27 iulie 1988 – Raport informativ Mihai

Ministerul de Interne
Inspectoratul Judeţean Iaşi – Serviciul I
27.07.1988
Raport informativ
La întâlnirea din 27 iulie 1988, sursa „MIHAI” a relatat următoarele:
În ziua de duminică 17 iulie 1988, la Casa de adunare a „CDE” [Creştini după Evanghelie] din Iaşi, au fost prezenţi MĂNĂSTIREANU DĂNUŢ, XXXXX, XXXXX, primii doi sunt baptişti şi ultimul aparţine cultului „CDE”.
Cei doi au asistat la adunare, nu a luat nici unul cuvântul la amvon, la încheiere MĂNĂSTIREANU DĂNUŢ a spus o rugăciune.
După terminarea slujbei de dimineaţă, că după masă nu au mai venit, până în stradă, au discutat cu sursa, rezultând următoarele:
MĂNĂSTIREANU DĂNUŢ, care este de credincioşii de la evanghelişti [!?!], a spus că el militează pentru ca toţi credincioşii să fie uniţi pentru că vremurile „dictează” acest lucru. În continuare a spus că trebuie muncit cu „tineretul”. Sursa a intervenit şi a precizat că „toate să se facă numai în casa de adunare” la care MĂNĂSTIREANU D. a replicat: „Casa poate fi şi la casa oricăruia dintre noi”.
XXXXX a spus că: „fratele DĂNUŢ are dreptate, el este unul dintre cei care depune multă râvnă pentru a executa lucrarea domnului”.
Tot XXXXX a spus că el are probleme cu soţia şi crede că până la urmă va pleca din Iaşi în Oradea.
Cu cei doi, la care a fost de faţă XXXXX au purtat şi unele discuţii dar cu caracter religios.
Sursa menţionează faptul că a observat la MĂNĂSTIREANU DĂNUŢ mult interes în activitatea sa, a mai participat şi anterior la adunări ale CDE, chiar când au fost străini şi a făcut traduceri.
Sursa „Mihai”
Notă:
Aspectele rezultate din contactarea lui „MIHAI” au fost reţinute şi consemnate în cadrul acestui raport informativ.
Sursa a fost instruită să reţină pe viitor atât discuţiile purtate de către MĂNĂSTIREANU D. şi XXXXX, dacă au anumite preocupări pe linia „unificării” cultelor neoprotestante. Relaţii cu străini şi cu cei din cadrul CDE.
Lt. col. Vasiliu Gheorghe

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: