Miscarea de innoire evanghelica din Biserica Apostolica Armeana – 4

La Muntele Ararat

O evaluare personală a mişcării

În finalul acestei prezentări a Frăţiei Bisericii Apostolice Armene voi încerca să subliniez care sunt câteva dintre calităţile cele mai importante ale acestei mişcări. Voi continua evidenţiind unele dintre slăbiciunile ei şi voi încheia cu câteva consideraţii legate de posibilităţile de dezvoltare în viitor a mişcării.

Calităţile mişcării

1. Frăţia Bisericii Ortodoxe Armene este în mod fundamental o mişcare ortodoxă orientală fără nici un fel de intenţii sectare şi schismatice, în ciuda faptului că împărtăşeşte multe dintre trăsăturile unei mişcări (cea evanghelică) ce este caracterizată nu numai de o extraordinară dinamică, ci şi de o teribilă fragmentare eclesială. „Frăţia”, cel puţin în expresia ei din Armenia, pare să fi fost capabilă, cel puţin până în prezent, să evite căderea atât în formalismul religios care caracterizează o mare parte a Bisericii Apostolice Armene, cât şi sectarismul tipic al mişcării evanghelicilor.

În acelaşi timp, trebuie să recunoaştem că „frăţia”, mai ales în expresia ei din diaspora, a fost mai puţin eficace în evitarea fragmentării, după împrăştierea ei în lume datorată genocidului armenilor în Turcia, în 1915. Astfel, din această mişcare s-au desprins, în timp, o serie de biserici care au luat o formă exclusiv evanghelică, rupându-se definitiv de Biserica Apostolică Armeană. Din păcate, aceste noi biserici păstrează în titulatura lor numele „frăţiei”, ceea ce riscă să creeze confuzie. Suspectăm faptul că uneori această confuzie este întreţinută în mod intenţionat, pentru a atrage suportul financiar al unor evanghelici naivi din vest, care consideră că aceste biserici sunt capabile de a juca un rol esenţial în înnoirea bisericii oficiale a armenilor. Avem de-a face cu o situaţie asemănătoare grupului de la Cluj, care îşi are originea în Oastea Domnului, dar care, în mod practic şi formal, nu mai are nici o legătură oficială cu Biserica Ortodoxă Română.

Aşa fiind, mi se pare îndoielnic, din punct de vedere etic, ca aceste mişcări să păstreze în titulatura lor numele mişcării din care, pe drept cuvânt, se reclamă. Asemenea strategii  -care sunt în esenţă instrumente de marketing, pot fi eficiente din punct de vedere financiar, dar sunt, în opinia noastră, incompatibile cu etica înaltă a Împărăţiei lui Dumnezeu.

2. „Frăţia” promovează o viziune holistă, integralistă cu privire la misiunea creştină. Pasiunea membrilor „frăţiei” pentru proclamarea Evangheliei în Armenia şi dincolo de hotarele ei, atât între armeni cât şi între alte neamuri este evidentă de la primul contact cu mişcarea. Astfel, „frăţia” este implicată în activităţi misionare în Turcia, Azerbaijan, Iran, Siria, Iordania şi multe alte locuri, unele dintre acestea neputând fi menţionate din motive de securitate. În cursul unei vizite făcute anul trecut în Armenia am fost martor al unei conferinţe de formare pentru lideri creştini iranieni, organizată de „frăţie” cu contribuţia lui Samuel Tippit, un cunoscut lider creştin american.

Acest accent misionar este echilibrat de o foarte serioasă preocupare a membrilor mişcării pentru angajarea socială, în mod special în ajutorarea celor săraci şi marginalizaţi, în construcţia de case pentru cei lipsiţi de adăpost, în oferirea de asistenţă medicală celor bolnavi şi lipsiţi de mijloace, în organizarea de tabere de vară pentru copii din categoriile cele mai nevoiaşe, precum şi în multe altele asemenea acestora.

Seminar comunism – Yerevan

3. „Frăţia” este extrem de preocupată de formarea biblică şi teologică a liderilor ei. Trimiterea în Vest, pentru formare teologică, a unor tineri consacraţi şi capabili poate contribui la articularea unei teologii coerente a mişcării, desigur, dacă acei tineri vor reveni în ţară după experienţa lor occidentală şi dacă nu vor aduce cu ei unele dintre patologiile care caracterizează mediile teologice occidentale.

O altă expresie a acestei preocupări o reprezintă organizarea regulată a unor seminarii şi conferinţe pentru formarea liderilor, atât bărbaţi, cât şi femei, din cadrul mişcării. În acest tip de activităţi s-au încadrat atât seminarul meu de anul trecut despre o perspectivă creştină asupra comunismului şi a postcomunismului, cât şi seminarul condus în aceeaşi perioadă de soţia mea, cu un grup de femei, membre ale mişcării, cu privire la scopul femeii aşa cum este el prezentat în Sfintele Scripturi.

Seminar comunism – participanţi

În sfârşit, „frăţia” deţine o editură, în cadrul căreia sunt publicate mai ales traduceri (la fel ca în cea mai mare parte a fostelor ţări comuniste). Cea mai mare parte a titlurilor provine, din păcate, din spaţiul evanghelic american, unele dintre ele reflectând o paradigmă de gândire raţionalistă şi pragmatică (cărţile lui Josh McDowell sunt un bun exemplu în acest sens); ori acest tip de abordare nu are nici un fel de relevanţă pentru perspectiva orientală asupra realităţii împărtăşită de membrii mişcării, şi nici pentru problemele cotidiene şi nevoile spirituale cu care ei se confruntă.

