Intilnirea de la Arad – O ocazie ratata? (1)

“Tardelaşul” (Pascu Geabău, Iosif Serac, Vasile Taloş, Vasile Branzăi)
Sursa: Blogul Amintiri cu sfinţi

Preliminarii

Acum aproape două luni primeam vestea unei iniţiative care promitea să mişte din loc „bolovanul” colaborării clericilor evanghelici cu regimul comunist în perioada 1945-1989. Propunerea venea din parte unui pastor pensionar, Iosif Serac, emigrat de câteva decenii în Statele Unite.

Pentru cei care nu-l cunosc (dintre cititorii mai tineri ai acestui blog) Serac a fost membru al „tardelaşului” – grupul de pastori baptişti radicali din care mai făceau parte din Vasile Taloş. Vasile Brânzăi şi Pascu Geabău (aşa cum afirmă Daniel Branzăi AICI, grupul a mai inclus pe Iosif Ţon şi Iosif Ştefănuţi). Această parte din biografia lui îl califică în mod particular, cel puţin în ochii unora, pentru o întreprindere ca cea enunţată mai sus. Pe de altă parte, pentru „oficialii” baptişti din acea perioadă, implicarea lui în acest grup îl face să fie, cel puţin sub raport potenţial, nu foarte obiectiv cu privire la problema aflată în discuţie.

Cele spuse mai sus subliniază încă odată importanţa obiectivităţii şi a autorităţii morale impecabile a celor care ar pute iniţia şi garanta succesul procesului de explorare a laturilor mai luminoase ori mai întunecate ale trecutului nostru comunist, precum şi al reconcilierii care ar trebui să urmeze acestei analize şi a căinţelor individuale şi colective pe care aceasta ar trebui s-o motiveze. Din păcate pentru noi, nu mai există în spaţiul evanghelic românesc multe personalităţi care să se califice pentru o asemenea înaltă responsabilitate.

Iosif Serac a păstorit înainte de 1989 Biserica Baptistă din strada Popa Rusu, în Bucureşti şi a fost o vreme Preşedintele Comunităţii Baptiste de Bucureşti. L-am cunoscut şi eu în tinereţea mea, în această calitate, pe când eram membru al Comitetului de conducere al Bisericii Baptiste din Iaşi, într-o perioadă extrem de frământată a acestei biserici.

Această experienţă, şi altele de mai târziu, m-au făcut să fiu sceptic cu privire la consistenţa acestei iniţiative, aşa cum spuneam în data de 3 mai într-un comentariu la un articol pe tema acestei întâlniri, pe blogul lui Daniel Brânzăi. Am socotit însă că este corect să mă abţin de la orice alte comentarii înainte de data consfătuirii, pentru a nu submina în nici un fel şansele ei de succes. Trebuie să subliniez că acelaşi lucru l-au făcut şi alţii, inclusiv dintre blogger-ii evanghelici şi comentatorii lor, cei mai mulţi dintre ei exprimându-şi speranţa într-un rezultat pozitiv, chiar dacă au existat şi destui sceptici. În sinea noastră ne doream probabil cu toţii, din toată inima, ca această idee să aibă succes, pentru binele comunităţii evanghelice din România. Din nefericire, n-a fost să fie aşa. Ba mai mult, se pare că realitatea a depăşit chiar şi pesimismul celor mai mulţi sceptici decât mine. Şi acum, de vreme ce evenimentul a trecut, a sosit vremea analizelor.

Desigur, dacă îi veţi întreba pe organizatori, ei vă vor spune, cu toată modestia – cum altfel? – că reuniunea a fost un succes desăvârşit. Detractorii ei, dimpotrivă, vă vor spune că a fost un dezastru. Adevărul, ca mai întotdeauna, se află undeva între aceste doua repere. De vreme ce n-am participat la această întrunire, analizele mele se vor baza în mare măsură pe relatările martorilor oculari. Evident, este vorba de opinii subiective, şi ele trebuie privite cu toată circumspecţia. Avem însă acum la dispoziţie şi nişte elemente obiective. Mă refer la textele celor două rezoluţii care au fost adoptate şi semnate de o parte dintre participanţii la întâlnire. Ele au fost publicate în 31 mai pe blogul lui Daniel Mitrofan (vezi AICI). Pe acestea se vor sprijini, în cea mai mare parte, analizele noastre. Înainte însă de a discuta documentele întrunirii, este necesar să abordăm câteva chestiuni de fond. Dar, despre aceasta urmează să discutăm într-un post ulterior.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

7 thoughts on “Intilnirea de la Arad – O ocazie ratata? (1)”

  1. Sincer, eu unul cred ca a fost un castig prin simplul fapt ca a existat. Si pentru ca au participat personalitatile marcante ale momentului. Si ale trecutului cu care (inca mai) incercam sa ne impacam.

