Importanta uceniciei crestine – I

Incep sa public aici transcrierea unei serate despre importanta uceniciei crestine, care a avut loc acum aproape doi ani la Biserica Strajerul din Iasi. La discutii, alaturi de mine, au participat Danut Jemna, pastorul bisericii (care a jucat si rol de moderator) si Liviu Ciortuz. Asa cum am mai spus, lucram impreuna, de o vreme, la o carte despre ucenicie. Daca ne ajuta Dumnezeu, poate reusim s-o terminam pina anul viitor.

LiviuC, DanutM si DanutJ in Tunisia

Danut Jemna: Stiti cu totii textul clasic din evangelia dupa Matei, care zice ca dupa inviere Hristos le-a spus ucenicilor cuvinte adanci legate de tema uceniciei (“Duceti-va si faceti ucenici dintre toate neamurile, botezandu-i in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh). Marea mea nedumerire legata de crestinism, atat cat stiu din istoria crestina, este ca biserica a fost destul de relaxata in chestiunea aceasta a uceniciei. As vrea sa-l intreb pe Danut Manastireanu de ce totusi biserica a ajuns sa fie asa relaxata la acest capitol? Ma refer cu precadere la biserica evanghelica si ma gandesc la faptul ca ucenicia este o porunca de la Dumnezeu si nu o chestie optionala.

Danut Manastireanu: Daca citim in mod normal textul din Matei 28, nu putem sa-l intelegem altfel decat ca pe o porunca. Este un mandat, un imperativ. Tratarea uceniciei ca pe o chestiune optionala, mi se pare ne la locul ei. Dar intrebarea ramane….de ce a devenit optional? Pentru ca este tratata ca o chestiune optionala, evident. Explicatia mea este legata de ceea ce s-a intamplat la inceputul secolului IV. Cred ca pana la edictul lui Constantin se puteau trasa linii neintrerupte de ucenicie, de la Christos la apostoli, pana la cei care traiau la inceputul secolului IV. Atunci, o data cu edictul lui Constantin, o data ce religia crestina a devenit dominanta in Imperiul Roman, s-a intamplat ca crestinismul, dintr-o religie marginalizata, a devenit o religie oficiala a imperiului, iar a fi crestin a inceput sa fie la moda. Din momentul in care crestinismul a devenit religie de stat si oamenii au devenit crestini prin decret, atunci ucenicia si pretul pe care ea il implica a devenit o chestie ne la locul ei. Daca toti suntem crestini, ce sa ne mai batem capul? Apoi, in perioada in care crestinismul a devenit imperiu, atat in vest, cat si in rasarit, cu diversele lui forme, lucrurile nu s-au imbunatatit nicidecum. Oamenii deveneau crestini prin nastere. Exista institutia nasilor, dar care, ca si astazi in ortodoxie, este o institutie morala, care are un potential extraordinar, dar nu functioneaza. Institutia nasilor este o institutie a uceniciei; cel care prezinta copilul inaintea lui Dumnezeu, isi ia angajamentul sa fie parinte spiritual pentru copilul acela.

D.J.: Cum e posibil ca evanghelicii sa neglijeze chestiunea uceniciei? Pentru ca in acest mediu se face referire destul de des la vremea apostolilor, la tipul de biserica sau la tipul de crestinism din perioada aceea.

