Presedintele Obama – veste proasta pentru noii atei si pentru alti fundamentalisti

Un text de Frank Schaeffer

Preşedinţia lui Obama este o veste extraordinară pentru aproape toată lumea. Este însă o veste rea pentru nişte indivizi cu ideologii ciudate: Dreapta Religioasă şi aşa-numiţii Atei Noi.

În războaiele culturale de tipul ,,totul sau nimic” şi în războaiele propriu-zise de tipul ,,totul sau nimic” dintre aşa-numiţii Atei Noi şi religie, alegerea preşedintelui Obama reintroduce o serie de nuanţe. Capacitatea Preşedintelui ales Obama de a crede în Isus, care este încă sub semnul întrebării, va salva religia americană în general şi creştinismul în mod special de primejdia extremelor.

Nu putem înţelege victoria Preşedintelui ales Obama în nici un alt mod decât ca fiind începutul nu doar al unei schimbări politice monumentale, ci şi al unei revoluţii spirituale.

Mărturisire totală: Eu am fost crescut de nişte misionari americani – Francis şi Edith Schaeffer – care au devenit lideri în cadrul subculturii evanghelice americane. Pe când aveam douăzeci şi ceva de ani eram tovarăşul lor. Noi, cei din familia Schaeffer, am fost foarte implicaţi în formarea Dreptei Religioase. (Mii de scuze!) Pe la mijlocul anilor ’80 am evadat din religia literalistă a tribului meu, iar în prezent frecventez o biserică ortodoxă greacă. De asemenea, am fost unul dintre cei mai puternici şi dintre cei mai prolifici – judecând după cât de mult am scris – susţinători ai Preşedintelui ales Obama.

Industria celor pro şi a celor contra lui Dumnezeu freamătă. Ştiu bine acest lucru. Am bântuit ani de zile în această lume. A apărut însă un şerif pe tărâmul religiei. E deştept! Preşedintele ales Obama este un fan informat al teologului Reinhold Niebuhr, a ţinut numeroase prelegeri despre credinţa sa şi despre relaţia dintre biserică şi stat şi nu este un creştin oficial din motive politice, ci un om care de roagă cu adevărat, care crede şi care îşi trăieşte credinţa.

Noilor Atei, care cred că, odată cu înfrângerea răsunătoare a Dreptei Religioase, intrăm într-o eră profană, le spun să nu se grăbească atât de tare. Obama va pune piedici pe drumul vostru. Va face acest lucru din acelaşi motiv pentru care va face ca fanteziile paranoice ale Dreptei Religioase legate de el să apară în curând drept ruşinos de ridicole. Aceasta deoarece Preşedintele ales Obama este acel om mai extraordinar decât mulţi alţi oameni extraordinari: un om de stat plăcut, sensibil şi atent, care este, de asemenea, un credincios evlavios plăcut, sensibil şi atent.

În ultimii câţiva ani, s-au publicat o sumedenie de cărţi de succes care au fost pro sau contra religiei. Toate sunt semnate de autori care vorbesc pe tonuri fundamentaliste. Pe latura pro-religie găsim A Purpose Driven Life şi seria Left Behind, care preamăresc mesajul simplist al evanghelicilor născuţi din nou de genul Isus-este-soluţia-la-toate. De partea cealaltă, se află cărţile Ateilor Noi, la fel de evanghelistice şi de simpliste, ce includ The End of Faith a lui Sam Harris, Spell a lui Daniel Dennett Breaking, The God Delusion a lui Richard Dawkins şi God Is Not Great a lui Christopher Hitchens.

Cărţile Noilor Atei au oferit un context pentru filmul lui Bill Maher, Religulous, cel mai grosolan instrument care se poate imaginabil pentru acest scop. Documentarul lui Maher dezvoltă ceea ce Harris a început în cartea sa The End of Faith. Harris îşi începe cartea cu scena unui tânăr terorist islamist în Ierusalim, zâmbind în timp ce comite suicidul, făcând să sară în aer un autobuz plin cu oameni nevinovaţi. În Religulous, Maher include bucuros multe alte imagini de genul uite-cât-de-nebuni-îi-face-Dumnezeu-pe-toţi, cu privire la violenţa inspirată de religie. Mesajul lui Harris/Maher este destul de limpede: lumea ar fi mult mai bună fără religie.