    Adrian

    Like

  2. Primul lucru evident este faptul că nu avem la dispoziţie informaţii suficiente despre această întîlnire (şi despre motivaţiile organizării ei). Nu ştiu să fi apărut vreun comunicat oficial sau un e-mail (precum au fost anunţurile despre organizarea întîlnirii). Nu ştim, oficial sau neoficial, în spaţiul public, cum a fost atmosfera întîlnirii, care au fost luările de cuvînt semnificative, cînd s-au redactat rezoluţiile (dacă sînt două sau e vorba de două variante a uei rezoluţii), ce consecinţe, pentru mediul evanghelic, se aşteaptă participanţii să aibă o astfel de întîlnire.

    De observat, desigur, ambiguitatea diverselor denumiri care se folosesc pentru întîlnirea de la Arad: conferinţă, consfătuire, analiza situației bisericilor baptiste din România în perioada comunistă.

    Aşadar, nu consider că avem la dispoziţie (prea multe) “elemente obiective”. Cu atît mai mult cu cît cele două documente au apărut pe blogul lui Daniel Mitrofan, autorul controversatei carţi “Pigmei şi uriaşi”, pe care îl ştim, deja, prea zelos în a-şi apăra proiectul său dar şi în obsesiile lui faţă de anumite figuri publice din istoria baptiştilor români.

    Iată cum îşi încheie Daniel Mitrofan scurta introducere la postarea celor două documente:

    “Redau mai jos cele două rezoluții cu mențiunea că dintre cei de pe lista participanților frații Vereș T. și Bodor A. au fost de partea elucidării și rezolvării biblice a trecutului dar au fost nevoiți să plece înainte de a fi putut să semneze rezoluțiile, semnături care, în aprecierea mea, le-ar fi pus cu bucurie. Ceilalti care nu au semnat, nu au semnat.”

    Am mari semne de îndoială faţă de modul “biblic” în care Teodor Vereş ar fi dispus să se confrunte cu trecutul, mai ales avînd experienţa confruntării mele cu Comunitatea baptistă din Oradea, pe cînd Teodor Vereş era vicepreşedinte cu pastorala (!).

    De asemenea, am mari semne de îndoială că cei care nu au semnat nu ar vrea să se “elucideze” trecutul. Acest mod maniheist de gîndire e caracteristic lui Daniel Mitrofan (şi nu numai lui), discreditîndu-i proiectele de pînă acum (cartea şi blogul). Mai degrabă am putea intui că participanţii s-au diferenţiat în ceea ce priveşte modul de “elucidare” (şi, probabil, avînd în minte consecinţele unor astfel de “elucidări”).

    Lucrurile s-au complicat acum şi mai mult o dată cu precizarea unui comentator de pe blogul Centrului…, care, vorbind cu Iosif Sărac, ar fi înţeles că majoritatea celor prezenţi ar fi vrut să semneze cele două rezoluţii dar pentru că au fost redactate destul de târziu mulţi nu au putut să-şi pună semnătura.

    Aşadar, afirmaţia lui Daniel Mitrofan “care nu au semnat, nu au semnat” nu are, atunci, consistenţă.

    O discuţie interesantă ar fi despre ce semnifică la români semnătura.