Slăbiciunile mişcării

1. Aşa cum spuneam mai sus, „frăţia” se află sub o puternică influenţă evanghelică occidentală şi, dacă aceasta continuă să crească, există riscul ca mişcarea să-şi piardă, încetul cu încetul, identitatea ortodoxă orientală, aceasta, la rândul ei, ducând la ratarea şansei acesteia de a juca un rol important în înnoirea spirituală a Bisericii Apostolice Armene.

Întărirea legăturilor cu alte mişcări ortodoxe similare (Oastea Domnului din România şi din alte spaţii locuite de români, Zoe în Grecia, etc.) ar putea preveni un asemenea risc, atât în Armenia, cât şi în alte părţi în care „frăţia” este prezentă.

2. „Frăţia” nu a reuşit încă să formuleze o teologie contextuală, în ciuda faptului că există de aproape 130 de ani. Aceasta este o mare problemă, şi, dacă lucrurile nu se vor schimba în mod radical în următorii ani, există riscul ca mişcarea fie să cadă în formalismul care caracterizează o mare parte a bisericii oficiale, ori să fie înghiţită de confesiunile evanghelice protestante.

3. Sistemul de conducere a „frăţiei” se bazează pe o interpretare literală a termenului „prezbiter” din Noul Testament, reducând înţelesul acestuia la sensul de „bătrân”, în termeni de vârstă. Rezultatul este că principalele decizii legate de direcţiile de viitor ale „frăţiei” sunt luate cu preponderenţă de persoane în vârstă, în vreme ce beneficiarii, sau, Doamne fereşte, victimele pe termen lung ale acestor decizii, tinerii, nu sunt printre cei implicaţi în luarea lor.

Atunci când adăugăm la aceasta faptul că liderii vârstnici ai „frăţiei” au trăit cea mai mare parte a vieţii lor sub regimul comunist, fiind, fără voia lor, victime ale propagandei marxiste agresive promovată de acele regimuri, putem înţelege şi mai bine implicaţiile negative ale unei asemenea structuri organizaţionale.

Fără o implicare, într-un fel sau altul, a tinerei generaţii, în procesele decizionale ale „frăţiei” există foarte mari şanse ca această mişcare să rămână orientată înspre trecut, şi să fie incapabilă de a se adapta la schimbările rapide care se petrec sub ochii noştri în aceste vremuri postmoderne în care trăim în prezent.

Perspectivele mişcării

Existenţa acestei mişcări de reînnoire spirituală este, credem noi, o şansă pentru eliberarea Bisericii Apostolice Armene din conservatorismul rigid şi din naţionalismul autosuficient în care se complace în mare măsură în prezent.

Desigur, pentru a-şi împlini rolul de agent transformator, „frăţia” trebuie să-şi păstreze identitatea ortodoxă orientală şi să nu devină, de facto, o facţiune protestant-evanghelică la periferia acestei biserici, ceea ce ar fi catastrofal pentru misiunea ei.

Viziunea socială a acestei mişcări, precum şi rolul proeminent pe care îl joacă femeile în cadrul acesteia sunt, în opinia noastră, semne de sănătate spirituală, care, sperăm, nu vor fi pierdute sub influenţa fundamentalismului evanghelic cu care mişcarea este adeseori în contact.

Vitalitatea misionară a „frăţiei” este una dintre cele mai importante caracteristici evanghelice ale mişcării. Dacă ea va continua să se dezvolte pe traiectoria holistică de până acum, există şanse ca aceasta să fie o sursă de continuă revigorare spirituală.

În sfârşit, maturitatea creştină a acestei mişcări depinde într-o măsură hotărâtoare de capacitatea acesteia de a se angaja într-un efort de reflecţie teologică ce poate conduce, în timp, la edificarea unei teologii contextuale, ca răspuns la provocările societăţii armene contemporane. În acest scop, formarea unei tinere generaţii de teologi competenţi în diversele specializări ale acestei discipline este o urgenţă absolută. Preocuparea actualei conduceri a „frăţiei” în această direcţie este încurajatoare, dar pentru ca ea să se materializeze este nevoie de ceva mai mult decât de visuri şi de planuri, oricât de bine intenţionate ar fi acestea. Desigur, problema – deloc neglijabilă într-o economie săracă, aşa cum este cea a Armeniei – a finanţării unui asemenea efort educaţional nu poate fi trecută cu vederea, dar, suntem convinşi că, dacă selecţia candidaţilor potriviţi va fi finalizată cu succes, se vor găsi şi fondurile pentru finanţarea formării lor teologice.

Totuşi, considerăm că planul de a forma această nouă generaţie de teologi în seminarii din Statele Unite este problematică, atât din pricina incompatibilităţii paradigmei raţionalist-pragmatice care domină spaţiul cultural american, mai ales cel evanghelic, dar mai ales din pricina riscului ca aceşti tineri să fie ispitiţi de stilul de viaţă din America, decizând să nu se mai întoarcă în Armenia, ceea ce ar însemna nu numai pierderea unor importante resurse financiare şi umane, ci şi încetinirea procesului de articulare a unei teologii consistente a mişcării. O soluţie mult mai eficientă, testată cu succes în România, ar putea fi formarea acestor teologi în Europa, mai ales în Marea Britanie.

Să sperăm şi să ne rugăm pentru ca promisiunile pe care le reprezintă „frăţia” să se împlinească şi ca această mişcare să continue a fi o binecuvântare pentru armeni şi pentru alte popoare din jur, pentru gloria lui Dumnezeu, în Cristos, Domnul.