Danut Jemna – Are Biserica Penticostala un loc in Romania si in Iasi?

pentecostal

Are Biserica Penticostală un loc în România şi în Iaşi?

la 40 de ani de la redeschiderea Bisericii Penticostale din Iaşi

şi la 10 ani de la deschiderea Bisericii Străjerul

Dănuţ Jemna

Biserica Penticostală există în România de 85 de ani. În cea mai mare parte a acestei istorii a trebuit să înfrunte prigoana şi marginalizarea – create de regimurile politice prin care a trecut şi de bisericile cu o tradiţie mai lungă decât a acesteia (aici se includ atât bisericile istorice, cât şi cele din trunchiul protestant).

Se poate ridica – în mod legitim – întrebarea: de ce penticostalii au stârnit atâta împotrivire şi de ce au şi astăzi o imagine nefavorabilă în România? În continuare, din rea voinţă, din amatorism sau din lipsă de informaţii, atât mass-media cât şi personalităţi religioase, politice şi culturale consideră Biserica Penticostală o sectă şi o mişcare faţă de care trebuie să ai rezerve. Dacă şi astăzi societatea românească are o anumită imagine despre Biserica Penticostală, poate că e timpul să ne întrebăm care sunt motivele pentru care ea arată aşa. Analizând la rece această comunitate, cel puţin prin prisma dinamicii sale şi a situaţiei statistice actuale în România, ne-am aştepta ca imaginea acestei comunităţi să fie alta. Actualmente, Biserica Penticostală este cea mai numeroasă comunitate de tip protestant de etnie română din ţara noastră. Datele statistice de la ultimul recensământ (2002) plasează comunitatea penticostală pe locul al treilea, după cea ortodoxă şi catolică, în ordinea confesiunilor creştine pentru populaţia de etnie română (345 mii romano-catolici şi 276 mii penticostali). De asemenea, ascensiunea numerică şi spaţială a acestei comunităţi este una importantă (potrivit datelor oficiale, la recensământul din 1992 în România erau în total 221 mii penticostali, iar la recensământul din 2002 numărul lor a crescut la 324 mii) şi a adus beneficii comunităţilor locale prin modul lor de viaţă, respectul pentru autorităţi, conduita morală etc.

În România, reacţia la penticostalism îmbracă forme specifice, dincolo de reacţia tipică la nou din domeniul religios (un domeniu cu o inerţie mare şi cu o înclinaţie spre fixare în tiparele unei tradiţii). Reacţia la nou este legitimă. Penticostalii s-au născut ca urmare a iniţiativei unor oameni de a renunţa la o anumită identitate religioasă şi de a îmbrăca un nou crez şi o nouă formă de manifestare. Atitudinea de reticenţă faţă de oamenii care realizează o asemenea trecere este universală şi se aplică astăzi inclusiv penticostalilor (care ar reacţiona la fel dacă un membru al propriei comunităţi ar realiza o asemenea trecere). Numai că apariţia penticostalilor, în România, a însemnat apariţia unei noi mişcări de tip protestant, după ce alte două asemenea mişcări îşi făcuseră apariţia (baptiştii şi creştinii după evanghelie). În plus, penticostalii nu au fost numai o nouă mişcare, un posibil concurent şi un spaţiu de migraţie religioasă, ci o comunitate cu un etos şi o experienţă religioasă atipică, greu de acceptat pentru mintea omului modern (înclinată spre raţionalism şi dominată de secularizare). Nu numai de la apariţie, ci în întreaga lor istorie din România, înainte şi după căderea blocului comunist, penticostalii au fost subiect de ironie, dispreţ, teamă şi prejudecată pentru foarte mulţi oameni (există numeroase mărturii în acest sens, de la ziarele din epocă, până la lucrări cu caracter religios care consideră penticostalismul o erezie şi o ameninţare la adresa creştinului autohton).