    Like

  3. Scuze pentru intirziere. Am fos plecata fara acces internet.
    1. Adrian, imi pare rau, dar nu cred ca-mi pot permite luxul optimismului, cind stiu cit de cit cum s-a desfasurat intilnirea si, mai ales, ce a produs. Vorba proverbului, “s-a scremut muntele si a ouat o margica”.
    2. Alin de ce te miri? Nici nu m-am asteptata ca va fi dat publicitatii un comunicat. Secretomania este una dintre caracteristicile celor (inclusiv ca noi) formati sub comunism, chiar daca acum traiesc in diapora. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca clericii nu se coboara la a-si discuta problemele cu amaritii de laici.
    3. Desi ar fi multe de discutat, prefer sa nu ma pronunt cu privire la ceea ce scrie Daniel Mitrofan pe blogul lui despre acest eveniment. Daca cineva este curios, il poate intreba pe tatal acestuia ce crede despre cartea si despre blogul lui.
    Danut

    Like

  4. Nu stiu daca este vorba despre optimism. Mai degraba as accentua faptul ca intalnirea in sine, cu un asemenea subiect, s-a produs, ceea ce reprezinta un pas inainte. Eu unul nu m-am asteptat niciodata sa aud ca acolo pastorii de odinioara au dat buzna sa se confeseze. Astfel de lucruri sunt, trebuie sa recunoastem, extrem de delicate si ar fi irealist din partea noastra sa pretindem ca ele sa se intample peste noapte.

    Dar faptul ca s-a acceptat o astfel de discutie, si faptul ca au participat la ea o serie de personalitati (si personaje) importante, indraznesc sa cred ca reprezinta un pas important. Unul mic, este drept, mult sub asteptarile unora, dar totusi un pas important. As indrazni sa sper ca va fi doar un prim pas. Un prim pas in care, fie si tacit, admitem, la toate nivelurile institutionale, ca avem nevoie de o asemenea discutie.

    Like

  5. Desigur, faptul ca s-a facut o asemenea incercare este de apreciat. Vorba optimistului, ‘ceva este mai mult decit nimic’. Nu cred insa ca este suficient ca sa ne declaram satisfacuti.
    Din pacate aici nu suntem la olimpiada si simpla participare nu are valoare in sine, fara ceva rezultate palpabile.
    Totusi, poate ca nu este totul pierdut. Sa vedem ce va urma, daca va urma ceva. Faptul insa ca, dincolo de distribuirea mai degraba neoficiala a rezolutiilor, organizatorii nu au dat publicitatii niic o declaratie cu privire la rezultalele intilnirii si la planurile de viitor nu este prea incurajator in acest sens.
    Danut

    Like

  6. @DanutM – Intru totul de acord. Dealtfel, impresia generala pe care mi-a lasat-o intreaga intalnire (din afara, e drept) a fost ca s-a lucrat “romaneste” – adicatelea cu multa ravna si cu intentii bune, dar nu s-a investit suficient de mult in organizarea temeinica a sa – acea componenta care ar fi putut aduce reusitele concrete despre care vorbiti.
    Imi amintesc insa ca s-a atras atentia – Daniel Branzei a facut-o pe unul din blogurile sale – asupra faptului ca se impune o organizare riguroasa. A dat chiar cateva sugestii. Romanismul nostru a iesit insa, dupa cum se pare, la iveala din nou.

    Dar, ma incapatanez sa sustin asta :-), cred totusi ca nu a fost nici timpp irosit, nici o intalnire ratata. Si asta in ciuda rezultatelor. Indraznesc sa sper ca a constituit, daca vreti, o confirmare publica, din partea tuturor participantilor, a faptului ca trebuie sa ne impacam cu istoria, ca avem o problema, daca vreti. Si aceasta la ani buni dupa ce fostul presedinte al cultului anunta public, prin America, faptul ca ne-am rezolvat problema colaborarilor (ma refer aici la acele declaratii notariale pe proprie raspundere ale pastorilor… si cred ca stim cu totii despre ce este vorba).

    La fel ca si in psihoterapie, cred ca si in procesul reconcilierii primul pas este sa recunoastem ca avem o problema. Iar daca blogosfera si listele de discutii evanghelice au tot afirmat raspicat lucrul acesta, iata ca a venit momentul ca si cei in masura sa o faca sa admita si ei. Chiar daca a fost asa… mai cu jumatate de gura. Dar eu cred ca a fost un pas important. Este drept ca, in terapie, ca si in reconciliere, este vital sa nu ne oprim aici, ci sa indraznim sa mergem inainte, cu responsabilitate, curaj si, mai ales, cu dragoste din dragostea Lui…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s