Există şi un alt mesaj în opera lui Maher, respectiv a Noilor Atei: toţi trebuie să gândească în categorii eliberate de alegorie. De aceea resping ideea că cineva poate susţine două idei contradictorii în acelaşi timp, cum ar fi de exemplu că niciuna din povestirile din Biblie nu s-a întâmplat aşa cum este scris, dar că sunt totuşi adevărate în moduri mult mai subtile decât pura realitate istorică, sau că nu suntem altceva decât nişte cimpanzei superiori, dar că suntem conectaţi, de asemenea, la o realitate mai profundă, atunci când spunem ,,Domnul este păstorul meu” şi sperăm că el este.

Noii Atei nu par să ,,înţeleagă” nicidecum alegoria, aşa cum nici fundamentaliştii Dreptei Religioase n-o înţeleg; ca să nu mai vorbim de imaginaţia literară. Atât Dreapta Religioasă cât şi Ateii Noi par să ignore gânditorii religioşi importanţi, de la Confucius, până la poeţii Sufi, şi de la Reinhold Niebuhr, până la unul din cei mai mari fani ai acestuia; Preşedintele ales Obama.

Lumea lui Maher nu-i încape nici pe pastorul Deitrick Bonhoffer (martirizat pentru că a încercat să-l asasineze pe Hitler, şi care a definit termenii teologici şi intelectuali pentru rezistenţa la tirania de stat bazată pe morala creştină), nici pe omul de litere intelectual şi convertit de la ateism la biserica romano-catolică, Malcolm Muggeridge; ca să nu mai pomenim şi cunoaşterea rugăciunilor scrise de ,,ateul” W.E.B. Du Bois pentru studenţii săi, o demonstraţie mişcătoare a faptului că credinţa nu poate fi abandonată atât de uşor.

Preşedintele ales Obama a vorbit însă despre nevoia de a uni etica religioasă cu structura filosofică a guvernării, atunci când spune, de pildă, că democraţii au greşit pentru că nu au înţeles faptul că problema avortului este în primul rând o problemă morală.

În 28 iunie, 2006, senatorul Obama a vorbit la conferinţa Call to Renewal sponsorizată de revista Sojourners. Preşedintele ales Obama a spus:

,,De ceva vreme, există multe discuţii printre experţii şi specialiştii în sondaje potrivit cărora dezbinarea politică din această ţară este una bazată pe separările religioase… Liderii conservatori au fost mai mult decât bucuroşi să profite de această situaţie favorabilă… Democraţii, în cea mai mare parte, au muşcat momeala… Mai rău, sunt unii liberali care resping prezenţa religiei în viaţa publică pe motiv că aceasta este în mod indubitabil iraţională sau intolerantă, insistând pe o caricaturizare a americanilor religioşi, pe care îi înfăţişează ca fiind fanatici sau consideră că însuşi termenul de «creştin» îi descrie pe oponenţii politici ai cuiva, nu pe oamenii credinţei…

,Cred că a sosit timpul să ne angajăm într-o dezbatere serioasă legată de modul în care ar trebui să reconciliem credinţa cu democraţia noastră pluralistă şi modernă.

Şi dacă vom face aceasta, atunci trebuie să înţelegem, mai întâi, că americanii sunt un popor religios… Această înclinaţie religioasă nu este pur şi simplu rezultatul marketingului realizat de predicatori pricepuţi… Vorbesc având o anumită experienţă în această privinţă.

Este nevoie să veniţi la biserică în primul rând pentru că chiar aparţineţi acestei lumi, şi nu pentru că sunteţi în afara acesteia. Trebuie să-l primiţi pe Cristos tocmai pentru că aveţi păcate de spălat – pentru că sunteţi oameni şi pentru că aveţi nevoie de un aliat în această călătorie dificilă.

Tocmai din pricina acestei noi înţelegeri, am putut în cele din urmă să păşesc, într-o zi, pe culoarul Trinity United Church of Christ de pe 95^th Street din sudul oraşului Chicago, pentru a-mi mărturisi credinţa creştină. A fost ceva care a semănat cu o decizie, nu cu o epifanie. Nu m-am prăbuşit dintr-o dată în biserică. Întrebările pe care le aveam nu au dispărut ca prin farmec. Îngenunchind însă sub acea cruce în latura sudică a bisericii, am simţit că duhul lui Dumnezeu mă chema. M-am supus voii lui şi m-am dedicat descoperirii adevărului său.

