Criza financiara – Mesaj adresat guvernelor lumii

Dacă şi marii lideri ai finanţelor lumii apelează la
rugăciune, situaţia este cu adevărat gravă 🙂

15 octombrie 2008
Către: International Herald Tribune
Săptămâna trecută, guvernul american a oferit un ajutor suplimentar de 37,8 miliarde de dolari uriaşei companii de asigurări, AIG, aducând totalul împrumuturilor de salvare, doar pentru acea companie, la aproape 123 miliarde de dolari, în ultimele două săptămâni. Aceasta înseamnă cu 18 miliarde de dolari mai mult decât suma anuală a ajutorului pentru ţările sărace şi de două ori mai mult decât ar fi necesar pentru realizarea Ţintelor de Dezvoltare ale Mileniului (Millennium Development Goals) stabilite pe plan internaţional. În Europa, sumele pentru salvarea instituţiilor financiare au crescut şi ele. Guvernul britanic a utilizat o sumă suplimentară de 50 de miliarde de lire sterline pentru a recapitaliza sectorul bancar britanic, ceea ce reprezintă exact suma de care au nevoie anual ţările sărace pentru a se adapta la schimbările climatice.
Urgenţa cu care ţările bogate au abordat criza financiară este în puternic contrast cu şovăielile şi cu promisiunile lor nerespectate cu privire la ajutorul pentru reducerea sărăciei, cu privire la drepturile omului şi la schimbările climatice.
Este încă prea devreme pentru a prevedea cu exactitate cât de serios vor resimţi ţările sărace criza financiară şi scăderea activităţii economice care vor rezulta din aceasta. Este limpede însă că cererile reduse pentru exporturi către ţările dezvoltate şi investiţiile străine reduse vor conduce la o dezvoltare mai încetinită şi la un venit guvernamental mai redus pentru servicii şi pentru protecţia socială, care sunt şi aşa destul de fragile.
Pentru milioane dintre cei mai săraci cetăţeni ai lumii aceasta este pur şi simplu o problemă de viaţă şi de moarte. În multe ţări, reţelele de protecţie socială au fost demontate sub presiunea instituţiilor financiare internaţionale, lăsându-i fără ajutor pe cei vulnerabili. În ultima parte a lunii septembrie, în vreme ce Wall Street-ul se clătina sub reflectoarele presei, din cauza eşecurilor financiare, o întâlnire organizată de Naţiunile Unite într-o altă parte a Manhattan-ului arăta că foarte puţine guverne vor atinge obiectivele Ţintelor de Dezvoltare ale Mileniului cu privire la reducea sărăciei până în 2015 şi că preţurile în creştere la energie şi la alimente au anulat multe dintre progresele făcute până în prezent în această direcţie.
Previziunile cu privire la drepturile omului nu sunt dintre cele mai bune. Nu doar drepturile sociale şi economice – inclusiv dreptul la locuinţă, la sănătate şi la educaţie – se află sub o presiune din ce în ce mai mare, dar există şi riscul de a fi confruntaţi cu şi mai multe încălcări ale drepturilor omului. În vreme ce creşterea economică încetineşte şi ţările strâng cureaua, emigranţii şi refugiaţii ar putea fi împinşi înspre situaţii incerte. Tensiunile sociale s-ar putea intensifica, determinând guvernele agitate să interzică cetăţenilor lor manifestarea dezacordului cu privire la propriile politici şi să impună reguli dure de securitate publică, îngrădind libertăţile civile. Statele care sunt deja fragile ar putea slăbi şi mai mult ca urmare a crizei actuale şi ar putea reveni la instabilitate şi la violenţă.
Ar fi foarte grav dacă ţările bogate ar decide să se folosească de criza financiară ca scuză pentru a elimina ajutorul şi comerţul cu ţările săcare. Istoria ne dă motive de îngrijorare. În timpul recesiunii din 1972-1973, cheltuiala globală pentru ajutoare economice a scăzut cu 15% până la doar 28,8 miliarde de dolari. În 1990-1993, donatorii şi-au redus substanţial cheltuielile cu 25% pe o perioadă de cinci ani, până la 46 de miliarde de dolari şi ajutorul oferit tăţilor săcare n-a revenit la nivelurile din 1992 decât în 2003. Ajutorul umanitar – ceea ce cheltuim pentru a ajuta oamenii loviţi de dezastre naturale şi de conflicte – s-a redus simţitor, de asemenea, şi pe durata unei perioade asemănătoare, ca rezultat direct al recesiunii din 1990-1993 (doar anii conflictelor din Ruanda şi din Kosovo s-au plasat în afara acelei tendinţe). În privinţa comerţului, de exemplu, ţările au reacţionat la crahul de pe Wall Street din 1929 şi la recesiunea globală ridicând bariere în calea schimbului liber, prin intermediul taxelor, iar comerţul global a scăzut cu două treimi.
O reluare a acestei situaţii în 2009 ar fi un dezastru pentru ţările exportatoare sărace. Scăderea sumelor folosite pentru ajutorare umanitare şi existenţa unor fluxuri comerciale reduse ar putea însemna că oamenii din ţările cele mai sărace vor plăti cel mai mare preţ pentru dezumflarea balonului creditelor în America de Nord şi în Europa.
Drepturile omului nu sunt un lux pentru vremuri bune. Pasivitatea în faţa schimbărilor climatice nu este o opţiune viabilă. Sărăcia globală nu poate avea o contribuţie pozitivă la stabilitatea globală. Ţările bogate vor urma o strategie mioapă şi contrară propriilor interese, dacă ignoră cele mai presante provocări ale vremurilor noastre şi dacă se concentrează exclusiv asupra unor interese financiare limitate.
Aici nu este vorba doar de bani, ci de a acorda o atenţie susţinută, prin colaborare internaţională şi printr-o voinţă politică din partea tuturor, pentru abordarea coerentă a celor mai importante probleme. Semnele acţiunii concertate ale miniştrilor de finanţe ale G7 şi ale miniştrilor de finanţe ale zonei euro pentru a aborda criza financiară sunt binevenite, dar ele nu sunt suficiente. Guvernele trebuie să reducă volatilitatea preţurilor la energie, la alimente şi pe aceea a pieţelor financiare, prin realizarea unor reglementări importante, a unei protecţii adecvate pentru drepturile săracilor şi ale oamenilor vulnerabili şi prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a mediului înconjurător. Guvernele trebuie să manifeste o voinţă politică clară pentru a construi o economie globală sensibilă la problemele de mediu, în care viaţa şi mijloacele de trai ale tuturor sunt socotite a fi importante, mai degrabă decât nu un sistem care-i răsplăteşte doar pe câţiva privilegiaţi.
Irene Khan, Secretar General, Amnesty International
Jeremy Hobbs, Director Executiv, Oxfam International
Dean Hirsch, Director General Executiv, World Vision International
Tom Miller, Director General Executiv, Plan International
Gerd Leipold, Director Executiv Internaţional, Greenpeace

Advertisement