Intilnirea de la Arad – O ocazie ratata? (3)

Four proud pastots (from http://www.nakedpastor.com)

Consideraţii generale

Fără îndoială că această întâlnire răspunde unei nevoi reale a comunităţilor evanghelice din România. Faptul că mai mult de 40 de pastori au participat la ea, în ciuda organizării amatoristice a evenimentului, este o dovadă în acest sens. Cu siguranţă că un subiect de o asemenea importanţă ar fi meritat o tratarea mult mai serioasă. Din păcate suntem români şi nu putem mai mult de atât.

De asemenea, trebuie să subliniez că, în ciuda criticilor formulate aici, consider că simplul fapt că cineva, oricine ar fi acea persoană, a încercat să creeze un cadru pentru discutarea problemei colaboraţionismului clericilor evanghelici cu regimul comunist este un lucru care trebuie salutat şi apreciat în sine. Această recunoaştere n-ar trebui să ne împiedice însă a analiza realismul obiectivelor şi adecvarea mijloacelor propuse pentru atingerea scopului întâlnirii, precum şi rezultatele însele.

Cea mai importantă slăbiciune a acestei iniţiative a fost, după opinia noastră, absenţa totală a unei platforme teoretice coerente cu privire la un subiect care a fost tratat in extenso în literatura de specialitate. Există deja o mulţime de cărţi şi de articole serioase pe tema colaboraţionismului clericilor, a lustraţiei necesare a acestora, a necesităţii mărturisirii, a căinţei, şi a eventualelor reparaţii morale sau materiale pentru victime, ca şi a reconcilierii cu care ar trebui să se încheie acest proces dureros. Nimeni dintre participanţi nu pare să fi explorat posibilele modele de reconciliere încercate de creştini în alte situaţii asemănătoare, în trecutul istoric al Bisericii sau în perioada contemporană.

Organizatorii întâlnirii nu par să fi catadixit nici măcar să exploreze puţinele discuţii teoretice pe această temă, atâtea câte au fost, cu toate slăbiciunile lor, pe diversele bloguri ale evanghelicilor români. Să fi fost oare acest lucru sub demnitatea lor? Sau este vorba pur şi simplu de atotsuficienţă?

Participanţii la această întâlnire nu numai că au ignorat toate aceste eforturi de clarificare teoretică, şi de soluţionare practică din perspectivă creştină a problemei aflate aici în discuţie, ci au vădit şi o totală lipsă de interes în a învăţa de la cei care s-au frământat înaintea lor cu aceste chestiuni. Cu alte cuvinte avem de-a face pe de o parte cu ignoranţă, iar pe de cealaltă parte, din nou, cu aroganţă în forma ei cea mai pură.

Aşa fiind, nu este de mirare că niciun referat serios n-a fost prezentat la această întâlnire. Astfel, din păcate, excelenta sugestie a lui Daniel Brânzăi a rămas totalmente fără ecou. Ca urmare, cea mai mare parte a timpului a fost cheltuită cu discuţii, cel mai adesea sterile şi contradictorii, care n-au condus la niciun fel de rezultat concret.

Am sperat măcar că organizatorii vor pregăti dinainte nişte rezoluţii, care să fie puse în discuţie cu participanţii la întâlnire. Din nefericire, aşa cum reiese dintr-un comentariu la textul mai sus menţionat de pe blogul lui Daniel Mitrofan, se pare că chiar şi acest minim element esenţial al unei pregătiri cât de cât decente a întâlnirii a fost lăsat pe dinafară.

La un moment dat chiar, cineva („nu spui cine; persoană importantă”), a venit cu sugestia – absolut aberantă şi demnă de universul totalitar al lui Orwell – de a înregistra pe video mărturiile şi confesiunile celor care au colaborat cu Securitatea. Şi, dacă aveau să fie înregistrate, mă întreb, aveam să le vedem a doua zi la OTV? Pe ce lume trăiesc oare aceşti oameni de pot emite asemenea enormităţi?

Aşa cum spuneam mai sus, evenimentul a fost anunţat ca o întâlnire a celor care au fost pastori în bisericile baptiste în perioada comunistă. Nimic rău în aceasta. Era dreptul organizatorilor să invite pe cine doresc. La ea au participat însă şi alţi pastori, care n-au făcut parte din acea categorie, ceea ce, pe bună dreptate, a creat confuzie, între cei prezenţi şi între cei care au auzit de întâlnire. Sau poate că confuzia a fost de partea organizatorilor.

Înclin să cred că a doua explicaţie este cea corectă. Cum altfel am putea explica faptul că unor oameni care au făcut puşcărie pentru credinţă abia dacă li s-a permis să vorbească timp de câteva minute, în vreme ce unii „eroi” auto declaraţi, a căror singură calitate este că sunt buni de gură, au fost lăsaţi să vorbească câte o oră? Penibilul unei asemenea situaţii ar fi trebuit să fie evident pentru orice om de bun simţ. Dar n-a fost să fie.

Aşa cum observau mai mulţi comentatori pe acest blog, faptul cel mai semnificativ de pe listele de participanţi este absenţa unor nume sonore, ale celor care au vădit în trecutul apropiat foarte mult interes pentru problema deconspirării. Mă refer în primul rând la cei din cercul Oradea, dar şi la alţii. În ce-l priveşte pe Paul Negruţ, pe care-l cunosc mai bine, sunt aproape sigur că a încercat să evite a se compromite prin participarea la o întâlnire prost organizată, care nu putea conduce nicicum la un rezultat coerent. În locul lui, şi eu aş fi făcut la fel.

Unul dintre lucrurile cele mai grave care s-au petrecut la această întâlnire a fost refuzul vehement al celor mai mulţi dintre pastorii prezenţi de a duce acest proces de deconspirare şi reconciliere la nivelul bisericilor locale – condiţie sine qua non a rezolvării sănătoase a acestei delicate probleme în structurile eclesiale de tip congregaţionalist, cum sunt cele baptiste. Aceasta ne face să ne întrebăm de ce oare nu vor pastorii baptişti să se dea pe mâna enoriaşilor care le plătesc salariile? Eu aş zice că ştiu ei ce ştiu şi nu vor să rişte.