Patriarhul Daniel, un om al noului mileniu – 3 – solutia

Adevărul este că atât Patriarhul cât şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române se aflau într-o situaţie foarte extrem de dificilă. Dacă dădea curs presiunilor externe şi celor venite din partea partidei tradiţionaliste, adeptă a unei atitudini intransigente faţă de orice deviere de la litera canoanelor, Patriarhul ar fi dat o lovitură de moarte deschiderilor ecumenice pe care a încercat să le construiască cu atâta trudă timp de decenii. Dacă pur şi simplu trecea cu vederea cele întâmplate la Timişoara, acest lucru ar fi pus la serioasă îndoială fidelitatea sa faţă de ortodoxie. Acesta ea un risc pe care Patriarhul Daniel nu putea să şi-l asume.

Discursul ţinut de Patriarh la deschiderea lucrărilor sinodului în care urma să fie discutată această situaţie critică a fost, după părerea mea, unul excepţional, prin echilibrul delicat pe care l-a realizat între credincioşia faţă de dogmă şi canoanele Bisericii, pe de o parte, şi atitudinea de iertare şi de păstrare a unităţii creştine, pe de alta.

Discursul nu încearcă să minimalizeze în nici un fel diferenţele dogmatice şi separarea dintre ortodocşi şi catolici, ca şi, în mod implicit, dintre aceştia şi protestanţi (în ce-i priveşte pe aceştia din urmă, trebuie să spun, ca protestant, că Patriarhul n-a dovedit prea multă generozitate, dar acest lucru se datorează, probabil, faptului că alta era problema asupra căreia se apleca el acum).

Textul citit de patriarh explică în mod coerent necesitatea apariţiei mişcării ecumenice, la începutul secolului al douăzecilea, pornind de la scandalul pe care îl reprezenta, atunci ca şi acum, lipsa de unitate între diversele biserici creştine. Totuşi, alături de aprecierea pentru progresul spre unitatea vizibilă a Bisericii realizat de diversele eforturi ecumenice, el nu se sfiieşte să critice slăbiciunile, erorile şi eşecul parţial al acestei mişcări. Între acestea, crede Patriarhul, se află şi cultivarea, cu diverse justificări, a unei anume laxităţi cu privire la disciplina canonică a Bisericii, inclusiv în problema intercomuniunii euharistice.

După această analiză istorică, discursul Patriarhului abordează dimensiunea teologică a problemei, subliniind că, din perspectiva eclesiologiei şi a ecumenismului ortodox, „Sfânta Euharistie nu este un mijloc sau o etapă spre unitatea creştină eclesială, ci manifestarea cea mai intensă a unităţii Bisericii”. Cu alte cuvinte, nu ajungem la unitate prin practicarea intercomuniunii, ci unitatea este cea care trebuie să preceadă coîmpărtăşirea euharistică. Poziţia Părintelui Stăniloae în această chestiune este folosită pentru a da şi mai mare greutate acestei idei.

Pornind de la acest principiu, aşa cum era de aşteptat, Patriarhul reafirmă cu tărie ideea că nu este permis niciunui laic ori cleric, şi cu atât mai puţin unui ierarh, să se împărtăşească într-o altă biserică, „iar cei ce au făcut aceasta să nu o mai repete”. Finalul acestui paragraf din discurs era foarte semnificativ şi anticipa într-un fel soluţia, absolut biblică de altfel, propusă de Patriarh pentru rezolvarea acestei spinoase probleme: mărturisirea greşelii, căinţa însoţită de promisiunea de a nu mai repeta greşeală, după care urma iertarea şi restaurarea celui greşit în comuniunea Bisericii.

Aceasta, aflăm din comunicatul final al întrunirii Sinodului, a şi fost ceea s-a hotărât şi s-a întâmplat acolo. Verdictul a fost zdrobitor. Numai Mitropolitul Anania a votat împotriva propunerii Patriarhului. El cel puţin a rămas consecvent, chiar dacă în cele rele. Cei mai mulţi comentatori au privit acest final al crizei ca pe o înfrângere zdrobitoare a lui Anania şi ca semn al restabilirii autorităţii Patriarhului Daniel asupra ierarhiei Bisericii. Cei care-l cunosc pe Mitropolitul Bartolomeu ştiu bine însă că pentru cel care a declarat cândva că se merită să încerce a fi Patriarh chiar şi numai pentru o zi, acesta nu este sfârşitul războiului, ci doar întreruperea temporară a ostilităţilor. Finalul acestora va veni probabil doar odată cu chemarea lui la dreapta judecată, la care multe lucruri are el de dat socoteală.

Este evident că acest final avea să-i nemulţumească profund pe cei doritori să vadă execuţii şi sânge în Sinod, mai ales că Mitropolitul Nicolae a primit şi însărcinări legate de activităţile ecumenice ale Bisericii. Prin aceasta, Patriarhul îşi reafirma hotărârea neschimbată de continua cursul deschiderii ecumenice care l-a caracterizat dintotdeauna.

Este greu de prevăzut cursul pe care l-ar fi luat Biserica dacă Patriarhul ar fi cedat presiunii ultraconservatorilor sau dacă Sinodul ar fi hotărât altfel. Din fericire, şi de această dată, ca şi la alegerile de Mitropoliţi de Moldova şi de Oltenia, vorba Patriarhului, „chiar dacă Duhul Sfânt a umblat cam în zig-zag, în cele din urmă s-a oprit unde trebuie”. Cel puţin aşa credem noi. Şi sperăm şi ne rugăm să nu ne fi înşelat. Doamne-ajută!

___________

Recomand celor interesati de a dezbatere aprofundata si nuantata a acestei probleme – cu concluzii diferite de ale mele, textul domnului Mihail Neamtu, afisat pe bogul Antiteze.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

14 thoughts on “Patriarhul Daniel, un om al noului mileniu – 3 – solutia”

  1. Sfîntul Teodor Studitul (+826)
    “Sinodul nu este aceasta: sa se întruneascã simplu ierarhi si preoti, chiar dacã ar fi multi; ci sã se întruneascã în numele Domnului, spre pace si spre pãzirea canoanelor… si nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stãpînirea de a încãlca canoanele, fãrã numai sã le aplice si sã se alãture celor predanisite, si sã urmeze pe Sfintii Pãrinti cei dinaintea noastrã… Sf. Ioan Gurã de Aur a spus deschis cã dusmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci si cei aflati în comuniune cu ei.”

    Like

  2. Sfîntul Teodor Studitul (+826)
    “Avem poruncã de la însusi Apostolul Pavel cã, atunci cînd cineva învatã ori ne sileste sã facem orice alt lucru decît am primit si decît este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice si locale, acela urmeazã a fi osîndit, ca nefãcînd parte din clerul sfintit.”

    Like

  3. Pãrintele arhimandrit Arsenie Boca (+1989)
    “Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor. Cãderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserica ortodoxã, fie ei: arhierei, preoti de mir, cãlugãri sau mireni. Înapoi la Sfînta Traditie, la Dogmele si Canoanele Sfintilor Pãrinti ale celor sapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Fereascã Dumnezeu!”

    Like

  4. Suprascriere la Sfintele Canoane a Sfântului Ioan Hristostom
    „ Am auzit şi am ţinut… Nu ai ţinut, pe sineţi te-ai osândit. În jumătate ai ţinut, şi de nu vei ţine, vei zice însă, nu am ştiut. Că cel ce se osândeşte pe sine pentru că nu a ţinut, se sârguieşte spre a ţine.”
    ( În Cuvântul 4, Despre pocăinţă, foaia 785, a tomului 6, tipărit la Veneţia )

    Like

  5. Parintele Dumitru Staniloae
    “Dar un lucru trebuie sa accentuam: Daca crestinismul apusean vrea sa renasca si sa-si recastige puterea pierduta acasa la el, trebuie sa se reidentifice complet cu ortodoxia, nu sa caute sa toarne si la noi apa oaselor lui imbatranite“.

