Evanghelici si catolici impreuna – I – 1994 – 3

Misiunea creştină în Mileniul al Treilea -3

 

Sperăm împreună

Sperăm ca toţi oamenii să vină la credinţa în Isus Cristos ca Domn şi Salvator. Această speranţă face necesar zelul misionar al bisericii. ,,Dar cum vor chema pe acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre el fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi?” (Romani 10). Biserica se află în misiune prin natura sa, în orice locul şi în fiecare clipă. Speranţa noastră misionară este inspirată de dorinţa revelată a lui Dumnezeu ,,ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului” (1 Timotei 2).

Biserica trăieşte prin şi pentru Marea Trimitere: ,,Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că eu sunt cu voi, în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28).

Unitatea şi iubirea dintre creştini este parte integrantă a mărturisirii noastre misionare despre Domnul nostru căruia îi slujim. ,,Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (Ioan 13). Dacă nu ne iubim unii pe alţii, prin aceasta nu ne supunem poruncii lui şi astfel contrazicem Evanghelia pe care o propovăduim.

În calitate de evanghelici şi de catolici, ne rugăm ca unitatea noastră în iubirea lui Cristos să iasă şi mai mult în evidenţă ca semn pentru lume al puterii de reconciliere a lui Dumnezeu. Izolarea reciprocă între comunităţile şi bisericile noastre este profundă şi durează de multă vreme. Recunoaştem că nu ştim vremea şi nici calea de a ajunge la o mai mare unitate vizibilă, pe care o sperăm. Ştim bine însă că obişnuitele polemici îndoielnice şi conflictele care există între noi nu sunt nicidecum calea într-acolo. Ştim că Dumnezeu, care ne-a adus în comuniune cu el prin Cristos, doreşte ca şi noi să fim în comuniune unii cu alţii. Ştim că Cristos este calea, adevărul şi viaţa (Ioan 14) şi, pe măsură ce suntem atraşi mai aproape de el – umblând pe această cale, supunându-ne acestui adevăr şi trăind această viaţă – ajungem să ne apropiem tot mai mult unii de alţii.

Oricare ar fi forma viitoare a relaţiei dintre comunităţile noastre, trebuie, putem şi vom începe să face imediat efortul necesar pentru a îndrepta ceea ce ştim că este greşit în această relaţie. O asemenea muncă implică încredere şi înţelegere, iar încrederea şi înţelegerea solicită o atenţie continuă acordată adevărului. Nu tăgăduim nicidecum, ci recunoaştem deschis că între noi există dezacorduri. Neînţelegerile, denaturările şi caricaturizările reciproce nu sunt, totuşi, dezacorduri. Aceste distorsiuni trebuie îndepărtate dacă intenţionăm să explorăm diferenţele reale dintre noi într-un mod care este compatibil cu ceea ce afirmăm şi sperăm împreună, pe baza Cuvântului lui Dumnezeu.

Advertisement