Analiza istoriei penticostalilor în România şi a cauzelor care au determinat o asemenea poziţie a acestora în societatea românească este o problemă delicată şi necesită studii de specialitate din perspectivă istorică, sociologică, politologică etc. În lipsa acestor studii, pe baza observaţiilor directe şi a documentelor existente, se pot face câteva remarci asupra poziţiei oarecum paradoxale a Bisericii Penticostale în societatea românească la momentul actual.

1. O primă observaţie care se poate face cu privire la locul Bisericii Penticostale în România este legată de existenţa unor diferenţe de potenţial local între diferitele zone ale ţării şi de modul în care penticostalii administrează aceste diferenţe. Penticostalii au avut în România un debut şi o dezvoltare cu totul aparte: mişcarea a început independent în trei zone distincte ale ţării şi fiecare mişcare a avut nuanţele sale: în Vest (Banat), în Sud (zona Bucureşti) şi în zona de Nord-Est (Bucovina). Aceste culori specifice au fost date, pe de o parte, de influenţele spiritualităţii şi culturii autohtone, dar şi de influenţele care au venit din exterior în aceste zone, pe de altă parte. Ca urmare, penticostalii au fost receptaţi în mod diferit de populaţia autohtonă, în fiecare dintre aceste zone ale ţării. Prin tradiţie, acolo unde s-au impus numeric şi unde au avut continuitate, penticostalii sunt mai vizibili şi şi-au câştigat un loc în societate. Însă, în ansamblu, este foarte vizibil faptul că penticostalii sunt mai bine receptaţi în partea de Vest a ţării, în Transilvania în general şi în Bucovina (zone cu o prezenţă catolică şi protestantă istorică şi spaţii aflate sub influenţă austro-ungară). În Moldova şi în Muntenia însă, lucrurile nu stau la fel (acestea sunt spaţii mai intolerante din punct de vedere politic şi religios şi mai puţin dezvoltate sub raport economic). Capitalul religios şi economic străin a avut, de asemenea, influenţe diferite asupra comunităţii penticostale în provinciile istorice ale României. Zonele defavorizate rămân Moldova şi Muntenia, fapt care s-a reflectat în dinamica şi în vizibilitatea mai redusă a comunităţii penticostale în aceste zone (este important de observat că, potrivit datelor de la recensământul populaţiei din 2002, din totalul populaţie penticostale din România peste jumătate din aceasta se găseşte în doar 6 judeţe: Suceava, Arad, Timiş, Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud). Dacă se poate imputa ceva mişcării penticostale la acest capitol al repartiţiei teritoriale este tocmai lipsa unui efort unitar şi a unui proiect naţional de dezvoltare. Chiar şi după 1990, Biserica Penticostală s-a dezvoltat pe cadrul existent, pe moştenirea trecută, fără a evalua şi a ţine cont de aceste diferenţe. Dacă s-au făcut eforturi de susţinere a Moldovei şi a Munteniei, ele au fost insuficiente şi lipsite de un program coerent. Concluzia este că, pentru penticostali, diferenţele de potenţial local (care vin în mod natural din istoria comunităţii, dar nu sunt bine gestionate) rămân în continuare suficient de importante ca să existe decalaje mari cu privire la locul şi poziţia lor în societatea românească.