    Like

  6. Cuv Paisie Aghioritul
    „Cred că vor înţelege toţi că cele scrise de mine nu sunt altceva decât o durere profundă a mea pentru, din păcate, poziţia şi iubirea lumească a Patriarhului nostru Atenagora. Precum se vede, el a iubit o altă femeie, una modernă, care se numeşte Biserica papistaşă, deoarece Biserica noastră Ortodoxă nu-i face nici un fel de impresie, fiindcă este foarte cuviincioasă.”
    „Odată, povesteşte Stareţul, au venit la coliba mea doi catolici. Unul dintre ei mi-a spus:
    – Hai să spunem „Tatăl nostru”!
    – Ca să spunem împreună, trebuie mai întâi să avem aceeaşi învăţătură. Dar între noi şi voi este o prăpastie mare.
    Apoi mi-a spus:
    – Dar ce, numai ortodocşii sunt aproape de Dumnezeu şi numai ei se vor mântui? Dumnezeu este cu toată lumea.
    – Bine, dar tu poţi să-mi spui câtă lume este aproape de Dumnezeu? Aşadar, există diferenţe între noi. Fireşte, suntem copiii legitimi ai unui singur Părinte, dar unii locuiesc în casă, iar alţii rătăcesc pe afară.
    – Să arătăm dragoste, mi-a spus după aceea.
    – Astăzi dragostea pătimaşă [păcatul] a devenit modă, le-am zis.
    – Şi asta este cuprins în dragoste, mi-au spus iarăşi.
    – Toţi vorbesc despre dragoste, pace şi armonie, dar toţi aceştia sunt dezbinaţi, atât în ei înşişi, cât şi în relaţiile cu ceilalţi. De aceea pregătesc bombe din ce în ce mai mari.”
    “Au venit si la mine unii si mi-au spus: “Toti cei care credem in Hristos, sa facem o religie”. “Asta este ca si cum am lua aur si arama, aur de atatea carate si toate cele ce au fost separate de el, si sa le amestecam din nou si sa facem una. Este corect sa le amestecam iarasi?”

    Like

  7. Domnule Puscasu,
    Dupa cum vedeti, am afisat (de aceasta data) cea mai mare parte a suvoiului dvs de texte antiecumenice. In definitiv si dvs si cei pe care ii citati aveti dreptul la propria opinie – in acest caz, in mare parte, vulgata monastica a fundamentalismului ortodox.
    Am eliminat insa acele texte care depasesc limitele bunului simt (chiar daca emana de la nume mari) si pe cele anticatolice, deoarece asemenea atitudini nu corespund regulile acestui blog.
    Va doresc sanatate si iubire de Cristos, caci ura de altii, care nu fac parte din propria dvs “secta”, vad ca aveti din belsug.

    Like

  8. Stimate Mircea Pascu: Pot sa stiu si eu unde a spus Apostolul Pavel asa ceva? Banuiesc, poate gresit, ca se face referire la Evanghelia harului primita de Ap. Pavel prin descoperire dumnezeiasca… A pune egal intre acesta si hotaririle diferitelor sinoade e o o pretentsie hazardardanta si nefondata. Poate exista vre-o scriere de la Ap. Pavel despre care eu nu stiu. Multumesc.
    Sfîntul Teodor Studitul (+826)
    “Avem poruncã de la însusi Apostolul Pavel cã, atunci cînd cineva învatã ori ne sileste sã facem orice alt lucru decît am primit si decît este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice si locale, acela urmeazã a fi osîndit, ca nefãcînd parte din clerul sfintit.”

    Like

  9. Recomand AICI un articol al domnului Teodor Baconsky, din revista Dilema veche, pe tema aceleiasi crize din Biserica Ortodoxa. De data aceasta este vorba de un articol care, prin pozitia exprimata, este mai aproape de concluziile prezentate de noi in textele pe aceasta tema afisate pe acest blog

    Like

  10. Domnule Doru Radu, mai intai: vre-o in romaneste se scrie impreuna;

    dupa aceea daca vreti sa va uitati in epistola catre romani o sa vedeti si textul la care Sf Teodor Studitul face referire;

    se pare ca chiar nu stiti textele Sf Apostol Pavel

    Si domnule DanutM va rugam sa scrieti numele lui Hristos cu CH in loc de “c” simplu. Nici dumneavoastra nu v-ar conveni sa zicem de exemplu Dnut in loc Danut, nu-i asa?

