Importanta uceniciei crestine – II

Danut Jemna: Danut Manastireanu spunea ca in crestinismul actual, ca sa mai putem propune un model de crestin relevant pentru lumea in care traim, trebuie sa luam in serios ucenicia, iar Liviu spunea ca ucenicia este prezenta si in spatiul pe care il numim secular (scoli, universitati, meserii) si ca nu poti sa prezinti un om crestin, serios, fara sa fi trecut prin scoala uceniciei. Ce ar presupune aceasta scoala a uceniciei sau ce ar insemna o revenire a crestinismului din perioada actuala la datele uceniciei? Cum s-ar putea porni acest lucru, daca inca mentalitatea omului arata ca e optionala aceasta chestiune?

Danut Manastireanu: Cred ca aceasta criza a uceniciei este o criza dubla. O data, este o criza de mentori, nu exista modele. Sunt putini oameni care sunt gata sa plateasca pretul de a fi mentor, pentu ca, va spun din propria experienta, a fi mentor e o poveste care te costa din toate punctele de vedere. Te costa spatiul privat, pentru ca un ucenic s-ar putea sa-ti bata la usa sau sa te sune in momentele cele mai nepotrivite. Atunci trebuie sa platesti pretul uceniciei. Spuneam ca e o criza dubla. Rafael Noica era intrebat odata: de ce exista atat de putini maestri buni, duhovnici buni? El zicea: pentru ca exista atat de putini copii duhovnicesti. De fapt el il parafraza intr-un fel pe tatal lui (Constantin Noica). Intr-un dialog pe care il avea cu ucenicii lui, in care ucenicii cumva ii spuneau ca asteapta foarte mult de la el, raspunsul lui era: ce fel de intrebari bune mi-ati pus voi ca sa primiti raspunsuri bune de la mine? Ucenicia este o poveste in doi, ca si viata de familie. Daca ai un maestru bun, inca nu exista ucenicie buna. Trebuie sa ai si ucenici buni. Deci criza este una dubla si cred ca ceea ce ar fi necesar ca ucenicia sa revina in spatial crestin, in locul pe care il merita, este sa existe oameni care sa fie gata sa plateasca pretul uceniciei, pret pe care trebuie sa-l plateasca atat maestru, cat si ucenicul. Si cred ca oamenii nu vor ajunge la asta decat din disperare, atunci cand s-au saturat de crestinism superficial, cand s-au saturat de predici si vor sa vada viata transmisa la modul cel mai serios si mai consistent.

D.J.: Pai s-ar putea sa fie la mijloc o conceptie gresita despre viata crestina. Daca oamenii ar intelege ca viata crestina inseamna aceasta transmitere a vietii de la unul la altul, de la o persoana la alta, ar pricepe ca singura cale este ucenicia.

D.M.: Am participat in 1998 si in 1999 la niste conferinte internationale legate de ucenicie si am auzit plangeri de peste tot. Un lider al bisericii din Africa, spunea ca “crestinismul african, care este cel mai dinamic crestinism la ora actuala, cu ratele de cresteri cele mai mari, are lungimea de o mila si latimea de 1 inch. Seamana cu crestinismul american. Asta se numeste internationalizarea superficialitatii. E o problema generica, valabila absolut peste tot. Traim un crestinism superficial. In SUA, exista doua institutii care fac analize foarte serioase ale pietei religioase si ale spatiului religios. Concluziile sunt catastrofale. Pastorii nu mai au legatura cu masele, nu isi mai transmit invatatura decat prin intermediul predicilor. Rareori ii intreba pe oameni cum mai stau cu viata de credinta. Parintii nu-si transmit invatatura copiilor, lasa responsabilitatea uceniciei copiilor la scolile duminicale si aleg bisericile dupa cat de bune sunt scolile duminicale. Lucru foarte bun in sine. Problema este insa ca, cu cat e mai buna scola duminicala, cu atat e mai slaba ucenicia de acasa. Copii mei nu-si amintesc dspre ce au facut ei la scoala duminicala, desi au facut activitati, pe vremea cand eram la Filocalia, cand se utiliza sistemul ala de pionieri americani, care era simpatic, interesant, putin fundamentalist, cu versete memorate, cu jocuri si alte asemenea lucruri. Ei nu-si amintesc de chestile alea, ci isi amintesc de cand faceam eu cadru istorico-geografic pe niste foi de hartie inainte de culcare. Aia e o poveste care a ramas in mintea lor, pentru ca asa ne-a lasat Dumnezeu. Ce se intampla in crestinismul american este ca atunci cand analizam starea morala a societatii seculare si starea morala a societatii evanghelice aproape ca nu mai exista nici o diferenta. Sunt situatii in care, in anumite puncte, moralitatea lumii evanghelice este mai proasta decat a lumii seculare sau a lumii non-evanghelice sau non-crestine. Asta pentru ca, in momentul in care faci o analiza de genul asta pe o societate de tip asiatic sau iudaic, in care valorile traditionale sunt foarte puternice, rata criminalitatii este mai mica, rata divorturilor este mai mica, spiritul comunitar este mai puternic, pe cand in spatiul evanghelic dominat de gandirea iluminista, fragmentara si relativista din punct de vedere etic, rezultatul este catastrofal. Si asta este de fapt o criza a uceniciei, pentru ca crestinismul este trait la nivelul activitatilor de masa, ceea ce este foarte grav.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

6 thoughts on “Importanta uceniciei crestine – II”

  1. Multumesc pentru impartirea acestui subiect in articole mai mici, mai usor de digerat. Prinde bine la ucenici.

    Am insa o intrebare, la care poate veti raspunde ulterior printr-un articol: Cum sa ma pregatesc sa fiu ucenic? Cum sa fiu un ucenic mai bun?

    Like

  2. Inainte de a raspunde la aceasta intrebare printr-un articol sau in cartea la care lucrez, ti-as spune ca pregatirea inimii este cea mai importanta. In acest sens, ti-as spune ca daca nu esti suficient de ‘disperat’ in cautarea unui maestru, probabil nu esti inca pregatit.

    Like

  3. Nu vi s-a intamplat niciodata sa vreti sa faceti ucenici si sa nu aveti persoane dispuse sa fie ucenicizate?

    Ce se intampla intr-un asemenea caz?

    Like

  4. Nu, n-am fost niciodata in aceasta situatie. Dimpotriva.
    Cred insa ca daca acest lucru se intimpla cuiva care se considera cuiva care se considera maestru in ale uceniciei, atunci este pricina serioasa de ingrijorare.
    Sa-ti dau un exemplu. Cunosc pe cineva care se considera a avea darul invataturii. N-am cunoscut insa niciodata pe cineva care sa doreasca a fi invatat de el. De aceea n-a reusit niciodata sa-si faca un grup mic de studiu biblic. Suna ridicol nu? Acest om traieste o iluzie. Cred ca este la fel cu cel care se considera maestru dar nu-l cauta ucenicii.
    Cel care are ceva de oferit va atrage intotdeauna atentia celor in cautare de viata de sus.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s