Aceasta este o cale pe care o împărtăşesc milioane şi milioane de americani – evanghelici, catolici, protestanţi, evrei şi musulmani deopotrivă; unii au avut-o de la naştere, alţii în anumite momente de răscruce ale vieţii lor. Nu este ceva separat de celelalte credinţe şi valori ale lor. De fapt, această experienţă este adesea ceea ce le conduce credinţele şi valorile.”

Înainte ca Dreapta Religioasă să preia conducerea, atenţia tradiţională a Partidului Republican fusese îndreptată spre probleme ale politicii externe, spre economie, spre pregătirea militară şi spre o concepţie libertariană cu privire la lume – chestiuni cu care William F. Buckley şi Barry Goldwater ar fi fost de acord. Acestea au fost înlocuite însă de ,,etica religioasă” a ceea ce îmi imaginez a fi sora cea mare, absolut atotştiutoare, cam redusă la minte, dizgraţioasă, inflexibilă şi îmbătrânită de zile. Această scorpie uscată şi lipsită de umor a transformat imaginea publică a republicanilor în aceea a partidului împotriva-a-toate. Făcând aceasta, această scorpie i-a tras după ea pe toţi oamenii religioşi, care au devenit vinovaţi prin asociere. Acesta este contextul în care au apărut Noii Atei, animaţi de zel evanghelistic.

Desigur, mulţi oameni religioşi sunt nebuni sau, mai rău, intoleranţi. Aceasta însă nu justifică în niciun fel aruncarea la canal, în vârtejul antireligios creat de Maher şi Noii Atei, a pruncului religiei, împreună apa de scaldă a dreptei religioase.

Preşedintele ales Obama aduce o altă perspectivă asupra credinţei. Aceasta suna cam aşa:

Cum altfel se definesc culturile dacă nu prin ritual? În ,,momentele mari” ale vieţii; naşterea, căsătoria, boala, moartea ,,pe cine vei chema”? Aşa cum Preşedintele ales Obama a spus, şi parafrazez: Văduviţi rasa umană de limbajul ei spiritual şi ce anume ne mai rămâne să ne spunem unii altora în termeni de speranţă?

Aşa cum a subliniat Preşedintele ales Obama, o lume a tuturor ştiinţelor exacte, dar fără poezie, nu este potrivită pentru a fi sălaşul omului. Dacă totul este anost şi mohorât, dezbrăcat de mister şi de însemnătate, cine se va mai strădui să se aplece către ştiinţă? De ce să ne mai străduim, dacă tot ceea ce facem serveşte acelor gene egoiste pentru încă un şir de reproduceri fără sens?

Aşadar, are această credinţă un răspuns la toate întrebările? Nicidecum; şi aceasta din pricină că perspectiva noastră este una din interior, aşa precum o vopsea contemplă pictura din care face parte. Ne aflăm cu toţii în aceeaşi barcă; suntem toţi prinşi pe aceeaşi ,,pânză”.

Să recunoaştem atunci că avem cu toţii problema care a fost cel mai bine formulată de Darwin în jurnalul său: ,,Poate mintea omului, care s-a dezvoltat, aşa cum cred cu tărie, dintr-o minte tot atât de redusă ca cea posedată de cel mai puţin evoluat animal, să fie demnă de încredere atunci când trage asemenea concluzii admirabile?”

Aşa cum recunoaşte şi noul nostru preşedinte, conştiinţa de sine şi condiţia noastră de muritori mortalitatea reprezintă deja o contradicţie atât de ineluctabilă (şi în egală măsură de terifiantă) încât a accepta pe lângă aceasta alte câteva contradicţii este o nimica toată! Iar Preşedintele ales Obama are un caracter atât de generos şi un intelect atât de impresionant, astfel încât poate să facă din viaţa sa spirituală ceea ce Dreapta Religioasă şi Ateii Noi nu au făcut: să înţeleagă că nu este nicio ruşine în a îmbrăţişa paradoxul.

Preşedintele Obama se află pe punctul de a aduce din nou la ordinea zilei credinţa raţională. Era şi vremea.

(Frank Schaeffer, este autorul cărţii Crazy for God: How I Grew Up As One of The Elect, Helped Found The Religious Right, and Lived to Take All (Or Almost All) of It Back.)

Textul în limba engleză al acestui articol poate fi accesat AICI.

Pentru o opinie evanghelică în consens cu aceasta, citiţi AICI articolul lui David Gushee, Profesor de etică creştină la Mercer University, intitulat “Evangelicals and the Obama Era”.