Amintiri cu Liviu Olah

În data de 4 iulie, în Los Angeles, California, a trecut la odihna veşnică, la vârsta de 74 de ani, Liviu Olah, pastor baptist care a jucat un rol unic în trezirea evanghelică din România în anii 70.

Voi relata în rândurile de mai jos puţinele lucruri pe care le ştiu de la distanţă şi, de asemenea, impresiile din cele câteva întâlniri personale cu Liviu Olah, cât şi câteva concluzii legate de impactul slujirii creştine a acestui om al lui Dumnezeu.

Ştiam despre el la începutul anilor 70 că este absolvent de drept, dar că nu profesase niciodată ca avocat (nu ştiu de ce şi nici dacă acest lucru este adevărat). Studiase apoi o vreme la Seminarul Baptist din Bucureşti, fără a termina cursurile (ar fi interesant să aflăm cândva ce s-a întâmplat acolo de fapt). Este evident insă, din retorica desăvârşită a mesajelor lui, că studiul dreptului i-a fost de folos. Nu însă acesta, ci puterea rugăciunii, este secretul succesului slujirii sale.

Din Istoria Bisericilor Baptiste din România, scrisă de Ioan Bunaciu, aflăm că după plecarea în Statele Unite a pastorului Petru Popovici, în 1967, Liviu Olah, care lucra atunci ca funcţionar (la arhivă, precizează Daniel Brânzăi) la o întreprindere din Timişoara, a fost ales ca păstor al Bisericii Betel din acel oraş. Calităţile lui de evanghelist şi succesul în slujire, marcat de săvârşirea în destul de scurt timp a patru botezuri de circa 90 de persoane fiecare, a atras rapid atenţia autorităţilor comuniste, care au ameninţat că-l destituie din funcţia de păstor. Pentru a evita acest lucru, ne explică Ioan Bunaciu, Uniunea Baptistă l-a transferat în 1972 în cercul de biserici Făget. Ceea ce se ştia despre el în ţară în acel moment, era faptul că este un om al rugăciunii, care avea un dar excepţional ca evanghelist.

Un an mai târziu, în 1973, avea să fie chemat ca păstor al Bisericii Baptiste nr. 2 din Oradea (numită astăzi Emanuel). ASta se întâmpla după ce păstorul bisericii avusese un infarct şi nu mai putea sluji aşa cum se cuvine. Situaţia bisericii orădene, care fusese păstorită până atunci de Nicolae Covaci, fost Preşedinte al Uniunii Baptiste, era dezastruoasă. O parte a membrilor bisericii şi chiar a Comitetului de conducere al acesteia avea probleme morale serioase, între care şi alcoolismul. Aceasta l-a făcut pe Olah să decreteze renunţarea totală la alcool pentru membrii bisericii (ceea ce constituie şi în prezent o condiţie a membralităţii în acea biserică). Orice am crede despre justificarea biblică a acestei decizii sau despre potenţialul de făţărnicie şi de legalism pe care ea îl poate aduce în viaţa unei biserici, este evident că Olah a fost suficient de disperat cu privire la situaţia de acolo pentru a apela la soluţii extreme.

Noul pastor a ridicat foarte mult standardele morale ale comunităţii, ceea ce a creat o extraordinară emulaţie în rândul membrilor. Cât de mult a durat această înaltă stare de moralitate în rândul membrilor bisericii după plecarea lui Olah din Oradea, este o altă problemă şi nu este aici locul potrivit pentru o asemenea discuţie.

Al doilea lucru pe care l-a accentuat Liviu Olah în lucrarea lui pastorală din Oradea a fost importanţa rugăciunii personale şi ca disciplină a comunităţii. Olah era în mod evident un om al rugăciunii. Lucrul aceste se simţea din felul în care se ruga în întâlnirile publice. Se spunea pe atunci că acest om se roagă cel puţin patru ore pe zi, dar nu l-am auzit niciodată lăudându-se cu asta. El a fost, de asemenea, un slujitor smerit al lui Cristos, aşa cum nu prea mai vedem astăzi. Rareori am cunoscut un om care să vădească o asemenea putere dar şi intimitate cu Dumnezeu în rugăciune. Urmându-i exemplul, şi predicile motivatoare, biserica a fost împânzită de grupuri de adulţi, de tineri şi chiar de copii, care se adunau cu regularitate ca să se roage. Una dintre rugăciunile cele mai şocante pentru urechile celor crescuţi sub opresiunea comunistă era aceea în care Olah, şi după el alţii din biserică, se rugau pentru vremuri de libertate, în care Evanghelia să fie predicată pe stadioane în România. Deşi n-am fost niciodată un adept al evanghelizării de masă, mărturisesc că această rugăciune m-a cutremurat. Însăşi rostirea ei publică era un act de curaj pentru care cineva putea plăti foarte scump. Chiar dacă Olah n-a fost un activist în spaţiul libertăţilor religioase, ca Iosif Ţon, asta nu inseamna nicidecum că impactul lui a fost mai putin semnificativ în acest domeniu.

Aşa cum aflăm dintr-un articol de pe blogul lui Daniel Mitrofan, Liviu Olah a avut dosar de urmărire informativă cu numele de cod “Botezatul”. Din documentele afişate acolo aflăm că Secutitatea a desfăşurat o intensă activitate, inclusiv prin intermediul unos pastori şi lideri baptişti, pentru compromiterea lui Olah. Sperăm ca măcar acum, în pragul trecerii la cele veşnice a acestui om al lui Dumnezeu, cei care au contribuit la ănăsprirea poverii lui de persecuţie, se vpr căi înaintea lui Dumnezeu. Cât despre Olah, sunt sigur că nu le poartă pică, pentrucă, aşa cum spunea cândva Iosif, despre fraţii săi, ceea ce ei au intenţionat spre rău, Domnul a transformat într-o coroană de slavă.

În vremea aceea, călătoream la Oradea de cel puţin două ori pe an, pentru a-l vizita pe pastorul reformat Ferenc Visky, care îmi devenise un soi de mentor de la distanţă. În aceste condiţii, profitam de orice prilej pentru a vizita biserica baptistă păstorită de Liviu Olah, mai ales că acolo era implicată şi doamna Margareta Balc, unul dintre apropiaţii părintelui Visky. Trebuie să recunosc faptul că în general mă plictisesc îngrozitor la orele de rugăciune din bisericile evanghelice, în care auzi în general cam aceleaşi rugăciuni neinspirate şi lipsite de substanţă. Cred că nici Dumnezeu nu se prea dă în vânt după asemenea banalităţi. De aceea, sar peste aceste servicii, oridecîteori este posibil. Ajungând însă la Oradea, mi s-a spus că dacă vreau să mai găsesc vreun loc pe scaun, trebuie să merg la biserică cu cel puţin o oră înainte de începerea serviciului, care avea lor la ora 9 dimineaţa. Cei care au participat vreodata la servicii evanghelice de cult în România ştiu că acestea durează uneori chiar peste trei ore şi statul în picioare nu este prea recomandabil în aceste condiţii, mai ales când este cald şi aglomeraţie. Mi s-a spus că oamenii vin adesea la biserică de la ora 7 dimineaţa, şi rugăciunea continuă până la începerea propriu-zisă a serviciului. Dacă n-aş fi văzut asta cu ochii mei, n-aş fi crezut niciodată. Cred că acesta este unul dintre secretele trezirii de la Oradea din anii 70.

O a treia caracteristică, şi cea mai cunoscută, a slujirii lui Olah la Oradea a fost evanghelizarea. Mesajele evanghelistice ale lui Olah erau simple, dar pline de pasiune evanghelică, asemănătoare, cel puţin în spirit, celor ale lui Billy Graham. Adeseori, cântările de cor, mai ales cele de cor bărbătesc, jucau un rol esenţial în finalul serviciilor de evanghelizare, în momentul chemării la pocăinţă- Mărturisesc că m-am simţit întotdeauna incomod în aceste momente, în care aveam senzaţia clară a manipulării psihologice. Sunt sigur că nu era ceva intenţionat din partea lui Olah (în definitiv era o metoda folositp de mai toţi evangheliştii din lume) dar asta nu mă făcea să mă simt mult mai bine. În trei ani de activitate pastorală, mii de oameni au răspuns pozitiv la chemarea la pocăinţă rostită de Liviu Olah în cadrul multelor servicii de evanghelizare la care a predicat, în Oradea, ca şi în alte locuri din ţară. Unele dintre aceste botezuri erau oficiate în aer liber, în ape curgătoare, ceea ce nu se mai întâmplase în România de la venirea comuniştilor la putere. Aceasta i-a atras imediat lui Olah antipatia autorităţilor.

Olah era în continuă mişcare şi avea o energie de invidiat. Erau duminici în care predica şi de patru ori. O maşină îi era întotdeauna la dispoziţie pentru a-l duce acolo unde trebuia să slujească. Şi pentru că timpul era întotdeauna limitat şi distanţele lungi, iar şoselele proaste, limitele de viteză nu erau mai niciodată respectate. De aceea, fiecare călătorie era prefaţată cu rugăciune. Se spune că odată, la puţin timp după plecarea într-o asemenea călătorie misionară, Olah i-a îndemnat pe cei aflaţi în maşină să se roage. Ascultător, ca orice om pocăit, şoferul a închis ochii şi si-a împreunat mâinile pentru rugăciune. Într-o clipă maşina s-a oprit în şanţ. Din fericire nu s-a întâmplat nimic altceva şi călătorii au scăpat cu o simplă sperietură şi cu o învăţătură de minte. Poate că nu totdeauna este necesar să închidem ochii şi să împreunăm mâinile pentru a ne fi ascultate rugăciunile.

L-am cunoscut pe Liviu Olah mai îndeaproape în timpul celor câteva vizite făcute la biserica din Oradea cu corul de copii al bisericii din Iaşi. Acest cor, faimos la vremea aceea, fusese înfiinţat de Genovieva Sfatcu, care adaptase din limba engleză multe cântece creştine pentru copii. Călătoream pe atunci adeseori în ţară cu acest cor, alături de prietenii mei Tudorel Sfatcu şi Daniel Brânzăi. Tudorel cânta la orgă, în vreme ce Daniel şi cu mine făceam introducerea cântecelor. Au fost vremuri pe care n-am să le uit niciodată. Liviu Olah ne-a primit întotdeauna cu căldură în vizitele noastre acolo. Îmi amintesc că odată, într-un exces de teribilism, am spus în prezentarea dinaintea unuia dintre cântece că Iaşul ar putea deveni un centru de trezire spirituală mai puternic decât Oradea (desigur, din păcate, lucrul acesta nu s-a întâmplat niciodată şi, aşa cum arată lucrurile acum în comunităţile evanghelice din oraş, nici nu sunt multe şanse să se întâmple în viitorul apropiat). Olah m-a privit puţin amuzat şi, cu amabilitatea caracteristică, mi-a răspuns că atunci Oradea va avea ocazia să fie şi mai motivată în dedicarea ei faţă de întoarcerea României la Dumnezeu.

După trei ani de slujire ai lui Liviu Olah, trezirea spirituală din Oradea devenise un fenomen naţional. Securitatea se temea de acest om chiar mai mult decât se temea de Iosif Ţon, care, în aceeaşi perioadă, îşi scria memoriile în apărarea libertăţii religioase în România. În 1976 Olah se pregătea să oficieze un nou botez cu sute de persoane, în Crişul Repede. Aceasta a umplut paharul răbdării autorităţilor comuniste şi Departamentul cultelor i-a retras lui Liviu Olah autorizaţia în baza căreia putea sluji ca păstor. Botezul n-a mai avut loc şi acest lucru l-a afectat pe Liviu Olah destul de mult. Un an mai târziu, Olah s-a transferat ca păstor la Biserica baptistă din cartierul arădean Bujac, care funcţiona pe atunci fără autorizaţie de la autorităţi (a şi fost închisă după aceea, timp de vreo cinci ani). În locul lui, la Oradea, devenea păstor Iosif Ţon, care, cu darul lui de învăţător, avea să consolideze ceea ce făcuse, prin harul lui Dumnezeu, Liviu Olah.

În 1979 Olah pleca definitiv în Statele Unite, devenind păstor al Bisericii baptiste române din Detroit (1978-1980) şi apoi, din 1984, al Bisericii Baptiste Române Betania din Los Angeles, unde a slujit până la ieşirea la pensie, în 1999.

Nu ştiu ce anume, dincolo de dorinţa soţiei, l-a făcut pe Liviu Olah să părăsească Oradea şi apoi România. L-am auzit vorbind în vremea ceea, atât pe el, cât şi pe Iosif Ţon, despre nevoia lui Olah de a-şi încărca bateriile, epuizate de nenumăratele evanghelizări la care participase. Drept să spun, aveam şi eu senzaţia că Olah are nevoie de reîmprospătarea conţinutului mesajelor. Se pare că ritmul în care slujise în cei trei-patru ani de la Oradea îl epuizase fizic şi spiritual. Desigur, o asemenea decizie traumatică, cum este emigrarea, este o chestiune personală, de care fiecare dă socoteală înaintea lui Dumnezeu. În ce măsură însă a fost Olah influenţat de alţii în această decizie şi cît de bune au fost aceste intenţii rămâne probabil o chestiune care nu va fi descurcată decât la judecata cea mare.

După părerea mea, impactul major al slujirii lui Liviu Olah s-a încheiat în mare măsură odată cu plecarea lui în Statele Unite. Această impresie mi-a fost întărită de cele câteva ocazii în care l-am văzut, revenit în vizită în ţară, după 1989. Dacă această evaluare este corectă, este posibil atunci ca motivul declinului său să fie o plecare prematură de ţară? Probabil că nu vom şti niciodată. Sigur este că cei care au avut harul de a-l cunoaşte mai bine dincolo de ocean, aşa cum este cazul lui Daniel Brânzăi, au avut enorm de câştigat de pe urma acestui lucru.

Un mare om al lui Dumnezeu a plecat dintre noi şi slujirea lui ne îndeamnă, pe fiecare, să ne numărăm bine zilele şi să evaluam ce vom lăsa în urmă atunci când ne va chema Domnul la sine.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, laolaltă cu sfinţii!
____________________

IMPORTANT! Cei interesaţi pot face dowload şi asculta AICI câteva predici ale lui Liviu Olah.

Alte posturi legate de personalitatea lui Liviu Olah pot fi găsite AICI, AICI şi AICI.

Vă invit să citiţi AICI, pe blogul lui Tavi Baban, un superb articol de analiză cu privire la personalitatea lui Liviu Olah. Tavi reuşeşte să evite stilul encomiastic şi limbajul de lemn, tipic comunicării în scris în mediul evanghelic, şi reuşeşte un articol stilat, concret şi entuziast în acelaşi timp.

Adaug la această listă şi un articol mai vechi despre Liviu Olah, apărut pe blogul Interacţiuni. Dincolo de polemica, mai mult sau mai puţin elegantă din comentarii, apar acolo câteva detalii extrem de interesante, mai ales în intervenţiile lui Daniel Brânzăi.

AICI un nou articol memorialistic despre Liviu Olah, al lui Caius Obeadă.

Detalii despre serviciul de înmormântare, puteţi găsi pe site-ul Bisericii Baptiste Betania din Los Angeles, Ca., Statele Unite ca şi pe blogul Barzilai-en-Dan al lui Daniel Brânzăi.

Daniel Bânzăi afişează pe blogul lui un text scris de Iosif Ţon în amintirea colegului său de slujire Liviu Olah. Vă recomand cu căldură acest text memorialistic, care adaugă câteva detalii interesante la povestea vieţii celui care a fost chemat la odihna sfinţilor.

AICI puteti citi necrologul care a fost prezentat cu ozacia inmormintarii de la Los Angeles.