate fi interpretată în scopurile vieţii religioase sau în scopurile generale despre lume. Adevăr înseamnă dumnezeu însăşi ca izvor şi bază a tuturor formelor şi obiectelor de cunoaştere.

Există un scop privind progresul naturii şi societăţii umane; deci o inteligenţă cunoaşte de la început şu guvernează până la sfârşit desfăşurarea evenimentelor.

Trebuie să fim rezervaţi în efortul de a da o definiţie metafizică a trinităţii. De exemplu, noi nu putem face o distincţie întreită în natura divină unică a lui dumnezeu.

Din această cauză în creştinism nu există un consens, dacă dumnezeu s-a revelat prin Cristos ori Cristos ni l-a revelat pe dumnezeu şi nu altfel. Unii îl consideră pe Cristos om, alţii îl consideră spirit. Pentru unii Cristos este derivat şi dependent de dumnezeu şi nu egal cu dumnezeu, iar pentru alţii Cristos posedă un principiu vital care animă trupul, logosul luând locul minţii ori a spiritului uman. De asemenea se mai consideră că a fost o legătură intimă, strânsă, între Isus cel uman şi dumnezeu, o alianţă şi nu dumnezeu devenind om. Şi în sfârşit, mulţi tăgăduiesc natura umană a lui Cristos, aceasta contopindu-se în cea divină.

Foarte multe păreri contradictorii sunt şi în ceea ce priveşte libertatea şi suveranitatea divină.

Important este că dumnezeu va transforma împărăţia temporară într-una spirituală şi universală pentru mântuirea omenirii, de care vor avea parte numai cei născuţi din nou.” Aluzie vezi doamne, eu nu m-am născut încă din nou …

„Ştiţi ce – m-a interogat Dănuţ –

În ceea ce priveşte treimea, oricine este interesat despre acest subiect trebuie totuşi să-şi fi format o părere. Şi eu cred şi sunt convins că şi d-v v-aţi format o imagine, ca să spun aşa, despre treimea dumnezeirii.

Cred că nu vă supăraţi dacă vă întreb cum vedeţi d-v treimea?

„Nu mă supăr deloc – am răspuns – şi cred că oricine poartă o discuţie teocratică trebuie să fie animat de sentimente care să nu contravină cadrului, împrejurării sau circumstanţelor în care aceasta are loc.

După mine, caracterul unic sau triplu al dumnezeirii este exprimat în legătură cu diferitele aspecte ale fiinţei sale, mai precis a însuşirilor sale.

Biblia nu tratează despre treime.

Mai mult chiar, nu există o cât de vagă aluzie la treime, nici în vechiul testament, dar ce-i mai descurajator, s-ar părea că, atât evangheliştii cît şi apostolii combat chiar această aserţiune.

Dacă cunoaşteţi vre-un argument scriptural, exceptând arhicunoscutele şi puierilele speculaţii ortodoxe care, din păcate au fost preluate, fără discernământ, ca şi cele catolice dealtfel, de către bisericile neoprotestante, vă rog să mi-l faceţi şi mie cunoscut …

Mai degrabă raţionalismul, în măsura în care acest lucru este posibil în condiţiile actuale, dă satisfacţie doctrinei creştine despre treime.

Eu cred că fiul şi duhul sunt categoriile iubirii eterne a lui dumnezeu. Iubirea este lumea atributelor divine, distinctă din imanentul dumnezeirii, o calitate finită, derivată, dependentă şi mai puţin inerentă şi esenţială.”

„ – Cum să nu fie iubirea esenţială – a sărit Dănuţ ca ars – „

„ – De ce vă surprinde – i-am răspuns. Amintiţi-vă că iubirea s-a născut după ce dumnezeu a creat fiinţele mărginite şi asupra cărora s-a exercitat continuu. De aceea, şi abia după aceea, dumnezeu a întocmit un plan de mântuire.

Deci dumnezeu este personalitate unică, dar cu distincţii lăuntrice, caracterizate prin relaţii unice de unitate. Este imperios necesar să existe o singură viaţă divină, şi chiar dacă ştim sau nu ştim aceasta, chiar dacă recunoaştem ori nu acest fapt, EL este unic.