    Like

  11. Domnule Adrian,
    Va rog sa fiti mai tolerant cu cei plecati de mult din tara. Incercati sa va puneti in papucii lor. E omeneste si, cu atit mai mult, crestineste.
    In ce priveste felul in care se scrie numele Mintuitorului, ma intreb daca aveti competentele filologice pentru a fi atit de dogmatic.
    Daca doriti cu adevarat sa intelegeti cum stau lucrurile sub raport stiintific, va recomand un text mai vechi pe aceasta tema publicat de Prof. Eugen Munteanu in Idei in dialog.
    Iata mai jos citeva citate semnificative. Mai intii optiunile:

    1) opţiunea “tradiţional-ortodoxă” Iisus Hristos, justificată de principiul tradiţiei şi impusă în tipăriturile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române şi adoptată prin consens tacit de un larg spectru al pieţei publicaţiilor;
    2) opţiunea “fonetic-analogică” sau “pragmatică” Isus Cristos, preferată de catolici şi neoprotestanţi, care are la bază o aplicare riguroasă a principiului fonematic al ortografiei româneşti actuale (lipsa de motivare fonematică a celor doi ii, în privinţa primului element al compusului) şi o operaţie analogică implicită (relaţia de opoziţie paradigmatică faţă de elementele seriei lexicale creştin, creştinism etc., în privinţa celui de-al doilea membru al compusului);
    3) opţiunea “savant-etimologizantă” Iisus Christos, întrebuinţată cu deosebire de filologi clasici sau de autori cu instrucţie clasic-umanistă, care au în vedere sugestia imaginii grafice a etimonului grecesc originar.

    Opinia autorului:

    Dacă, printr-un consens supra-confesional, s-ar acorda prioritate unei abordări pragmatice, s-ar putea considera că fluctuaţiei existente i-ar fi preferabilă o soluţie obiectivă, care să ţină seama doar de “tendinţa obiectivă a limbii”, adică de fonetismul intrinsec al ortografiei actuale. În acest caz, forma Isus Cristos ar corespunde cel mai bine, deoarece, pe de o parte, evită notarea cu doi /i/, inexistentă sau foarte rar practicată în uz şi, pe de altă parte, notarea cu /c/ evocă seria lexicală a lui creştin, creştinism etc., satisfăcând astfel “instinctul analogic” al marii majorităţi a vorbitorilor limbii române.

    Si concluzia:
    Aşadar, fie Isus Cristos, fie Iisus Hristos! În nici un caz, nu ar trebui acceptate combinaţii hibride de tipul Iisus Cristos, Isus Hristos, Isus Christos etc. Oricum, formularea unor recomandări clare în viitoarele ediţii ale “îndreptarelor ortografice” ale Academiei ar putea fi un prim pas către realizarea unui consens.

    Sper ca este edificator.

    Like

  12. Stimate Adrian:
    Mulumesc pt corectarea ortografica, aveam nevoie. Mi-ar face bine sa ma corectatsi si-altadata.
    Revenind la fondul problemei, credeam ca se face referintsa la Epistola catre Galateni, capitolul 1: v. 7-12. Acolo, Ap. Pavel spune ca si daca el sau un inger aduce o alta Evanghelie sa nu fie primit, ba sa fie socotit anatema…Apoi, in v. 12 motiveaza: deoarece Evanghelia porpovaduita de el e primita prin “descoperirea lui Iisus Hristos” (trad. Cornilecu). Chiar daca gresesc din nou si e totusi vorba de Romani, obiectsia mea ramine. Anume: cum putea Ap. Pavel sa valideze la fel hotaririle ulterioare ale sinoadelor, asa cum implica Sf. Teodor Studitul? Chiar daca privim textul cu teologie diferita, in mod clar Ap. Pavel se refera la Evanghelie si la ceea ce “a primit de la Domnul” (1 Cor. 11). Oricit de corecte, hotaririle sinodale nu au aceesi greutate precum sfinta Evanghelie. Cu salutari fratsesti!

    Like

    1. Domnul meu,
      Am cenzurat in intregime mesajul dvs. Pentru doua motive:
      1. Nu voi permite niciodata pe acest blog atacuri de acest gen impotriva Biseriicii Otodoxe sau a oricarei alte biserici). Va rog sa cititi pagine Avertizare, ca sa intelegeti regulile acestui blog.
      2. Va rog sa invatati a scrie corect romaneste (in cazul dvs., este vorba de folosirea incorecta a cratimei). Corectitudinea limbii este un semn de respect elementar pentru tara in care traim.
      Sanatate.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s