Evanghelicii intre liberalism şi fundamentalism – IV

evangel2.jpg
Spiritul noilor evanghelici – lecţii pentru evanghelicii români

Spaţiul evanghelic este astăzi extrem de divers şi într-o mişcare continuă. Prezentul text nu ne permite să detaliem aceste aspecte. Este totuşi necesar să încercăm a rezuma în câteva rânduri esenţa noului spirit evanghelic. Deşi specialiştii n-au căzut de acord asupra unei liste finale de trăsături care caracterizează în general tradiţia evanghelică, cea mai mare parte a lor este de acord cu cele patru caracteristici formulate de către David Bebbington în lucrarea sa, devenită clasică, Evangelicalism in Modern Britain: A History from 1930s to 1980s (Unwin Hyman, Londra, 1989). Acestea sunt:

1. Conversionismul – credinţa că vieţile oamenilor trebuie schimbate prin convertire (evanghelicii americani, spre deosebire de cei britanici preferă să vorbească de „naştere din nou” pentru a exprima această experienţă de transformare spirituală);

2. Activismul – accentul pus pe urgenţa chemării evanghelistice şi misionare a bisericii;

3. Biblicismul – un respect special pentru autoritatea Sfintei Scripturi – uneori se foloseşte pentru acest aspect termenul de infailibilitate (termen preferat de evanghelicii britanici) sau cel de ineranţă (preferat în spaţiul american);

4. Crucicentrismul – accentul pe valoarea centrală a jertfei ispăşitoare a lui Cristos.

Ceea ce au încercat să facă Carl Henry şi ceilalţi corifei ai noului spirit evanghelic, a fost să readucă pe evanghelici în spaţiul pe care îl părăsiseră cu mai multe decenii înainte, în detrimentul atât al bisericii, cât şi al societăţii. Evanghelicii sunt astăzi prezenţi şi adânc implicaţi în toate domeniile societăţii: în politică, în domeniul carităţii, şi în spaţiul educaţiei, atât ca academici umanişti, cât şi ca oameni de ştiinţă. Impactul lor social este astăzi imposibil de neglijat. Cu toate acestea, aşa cum vom vedea în următorul studiu de caz, fantomele trecutului bântuie uneori spaţiului noului spiritul evanghelic şi încearcă să-l aducă din nou în spatele zidurilor izolării. Poate că a sosit vremea ca un alt Carl Henry să lanseze evanghelicilor o reînnoită provocare la implicare socială, ca parte indisolubilă a Evangheliei lui Isus Cristos. Totuşi, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat după 1940, evanghelicii trebuie să pună pe un fundament teologic mult mai solid noua lor angajare socială.

Ce anume pot învăţa evanghelicii români din această istorie? Am dori să începem prin a răspunde oarecum indirect acestei întrebări, printr-o serie de întrebări sugerate de analiza istorică anterioară.

  • Este oare dicotomia politică stânga – dreapta un fundament adecvat pentru angajarea socială a evanghelicilor?

Oricum am răspunde acestei întrebări, căci în definitiv un creştin poate opta în mod legitim pentru oricare dintre aceste poziţii, trebuie să nu uităm de caracterul profetic al Bisericii, şi implicit al creştinului, care trebuie să se exercite atât asupra stângii, cât şi asupra dreptei.

  • Care este de fapt modelul cu care operăm noi în sfera relaţiei dintre Cristos şi cultură? Avem noi oare o înţelegere clară a diverselor opţiuni la care au apelat creştinii în istorie pentru a defini raportarea lor la cultură?

În opinia noastră, nu există încă în cultura evanghelică românească o înţelegere clară a diverselor modele de angajare culturală care ne stau la dispoziţie. Fără însă a avea o înţelegere clară a reflexelor noastre în acest domeniu, riscăm să cădem mereu în izolaţionism, ori de câte ori suntem confruntaţi cu insuccese în plan social şi cultural.

  • Cât de flexibili suntem să schimbăm modelul nostru de implicare culturală, în cazul în care cel cu care operăm se vădeşte a fi nepotrivit?

Istoria bisericii dovedeşte că nici un model de angajare culturală creştină nu are valoare absolută, transtemporală. În lipsa unei intuiţii geniale sau a unei revelaţii directe, alegerea unui model cultural sau a altuia trebuie să fie urmarea unei analize solide a situaţiei sociale şi culturale. Apoi, concluziile acestei analize trebuie supuse unei atente critici teologice, pentru a identifica cele mai potrivite mijloace de întrupare a Evangheliei în acea situaţie de fapt. În acest context, este absolut vital să evităm dogmatismul şi „încremenirea în proiect”.

  • Cât de incarnaţională este de fapt implicarea noastră culturală?

Numai un model de contextualizare culturală bazat pe modelul întrupării lui Cristos ne poate feri de pierderea identităţii, din pricina unei acomodări culturale facile, sau de pierderea dimensiunii misionare a Bisericii, ca urmare a izolării culturale.

  • Cât de realiste sunt de fapt aşteptările noastre în sfera angajării sociale şi culturale?

Febrilitatea misionară tipică evanghelicilor, cât şi faptul că gândirea evanghelică este una de sorginte relativ recentă sunt probabil între motivele pentru care suntem în mod special înclinaţi către o anume lipsă de răbdare istorică. În acest context trebuie să nu uităm că de cele mai multe ori schimbările sociale consistente se realizează în urma unor procese de decenii, daca nu cumva chiar de secole, iar nu de luni sau ani. Oricum, numai rămânerea într-o atitudine paradoxal escatologică de genul „deja, dar nu încă” ne poate feri atât de naivitatea triumfalistă, exemplificată de dreapta religioasă americană, cât şi de pesimismul apocaliptic, specific fundamentaliştilor.

În final, vom încerca să sugerăm pe scurt trei direcţii în care credem că ar trebui să se desfăşoare demersurile sociale şi culturale ale evanghelicilor români:

i. Necesitatea unei solide baze teologice a angajării sociale

Modelul teologic reformat, bazat pe Creaţie, Cădere şi Răscumpărare, completat cu dimensiunea escatologică a Glorificării, poate oferi un bun punct de plecare pentru o critică socială şi culturală solid înrădăcinată teologic. Fără o coerentă definire sub raportul teologiei culturii (şi implicit a unei teologii a relaţiei Bisericii cu statul) evanghelicii români nu vor fi nicidecum capabili să aibă un impact semnificativ în societatea noastră. Ca evanghelic, sunt absolut convins că edificarea unei Românii moderne, democratice şi civilizate este imposibilă fără aportul esenţial al spiritualităţii evanghelice şi al valorilor eticii protestante (care nu este altceva decât etica creştină, promovată însă mai ales de protestanţi), cu condiţia ca aceste valori şi principii de viaţă să fie întrupate în mod holistic de către protestanţii evanghelici români.

ii. Necesitatea unei analize cinstite a propriei identităţi, cu luminile şi umbrele ei

Ceea ce suntem este în mare măsură rezultatul istoriei noastre. Fără o analiză candidă a propriei identităţi riscăm să nu învăţăm nimic din greşelile noastre, şi să nu ştim ceea ce este valoros şi merită să păstrăm din istoria noastră. Un asemenea demers are nevoie de un instrumentar academic adecvat şi de o atitudine de maximă obiectivitate, fără părtinire şi cocoloşiri ale propriilor slăbiciuni şi erori.

iii. Necesitatea unei strategii coerente de angajare culturală

Ni se pare fundamental important a elimina dintre opţiunile noastre culturale izolaţionismul şi atitudinea belicoasă. Ar trebui deci mai degrabă să înlocuim metafora războiului (cultural sau nu) cu cea a aluatului, ori cu cele ale sării şi luminii, care sugerează transformarea progresivă a societăţii sub puterea subtilă a Evangheliei, care, conform apostolului Pavel, este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Rom. 1:18).

Încheiem în acest punct demersul nostru critic, afirmând, împreună cu Ralph Reed, fost director executiv al Christian Coalition, că „obligaţia noastră finală este nu de avea succes, ci de a vădi credincioşie, “. Aşezarea noastră fermă sub autoritatea lui Dumnezeu este criteriul fundamental al valorii, atât pentru creştinul individual, cât şi pentru Biserică, indiferent dacă manifestarea concretă a acestei credincioşii va avea sau nu succes în plan social sau cultural.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s