Conferinta Lambeth 2008 – Anglicanismul la rascruce – 3

Momentul de cumpănă – ordinarea ca episcop a unui homosexual practicant

Creştinii şi homosexualitatea

A doua piatră de încercare a anglicanismului, şi de departe cea mai importantă, este chestiunea homosexualităţii. Înainte de a detalia evoluţia istorică a anglicanilor în această problemă, vom face câteva consideraţii generale, care sunt importante din pricina ignoranţei care există îndeobşte la noi cu privire la acest subiect.

Trebuie să spunem, dintru început, că această spinoasă şi complexă problemă n-a fost tratată aproape niciodată în România în mod raţional şi echilibrat, indiferent de ce parte a baricadei s-ar fi aflat cei implicaţi în discuţie.

Atunci când, în 1993, mi-am început studiile teologice în Anglia, am fost uimit să văd la ce nivel se discută chestiunea homosexualităţii în şcolile teologice de acolo şi, mai ales, de deschiderea manifestată de unii teologi, inclusiv dintre evanghelici, de a considera homosexualitatea ca ceva acceptabil.

Acolo am luat cunoştinţă, pentru prima dată, de distincţia, absolut esenţială în această discuţie, între „tendinţele” homosexuale şi practicile, respectiv modul de viaţă homosexual. Prea puţini dintre cei care discută la noi despre acest subiect sunt conştienţi de această distincţie şi, chiar mai puţini îi înţeleg importanţa.

Pentru a clarifica acest aspect al problemei, daţi-mi voie să dau un exemplu din sfera heterosexuală. Dacă un bărbat are o „înclinaţie” de natură sexuală către o femeie, alta decât soţia lui, din perspectivă creştină cel puţin, aceea este o ispită şi, atâta vreme cât bărbatul nu dă curs acelei „înclinaţii”, impulsul lui, oricât de periculos ar fi, nu este încă păcat. Aceasta ar fi, în cealaltă sferă, corespondentul „înclinaţiilor” homosexuale.

În înţelesul clasic, istoric al eticii creştine, dacă bărbatul dă curs acelei ispite, consumând actul sexual cu acea femeie, alta decât soţia lui, avem de-a face cu un păcat, numit îndeobşte, în limbaj religios preacurvie sau, în termeni obişnuiţi, adulter. Şi această înţelegere a fost împărtăşită nu numai de creştini şi de adepţii altor religii, ci şi de societate în ansamblul ei.

În acelaşi fel, dacă un bărbat, sau o femeie, dă curs „înclinaţiei” sexuale către o persoană de acelaşi sex, consumând actul sexual, avem de-a face cu un păcat, potrivit eticii creştine comune tuturor bisericilor de la începutul istoriei creştine, până târziu în secolul al XX-lea. Abia în ultimele decenii ale secolului trecut, în mod treptat şi ca urmare a creşterii în intensitate a propagandei pro homosexualitate, a avut loc, atât la nivelul societăţii, cât şi în anumite cercuri creştine, o schimbare de mentalitate şi de atitudine cu privire la homosexualitate. Una dintre componentele cele mai importante ale acestei campanii propagandistice o reprezintă opinia, nicidecum fundamentată ştiinţific, aşa cum pretind adepţii ei, cum că înclinaţiile homosexuale ar fi nu dobândite, ci naturale, înnăscute pentru unii dintre membrii speciei umane. Aşa fiind, zice-se, aceste înclinaţii ar trebui acceptate va fiind la fel de „naturale” ca cele heterosexuale.

Desigur, ceea ce nu iau în considerare aceste teorii, repet, împărtăşite doar de o minoritate (interesată poate) a lumii ştiinţifice, este doctrina creştină a căderii, împreună cu consecinţele ei, respectiv ruptura ontologică, relaţională şi juridică (dacă pute spune astfel) între Creator şi fiinţele umane ieşite din Adam după căderea lui în păcat, cât şi, de asemenea, existenţa în fiecare fiinţă umană a unei „naturi” păcătoase, capabilă să pervertească orice înclinaţie naturală, oricare ar fi aceasta. Dacă acceptăm această premisă, de aici decurge că nu orice înclinaţie naturală – cum ar fi, de exemplu, cele înspre promiscuitate heterosexuală sau înspre practici homosexuale – este în mod automat bună şi acceptabilă.

Sub presiunea propagandei agresivă e mişcării gay şi lesbian, unii teologi şi lideri creştini, în mod special, dar nu numai, dintre cei de persuasiune liberală, au început să formuleze teorii conform cărora creştinii ar trebui nu numai să manifeste dragoste şi (vai, compasiune) faţă de homosexuali, că să-i accepte în mod necondiţionat ca membri normali, cu drepturi depline ai comunităţilor lor.

Pentru obiectivitate, trebuie să subliniem faptul că cei mai mulţi dintre aceşti teologi nu sunt pregătiţi să accepte orice fel de manifestări homosexuale, ci insistă asupra faptului că ceea ce ei consideră a fi acceptabil şi legitim este doar existenţa unor cupluri homosexuale stabile. Desigur, această nuanţare este de mică importanţă pentru talibanii antigay, dar creştinii ar trebui să manifeste respect absolut faţă de adevăr, chiar arunci când este vorba de cei al căror stil de viaţă îl dezaprobă cu cea mai mare fermitate.

Cei familiarizaţi cu poziţia creştinismului istoric cu privire la această chestiune se vor întreba probabil cum este posibil ca nişte teologi care se pretind a fi creştini să treacă cu vederea poziţiile clare manifestate de autorii biblici împotriva homosexualităţii (Rom. 1:26-32 fiind doar unul dintre multele care ar putea fi citate în acest sens). De fapt, aceştia nu trec cu vederea textele din Scriptură care vorbesc despre natură păcătoasă a homosexualităţii, ci le reinterpretează, în lumina tendinţelor culturale contemporane.

Avem, deci de-a face aici cu o schimbare de paradigmă la nivelul hermeneuticii, cu consecinţe serioase pe toate planurile. Am putea spune, la fel de bine, şi mult mai explicit, că, de fapt, avem de-a face cu o pervertire intenţionată a hermeneuticii normale aplicată textului biblic de către Biserica creştină în întreaga ei existenţă, cu excepţia ultimelor decenii.

Cei familiarizaţi cu istoria teologiei în perioada modernă vor fi realizat deja că ceea ce fac aceşti teologi creştini nu este nicidecum ceva original. Aceasta a fost abordarea teologică fundamentală a mişcării liberale, începând cu Schleiermacher.

Şi în acest domeniu, ca şi în multe altele, ne confruntăm cu o mare ignoranţă şi cu nenumărate prejudecăţi în majoritatea comunităţilor creştine conservatoare. Astfel, eticheta „liberal” este aplicată fără discernământ şi fără scrupule, pentru demonizarea tuturor celor care se întâmplă să nu fie de acord cu toate detaliile cele mai mărunte ale modului literalist în care interpretează ei Scriptura şi religia creştină. Pe de altă parte, Creştinii conservatori tind să considere că teologii liberali, ca şi ereticii creştini din primele secole, au încercat cu toţii, în mod deliberat, să distrugă, pe cât cu putinţă, credinţa creştină. Cu toate că acest lucru este posibil să fire adevărat cu privire la unii dintre ei, o analiză lucidă a faptelor ne va ajuta să înţelegem că cei mai mulţi dintre eretici, ca şi dintre teologii liberali, au încercat de fapt, şi, trebuie să adăugăm, au eşuat de cele mai multe ori în această încercare, de a face ca Evanghelia să devină acceptabilă pentru „dispreţuitorii ei cultivaţi”.

Din păcate, deoarece încercarea lor, absolut demnă de laudă, de a face ca evanghelia să devină relevantă pentru o omul modern (şi acum pentru cel postmodern) ar fost guvernată mai degrabă de cultura înconjurătoare decât de revelaţia creştină, în cursul acestui proces esenţa mesajul creştin a fost pervertită în asemenea măsură încât ea nu mai seamănă aproape deloc cu kerygma apostolică şi cu Crezul creştin fundamental al creştinismului istoric. „Drumul spre iad este pavat cu intenţii bune.”

În acest punct, este important să aducem în discuţie un alt aspect al acestui controversat subiect, Mă refer la faptul că, deşi propaganda mişcării gay şi lesbian încearcă să ne convingă de contrariul, fenomenul homosexualităţii este unul absolut marginal, afectând o fracţiune infimă a populaţiei chiar în societăţile occidentale. Din fericire, chiar în societăţile cele mai libertine, heterosexualitatea rămâne norma. Aşa fiind, este dificil de înţeles enorma cantitate de energie cheltuită de cercurile conservatoare, de la noi şi de aiurea, pentru a combate acest mod de viaţă. Să ne amintim de gesticulaţiile grandilocvente şi adesea agresive (în sensul fizic al cuvântului) ale unor grupări fundamentaliste de la noi împotriva marşului anual al homosexualilor din Bucureşti. Există oare vreo justificare creştină a acestor manifestări de ură şi homofobie care ne amintesc de practicile legionarismului interbelic? Este ca şi cum un elefant ar fi înfricoşat de ameninţările unui pudel (sau Rusia imperială de minuscula Georgie). Orice om întreg la minte înţelege că aşa ceva ester ridicol.

Pe de altă parte, n-am văzut până acum demonstraţii ale acestor grupuri, ca şi ale evanghelicilor care le simpatizează, împotriva alcoolismului şi a promiscuităţii heterosexuale, ca să nu mai vorbim de violenţa domestică sau de abuzurile sexuale de orice fel, care sunt o veritabilă plagă în România, inclusiv între cei care se pretind creştini şi merg regulat la biserică. Ori sunt eu singurul care are impresia că ceva nu este în regulă în această imagine? Considerăm noi oare că păcatele lor (ale minorităţii) suna mai… păcătoase decât păcatele noastre (ale majorităţii). Dacă este aşa, probabil ar trebui să mai citi odată Scripturile şi să ne mai examinăm odată conştiinţele.

Cu aceste întrebări încheiem consideraţiile teoretice legate de fenomenul homosexualităţii şi ne vom apropia, în secţiunea următoare, de implicaţiile acestui fenomen asupra comunităţii anglicane.

VA URMA

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

29 thoughts on “Conferinta Lambeth 2008 – Anglicanismul la rascruce – 3”

  1. Apreciez acest text si sunt in cea mai mare parte de-acord cu el.
    Propozita urmatoare subliniaza bine gravitatea problemei: “Am putea spune, la fel de bine, şi mult mai explicit, că, de fapt, avem de-a face cu o pervertire intenţionată a hermeneuticii normale aplicată textului biblic de către Biserica creştină în întreaga ei existenţă, cu excepţia ultimelor decenii.” – sau cum spune Scriptura (trad. DC) ei “strica Cuvintul”.
    Unde nu sunt de-acord e ca nu s-ar justifica agitatia disproportionata a conservatorilor crestini… Chiar daca porcentul e marginal, asa cum s-a aratat, homsexualii si sustinatorii lor sunt de-a dreptul agresivi. Problema nu e de drepturi; imaginati-va ca era cit pe-aici sa se interzica Biblia in spatiul public din Canada, iar in California profesorii n-au voiie sa spuna mama si tata; judecatorii americanii dau interpretari absurde (la fel ca teologii de mai sus) din Constitutie/legi, etc… Dupa ce majoritatea au votat interzicerea castoriile, Curtea suprema Californiana a anulat-o. Acum se voteaza din nou. Cresitinii vor sta acasa (cu exceptia mexicanilor) si mai mizam pe musulmani (sic). Asta ridica o problema vis a vis de articol: ce sa facem? Dragostea nu-nseamna lipsa dreptului la autoaparare. Violentsa e condamnabila! “Agitatia” e justificata de Scriptura: 1- vremurile din urma se-aseamana cu Sodoma (nu-i intimplatoare propaganda pro gay/lesbiene) 2- din cauza lor Dumnezeu pedepseste teritorii intregi!!! Implicarea sociala responsabila e mai mult decit necesara in aceasta problema pt limitarea acestui flagel. iar uneori da rezultate! Iresponsabilitatea unor leaderi religiosi ori teologi e condamnata de faptul ca ei cunosc Scriptura (“vor fi batuti cu mai multe lovituri”)…

    Like

  2. Afirmatia ca din motive culturale condamnam mai tare homosexualismul decit alte pacate e justificata… dar prezentarea “talibanilor’ e [voit] tendentsioasa… In America unde conservatorii crestini (catolici, evanghelic, protestantsi) sunt mai activi exista cele mai mari restrictii din “lumea crestina” in privintsa consumului de alcool: virsta de 21 de ani, interzicerea de-a bea in aer liber (depinde si de legile locale), obligatia localurilor de-a avea draperii sau geamuri fumurii, condamnari cu inchisoare pt servirea de alcool minorilor sub 21 de ani (inclusiv parinti-copii)… Dupa cum se vede lupta crestinilor pt un impact moral in societate n-a inceput cu sodomitsii. .La fel restrictiile pt localurile de pierzare sunt mai mari aici decit prin Europa… Recent, protestele bisericii noastre la primarie au obligat un business ce filma nuduri pt internet sa-si acopere geamurile si sa-si ingradeasca curtea cu ziduri de 3 metri… pare ridicol, dar e un mod de-a impiedica raspindirea industriilor de vicii- altfel mult mai profitabile decit industri petroliera…, etc.. Imaginea cea mai trista ce mi-a ramas in minte este gara din Arad plina de vinzatori de ziare cu poze de ti-era rusine sa treci pe linga ele cu copiii linga tine… oare unde eram noi, cei 99.99% crestini (ce bine ca dupa Revolutie ateii au disparut)?… Indignarea nu justifica prostia… Dar sa nu uitam ca si Domnul Iisus S-a indignat. O indignare sfinta, insa! Si n-a fost tare blind!

    Like

  3. Domnule Doru Radu,
    Trebuie sa va spun, din nou, ca atentia cu care cititi modestele mele texte ma onoreaza. Speranta mea este ca ele sa nasca dezbateri si, desi incerc sa fiu corect in prezentarea chestiunilor pe care le discut, nu am nicidecum pretentia sa fiu echilibrat – ma plictisesc de moarte oamenii echilibrati de la care, vorba unui prieten, n-am invatat niciodata nimic – un mort este un om perfect echilibrat 🙂
    Sunt absolut de acord ca fiacare dintre noi are dreptul sa-si apere, cu armele luminii si in limitele eticii Imparatiei, propriile convingeri.
    Ce nu se justifica este ura, fobia si violenta, de limbaj sau de alt gen.
    Iubirea, inclusiv pentru cei care au un mod de viata totalmente opus noua, ar trebui sa fie norma. Desigur, iubirea poate fi uneori severa, dar nu este niciodata violenta sau nedreapta.
    In final, trebuie sa stiti ca in textul meu vorbesc mai ales despre situatia din Romania, caci stiu prea putin si la modul mult prea general ceea ce se intimpla in America. Si cele doua contexte, in mod evident, sunt destul de diferite,
    ‘Sanatate.

    Like

  4. Si eu exclud violentsa de orice fel. Autoapararea (chiar daca e vorba de suprvietuirea spirituala a proprei familii) nu este exclusa de Scriptura. In aceasta privintsa problema nu este doar academica ci una cit se poate de reala…In privintsa contextului romanesc, daca am fost vreodata de-acord cu fostul patriarh am fost atunci cind s-a opus modificarii legislatiei romane vis a vis de homosexuali. (mai ciudat e ca presa era cam suspicioasa la unele chestii din trecutul sau). Oricum, ma bucura ca publicul romanesc e mai critic cu sodomitii… In ce va priveste, nu v-ati referit doar la contextul din Romania pt ca exemplele de teologi sunt de pe alte meleaguri…Din contextul american pot invatsa romanii pt ca e imposibil sa urmezi aceiasi pasi (Doamne ferestea) si s-astepti rezultate diferite… Din pacate lumea tinde sa se indrepte in directia entropiei morale (de cea spirituala nu mai e vreme).. Desigur depinde si de escatologia fiecaruia… Dezechilibrele sunt ispititoare, dar nu chiar folositoare si uneori nesanatoase…Numai bine!

    Like

  5. Danut,

    Sunt surprins de tonul tau adesea categoric in acest post ca si de exemplu: simpistica cu care folosesti argumentul pacatului adamic; apoi modul flegmatic cu care te referi la pervertirea liberala a teologiei; puterea disproportionata a asazisei propaganda pro-homosexuala; de asememea verdictul tau categoric cum ca inclinatiile homosexuale n/ar avea nici o cauza genetica!
    Drept sa spun ma asteptam la o analiza mai balantata!

    Toate cele bune,
    Nelu

    Like

  6. In comentariul meu precedent voisem sa iti dau a legatura la un articol in Church Times care l/am citit in urma cu citeva saptamani depre Ce se poate spune ca se stie din punct de vedere medical si stiintific despre homosexualitate. Intre timp am aflat articolul pe situl Church times. Aici este legatura: http://www.churchtimes.co.uk/content.asp?id=60752
    Daca nu/l poti accesa ti/l pot eu trimite prin email, sau il pot afisa pe blogul meu.

    Toate cele bune,
    Nelu

    Like

  7. Draga Nelu,
    Asa cum bine stii deja, nu ma sfiesc sa+mi afirm opiniile teologice nici atunci cind prietenii mei nu sunt de acord cu ele. Ceea ce am scris, este ceea ce, deocamdata cel putin, cred.
    Sunt insa deschis la orice dialog decent si argumentat.
    Deci, daca doresti sa elaborezi asupra obiectiilor tale, sunt deschis sa discutam.

    Like

  8. Zilele trecute mă aflat în vizită la traducătorul olandez al lui Lewis (în Utrecht) şi am avut ocazia să discut, între altele, şi despre atitudinea bisericii reformate cu privire la diverse subiecte. Am aflat cu surprindere că homosexualii practicanţi pot să fie (şi chiar sunt) foarte activi în biserică. Atât doar că nu sunt eligibili pentru pastoraţie (ca şi când din punct de vedere etic, există lucruri permise congregaţiei şi interzise pastorului).

    La Münster, un student la teologie luterană îmi spune că în denominaţiunea lor pot fi ordinaţi şi homosexualii.

    Ar fi multe de comentat pe marginea şi pe centrul subiectului. Cert este că bisericile (denominaţiunile) protestante s-au rupt practic în ultimele decenii de cele 2 milenii de tradiţie creştină. Avem de-a face cu o ruptură hermeneutică aproape completă, care are consecinţe grave la nivel etic. Cele mai importante noţiuni din vocabularul teologiei creştine sunt reintepretate (răstălmacite) de o manieră inacceptabilă: har, cruce, păcat, lepădare de sine, metanoia, Împărăţia lui Dumnezeu, sanctificare, “en Hristo”, toate acestea şi multe altele s-au demonetizat aproape complet. Ce se mai vântură palid în vânt e “agape”, care săraca agape nu prea se bucură de adevăr, pentru că adevărul necruţător e că biserica protestantă a eşuat lamentabil în a-şi împlini menirea.

    L-am întrebat pe studentul respectiv ce înseamnă a fi “en Hristo” pentru un homosexual practicant care vine la biserică, dacă stilul lui de viaţă este exact ca al unuia care nu este creştin şi care nu vine la biserică. Nu prea a ştiut ce să-mi spună. I-am spus că s-ar putea să găsească răspunsul în cartea lui D. Bonhoeffer, Nachfolge, cap. I “Teure Gnade”.

    Like

  9. P.S. Când am făcut referire la “biserica protestantă” în penultimul paragraf m-am referit în mod specific la Biserica Evanghelică (luterană) din Germania. Afirmaţia este tranşantă, însă o pot justifica şi cu alte argumente. Tot în discuţia cu studentul respectiv l-am întrebat dacă în mod tipic în biserică există aşteptarea tacită ca doi tineri să trăiască în castitate înainte de căsătorie. Nici pomeneală! Fiecare poate trăi cum îi place. Graniţele dintre modul de viaţă secular şi cel creştin nu mai pot fi nicicum identificate. Diferenţa dintre un secularist (o persoană nereligioasă) şi un creştin este că un creştin mai vrea să aibă vagi legături cu Sacrul. Suficient de vagi din două motive: ca să aibă parte de un oarecare confort emoţional la nevoie şi ca să evite totuşi disconfortul emoţional produs de o prea mare apropiere de Dumnezeul cel Viu şi de sfinţenia Lui!
    Aşaar, beneficii pe toată linia.

    Like

  10. vasiamar:
    E trist ce spuneti, desi nu neaseptat. Cred ca protestantismul ar trebui sa aiba invataturi imuabile altfel se-alege praful- daca nu s-a si ales. De la libertatea interpretarii Scripturii s-a ajuns la libertatea de a-ti face propria doctrina, adica propriul dumnezeu. De fapt o idolatrie umanista. Cred ca si [mult prea criticatii] crestini fundamentalisti americani sunt mai aproape de Dumnezeu decit ceea ce se-ntimpla in bisericile protestante (si prin America nu doar prin Europa). Desi doctrina baptista, de care tsin eu, e mai aproape de cea lutherana decit catolicismul, in ce priveste homosexualismul, divorturile, avorturile, sexualitatea, sanctitatea vietii, ec. ii prefer pe catolici, desi nu-s de-acord cu felul in care privesc ei sexualitatea. Tot mai bine ca la ei decit ca la “refomatii” (dublu rafinati).

    Like

  11. Cred ca va dati seama deja ca ii prefer oricind pe catolici fundamentalistilor. Pentru mine si liberalii si fundamentalistii, in forma lor pura, sunt ‘tot un drac’. Unul negru, iar celalalt imbracat in haine de lumina.

    Like

  12. DM:
    Dreptul dvs.; in nici-un caz nu pot fi comparati oameni cu frica de Dumnezeu precum cei descrisi de vaisiamar (se potriveste pseudonimul cu cele descrise) cu oameni cu frica de Dumnezeu ce se numesc crestini fundamentalisti (un termen compromis iremediabil).. Ca imaginea lor a fost deformata de presa, si de liberali, de greseli de-ale lor, ca fundamentalismul islamic a “ajutat” la compromiterea lor nu inseamna ca sunt in aceeasi oala cu liberalii. Dar… fiecare cu parerea lui. Despre catolicii, vorba luteranului RW: “cei mai mari sfintsi i-au avut catolicii”… Pt a ajunge aici trebuie sa inghiti lucruri grave din dogma si praxilologia catolica multimilenara pe care nimeni (nici chiar RW) nu are de la Dumnezeu autoritatea sa le anuleze!!! Ramine sa le judece Dumnezeu. Sunt si eu dispus vis-a-vis de istorici sa trec peste lucruri ce le consider antibiblice, incercind sa gasesc ceea ce avem in comun (de ex. Credeul)… Se pare insa ca la Credeu mai trebuie adaugate si invataturi legate de domeniile descride de vaisiamar.

