Despre “Manifestul evanghelic”

Perioada intensă de călătorii din ultimele luni m-a făcut sa las neabordate o serie de evenimente importante din  lumea, evanghelică sau politică şi, în egală măsură, să rămân în urmă cu jurnalul meu de călătorii. Asta e viaţa.

Unul dintre subiectele cele mai importante pe lângă care am trecut fără a comenta prea mult a fost Manifestul evanghelic, un important document iniţiat de o serie de lideri ai mişcării evanghelice din Statele Unite. Am tot sperat să găsesc vreme pentru a da la tradus acest document (oricit mi-aş dori, timpul nu-mi permite să fac eu asta) dar n-am reuşit până acum.

A propos, se oferă cineva? Sau ştiţi cumva daca a facut-o cineva deja? Eu aş putea edita textul, dar nu am vreme să-l traduc.

Aşa fiind, poate că vă întrebaţi ce rost are acest post. Iată răspunsul. Am primit astăzi un email cu traducerea unei reacţii la acest document, preluată de pe blogul Perspective creştine al domnului Ted Pope, şi, cu toate că acest text mi se pare a fi o veritabilă mostră de fundamentalism, vă recomand să-l citiţi AICI, pentru a lansa conversaţia. Acest post se referă la comunicatul Dr. Ergun Mehmet Caner, un cetăţean turc de origine musulmană, convertit la creştinism şi care a devenit Preşedinte şi Decan la Liberty Baptist Theological Seminary and Graduate School, al Liberty University în Virginia, US. După ce citiţi aceste texte, dacă doriţi, puteţi reveni pe blogul meu, pentru o discuţie pe tema articolului.

Iată aici cele câteva comentarii la acest text.

1. Mai întâi vreau să mă distanţez de inclinaţia domnului Pope (ca şi a altora din dreapta americană) de a pune cu uşurinţă etichete depreciative peste cei cu care nu sunt de acord. Astfel, domnul Pope îl numeşte “liberal” pe Jim Wallis, ştiind foarte bine că aceată caracterizare îl va discredita definitiv în ochii cititorilor săi. Wallis este însă doar un evanghelic de stânga, şi nu se defineşte ca liberal, nici n-a fosr etichetat astfel de criticii obiectiv ai scenei americane, ci doar de extrama dreapta. Desigur, domnul Pope are dreptul la propria opinie, aşa cum şi eu am dreptul la a mea.

2. Dr. Caner contestă faptul că ar exista confuzie astăzi cu privire la sensul termenului “evanghelic”, unul dintre principalele puncte de pornire ale Manifestului. Caner are, desigur, dreptul la propria opinie, ca noi toţi, dar trebuie să afirmăm în mod clar că poziţia sa, pe care doar o afirmă (fără s-o argumenteze), este una care se dintanţează în mod radical de consensul experţilor evanghelici cu privire la chestiunea identităţii noastre. Prin aceasta, autorul sugerează, într-o manieră tipică pentru exclusivismul fundamentalist, că poziţia sda este singura care contează.

2. În mod straniu, Caner merge chiar mai departe, contestând faptul că mişcarea evanghelică este în mod legitim parte a protestantismului. Nu cunoaştem mulţi autpri evanghelici respectabili care să fi formulat o poziție atît de extremistă. Prin aceasta, Caner încearcă să rupă istoria evanghelică de Reforma magisterială, nu numai excluzând în mod implicit din mişcare pe evanghelicii din bisericile magisteriale, ca să nu mai vorbim de cei din bisericile istorice, dar şi reducând sursele tradiţiei evanghelice în mod exclusiv la Reforma radicală, ceea ce implică o sărăcire păguboasă şi o “radicalizare” periculoasă a tradiţiei noastre.

3. Ca orice fundamentalist veritabil, Caner este absolut opus oricărei sugestii că creştinii ca el ar putea greşi cumva, şi, mai ales, că ar avea vreun motiv să-şi ceară vreodată iertare pentru asta, aşa cum fac autorii Manifestului creştin cu privire la extremismul şi politizarea de către unii evanghelici a discuţiilor legate de chestiuni extrem de importante cum ar fi, avortul homosexualitatea sau altele asemenea.

4. Ergun Caner contestă în mod absurd şi ridicol un fapt arhicunoscut şi recunoscut de evenaghelici ca şi de prieteni şi de neprieteni ai acestei tradiţii, şi anume că unii dintre liderii evanghelici americani au devenit simple marionete ale neoconservatorilor din Partidul Republican, iar o majoritatea evanghelicilor din America au devenit, aşa cum o dovedesc sondajele, o simplă masă de manevră electorală. Prin aceasta ei şi-au pierdut orice legitimitate profetică.

5. Finalul textului ne dezvăluie care este de fapt motivul pentru care Caner a refuzat să semneze Manifestul. El are de-a face  de fapt nu atât de mult cu ceea ce autorul dispută în acest document, ci cu faptul că el critică, în mod forrte ferm, mai mult sau mai puţin explicit pe liderii dreptei americane, ca D. James Kennedy, Tim LaHaye, James Dobson, Pat Robertson, Adrian Rogers, dar mai ales pe Jerry Falwell, fondatorul Universităţii Liberty, al cărui seminar teologic îl conduce. Astfel, Caner, într-un act de rară nobleţe sufletească, de independenţă academică şi de conştiinţă intelectuală şi spirituală :-), cu un mare curaj (oare de unde l-o fi luat şi, mai ales, cât l-a costat) se ridică împotriva celor care îndrăznesc, cum s-ar spune la noi, “să  intineze memoria” celui demn de veşnică recunoştinţă.

Vă rog să-mi iertaţi sarcasmul, dar sper că oamenii aceştia nu ne consideră chiar pe toţi a fi niste imbecili, care pot fi manipulaţi cu cîteva cuvinte meşteşugite în mod atât de pueril.

Dumnezeu cu mila!