Un exemplu tipic este oraşul Iaşi, capitala Moldovei, al doilea oraş al României ca mărime, după Bucureşti. În acest oraş, experienţa comunităţii penticostale este una delicată, traumatică chiar. În ciuda unui avantaj strategic creat de misiunile britanice realizate în trecut în oraş, protestantismul autohton de tip evanghelic s-a dezvoltat timid. Biserica penticostală nu doar că a crescut greu, în condiţii dificile, dar a fost şi închisă o perioadă lungă de timp (aproximativ 9 ani şi jumătate, din mai 1959, până în 28 noiembrie 1968). A fost redeschisă acum 40 de ani, în anul 1968, după lungi eforturi ale credincioşilor pe lângă oficialităţile oraşului. Până în anul 1995, în Iaşi a existat o singură biserică penticostală. A doua biserică se află încă în construcţie, iar a treia, începută în anul 1998, nu dispune de un spaţiu propriu de închinare, ci îşi desfăşoară slujbele într-un spaţiu închiriat. A patra biserică, în majoritatea ei cu membri de etnie rromă, se întruneşte într-o casă dintr-un cartier al oraşului. Pentru a surprinde diferenţa de potenţial amintită mai sus, precizăm că în Timişoara (un oraş cu o populaţie comparabilă cu cea a oraşului Iaşi) există 15 biserici penticostale şi de orientare penticostală (cu un număr total de aproximativ 11300 persoane, faţă de doar cele aproximativ 1400 de persoane din Iaşi, număr care include şi mişcarea de tip penticostal-charismatică dezvoltată aici după 1990).

2. O altă observaţie importantă cu privire la locul şi poziţia Bisericii Penticostale în România este legată de tipul de discurs şi de învăţătura acesteia despre implicarea creştinului în societate, în contextul unei spiritualităţi majoritare de tip răsăritean. Deşi este o comunitate de tip protestant, Biserica Penticostală din România are o moştenire spirituală care nu o avantajează. Pe de o parte, a existat influenţa nefastă a comunismului, care a îngrădit accesul la educaţie şi la afirmarea socială a unor categorii de persoane, printre care se numără şi penticostalii. Pe de altă parte, există influenţa spiritualităţii şi culturii autohtone, care nu au un discurs şi o voce care să încurajeze implicarea creştinului în viaţa lumii. În plus, prin tipul de gândire şi de experienţă pe care l-a dezvoltat, comunitatea penticostală a ajuns să fie, şi poate încă mai este, ea însăşi un spaţiu care a profesat o viziune care încurajează credincioşii să se ocupe predominant de problemele spirituale, implicarea în treburile societăţii nefiind considerată o virtute sau o parte importantă a slujirii creştine. După căderea zidului comunist însă, dinamica societăţii a adus comunitatea penticostală într-o situaţie care necesită o atenţie aparte. Cel puţin în zone ca Transilvania, Banat şi Bucovina, unde există o dinamică mai importantă în plan economic şi social, comunitatea penticostală a înregistrat modificări de comportament care au condus la o participare mai mare a membrilor bisericii în viaţa societăţii. În faţa unei asemenea realităţi, riscul este ca Biserica Penticostală din România să se afle în situaţia de a avea oameni de afaceri de succes, demnitari şi oameni angajaţi politic, oameni aflaţi în administraţie sau învăţământ (lucru care se întâmplă deja de câţiva ani), dar această realitate să nu fie legată de o viziune şi de o gândire teologică la fel de consistentă. Nu este cazul să supralicităm aici confesionalismul, pentru că angajarea socială este o datorie creştină universală, ci mai degrabă este important să menţionăm că tocmai culoarea confesională poate constitui un handicap pentru mulţi dintre aceşti oameni angajaţi în societate dacă propria comunitate nu fundamentează experienţa lor pe o viziune holistă asupra realităţii. Asumarea tradiţiei confesionale nu este un act de bravură, nici temei pentru a face prozelitism sau imagine propriei confesiuni, ci este esenţială pentru realizarea unei experienţe creştine autentice (care nu poate fi decât comunitară), ceea ce îl face apoi capabil pe orice creştin să-şi afirme crezul şi valorile în lumea în care trăieşte. Din pricina marginalizării şi a tensiunii la care au fost expuşi, mai ales în anumite zone ale României, penticostalii pot vedea un handicap în asumarea tradiţiei lor confesionale şi riscă astfel să perpetueze o formă de dualism: creştinismul este pentru viaţa privată, pentru slujbele religioase, iar în rest oamenii trebuie să fie foarte bine ancoraţi în societate, fără ca o asemenea implicare să aibă de-a face cu identitatea lor creştină (confesională). Şi la acest capitol, diferenţele dintre provinciile istorice ale României sunt foarte mari. Dinamica din Moldova este mult mai scăzută, iar interesul pentru a analiza sub raport teologic aspectele legate de implicarea creştină în societate este mult mai redus (din nou, în comparaţie cu Banatul, unde dinamica economică şi socială solicită cel puţin biserica la un asemenea efort).

