O dorinţă împlinită
„Ascultaţi-Mă, ostroave! Luaţi aminte, popoare depărtate! Domnul M-a chemat din sânul mamei şi M-a numit de la ieşirea din pântecele mamei.” Isaia 49:1
Domnul m-a chemat să-L urmez la vârsta de 16 ani. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1974, când Revoluţia Culturală [1] încă mai făcea ravagii în China.
În acea perioadă tatăl meu era bolnav. Suferea de o formă severă de astm, care evoluase în cancer la plămâni. Curând cancerul i-a afectat şi stomacul. Doctorul i-a spus că boala este incurabilă şi că va muri curând. Mama a primit teribila veste: „Nu mai există speranţă pentru soţul tău. Du-te acasă şi pregăteşte-te pentru înmormântare.”
În fiecare noapte tatăl meu zăcea în pat şi respira cu mare greutate. Fiind un om superstiţios, el a rugat pe câţiva vecini să cheme un preot daoist local, care să scoată demonii din el. El credea că boala i-a apărut pentru că îi supărase pe demoni.
Boala tatălui meu ne-a secătuit de bani, posesiuni şi energie. Din cauza sărăciei, nu am reuşit să merg la şcoală decât la vârsta de nouă ani, dar a trebuit să renunţ la şaisprezece ani din cauza cancerului tatălui meu. Am fost nevoit să cerşesc împreună cu fraţii şi surorile mele mâncare de la vecini şi prieteni, pentru a supravieţui.
Tatăl meu fusese căpitan în armata naţionalistă. Pentru că luptase împotriva comuniştilor, ceilalţi săteni l-au urât şi l-au persecutat în timpul Revoluţiei Culturale. A ucis mulţi oameni în război, pierzându-şi aproape viaţa. Pe unul dintre picioare avea doisprezece cicatrice cauzate de gloanţe.
Când m-am născut, tatăl meu mi-a pus numele „Zhenying”, care înseamnă „Eroul garnizoanei”.
Tatăl meu avea o reputaţie de temut. Vecinii îl evitau din cauza temperamentului său violent. Fiind acuzat de Gărzile Roşii 2] în timpul Revoluţiei Culturale, el a fost supus multor interogatorii şi bătăi. Plin de curaj, a refuzat să-şi mărturisească crimele şi nu a răspuns când l-au întrebat câţi oameni a ucis. A fost foarte încăpăţânat şi a preferat să fie bătut sau chiar ucis, decât să le spună ceea ce doreau ei să audă.
Tata avea două feţe ale personalităţii. Majoritatea oamenilor ştiau doar că este extrem de dur şi că are un temperament violent. Acest lucru era adevărat. El i-a învăţat pe copiii lui două lucruri: în primul rând că trebuie să fie cruzi şi duri cu ceilalţi oameni, şi în al doilea rând, că trebuie să muncească din greu în viaţă.
Dar îmi amintesc şi de cealaltă faţă a personalităţii sale, cea plină de blândeţe. Tata încerca întotdeauna să-şi protejeze nevasta şi copiii de pericolele exterioare. Per ansamblu, aveam o relaţie foarte bună cu tatăl meu.
Noi speram ca tata să se facă bine, însă situaţia lui se înrăutăţea tot mai mult. Mama mea trebuia să facă faţă unei presiuni foarte mari, fiind conştientă de perspectiva sumbră de a creşte singură cinci copii. Nu ştia ce se va întâmpla cu noi dacă tata murea. Situaţia era atât de dificilă încât se gândea chiar şi la sinucidere.
Într-o noapte mama stătea în pat, pe jumătate trează. Deodată a auzit o voce clară, blândă şi plină de compasiune care i-a zis: „Isus te iubeşte”. A îngenuncheat pe podea şi s-a căit cu lacrimi amare de păcatele sale, rededicându-şi viaţa Domnului Isus Cristos. S‑a întors la Dumnezeu asemenea fiului risipitor.
Următorul lucru pe care l-a făcut a fost să-şi cheme imediat familia la rugăciune. Ea ne-a spus: „Isus este singura speranţă pentru tata”. Toţi ne-am predat viaţa lui Isus după ce am auzit ce se întâmplase. Pe urmă ne-am pus mâinile pe capul lui tata şi toată noaptea ne-am rugat o rugăciune simplă: „Isuse, vindecă-l pe tata! Isuse, vindecă-l pe tata!”
Următoarea dimineaţă tata a observat că se simte mult mai bine! Pentru prima dată după multe luni avea poftă de mâncare! Într-un interval de o săptămână şi-a revenit complet şi nu mai avea nici urmă de cancer! A fost un miracol din partea lui Dumnezeu!
În familia noastră a avut loc o trezire iar viaţa ni s-a schimbat complet. A fost o transformare atât de puternică încât chiar şi astăzi, după treizeci de ani de la vindecarea tatălui meu, toţi cei cinci copii ai săi merg pe calea Domnului.
Părinţii mei erau atât de recunoscători lui Dumnezeu pentru ceea ce făcuse încât doreau imediat să împărtăşească vestea bună cu toţi ceilalţi săteni. În zilele acelea era ilegal să ţii întâlniri sau adunări publice, însă părinţii mei au conceput un plan. Şi-au trimis copiii să-i invite pe prietenii şi rudele lor la ei acasă.
Oamenii au venit în casa noastră fără să ştie de fapt pentru ce au fost chemaţi. Mulţi au presupus că tata murise, aşa că au venit îmbrăcaţi pentru înmormântare. Au fost uimiţi să-l vadă pe tata salutându-i la uşă, aparent sănătos! Când au sosit rudele şi prietenii noştri, părinţii i-au chemat în casă. Au blocat uşa, au acoperit ferestrele şi au început să le explice cum L-a vindecat Dumnezeu pe tata, ca răspuns la rugăciunile noastre. La auzul acestei minuni, toţi prietenii şi rudele noastre au îngenuncheat plini de bucurie primindu-L în viaţa lor pe Isus ca Domn şi Mântuitor.
[1] Marea Revoluţie Culturală Proletară, deseori numită doar Revoluţia Culturală a fost o luptă pentru putere în Partidul Comunist din Republica Populară Chineză; a fost lansată de Mao Zedong la data de 16 mai 1966 pentru a-şi recăpăta controlul asupra Partidului Comunist după dezastrele Marelui Salt Înainte. (n.tr.)
[2] „Gărzile Roşii” a fost o mişcare în masă de civili (în special studenţi şi tineri) mobilizaţi în timpul Revoluţiei Culturale de Mao Zeding şi aliaţii săi pentru a-şi învinge inamicii. (n.tr.)
Persona 