Neolegionarii de la CivicMedia au luat-o iarasi razna

Vulgata desuetului (şi periculosului) naţionalism de sorginte legionară promovat astăzi în România susţine că “a fi român, înseamnă a fi ortodox”, şi, reciproc, că “dacă cineva nu este ortodox, acela nu poate fi român” (“verde”).

Asemenea aberaţii, propovăduite cu aplomb (şi cu gloanţe ucigaşe) în perioada interbelică, în condiţiile unei crize mondiale asemănătoare cu cea de acum, au reapărut cu neruşinare, în condiţiile libertăţii obţinute după 1989. Ca întotdeauna, în perversitatea lor, mişcările totalitare se folosesc de mecanismele democratice pentru a ajunge la putere şi apoi omoară democraţia. Să sperăm totuşi că România a învăţat lecţia interbelică şi nu va repeta istoria nefastă de atunci.

Civic Media este o instituţie (şi o reţea de agenţi de opinie conspiraţi) în care s-au aciuat o mulţime de activişti ai Noii Drepte, una dintre etichetele sub care se ascunde abjecta mişcare leginară renăscută. Pornind de la vulgata enunţată mai sus, una dintre ţintele predilecte ale acestor extremişti terorişti ai condeiului sunt ne-ortodocşii.

Astfel, site-ul Civic Media a publicat în 14 noiembrie, sub semnatura lui George Enache, un articol amplu care încearcă că demonstreze că noul manual de liceu intitulat O istorie a comunismului în România, publicat  la Editura Polirom de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în Romania, sub semnătura a şase autori: Dorin Dobrincu, Mihai Stamatescu, Raluca Groşescu, Liviu Pleşa, Sorin Andreescu şi Andrei Muraru, este o făcătură, în tradiţia istoriografiei lui Roller (revizionist comunist al istoriei româneşti).

Lansarea manualului, la Librăria Humanitas, din Calea Victoriei, Bucureşti

Articolul foloseşte un limbaj cu care ne obişnuise deja un alt scribălaş năimit de la Civic Media şi Ziua, Victor Roncea. Este însă un limbaj sub nivelul unui istoric decent, aşa cum se consideră a fi domnul Enache. Se pare însă că nostalgiile legionare (domnul Enache este membru al redacţiei la Revista Rost) care îi apropie pe cei doi şi felul stângaci şi defetist în care domnul Enache crede că slujeşte Ortodoxia românească, încercând în mod inabil să-i scuze toate păcatele, îi întunecă judecata şi îi îngălează condeiul, înmuiat deja în otrava intoleranţei religioase şi naţionaliste.

Autorul afirmă, şi consideră că demonstrează, ceea ce rămâne încă de discutat, că acest volum este de fapt o iniţiativă antiortodoxă. Motivul? Unul foarte simplu: faptul că autorii nu scuză în acest volum colaboraţionismul cu regimul comunist al ierarhiei ortodoxe (“curajul colaborării”, cum spunea cândva un cleric mai slobod la gură, şi la conştiinţă), aşa cum crede istoricul nostru că ar fi corect şi o face el însuşi cu un zel vrednic de o cauză mai bună. Desigur, istoricul nostru nu are nimic împotriva faptului că manualul relevă în mod egal colaboraţionismul celorlalte culte. Aşa le trebuie, consideră domnul Enache. Ortodoxia are însă dreptul (din ce considerente anume, nu ni se spune) la un tratament privilegiat (ar fi “nepatriotic” să fie altfel, consideră, probabil, domnia sa). Măsura inegală pe care o foloseşte în judecata istorică nu pare să-l deranjeze deloc. Aici probabil se opreşte etica sa profesională. Din nou, se vede că ideologia pe care o profesează îl orbeşte.

Nicăieri însă nu este această orbire mai evidentă, ca şi ura (creştinesc pravoslavnică?) ce o însoţeşte, decât atunci când domnul George-Eugen Enache îl înfierează cu mânie proletară pe istoricul (şi fostul său coleg la Facultatea de istorie din Iaşi) Dr. Dorin Dobrincu, Directorul General al Arhivelor Naţionale. Motivul? Unul foarte simplu: domnul Dobrincu nu este ortodox, ci “sectant” şi, ca atare, prin definiţie, nu poate fi un bun român.

De fapt, nu manualul încriminat, ci domnul Dobrincu, asupra căruia trag din toate poziţiile, de multă vreme, neolegionarii, fundamentaliştii ortodoxişti şi membrii diverselor servicii paralele (mai mult sau mai puţin oficiale) din România, este ţinta principală a acestui articol demascator, în bună tradiţie stalinistă. Pentru alungarea lui de la cârma Arhivelor, chiar şi cele mai murdare metode sunt acceptabile. “Scopul scuză mijloacele.”

Dar de ce tem oare aceşti “tovarăşi” de Dorin Dobrincu. Răspunsul este, iarăşi unul de domeniul evidenţei. Reformarea din rădăcini a instituţiei, aflată în curs la Arhive, eliminarea treptată din schemă a securiştilor aciuaţi acolo, dar mai ales accesul liber al cercetătorilor şi al publicului la secretele oculte ale regimului comunist, asigurat de Dobrincu, le dă frisoane acestor personaje, ridicate ca balaurul apocaliptic, din zoaiele istoriei. Sfârşitul fiarei este însă garantat, şi foarte aproape, chiar dacă pînă îşi dă duhul mai poate face câteva victime. Să sperăm totuşi că printre acestea nu va fi şi domnul Dobrincu.

Iată, vajnicul istoric gălăţean şi-a făcut din nou datoria faţă de Căpitan. Patria (nu cea reală, ci aceea iluzorie, în care trăieşte, împreună cu toţi tovarăşii săi de luptă) îi va fi pe veci recunoscătoare.

În ce mă priveşte, nu pot spune decât “ducă-se pe pustii” şi “Dumnezeu cu mila!

Notă: 25.1.08 – Vezi AICI o încercare la fel de penibilă a aceiaşi grupări nostalgice de a forţa mâna guvernanţilor pentru a li se permite, oficial şi cu bani din taxele noastre, de a cinsti memoria “eroilor” legionari. Cu aceeaşi ţintă ca şi articolul de care este vorba mai sus.