    Like

  13. Danut,

    Cred ca interventiile lui Vaisamar (vai si amar de post de fapt) si calificativul tau de ‘tot un drac sunt’ (si adaug de fapt a mea experienta si calatorie sprituala personala) ii face pe multi sa se abtina de intra intr-un ‘dialog’.
    Domnule Vaisiamar si mie mi/a fost usor sa pronunt o judecata asupra bisericilor protestante din apus inainte de a le cunoaste cu adevarat – sa traiesc cu ei si in mijlocul lor si sa vad crezul lor in actiune. Da e adevarat ca Bonhofer este o inspiratie pt multi protestanti (si pt mine).

    Like

  14. Draga Nelu,
    Nu te stiam atit de sensibil. Am uitat ca nu ne cunoastem prea bine. Iata, domnul Doru Radu a decis sa dialogheze cu noi, chiar daca, spre deosebire de mine, ii simpatizeaza pe fundamentalisti.
    Faptul ca unii dintre noi exprima aici pozitii ferme (poate formulate prea transant) cu privire la fundamentalism sau liberalism, nu inseamna nicidecum ca ii dispretuim, pe ei si dialogul cu ei.
    Esti, desigur, liber sa impartasesti premisele si concluziile liberalismului teologic. Vorba ceia, “nimeni nu-i perfect”, mai ales noi, cei care discutam aici.
    In ce priveste sugestia ca noi nu ne-am putea exprima cu privire la biserica din Occident pentru ca n-am trait acolo, ea este una riscata, atit sub raport logic cit si faptic.
    Sa incepem cu logica. Argumentul tau seamana cu acela al unor ortodocsi cum ca noi nu putem intelege ortodoxia decit daca devenim ortodocsi. De aici ar decurge logic ca nu putem intelege frumusetea muzicii decit daca suntem compozitori sau raul drogurilor daca nu luam LSD. Sa fim totusi seriosi.
    In ce priveste faptele, stii bine ca unii dintre noi au petrecut perioade mai lungi sau mai scurte in Occident si avem o imegine destul de buna despre ceea ce se petrece acolo. Poate ca nu e asa de buna ca ta, dar este suficienta totusi., cred eu, pentru a formula o opinie informata.
    Daca vrei sa dialoghezi, suntem deschisi, daca asta este decizia ta, dar nu ne acuza pe noi daca nu vrei s-o faci. Vorba lui Caragiale, “Zoe, fii barbata” 🙂

    Like

  15. ulen:
    Daca gasiti exemple fericite in bisericile protestante/reformate din Occident ne-am bucura sa le cunoastem; ma bucur cind ma-nsel si aud ca Domnul are mai multi sfinti decit am crezut eu. Lucrez printre luteranii evanghelici din America si-s dezamagit de ei. Spre surprinderea mea luteranii din Minesota n-au voie nici macar sa ia CIna Domnului cu cei din Michigan. Inseamna ca mai sunt oameni trezi si nu toti au lepadat Scriptura… Deci, s-auzim numai de bine.
    PS- poate o chestie hazlie ar face bine, de n-ar fi tragica… A murit subit episcopul lutheran din sudul Michiganului. Om tinar, nevasta tinara, copii adolescenti, durere mare… L-au imbracat frumos cu sutana rosie de episcop, cu crucea mare, cu toiagul de episcop… iar in cap i-au pus sapca de baseball. Era mare amator de baseball si pt mintuirea lui n-avea oricum nici-o importantsa cum il imbraca… dar hilaritatea asta cam spune in ce ape se scalda. Ca sa fie totul frumos, domnul episcop a fost incinerat la dorintsa dumisale… Nu ca ar impiedica invierea celor drepti ci doar ca se lupta din cale-afara ca si morti sa nu fie cumva confundati cu cei drepti. Dumnezeu sa-l ierte ca era baiat simpatic si mare mincau…(deh in AMerica imbuibarea nu-i pacat).

    Like

  16. Danut,
    Ai dreptate cind spui ca nimeni nu-i perfect (nici io nu-s, n-am cerzut c-oi zice asta!). Dar a mea umila interventie a vrut sa atranga atentia la faptul ca exprimari categorice citeodata dau dovada de intoleranta, nechibzire sau chiar lipsa de cunoastere. In ultima interventie, in repezeala (mea culpa pt neclaritate) am vrut sa spun ca vaisamar a ajuns la niste concuzii transante (vai si amar de ele), si dupa parerea mea cu totul eronante, pe baza a unui dilaog cu un seminarist (si hai sa fim seriosi cit la curent e un seminarist)!!!! Daca avea o conversatie cu un alt seminarist care se intimpla sa aiba pareri opuse poate ca ajungea la o alta concuzie. Ori suntem de acord ca nu putem generaliza pe o smpla mica si cu o cunoastere foarte limitata a subiectului in discutie.
    Nici pe departe nu am vrut sa sugerez ca nu avem voie a critica o miscare, cultura civilizatie, biserica, etc.. daca nu facem parte din acea grupare (nu-s adeptul lui George Lindbeck). Dimpotriva cred ca, si numai dar sunt un avocat vociferos (am scris de fapt) a nevoii de scrutinizare de afara. Un context care nu se expune criticior de afara risca de a deveni o tiranie. Dar in aceasi respiratie vreau sa spun ca o critica valida este una care e informata si masurata.
    Nu am nici o indoila de faptul ca tu ai o exprienta destul de bogata in contextul bisericilor occidentale si de aiurea. De fapt apreciez faptul ca prin reflectiile tale incerci sa deschizi noi orzonturi credinciosilor din Romania. Si prin aceasta sa challange unele preceptii autochtone (exeplu episcop Batist). Este o ‘lucrare’ excelenta! In contextul de fata mi/a sarit in ochi a ta parere categorica (in alte parti laudai unii dintre asa zisii liberali care au o opinie diferita despre homosexualitate spre exemplu prietenul nostru Iain Torrance).

    Personal sa stii ca nu ma sifonez usor (am obraz destul de gros) si sa nu crezi ca iau aceste discutii in mod presonal (sunt idei si pareri pe care le avem azi, poate peste citiva ani le vom detesta, cine stie). Iar eticheta de liberal nu o pot acepta pentru ca nu cred ca mi se potriveste (nu in mica masura datorita faptului ca prin liberalism se poate intelege diferite lucruri in diferite contexte) desi sunt sigur ca multi m-au binecuvintat cu ea.

    As dori sa dialoghez si sa contribui critic si constructiv la aceste conversatii – sunt imporate si de folos. Dar asa cum stii nu am timpul necesar. Sunt implicat in multe si timpul nu/mi permite. Daca asta ma califica a fi ‘chiken’ (nu stiu daca feministii ar aprecia vorba lui Caragiale!) Nu stiu voi astia care scrieti ati pe blog, de unde aveti timp!

    Toate Cele bune.

    Like

  17. Nelu,
    Ai dreptate ca nu se pot trage concluzii finale dintr-o discutie cu un seminarist (desi toti facem adesea aceasta greseala).
    Ai dreptate, de asemenea, ca uneori am exprimat simpatie cel putin fata de unii liberali. Spre deosebire de domnul Dora Radu, eu ii prefer mai degraba pe liberali celor care se numesc sau actioneaza ca fundamentalisti, chiar daca sunt in dezacord radical si cu unii si cu altii.
    Si inca ceva, este anacronic sa faci analize feministe pe limbajul lui Caragiale.

    Like

  18. Doru Radu,
    Cred ca sunteti de acord ca sfinti sunt peste tot, precum si pacatosi (uneori depinde de cine face judecata, sau cine-i clasifica). Cred ca exagerati sau poate glumiti cand mi se pare ca sugerati ca in bisericile reformate occidentale nu se intilnesc “exemple fericite” (nu prea sunt sigur ce vreti sa sugerati prin aceasta expresie).
    V-as invita sa veniti si sa petreceti cateva zile intr-una din bisericile reformate din Edinburgh sau Glasgow. Duceti-va de exemplu la http://www.stgeorgeswest.com/, sau chiar in biserica mea http://www.murrayfieldchurch.org.
    Nu pot sa ma exprim in ceea ce priveste biserica Luterana pe care dumneavostra o cunoasteti. Totusi din spusele dumneavostra in opinia mea refuzul de impartasire cu o alta communitate care marturiseste pe Isus ca si domn (nu dupa cum eu cred sau judec ci dupa cum ei marturisec, constiinta lor) nu e o marturie de maturiate spirituala ci dimpotriva. Imi amintesc cu durere inca, cum eu cu sotia cind lucram in Malawi ca misionari intr-o biserica, am fost invitati de un prieten care era pastor la o alta biserica. Am avut partasie cu ei si cind s-a dat cina unul dintre presbiterii bisericii a venit linga noi si ne-a refuzat cina. Te las pe dumneata sa judeci.
    Exemplul pe care mi l-ati dat imi da impresia ca dumneavostra aveti o cunoastere limitata a culturii americane si a bisericii de care vorbiti (care nu cred sa fie) sau intentionati sa faceti haz. Cred ca nu sunteti de acord ca imbracarea episcopului a avut de-a face mai mult cu respectul pe care familia si prietenii si l-au aratat fata de el si nu a avut de-a face cu ‘credinta’.
    Iar practicarea incinerarii este o alta chestie, daca asta ati vrut sa subliniati. Nu stiu ce pozitie aveti fata de acesta practica, dar aici in bisericile in care eu lucrez este o practica foarte raspandinta.

    Danut,
    Ai dreptate cu Caragiale. El a fost un om al timpului lui, cu toate astea noi inca il mai citam in orginal (pacatul e al nostru, daca-i pacat!).

    Toate cele bune,

    Nelu Balaj

    Like

  19. Nelule, sper ca nu ne sugerezi sa facem traduceri “politically correct” ale textului lui Caragiale. Ar fi ridicol. Ai auzit de corectarea politica a povestilor fraţilor Grimm? Paranoia curată. Sper ca nu te-ai prins şi pe tine virusul ăsta.
    Te asigur că sunt destul de sensibil la misoginismul – verbal şi de alt gen – al evanghelicilor, dar să nu exagerăm totuşi.
    Toate lucrurile sunt bune cu măsură.

    Like

  20. In postul meu precedent s-a strecurat un nu care schimba sensul intentionat al propozitiei. Intentia textului a fost:
    “Cred ca sunteti de acord ca imbracarea episcopului a avut de-a face mai mult cu respectul pe care familia si prietenii si l-au aratat fata de el si nu a avut de-a face cu ‘credinta’.”

    Ochii nu pot tine pasul cu degetele!!!

    Nelu

    Like

  21. Danut,

    Umorl are multe fete (si subantelsuri), bata-l norocu! Altfel nu ar fi umor.
    In ceea ce priveste explicatia ta cu ‘political correctness’, ca si unul care lucrez in domeniu (si de mule ori ‘political correctness’ gets in the way), sunt cu totul de acord cu tine ‘toate lucrurile sunt bune cu masura’.

    Nelu

    Like

  22. ulen:
    Ma bucur daca sunt biserici luterane ori reformate pe care le cunoasteti laudabile. Printre sfintii inchisorilor din Romania se numarau pastori care au lasat o puternica marturie asupra evanhelicilor: pastorii Visky, Sxilaghi, Cortzoghi care proveneau dintre reformati.
    Cu-mbracatul episcopului am vrut sa aduc o nota de umor; am esuat. odihneasca-se-n pace! Cu incineratul, faptul ca prin comunitatea dvs. se practica nu-l valideaza. Singurul lucru semnificativ pe care-l comentez este: Scriptura ne da dreptul la a refuza Cina, ba chiar ne spune s-o facem daca “vreunul macar ca-si zice frate”, etc.

    Like

  23. Iata ca anglicanii au si ceva bun:
    “A scientist who suggested creationism be discussed in school science classes as a “world view” if students raise questions has been banished from his Royal Society job for advocating the open exchange of information.

    According to a report in the Daily Telegraph, the UK’s Royal Society, the world’s oldest scientific body, declared that Professor Michael Reiss, who was director of education at Britain’s scientific academy as well as an ordained Church of England minister, had “damaged its reputation” and had to leave his post.’
    Iar dragostea pt libertatea de gindire si exprimare a cercurilor stiintifice englezesti (in special ale acestei academii) o concureaza pe cea a lui Putin sau Gheorghe Gheorghiu Dej!
    Multmumim Domnului pt orice crestin (mai ales savant) care nu-si vinde constiintsa pe prestigiu. De-ar fi mai multi; de-am fi si noi….

    Like

  24. Legat de Michael Reiss trebuie precizat ca el nu a sustinut predarea creationismului. Mai mult, colegii lui de la Societatea Regala Britanica au spus ca “vederile lui nu difera de pozitia Societatii ca <> “. Traducere proprie dupa un articol din nature.com

    Deci, sa nu ne grabim sa-l luam in caruta noastra. Daca Reiss si-ar fi spus in mod public eventuale convingeri non-naturaliste legate de aparitia vietii, fie chiar si favorizand un nevinovat Inteligent Design, nu cred ca ar fi ajuns la pozitia din care a demisionat.

    Like

  25. Imi cer scuze, WordPress a corectat citatul, si era important: “vederile lui nu difera de pozitia Societatii ca ‘creationismul nu are nici o baza stiintifica si nu ar trebui sa fie parte din curicului de stiinta'”. (comentariul anterior incomplet se poate sterge)

    Like

  26. VT:
    multumesc pt corectare, dar faptul ca l-au trimis la plimbare si ca el si-a dat seama ca risca, ma face sa cred ca totusi are ceva demnitate… mai ales ca stirea vine dupa aceea a unui alt prelat anglican care si-a cerut iertare de la Darwin… M-da, am sa-mi cer si eu iertare de la Stefan cel Mare ca l-am facut miueratic. Poate ca n-a fost; ce dovezi am eu?

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s