La acest punct, situaţia oraşului Iaşi este una delicată şi merită să ne oprim asupra specificului acestui oraş, atât în prezent, cât şi în perspectivă. Deşi oraşul Iaşi a fost supus unui proces forţat de industrializare în perioada comunistă (proiect care s-a dovedit a fi un eşec total), este tot mai limpede că profilul economic şi social al acestuia este legat de educaţie, turism şi servicii. Pentru comunitatea penticostală din Iaşi şi din România, realizarea unui proiect de viitor trebuie să ia în considerare acest profil al capitalei Moldovei. Deşi în acest oraş ajung la studii în fiecare an un număr important de studenţi care provin din comunităţile penticostale din Moldova şi din ţară, aceşti studenţi nu sunt expuşi unui discurs coerent asupra gândirii creştine despre educaţie, muncă, profesie, creaţie etc. (nu există un proiect comunitar de formare şi de implicare a acestui segment al capitalului uman penticostal). Din păcate, în lipsa unei asemenea expuneri, aceşti studenţi riscă să continue o paradigmă antiintelectualistă chiar în propria lor viaţă, să nu aibă o viziune cu privire la responsabilitatea creştină de a fi un om educat, un om care îşi investeşte talentele şi înzestrările în slujba semenilor etc. O investiţie esenţială a comunităţii penticostale din Iaşi trebuie să fie construirea unui cadru formativ (nu numai pentru studenţi, ci şi pentru liceeni) care să ofere o perspectivă creştină holistă, integratoare asupra realităţii.

3. O a treia observaţie pe care dorim să o facem despre situarea Bisericii Penticostale în România este legată de modul în care aceasta înţelege ideea de prezenţă publică, de modul în care califică importanţa şi necesitatea de a avea o voce, alături de altele – un punct de vedere, alături de altele – cu privire la problemele importante ale societăţii. Din păcate, faptele o arată, această voce a Bisericii Penticostale este una slabă. Existenţa unei asemenea voci nu este numai o problemă de viziune, ci implică şi anumite standarde în raport cu cerinţele societăţii actuale. La capitolul viziune, Biserica Penticostală din România are o mare provocare din partea propriei identităţi chiar: este o comunitate care, în raport cu specificul spiritualităţii sale, este chemată să fie o voce profetică ori să aducă această dimensiune profetică – prin vocea sa publică – în societate, la toate nivelurile şi pentru toate problemele cu care aceasta se confruntă. La capitolul standarde, comunitatea penticostală are de asumat şi poate de recuperat viziunea potrivit căreia nu te poţi adresa lumii fără să ai un discurs articulat, relevant şi transmis pe căile care pot face cel mai eficient mesajul transmis. În condiţiile actuale, asta înseamnă formarea unor oameni cu înzestrări în această direcţie: purtători de cuvânt, oameni de presă, consilieri în relaţiile cu publicul etc. Într-un cuvânt, este nevoie de profesionişti, dar şi de metode şi instrumente prin care se poate avea o voce publică: presă, radio, TV, ONG-uri etc. Dacă în unele zone ale ţării vocea penticostalilor este auzită în anumite forme (de la prezenţa pastorilor penticostali la şedinţele consiliilor locale, până la prezenţa unor specialişti în mass-media, în dezbateri şi consultări publice, realizarea unor emisiuni de radio şi TV etc.), decalajele dintre regiuni rămân foarte mari. La Iaşi şi în Moldova, vocea comunităţii penticostale este una foarte slabă şi nu are nici resursele umane necesare pentru a avea în mod constant o voce publică coerentă. Acest lucru o ţine în anonimat şi nu-i dă şansa de a se exprima şi de a-şi aduce contribuţia la viaţa publică.

4. Nu în ultimul rând, considerăm că locul Bisericii Penticostale în societatea românească este legat şi de modul în care această biserică înţelege să gestioneze relaţiile cu celelalte comunităţi confesionale creştine. Moştenirea trecutului nu constituie un avantaj (în România, dialogul interconfesional nu a fost şi, în mod evident, nu este încă o valoare foarte vizibilă, care să fie tradusă în practică de nici o comunitate religioasă), dar nici nu este o piedică de netrecut. Pentru comunitatea penticostală, o mare provocare o constituie dialogul cu spiritualitatea ortodoxă, faţă de care este cea mai apropiată în gândire şi chiar în practică. Acest dialog este esenţial pentru Biserica Penticostală în efortul acesteia de a-şi contura cât mai clar locul şi rolul în România, o ţară majoritar ortodoxă. Provocarea pe care o aduce acest dialog este legată nu numai de apropierea dintre cele două spiritualităţi, ci de ideea de a avea, prin Biserica Penticostală, o prezenţă protestantă în România care să fie una relevantă sub raport cultural şi care să aducă, prin specificul său protestant, acel ferment de dinamism, de orientare socială, de responsabilizare faţă de viaţa societăţii în ansamblu, de valorizare a individului, a creativităţii etc. Acest dialog cu Biserica Ortodoxă este abia la început, este unul timid şi nu este apreciat de credincioşii de rând din cele două comunităţi, ci se realizează mai ales la nivelul teologilor, prin relaţii interpersonale sau prin apelul la moştenirea patristică. Biserica Penticostală din România face parte din Alianţa Evanghelică, organizaţie care sprijină dialogul dintre confesiunile evanghelice la nivel naţional şi internaţional, însă nu face parte din Consiliul Mondial al Bisericilor şi nici nu participă în mod oficial la dialogul ecumenic naţional şi internaţional.

Oraşul Iaşi nu este un loc unde să transpire aerul dialogului ecumenic, al dialogului interconfesional. Biserica penticostală din Iaşi este izolată faţă de comunitatea religioasă majoritară. Această izolare este una determinată de context, iar penticostalii nu fac efortul necesar pentru a ieşi din el. Nu există un cadru instituţional, oficial, pentru relaţia cu biserica majoritară. Există o rezervă moştenită a fiecărei comunităţi faţă de valorile celeilalte şi aceasta se încadrează în coordonatele relaţiei dintre majoritari şi minoritari. De-a lungul istoriei sale în Iaşi, Biserica Penticostală a fost o minoritate, inclusiv în mediul evanghelic. Abia după 1992 îi depăşeşte numeric pe baptişti, dar se află în urma creştinilor după evanghelie. La acest spirit de minoritar se adaugă şi presiunea majoritarilor care îmbracă o culoare specifică la Iaşi (un puternic centru al ortodoxiei, care a dat, prin tradiţie, Patriarhul BOR). Penticostalii din Iaşi participă, în special, la acţiuni cu caracter interconfesional împreună cu bisericile evanghelice (baptiste şi creştine după evanghelie) şi, în general, împreună cu cele minoritare. În ultimii ani însă, acest dialog interconfesional evanghelic local a scăzut destul de mult, interes mai ridicat existând în rândul bisericilor de tip evanghelic care nu sunt afiliate confesional (bisericile independente).

În concluzie, pentru o poziţie mai clară, mai vizibilă a comunităţii penticostale în România, considerăm că sunt importante eforturile de clarificare şi de progres la cele patru capitole analizate mai sus. Gestionarea mai bună a diferenţelor de potenţial existente între diferite zone ale ţării ar presupune, în primul rând, o evaluare a potenţialului uman existent la nivel naţional, precum şi a modului în care acesta este repartizat pe regiuni. În prezent, pentru comunitatea penticostală este esenţial să se cunoască structura demografică şi pe criterii socio-economice a membrilor acesteia (structura pe sexe şi pe grupe de vârstă, după mediul de provenienţă, după nivelul de educaţie, profesie, tipul şi structura familiei etc.). Această evaluare este esenţială pentru conturarea unui proiect de dezvoltare a comunităţii pe termen mediu şi lung. Pentru crearea şi dezvoltarea unui discurs şi a unei înţelegeri care să ancoreze experienţa actuală a credincioşilor prin implicarea lor în societate, biserica penticostală are nevoie să depună un efort de evaluare a propriei experienţe şi gândiri teologice din trecut până în prezent şi să înveţe din experienţa altor comunităţi în acest domeniu. Pentru Moldova, ar fi folositor, de exemplu, să se analizeze modelul de dezvoltare al comunităţii romano-catolice, o comunitate tot minoritară, de orientare apuseană şi care se realizează în acelaşi context cultural. În direcţia unei prezenţe publice, Biserica Penticostală din Româna trebuie să-şi asume responsabilitatea acestei prezenţe nu numai din raţiuni spirituale, prin nota şi specificul spiritualităţii sale, ci şi din raţiuni civice şi sociale. Comunitatea penticostală cuprinde un număr important de persoane, care au nevoie de o reprezentare şi de o voce publică, şi este şi una dintre comunităţile cu o dinamică numerică importantă în România. Deschiderea penticostalilor spre alte comunităţi confesionale pentru a oferi din propria experienţă, precum şi de a învăţa din a altora este o cerinţă actuală care nu mai poate fi ignorată. În climat postmodern şi globalist, comunitatea penticostală are nevoie de dialog cu celelalte comunităţi pentru a-şi contura tot mai clar propria identitate şi pentru a o lăsa să se afirme.

Iaşi, Noiembrie 2008

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

10 thoughts on “Danut Jemna – Are Biserica Penticostala un loc in Romania si in Iasi?”

  1. Pentru a dialoga cu biserica ortodoxa penticostalii ar trebuii sa dialogheze mai intai cu ceilalti evanghelici, cu care au mai multe in comun. Pentru a se realiza acest lucru e nevoie de ,,resuscitarea” Aliantei evanghelice din Romania. Dupa ce dialogul si colaborarea cu ceilalti evanghelici va atinge un nivel satisfactor se poate trece la dialogul cu ortodocsii.

    Like

  2. Imi permit sa incerc o completare la cele de mai sus si am facut o impartire a problemelor ridicate in cele 4 puncte in doua categorii: 1.penticostalii ;2. penticostalii si ceilalti. Am extras dintr-un articol de pe BBC urmatoarele citate si le-am impartit pe cele 2 categorii:

    1.

    “Pentecostals believe that faith must be powerfully experiential, and not something found merely through ritual or thinking.

    Pentecostal worship is less formal and more emotionally expressive than that of other Christian traditions

    Consequently Pentecostals are able to see the church as a community of God’s people working to create the context for a direct experience of God.

    Pentecostalism offers attractive spiritual certainties in a world where religious truths are under attack, because a direct experience of God is unarguable to those who receive it: “if it happens to you, you know it’s true”.

    Pentecostalism is revolutionary because it offers alternatives to ‘literary’ theology and defrosts the ‘frozen thinking’ within literary forms of worship and committee-debate. It gives the same chance to all, including the ‘oral’ people.
    Walter J. Hollenweger, Pentecostalism and Black Power, Theology Today, Oct 1973

    2.

    Politically and socially, Pentecostalism originated in churches filled with people who were poor and oppressed and it has never forgotten those roots. Its early leaders were working class Christians with a very similar life experience to the people they led. These factors give Pentecostalism great appeal in parts of the world where people continue to suffer from poverty and injustice.

    Pentecostalism, more than any other form of Christianity, is willing to fit in with local cultures and use local music and other cultural elements in worship, and sees the value of teaching the Christian message through religious ways of thinking and talking that are already familiar to local people.

    The emphasis given to experience of the divine distinguishes Pentecostals from other Evangelical Christians who would say that the Bible is the only foundation of their faith. Some people feel that because Pentecostalism is based on a direct experience of God it is in some way purer and more like the faith of the early Christians.

    Pentecostal churches are not very influential in the Christian establishment, despite having very large numbers of very active members. (In fact it’s almost unthinkable that a person could be a passive Pentecostal.)

    This may be because many of these churches have a minority racial profile, and their members are mostly poor and not in positions of secular power. However given the energy and growth of the movement it’s likely that their influence will grow significantly in future.

    In recent years, Pentecostals have engaged in creative and supportive discussions in the International Roman Catholic-Pentecostal Dialogue.”

    Sursa:http://www.bbc.co.uk/religion/religions/christianity/subdivisions/pentecostal_9.shtml

    Cateva pareri:
    1.
    Legat de conturarea identitatii de care vorbesti la sfasitul articolului, cred ca in afara apartenentei oficiale de o structura sau alta, penticostalii nu pot si nu vor putea, cred, sa fie “conturati” vreodata. Articolul din care am dat citatele de mai sus incearca o sinteza care in limbaj comun ar suna cam asa: penticostalii s-au nascut intr-un mediu cultural si economic modest, au evoluat in si datorita acestui mediu .
    2.
    In ultimii ani se vede o tendinta de intrare in dialog mai serios cu alte confesiuni desi nu se stie daca aceasta tendinta nu este mai mult manifestata la varf si incurajata de pozitia miscarii penticostale din ce in ce mai puternice (relativ la dinamica cresterii ei numeric)

    Like

  3. Pentru Sam,

    1. Este adevarat ca biserica penticostala este una dinamica si de o mare diversitate, fapt care ne face sceptici in privinta ideii ca am putea vorbi despre o identitate penticostala.

    Mie mi se pare ca problema nu e ca nu se poate contura o identitate, ci ca lipsa de constiinta istorica specifica tuturor evanghelicilor, nu doar penticostalilor, face dificila abordarea acestei probleme. Spus mai simplu, exista o preocupare slaba a comunitatii insasi de a contura o asemenea identitate (efort care presupune o analiza la mai multe niveluri, de la radacini si surse mari de influenta, pana la contextualizarea in diverse spatii culturale si sociale).
    In lipsa unei preocupari explicite pentru identitate, ramane o varianta slaba, implicita in care distinctia dintre miezul identiar tare si elementele periferice devine mai greu de sesizat (in final, orice miscare sau comunitate revendica un continut care ii da o forma de identitate). Asta ar fi si o explicatie pentru corelatia puternica dintre expresia comunitatii penticostale si mediul in care aceasta s-a manifestat.
    In ciuda unui asemenea handicap, consider ca pentru un spatiu dat, asa cum este Romania, efortul conturarii unei identitati penticostale nu este chiar o cauza pierduta si nici una lipsita de importanta.

    2. Cred ca aveti dreptate cand sugerati ca dialogul penticostalilor cu celelalte confesiuni nu se datoreaza initiativei celor dintai, cat mai ales interesului celorlalti de a studia aceasta biserica dinamica. De asemenea, dialogul este la varf, intre lideri si teologi si mai putin la nivel de credinciosi.

    Like

  4. Inteleg din tot ce spuneti ca problema pe care o ridicati se refera la o arie mai larga decat cea a grupurilor penticostale de la noi.
    Ar fi de fapt o “boala” de crestere. Istoria unui om este conditionata de varsta lui.
    Poti vedea liniile mari in care evolueaza un copil dar el va avea identitatea conturata (din nou termenul dvs) cand adultii il vor accepta printre ei.
    Si vorbind de adulti lumea lor e completa, incluzand lupta surda pentru supravietuire care nu se reduce la cea materiala.
    Cu riscul de a simplifica dar de dragul imaginii , vad in miscarile evanghelice un lup tanar a carui incredere de sine nu este suficienta ca sa-si marcheze clar teritoriul dar nici nu simte ca apartine haitei.
    Timpul va rezolva si asta…

    Scuze pentru nivelul limbajului dar sunt de departe un amator.

    Like

  5. Suceava are cel putin o biserica extrem de bine ancorata in comunitate. Apare o problema insa – o chestiune de interpretare – daca esti mai vizibil in comunitate se traduce ca te-ai “dat” cu lumea. Asa ca bisericile care se preteaza la manifestari care nu sunt acceptate de linia zonala risca sa fie izolate de mediul penticostal fiind catalogate ca independente. Asadar, chiar aceasta biserica atat de vizibila in spatiul comunitar sucevean, practica mersul pe sarma. Aceasta nu poate decat sa stirbeasca impactul potential existent.
    David

    Like

  6. Desi textul acesta este al lui Danut Jemna, sper ca-mi dati voie si mie sa comentez.
    Cred ca orice comunitate care “iese din rind” isi asuma riscuri. La fel este si cu Strajerul. Dar, “cine nu risca, nu cistiga”. Trebuie doar sa socotesti daca ceea ce cistigi este mai va,loros decit ceea ce pierzi si apoi decizia este simpla.
    In ce ma priveste, nu ma intereseaza sa merg “cu turma”, caci risc sa ajung acolo unde ajunge si ea, adica nicaieri. Istoria este facuta de elite si de cei care risca. Desigur, nu exista o garantie a succesului, dar daca nu risti, cu siguranta nu vei cistiga nimic.

    Like

  7. Ar fi interesant ca dvs.sau poate fr.Jemna sa organizeze in viitor o serata cu probleme legate de doctrina sfintirii in diversele confesiuni crestine.

    Eu unul am ramas surprins negativ simbata cind John Tipei a vorbit de crezul Bisericilor lui Bumnezeu ref.la doctrina sfintirii.

    Apropo fr.Danut,dvs.ce parere aveti?

    Cu Domnul
    Bogdan

    Like

  8. Dragă Bogdan,
    Cred că ar fi potrivit să facem o serată pe problema diverselor perspective creştine asupra sfinţirii. O ocazie bună ar fi lansarea traducerii în limba română a cărţii Lui Edmund Rybarczyk, Beyond Salvation. Eastern Orthodoxy and Classical Pentecostalism on Becoming like Christ (Paternoster, Milton Keynes, 2004) la care lucrează acum John Tipei. Cartea va apărea cândva în primăvară.
    Cât despre ceea ce a spus John, el a prezentat teologia sfinţirii ca donum superaditum conform confesiunii penticostale Church of God (Biserica lui Dumnezeu), care este asemănătoare cu aceea a metodiştilor.
    Eu sunt mai aproape de teologia sfinţirii progresive, promovată de Assemblies of God (Adunările lui Dumnezeu), de baptişti, ca şi de cele mai multe dintre celelalte confesiuni creştine, inclusiv cele istorice.

    Like

  9. pace si iubire scump frate in hristos jema danut sint deosebit de b ucuros de lucrarea pe care o faceti condusi de duhul lui d-zeu eu sint anglican penticostal o minca infratire infaptuita in kenia africa unde d-zeu a reunit in numele lui pe toti cei ce aveau nevoie de el asa ca asa de mult as dori sa ne cunoastem atunci cind voi veni acasa in romania asta peste citeva zile ptr a imi lasa adresa unde va pot gasi puteti sa imi lasati un sms la adresa gratian32.p@virgilio.it
    fii binecuvintat

    Like

Leave a Reply to Chis paul Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s