D.M.: Eu am o problema cu modul acesta paseist in care noi ne definim radacinile in modelul apostolic si in perioada apostolica. Pentru ca ce au incercat sa faca reformatorii sau membrii reformei radicale in egala masura cu reformatorii, a fost un soi de paseism. Deci, ei si-au imaginat ca perioada apostolica este perioada epocii de aur si ca ei trebuie sa duca biserica inapoi la perioada epocii de aur. Acesta este, dupa parerea mea, un lucru absolut aberant pentru ca acel inapoi nu mai exista. A existat o data. A gandi ca te poti transporta in timp, in spatial acela din secolul I, este aberant. Acel spatiu din sec I, de fapt, n-a fost deloc o epoca de aur. E suficient sa citim documentele Noului Testament si sa vedem ca bisericile nu au fost ideale. Asa cum e acum, a fost si atunci. Deci, cred ca reformatorii au incercat sa recupereze, si au reusit, unele dintre lucruri, cum ar fi angajamentul personal in credinta, accesul fiecarui credincios la cuvant, sub inspiratia Duhului – ambele chestiuni fiind fundamentale. De multe ori lucrurile acestea insa au fost duse la extrema. Accesul ficaruia la cuvant a devenit dreptul fiecaruia de a fi invatator, ceea ce este aberant. Dumnezeu, prin Scripturan nu spune ca toti au fost invatatori, ci El a dat pe unii invatatori. Dar noi credem ca toti suntem inspirati. Lucrurile sunt complicate aici si reforma le-a lasat asa cum au fost. Nu s-au schimbat aceste lucrurile. Dupa parerea mea insa, sansa crestinismului de a reveni la primatul uceniciei este abia in perioada postmodernitatii. Pentru ca, atata vreme cat crestinismul a fost religie dominanta, biserica si-a permis sa fie aroganta, opresiva, delasatoare. In mometul in care insa, crestinatatea ca forma institutionalizata, ca dominare a unei ideologii a disparut in postmodernitate, crestinismul este o voce in mijlocul unui cor de voci. In acest moment trebuie sa coboram la nivelul umilintei si sa concuram pe piata ideilor, fara aroganta si superioritate si sa revenim la mijloacele cu care biserica din perioada primara si-a trait prezenta, care inseamna transmiterea credintei de la om la om.

Liviu Ciortuz: As vrea sa vin cu o perspectiva complementara in ceea ce priveste raspunsul la aceasta intrebare lansata de Danut. Sigur ca in seara asta ne aflam aici pentru a discuta despre ucenicie in spatial crestin, dar a face ucenicie nu se limiteaza la spatial crestin, ori la spatial religios. Si in stiinta, in lumea meseriilor, in filozofie, termenul de ucenicie sau de a face discipoli in orice scoala este cat se poate de normal, de necesar. Raspunsul la aceasta intrebare ne-ar putea sugera ca ucenicia nu este un mod curent de a trai sau de a lucra. Ea trebuie sa stea undeva in dreptul justificarii de genul: a face ucenicie sau a fi ucenic nu este o forma tehnologica, deci nu este ceva de genul a+b=c, asa incat sa o reproduca toata lumea. Ucenicia nu este reproductibila, este creativa prin ea insasi. Din aceasta cauza, a forma ucenici este ceva ce iese din domeniul formulelor si al tehnologiei.

D.J.: Dar ramane un principiu!

L.C.: Ramane un principiu, dar nu este o solutie pe care sa o impartasesti ca la copii in clasa. Este ceva ce tine de maturitatea unui domeniu, de maturitatea unei directii de dezvoltare in fiinta umana si din aceasta cauza este normal ca ea sa ramana o exceptie mai degraba decat ragula, sigur ramanand in continuare un principiu. Pentru noi este foarte important (in spatial romanesc) acest lucru, pentru ca ne-am invatat sa fim formati in scoli in urma unor formule foarte simple de gen reproductiv (invata pe de rost lectia, paragraful, ca daca vei reproduce exact vei avea nota 10). Acest lucru este extrem de deformativ pentru copil si pentru oameni in general si cred ca este timpul ca in locul acestor tipare care ne marcheaza extrem de mult sa punem creativitate si sa formam oameni in spirit creativ, nu in spirit cubist, care sa ii afecteze.

Advertisements

3 thoughts on “Importanta uceniciei crestine – I

  1. Ucenicia e de mare insemnatate. Cat despre mine ii simt acut lipsa, lipsa unui om caruia sa-i fiu ucenic. Pana voi gasi pe cineva, am parte de exemplul suprem de invatator – Isus.

    Dar pe partea cealalta nici eu nu am facut mai bine. Ce ucenici am eu? Sau pe cine ajut eu sa creasca spiritual? Incercari au fost, insa eu am dat dovada de neseriozitate.

    Like

  2. Draga Daniel,
    Intr-adevar, preaputini crestini sunt gata sa plateasca pretul uceniciei, atit ca maestri, cit si ca ucenici. Totusi, nu dispera. Scriptura spune ca ‘cine cauta, gaseste’. Dumnul sa-ti ajute.
    Danut

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s