Altfel religia nu ar fi decât perceperea propiilor noastre slăbiciuni şi neputinţe.”

„ – D-ta ai putea să convingi şi pe un ateu, deşi, de foarte multe ori în disperare omul îl caută pe dumnezeu din propie şi subită convingere, a spus Dănuţ.”

„ – Într-adevăr, desperarea, prin chiar faptul de a fi posibilă în lume, este un indiciu care trimite dincolo de lume şi de aceea omul îşi caută mântuirea. Dar dacă slăbiciunile, neputinţele, desperarea chiar, şi nu iubirea ne îndeamnă să-l căutăm pe dumnezeu, atunci totul este deşărtăciune. Dar, ca să poată fi căutat, şi mai ales, să poată fi găsit dumnezeu este unic. Altfel, simţindu-se oprimat în această viaţă scurtă, omul n-ar mai milita pentru libertatea vieţii cereşti, oferită de un dumnezeu, care nu se ştie şi nu se pricepe de ce-i întreit şi care anume din părţile lui se ocupă în mod expres de dezideratul lui.

Omul ar deveni indiferent şi indiferenţa este gradul cel mai de jos al libertăţii. Iar de la indiferenţă până la negarea lui dumnezeu nu este decât un pas. Şi dacă dumnezeu nu există, totul este permis.

Pe de altă parte, jertfa acelei părţi din dumnezeu, numită ISUS, nu numai că n-ar avea valoare pentru mântuire dar ar fi un act gratuit dacă nu chiar absurd.

Evident că Satan ar avea câştig de cauză şi răul ar triumfa.

Jertfa este nădejdea noastră de mântuire, dar, cum spune apostolul Pavel: „Acum dar rămân acestea trei. Credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea. Deci, acceptând suveranitatea lui dumnezeu, din dragoste şi numai din dragoste devenim cu adevărat liberi, dar asta numai în viaţa eternă din cer. Pentru că, pe pământ nu există libertate, pierderea ei fiind consecinţa caracterului represiv ??? al culturii şi condiţia progresului civilizaţiei.

Apoi, cum nu poate exista progres fără structură şi cum orice structură este constrângătoare, nici vorbă de libertate.”

„ – Dar, sunteţi de acord – a spus Dănuţ – că trebuie să existe un sfârşit al tuturor lucrurilor, apropo de viziunile apocaliptice, inspirate ale lui Ioan?”

„ – Nu sunt de acord şi nu cred într-un sfârşit al tuturor lucrurilor, ci, aşa cum spunea GOETHE, „presimt că va veni vremea când dumnezeu nu se va mai bucura de omenire şi o va nimici pentru a proceda la un nou act de creaţie.”

Deci, când Ioan vorbeşte de focul care va arde pământul şi cerurile, cred că se referă la, şi numai la nimicirea a tot ce-i rău, potrivnic planurilor sale. Astfel ar trebui să nimicească şi pe cei buni odată cu cei răi, odată ce pământul va arde pe o adâncime de trei stânjeni …”

„ – Este o mare plăcere să discute cineva cu d-ta – a spus Dănuţ –

Mi-ar place să mai vorbim şi altădată. Haideţi să mulţumim cu rugăciuni domnului …”

Mi s-a dat întâietate, bineînţeles.

A trebuit să zic o rugăciune la înălţimea pretenţiilor iluştrilor interlocutori. Cred că am reuşit.

23.12.1988
Postolache

Notă:
Mănăstireanu Dănuţ – baptist lucrat prin D.U.I.
Nota a fost luată în urma instruirii sursei.
Sursa a fost instruită să continue apropierea de cel în cauză, dar manifestând maximum de prudenţă, pentru a nu ne desconspira.
Propun ca materialul să fie exploatat în cadrul D.U.I. privind pe Mănăstireanu Dănuţ.
Lt. Coresciuc Isidor

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

One thought on “23 decembrie 1988 – Delatiunile informatorului Postolache – 41”

  1. wow!

    o “marturisire de credinta” a unui turnator

    recunosc ca mi-a parut coerent in places

    un om inteligent fara caracter e de doua ori mai decazut

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: