Evanghelici si catolici impreuna – I – 1994 – 4

Misiunea creştină în Mileniul al Treilea -4

Căutăm împreună

Căutăm împreună o înţelegere mai clară şi mai deplină a revelaţiei lui Dumnezeu în Cristos şi a poruncii sale pentru cei care îi sunt ucenici. Din pricina limitărilor gândirii şi limbajului uman, care sunt ele însele amplificate de păcat, nu putem înţelege în întregime realitatea transcendentă a lui Dumnezeu, precum şi căile sale. Numai la sfârşitul vremurilor vom vedea faţă în faţă şi vom cunoaşte aşa cum suntem cunoscuţi (1 Corinteni 13). În vremea de acum, cercetăm împreună, cu încredere, autorevelaţia lui Dumnezeu în Isus Cristos, mărturisirea sigură a Sfintei Scripturi şi promisiunea pe care Duhul a făcut-o Bisericii sale. În această căutare a înţelegerii tot mai depline şi mai clare a adevărului, avem nevoie unii de alţii. Noi suntem influenţaţi în mod pozitiv, dar şi limitaţi de istoria comunităţilor noastre şi de propriile noastre experienţe. Dincolo de diferenţele dintre comunităţile şi experienţele noastre, trebuie să ne încurajăm unii pe alţii, ca să rostim mereu adevărul cu iubire pentru zidirea Trupului lui Cristos.(Efeseni 4).

Nu îndrăznim să sugerăm că am putea soluţiona diferenţele profunde şi de durată dintre evanghelici şi catolici. Într-adevăr, aceste diferenţe ar putea rămâne nerezolvate pentru totdeauna fără venirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Oricum, nu ne putem permite să cedăm pur şi simplu în faţa diferenţelor care ne separă pe unii de alţii. Nu toate diferenţele sunt însă neînţelegeri în sine şi nu este nevoie ca toate diferenţele să ne dezbine. Diferenţele şi neînţelegerile dintre noi trebuie puse la încercare printr-o conversaţie susţinută şi disciplinată. În această privinţă, recomandăm cu căldură şi încurajăm dialogurile teologice oficiale din ultimii ani dintre romano-catolici şi evanghelici.

Subliniem mai jos câteva dintre diferenţele şi neînţelegerile care trebuie abordate într-un mod mai cuprinzător şi mai onest pentru a clădi între noi o relaţie de încredere, în supunere faţă de adevăr. Printre problemele legate de diferenţele existente în chestiuni legate de doctrină, de închinare, de practică şi de pietate, care se consideră în mod frecvent că ne separă, se află următoarele:

• Este Biserica, parte integrantă a Evangheliei sau consecinţă comunitară a Evangheliei?
• Este Biserica o comuniune vizibilă sau frăţia invizibilă a credincioşilor adevăraţi?
• Putem vorbi despre o autoritate unică a Scripturii (sola scriptura) sau despre Scriptură aşa cum este interpretată sub autoritatea Bisericii?
• Este legitim a accepta „libertatea sufletului” creştinului privit ca individ sau trebuie să acceptăm Magisterium-ul (ca autoritate pentru chestiunile legate de învăţătură) pentru comunitatea creştină?
• Trebuie să privim Biserica drept o comunitate locală de credincioşi sau ca o comuniune universală a credincioşilor adevăraţi?
• Trebuie să privim slujirea eclesială din perspectiva succesiunii apostolice sau a preoţiei universale a tuturor credincioşilor?
• Trebuie să privim sacramentele şi ritualurile ca simboluri ale harului sau ca mijloace ale harului?
• Trebuie să considerăm Cina Domnului ca o jertfă euharistică ori ca masă comemorativă?
• Ar trebui să vorbim despre pomenirea Mariei şi a sfinţilor sau, mai degrabă, de devoţiunea faţă de Maria şi de sfinţi?
• Trebuie să privim botezul ca pe un sacrament al reînvierii spirituale sau, mai degrabă, ca pe o mărturie a acestei reînvieri.

Această listă de diferenţe nu este nicidecum completă. De asemenea, deosebirea dintre poziţii nu este întotdeauna atât de evidentă încât să justifice în mod riguros alternativele din formulările de mai sus. Mai mult, între cei care sunt recunoscuţi ca fiind protestanţi evanghelici, există diferenţe însemnate legate de aceste subiecte precum, de pildă, cele dintre baptişti, penticostali şi calvinişti. Diferenţele menţionate mai sus însă, reflectă neînţelegeri profunde şi care durează de mult timp. În cel puţin unele situaţii, ele reflectă dezacordurile reale care au existat în trecut şi care sunt, în prezent, bariere pentru comuniunea deplină între creştini.

Asupra acestor chestiuni, precum şi asupra altora implicate de acestea, evanghelicii susţin că Biserica Catolică a trecut dincolo de Cuvântul Scripturii, adăugând învăţături şi practici care umbresc sau care compromit Scriptura harului mântuitor al lui Dumnezeu în Cristos. În schimb, catolicii susţin că astfel de învăţături şi de practici au la bază Scriptura şi că ele ţin de plenitudinea revelaţiei lui Dumnezeu. Respingerea acestora, spun catolicii, duce la o înţelegere trunchiată şi redusă a realităţii creştine. Încă odată, nu putem să rezolvăm aici disputele dintre noi. Putem totuşi să afirmăm împreună că plenitudinea misiunii, a vieţii şi a credinţei creştine îşi găseşte sursa, viaţa şi finalul în Domnul nostru, cel crucificat şi înviat. De aceea ne angajăm că vom continua să căutăm împreună-prin studiu, prin discuţii şi prin rugăciune-o înţelegere mai bună a convingerilor unora şi ale celorlalţi, precum şi o înţelegere mai clară a adevărului lui Dumnezeu în Cristos. Putem mărturisi acum că, în căutările noastre, am descoperit ceea ce putem afirma împreună şi ceea  ce putem spera împreună şi, prin urmare, cum anume putem lupta împreună pentru acestea.