Omul ceresc (4)

Numele meu este Liu Zhenying. Prietenii mei creştini îmi spun fratele Yun.

M-am născut în 1958, în timpul anului chinezesc bisect, fiind cel de-al patrulea copil din cei cinci ai familiei mele. Am venit pe lume într-un sat vechi de fermieri numit Liu Lao Zhuang din ţinutul Nanyang, situat în partea de sud a provinciei Henan din China.

În Henan locuiesc aproape o sută de milioane de suflete, fiind astfel cea mai populată provincie din China. În ciuda acestui fapt, am avut la dispoziţie mult spaţiu liber în care am crescut – multe dealuri pe care am urcat şi copaci în care ne-am căţărat. Deşi viaţa era grea, îmi amintesc de asemenea de momentele de veselie din copilăria mea.

Toţi cei şase sute de locuitori din satul meu, erau şi sunt şi acum fermieri. Nu s-au schimbat foarte multe de pe vremea când eram mic. Noi cultivam în special cartofi, porumb şi grâu, dar şi varză şi alte legume rădăcinoase.

Casa noastră avea o structură foarte simplă; era construită din lut uscat cu acoperiş din paie. Ploaia se descurca întotdeauna să găsească găurile din acoperişul nostru, în timp ce iarna vânturile reci îşi făceau loc prin golurile din pereţi. Când temperaturile scădeau sub zero grade Celsius, obişnuiam să punem pe foc resturi de pănuşi, ca să ne încălzim. Nu ne puteam permite să cumpărăm cărbuni.

Uneori vara era atât de cald şi umed, încât nu suportam să dormim înăuntrul casei noastre slab aerisite. Paturile erau trase afară şi întreaga familie se alătura celorlalţi săteni, care dormeau în aerul răcoros sub cerul liber.

Numele provinciei „Henan” înseamnă „partea de sud a râului”. Marele Râu Galben străbate partea de nord a provinciei. Inundaţiile sale frecvente au provocat timp de secole durere oamenilor care locuiesc pe malurile sale. Noi eram conştienţi de acest lucru, dar pentru noi partea de nord a provinciei Henan era la milioane de kilometri distanţă.

Satul nostru era situat pe dealurile din partea de sud a provinciei, departe de inundaţiile devastatoare şi de influenţele din exterior. Singurul lucru care ne preocupa era următoarea recoltă. Viaţa noastră se învârtea în circuitul care includea aratul, plantatul, irigatul şi recoltatul. Tatăl meu spunea că tot ceea ce contează este efortul nostru de a face rost de hrană. Era nevoie la muncă de toţi membrii familiei, aşa încât de la o vârstă fragedă am mers şi eu la câmp să-mi ajut fraţii şi surorile. În consecinţă, nu am avut posibilitatea de a merge foarte mult la şcoală.

În alte părţi ale Chinei, băştinaşii din Henan au reputaţia de a fi încăpăţânaţi precum măgarii. Probabil din cauza încăpăţânării nu au primit cei din provincia Henan credinţa creştină atunci când aceasta a fost adusă pentru prima dată de misionarii protestanţi în provincia noastră în anul 1884. Mulţi misionari au lucrat în Henan fără prea mult succes. În anul 1922, după aproape patruzeci de ani de efort misionar, existau doar 12 400 de credincioşi protestanţi în întreaga provincie.

Aceia care acceptau religia „diavolilor străini” erau ridiculizaţi şi persecutaţi de comunitatea din care făceau parte. De multe ori opoziţia membrilor comunităţii se transforma în acte violente; creştinii erau bătuţi iar unii chiar omorâţi pentru credinţa lor. Chiar şi misionarii au întâmpinat persecuţii. Mulţi oameni îi considerau nişte unelte ale imperialismului şi colonialismului, fiind trimişi de propriile naţiuni pentru a prelua controlul asupra inimilor şi minţilor poporului chinez, în timp ce guvernele le jefuiau ţara de resursele naturale.

Atrocităţile împotriva străinilor au atins punctul culminant în anul 1900, când o societate secretă numită „Boxerii” a instigat un atac naţional împotriva străinilor. Majoritatea au reuşit să scape de măcel, însă mulţi misionari se aflau în zone rurale îndepărtate din interiorul Chinei, departe de siguranţa oraşelor mari de pe coastă. Boxerii au masacrat cu brutalitate mai mult de 150 de misionari şi mii de convertiţi creştini.

Aceşti oameni curajoşi şi capabili de sacrificiu au venit să ne slujească naţiunea şi să ne aducă dragostea Domnului Isus Cristos, dar au fost măcelăriţi. Ei au venit să Îl împărtăşească pe Cristos şi să ne îmbunătăţească vieţile prin construirea de spitale, orfelinate şi şcoli. Însă noi i-am recompensat cu moartea.

Advertisement

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: